Programul de lucru ar putea fi redus de la opt la şase ore

publicat de Alexandra Dragut in Tribuna la 20 octombrie 2015

Angajaţii ar putea să stea la muncă doar şase ore, în loc de opt. Senatorul UNPR Ioan Iovescu a discutat cu mai mulţi parlamentari, inclusiv cu vicepremierul UNPR Gabriel Oprea, şi doreşte ca ideea suedezilor de a reduce programul de lucru, să fie implementată şi la noi. Parlamentarul susţine că această măsura le-ar permite românilor să câştige mai mult şi va elabora un proiect de lege în acest sens, pentru a putea fi supus la vot.

Principalul avantaj al scăderii orelor de lucru de la opt la şase ar fi creşterea eficienţei angajaţilor, dar şi faptul că şi-ar mai putea găsi un al doilea job, part-time, care îi va face să câştige mai mult, potrivit senatorului UNPR. „Una este un randa­ment la şase ore şi alta e un randament la opt ore. Cei care lucrează în fabrici pe bandă, nu este uşor ca opt ore să tragi”. Anul trecut, angajaţii cu normă întreagă din România au lucrat cel mai mult din Uniunea Euro­peană, 41 de ore pe par­cursul unei săptămâni, po­trivit unui raport al Fundaţiei Europene pentru Îmbună­tăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă. Orele lucrate se re­feră doar la locul de muncă principal, excluzând o a doua slujbă sau activităţi part-time.
Angajaţii recunosc că le-ar plăcea să stea mai puţin la serviciu, dar nu văd efi­cientă o astfel de schimbare. „Nu cred că este cineva care să spună că nu i-ar plăcea să muncească mai puţin. Dar trebuie să privim lucrurile în mod realist şi să ne dăm seama că dacă stăm acasă, nici patronului nu îi merge bine şi nici angajatul nu mai câştigă. Cred că 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână este un pro­gram corect. În mai toate ţările civilizate este la fel. Unii lucrează şi mai mult de atât, bineînţeles fiindu-le plătite orele suplimentare”, spune Cristina, o angajată.

„Nu cred că va avea sprijin parlamentar”

Psihologul Mihai Copă­ceanu o vede ca pe o mă­sură bună pentru angajaţi, dar nu crede că propunerea va fi acceptată de parlament.

„Teoretic pare o idee bună şi salutară printre angajaţi. Nu cred că va avea sprijin parlamentar. Cunoscând faptul că românii oricum muncesc multe ore depă­şind programul şi în acest caz cele şase ore vor fi depă­şite. Pentru un angajat, un timp mai scurt va fi în fa­voarea lui şi asta ar prezenta un avantaj pentru angajator dacă eficienţa muncii va creşte. Oricum, după cinci sau şase ore, randamentul scade. Dar angajatorii pot profita şi vor afirma, de exem­plu, că dacă se munceşte mai puţin se va plăti mai pu­ţin. Două ore pe zi în­seam­nă 10 pe săptămână şi 40 pe lună, ceea ce face o dife­renţă considerabilă”, ne-a precizat psihologul sibian. 

Senatorul Ioan Iovescu crede că România ar trebui să fie a doua ţară din Uniu­nea Europeană, după Sue­dia, care să opteze pentru mai puţine ore de muncă pe zi. Proiectul de lege ar urma să se concretizeze cel târziu anul viitor, după cum a spus politicianul.

Dependenţa de smartphone şi tabletă, boala care face ravagii printre elevi

articol publicat pe Tribuna de Ana Maria Mătuşoiu la 16 septembrie 2015

Ştie să se joace la telefon ca un om mare, deşi are puţin peste 4 ani. S-a prins destul de repede cum se deblochează smartphone-ul, iar acum navighează pe internet, vrea să hrănească animalele din fermă, joc pe care mama lui obişnuieşte să îl joace pe Facebook. Nu vorbim de un caz aparte, ci de tânăra generaţie de preşcolari şi elevi, pentru care jocurile clasice din curtea şcolii, fotbal, handbal şi multe altele sunt istorie. Astăzi, elevii preferă să se joace pe smartphone, tabletă sau calculator şi, potrivit specialiştilor, vorbim de primii paşi spre dependenţă. Izolându-se de prieteni, colegi sau părinţi, mulţi dintre elevi devin un fel de sclavi ai tehnologiei. Din păcate, părinţii încep să lupte cu „boala” abia după ce îşi văd copiii ajunşi în pragul ori chiar în mijlocul dependenţei. În Sibiu, au existat şi există multe cazuri în care părinţii au apelat la ajutorul psihologilor pentru a le ajuta copiii să scape de dependenţa de internet. Prin consiliere psihologică, unii au reuşit să revină la o viaţă normală. Alţii s-au dat bătuţi după doar câteva şedinţe.
Note mici, absenteism, aban­don şcolar, compor­ta­ment agresiv. Sunt princi­palele efecte ale dependenţei de internet, de jocuri, care nu pare să se deosebească cu nimic de o dependenţă de anumite substanţe. „În ultimii 10 ani, dependenţa de internet a intrat în categoria depen­denţelor fără substanţe care prezintă aceleaşi criterii pre­cum dependenţa de sub­stanţă”, avertizează psihologul Mihai Copăceanu. Iar depen­denţa de internet nu ţine cont de vârstă – explică psihologul – afectând elevi de la clasa pregătitoare şi până la ultimul an de liceu, deci de la 6 la 19 ani. Reţelele sociale, Face­book-ul în special, şi jocurile online îi fac pe elevi să piardă ore în şir în faţa smartphone-urilor ori a calculatoarelor. Astfel, riscă să dezvolte o dependenţă de internet chiar fără voia lor, crede psihologul, ajungând să folosească telefonul şi aplicaţiile în fiecare pauză, uneori chiar şi în timpul orelor, în drum spre casă, în timpul mesei şi alte câteva ore acasă. Dependenţa poate duce până la 6 – 7 ore pe zi în faţa display-ului/monitorului, uneori şi mai mult, tinerii ajungând să îşi petreacă nopţile în faţa calculatorului, fără să doarmă deloc şi fără ca părinţii să-şi dea seama.

Între joacă şi dependenţă, un singur pas
De la uz la abuz, se poate trece în doar câteva zile. „Dependenţa se poate instala destul de repede pentru că vorbim de un mecanism neu­ro­fiziologic care suferă modificări în timpul utilizării tehnologiei şi eliberează neurotransmiţători în creier. Deci se activează ceea ce noi numim sistemul de recom­pensă”, explică psihologul Copăceanu. Astfel, pe lângă senzaţia de plăcere, profilul unui consumator de ţigări, alcool sau alte droguri este identic în simptome cu profilul unui elev dependent de internet şi tehnologie. Din păcate, dependenţa ucide încet, dar sigur, interesul elevilor pentru orice activităţi sociale şi inclusiv pentru şcoa­lă. „Scade în mod cert performanţa şcolară pentru că scade puterea de concen­trare şi apar inclusiv tulburări de atenţie şi memoria este afec­tată. Apare iluzia învăţării. Copiilor li se pare că au reţinut, însă la teste eşuează”, spune Mihai Copăceanu. Riscurile utilizării internetului se extind şi la cazuri de şantaj, de contactare şi interacţiune cu unii indivizi periculoşi cu profile false, crede el.

Copii dependenţi de internet. Vinovaţii?
În familie

O mare parte din vină le aparţine părinţilor, care de multe ori scapă din vedere semnele dependenţei ori pur şi simplu ignoră compor­ta­mentul copiilor, fiind preocu­paţi de alte lucruri. De exem­plu, când realizează ce se întâmplă cu copiii lor, unii pă­rinţi nu fac decât să ameninţe, să certe şi să provoace scan­daluri .  „Dacă părinţii ar înţe­lege gradul de dependenţă al internetului, jocurilor online şi al Facebook-ului, ar evita să mai judece şi să condamne copiii, încercând să îi înţe­lea­gă şi, desigur, să solicite aju­tor specializat”, spune Copă­ceanu, care e convins că solu­ţia pentru tratarea depen­den­ţei o reprezintă psihoterapia.

Până unde poate să ajungă dependenţa

Psihologul ne-a vorbit des­pre un caz al unui pacient, elev sibian, în vârstă de 13 ani, dependent de jocurile online. Un caz fără rezolvare, din păcate, pentru că, după câteva şedinţe de consiliere psiho­logică, elevul a recidivat. În luna mai, o sibiancă îi bătea la uşa cabinetului. „Domnule psiholog, nu pot să mă mai înţeleg cu el!”, a fost mărtu­risirea unei mame ajunse în pragul disperării. Băiatul avea note mici la şcoală, nu mai avea contact cu prietenii ori cu colegii, ajunsese să se certe cu părinţii, să ameninţe că pleacă de acasă, ba chiar să ridice mâna la mama lui. „Toate manifestările lui de violenţă au legătură cu dependenţa de internet. Era într-un sevraj foarte puternic. Era instabil, nesigur pe el, toată existenţa lui se învârtea în jurul jocurilor video”,  măr­turiseşte Copăceanu. După insistenţele mamei, tânărul a mers la consiliere psiholo­gică, însă gândul că ar fi scă­pat de dependenţă n-a fost nimic mai mult decât o simplă iluzie. Elevul a renunţat la consilierea psihologică, iar după trei luni s-a reapucat de jocuri.

Dependenţa de internet se tratează doar dacă există motive întemeiate

Surprinzătoare sunt reacţiile părinţilor, care diferă de la o persoană la alta.

Redactorii Tribuna au vorbit cu câţiva părinţi ai elevilor de la şcolile din Sibiu şi dacă unii au spus cu nonşalanţă, fără pic de remuşcări, că: „aşa e în ziua de azi. Vede şi la celălalt copil, trebuie să aibă şi el un telefon”, doar câţiva ne-au mărturisit că nu le permit copiilor să îşi ia telefoanele la şcoală. Printre ei, Tatiana, o mamă care anul trecut trecea printr-o adevărată dramă, după ce băiatul ei, de 14 ani, se schimbase com­plet, din cauza jocurilor online.  „Acest copil nu mai avea viaţă. Se juca întruna. Nu mai vor­bea cu noi, iar atunci când o făcea, se răstea. Nici când îl chemam la masă nu venea. Dacă îl lăsam, s-ar fi jucat toată ziua”, spune mama, care, din fericire, cu ajutor din partea unui specialist, şi-a scăpat copilul de dependenţa de internet. Acesta este unul dintre cazurile de succes. Cazuri care  există acolo unde dependenţa n-a fost atât de puternică, iar elevii au avut un motiv întemeiat pentru a renunţa la internet.
În momentul de faţă, în Si­biu există învăţători şi diriginţi care, cu acordul părinţilor,
le-au interzis copiilor deţinerea de smartphone-uri la şcoală.

Abandonul şcolar România locul 3 în Europa

articol publicat de Ana Maria Matusoiu în Tribuna la 12.08.2015

Ne fălim cu statutul nostru de europeni şi avem pretenţia ca lucrurile să decurgă şi la noi la fel ca în marile ţări ale bătrânului continent, dar, din păcate, în numeroase domenii ne lovim de o realitate cruntă, cât de poate de… românească. Câţi elevi abandonează, de exemplu, şcoala în România şi care sunt cauzele care îi determină să o facă? Anul trecut, potrivit unui studiu Eurostat, rata abandonului şcolar a depăşit 18%. Asta înseamnă că cel puţin 18% dintre tinerii României nu au studii, nici măcar pe cele obligatorii, adică avem în faţă o generaţie cu un viitor sumbru. La nivelul judeţului Sibiu, statistica arată că, anual, în jur de 450 de elevi renunţă la şcoală, iar majoritatea o fac pentru că, spune psihologul Mihai Copăceanu, pentru ei şcoala nu mai este o valoare.

Locul trei la rata aban­do­nului în Europa este ocupat de România. Ţară în care, potrivit unei statistici UNICEF, abandonul şcolar este în creş­tere în ultimii ani şi afec­tează în special patru cate­gorii de copii: cei de etnie romă, cei care au crescut în familii sărace, cei din mediul rural şi cei cu dizabilităţi. În 2012, rata abandonului şcolar a fost de 17,4%, în scădere faţă de 2011, când a fost de 17,5%, însă mult peste media de 12,8% din Uniunea Euro­peană, potrivit cifrelor publi­cate de Eurostat. Cele mai mari probleme se înregistrează la nivelul învă­ţământului liceal şi profe­sio­nal, la care, în 2012, apro­ximativ 13% dintre elevi au renunţat.

Abandonul şcolar este mai scăzut în Sibiu faţă de alte judeţe

Fenomenul de abandon şco­­­lar nu ocoleşte niciun ju­deţ din România, însă cifrele arată că în unele localităţi din ţară situaţia este mult mai critică decât la noi. În judeţul Sibiu, potrivit datelor centra­lizate de Inspectoratul  Şco­lar Judeţean, fenomenul de abandon şcolar a scăzut în anul şcolar 2013-2014 faţă de anul şcolar 2012-2013.  Din totalul elevilor înscrişi în învăţământul primar, gimna­zial şi liceal din anul şcolar 2013-2014, 428 au renunţat, cei mai mulţi dintre ei fiind li­ceeni. Cifra a scăzut faţă de anul şcolar 2012-2013, când 467 de elevi au abandonat şcoala. Media aritmetică pentru cei doi ani arată că, anual, circa 450 de copii renunţă la şcoală, în judeţul Sibiu. Cei care din propria voinţă sau din cauza părinţilor abandonează şcoala timpuriu aparţin mai ales unităţilor de învăţământ din mediul rural, în anul şcolar 2013-2014, abandonul şcolar la învăţământul primar şi gimnazial înregistrându-se îndeosebi în şcolile din Blăjel, Jina, Slimnic, Brateiu, Gura Râului şi Vurpăr. „La nivel liceal (în clasele a IX-a şi a X-a – învăţământ obligatoriu), elevii care abandonează şcoala provin cu precădere din mediul rural. Un procent ridicat de abandon se înregistrează la învăţământul special (10 elevi la învăţământul primar, 8 la învăţământul gimnazial şi 45 de elevi la liceu)”, se arată într-un plan de măsuri pentru prevenirea absenteismului la nivelul judeţului Sibiu.

Când simt că şcoala nu mai e o valoare, munca le face cu ochiul elevilor

Statisticile arată că înainte de ’89 rata abandonului şcolar era extrem de scăzută. Vorbim de o nesemnificativă cifră de 2% comparativ cu 18% în prezent. Cum se face că în 25 de ani cu 16% mai mulţi elevi au decis să renunţe la şcoală? Despre asta a vorbit, pentru Tribuna, psihologul Mihai Copăceanu care a explicat că dacă atunci cifra de şcolarizare era mult mai mică şi regulile erau foarte stricte, acum încrederea elevilor faţă de şcoală a scăzut. „În ultimii ani a scăzut calitatea educaţiei şi a scăzut foarte mult încrederea elevilor pentru educaţie. Nu se mai acordă o importanţă considerabilă şcolii. Şcoala nu mai reprezintă o valoare pentru elevi”, a explicat psihologul. În plus, regulamentele şcolare care vin în concordanţă cu conduita şcolară a elevilor sunt slab aplicate astăzi, crede Mihai Copăceanu, iar dacă ar exista sancţiuni, lucrurile ar sta diferit.

De ce renunţă elevii la şcoală?

Absenteismul este, spune Copăceanu, o cauză directă pentru abandonul şcolar, fenomen care ar putea fi însă evitat dacă legea s-ar respecta. Spre exemplu, deşi la începutul acestui an a fost introdus un nou regulament care prevede amenzi pentru părinii care nu îşi trimit copiii la şcoală, marea problemă este că acesta încă nu se aplică. O altă categorie sunt elevii din familiile defavorizate social, în special liceenii, care aleg să renunţe la şcoală pentru a munci. Responsabili de abandonul şcolar al copiilor lor pot fi consideraţi şi părinţii care pleacă să muncească în străinătate. „O nouă rată de abandon e dată de copiii care au părinţi la muncă în străinătate. Cel mai mare dintre copii, chiar dacă e minor, devine capul familiei, el este cel care va trebui să aibă grijă de familie şi nu are de ales”, mai spune Mihai Copăceanu.

O altă cauză a abandonului şcolar o reprezintă delincvenţa juvenilă. Rata abandonului şcolar la nivelul judeţului Sibiu e însă înşelătoare, crede Mihai Copăceanu. Şi asta pentru că în calculul general sunt puse laolaltă liceele de elită, unde rata abandonului şcolar este zero, cu şcolile foarte slabe, unde peste 35% dintre elevi renunţă să mai frecventeze cursurile. „Din punctul meu de vedere, acolo ar trebui să se intervină de urgenţă. În abandonul şcolar trebuie luate cazurile şi situaţiile de risc. Aici avem şcoli, fie că sunt generale, fie că sunt licee în funcţie de zona socio-economică. Dacă noi luăm media asta şi calculăm aşa, riscăm să fim înşelaţi, pentru că punem în aceeaşi oală şcolile foarte bune cu cele slabe”, mai spune Mihai Copăceanu. Nici abandonul universitar nu este de neglijat. Dacă la o facultate de Psihologie, de exemplu, se înscriu în anul I în jur de 120 de tineri, după primele luni şi prima sesiune renunţă 30, iar în anul trei ajung  doar jumătate sau chiar mai puţin. „Sunt o grămadă de criterii care duc la abandon, însă cel mai important ar putea fi credinţa tinerilor că şcoala nu asigură un loc de muncă. Şi atunci renunţă”, mai spune Copăceanu.

Ce este de făcut pentru a diminua rata abandonului şcolar?

Prima acţiune trebuie să aparţină dirigintelui. În cazul în care constată
riscul de abandon prin absenteism ridicat, el trebuie să anunţe direcţiunea, care are obligaţia să intervină, spune psihologul. „Fie că e vorba de sprijin social, economic, de intervenţia psihologului sau a instituţiilor esenţiale din comunitate. Constat că şcolile se rezumă la a raporta cifre”, conchide Mihai Copăceanu.

La nivelul Prefecturii judeţului Sibiu există un plan operaţional care include acţiuni comune ale instituţiilor statului contra abandonului şcolar, inclusiv MAI şi DGASPC. O speranţă vine şi de la Guvern, care s-a împrumutat 200 de milioane de euro la Banca Mondială, bani pe care vrea să îi investească într-un proiect de reducere a abandonului şcolar şi creştere a numărului absolvenţilor de învăţământ superior. Este o măsură ale cărei rezultate se vor vedea, poate, în câţiva ani.

Pensionarii, cei mai dispuşi la depresie

Articol publicat in Tribuna, 22.01.2015

Dacă stai prea mult, ajungi depresiv. Asta este concluzia unor cercetători chinezi, care au luat în considerare studiile precedente. Printre formele de sedentarism care pot creşte riscul de a suferi o depresie se numără timpul excesiv petrecut în faţa televizorului şi al calculatorului. Faptul a fost confirmat şi de psihologul sibian Mihai Copăceanu, care aduce ca prim exemplu oamenii care se plafonează şi duc o viaţă pasivă. De pildă, pensionarii. „O dată pensionaţi, oamenii duc o viaţă extrem de pasivă şi stările deprimante devin tot mai accentuate. Un om activ îşi preocupă timpul şi programul zilnic, îşi preocupă mintea. şi asta este esenţial”, a spus psihologul.

Cercetătorii de la Colegiul Medical din Universitatea „Qingdau” din Shangong au demonstrat că un stil de viaţă sedentar creşte cu 25% riscul de a suferi o depresie, în comparaţie cu oamenii care sunt activi şi duc o viaţă solicitantă. Potrivit Mediafax, analiza, publicată în British Journal of Sports Medicine, a adus în faţă rezultatele obţinute în urma monitorizării a 193.166 de participanţi la alte 24 de studii publicate anterior, care au avut în centru nivelurile de comportament sedentar şi riscul de depresie. Explicaţii în legătură cu acest studiu ne-a oferit şi psihologul sibian Mihai Copăceanu, care spune că factorii depresiei sunt, înainte de toate, în funcţie de vârstă. „Factori de risc pentru tulburarea depresivă sunt şi suferinţa unei boli somatice îndelungate, abuzul de alcool şi droguri, evenimente din viaţă stresante (pierderea job-ului, a unei persoane, divorţul, pierderdea iubitei), munca în exces, nemulţumirile şi insatisfacţiile profesionale precum stima de sine scăzută, pesimismul, autocritica”, a mai explicat Mihai Copăceanu. Potrivit sibianului, studiile arată că una din patru persoane poate dezvolta un episod depresiv pe parcursul vieţii.
Secretul? O viaţă echilibrată
Ce se recomandă? În funcţie de tipul şi severitatea simptomelor, depresia poate fi tratată prin psihoterapie. „Mi-aş dori ca sibienii să aibă încredere în psihologi şi să acceseze serviciile de terapie. Psihologul clinician este de mare ajutor şi reprezintă o necesitate, pentru că el intervine cu metode şi tehnici specializate. Psihologul nu dă sfaturi, nici nu este o persoană ca oricare alta, care doar te ascultă. Prietenii nu pot fi psihologi. Apoi, în cazurile severe, depresia trebuie numaidecât tratată prin medicamente, pe care doar un psihiatru, în urma unui consult de specialitate, poate recomanda”, a spus Mihai Copăceanu. Pe lângă medicamente, un remediu bun este viaţa echilibrată. „Trebuie să avem şi momente de odihnă, de dialogare cu sinele şi de socializare. Dar, câteodată, uităm să socializăm complet. Ne închidem în noi sau – mai nou – în tehnologie, în Internet şi calculator. Văd deseori familii, unde tatăl este cu treaba lui, mama cu a ei, iar copiii pe calculator”.
De asemenea, pentru un stil de viaţă moderat se recomandă şi o activitate fizică mai bună.