DESPRE MINE

–  psiholog; specialist in adicții, pasionat de psihologia clinica, dependente de substanțe (sau nu),  religie şi jurnalism…

  • consiliere psihologică cu adolescenții și cuplurile
  • am studiat la Sibiu, Bologna, iar apoi 3 ani in Marea Britanie la Londra si iar Oxford.

La Londra am absolvit un program masteral în adicții la Institutul de Psihiatrie (King’s College London), cea mai mare instituție de cercetare psihiatrică din Europa.

Am lucrat ca psiholog în practică privată, în mediul penitenciar, în școli și licee în România și cu părinții copiilor cu autism.

Pasionat de domeniul drogurilor și dornic să ajute tinerii am ales să-și desăvârșească pregătirea academică printr-o cercetare doctorală privind starea de sănătate și consumul de substanțe psihoactive în rândul tinerilor.

Dornic de regândirea Românie, scriu constant pe blogurile Adevărul și colaborează cu presa pe teme de educație, psihologie și cultură.

Am publicat 4 cărți  „Dependența Sexuală“ (Ed. Medicală, 2018) în stoc aici

Drogurile – o carte obligatorie“ (Ed. Eikon, 2018)

Freud sau Religia. Totem. Iluzie Critică“ (Ed. Agnos, 2008),

”Ortodoxie la Oxford. Te-am găsit Doamne! Mărturiile a 12 englezi convertiţi la Ortodoxie“ (Ed. Deisis, 2010),

raspund rapid la email:

mihai.copaceanu8@gmail.com

cropped-1.jpg

 

dependenta-sexuala-mihai-copaceanu

http://www.librarie.net/carti/90041/Freud-sau-Religia-Mihai-Copaceanu

300x300

http://www.librariasophia.ro/carti-Freud-sau-religia.-Totem.-Iluzie.-Critica-Copaceanu-Mihai-so-3072.html

http://www.edituradeisis.ro/index.php?controller=product&product_id=134

http://www.librarie.net 

RECENZII:

1. Bogdan Gheorghita in blog sau decembrie 2012 scrie:

O carte cu un parfum linistitor a unui autor atent la subtilitati, care te duce pe drumuri intelectuale batatorite dar care are curajul de a atinge si piscuri mai putin cunoscute…

  2. Oxfordoxie de Elena BĂLTUTĂ  in Convorbiri Literare, iunie, 2010:

volumul pică, nu de putine ori, testul tolerantei religioase. E drept, există si personaje de mare tinută intelectuală care nu neagă trăsăturile celorlalte religii…

3. Maria Curtean in Revista Teologica  nr 2/ 2010:

 Ortodoxie la Oxford este rodul întâlnirii autorului cu o comunitate ortodoxă vie, apropiată de modelul comunităţii creştine primare, într-o ţară în care ne-am fi aşteptat cel mai puţin, datorită secularizării şi aspectului multicultural: Marea Britanie…

4.  Mircea Gheorghe Abrudan, PhD, in Revista Tabor, 2010, Cluj-Napoca:

la convertirile prezentate de Mihai Copaceanu, observam ca o trasatura generala a ideilor, ce se desprind din toate cele 12 dialoguri înregistrate de autor, setea dupa Dumnezeu, cautarea deplinatatii revelatiei, a rugaciunii adevarate, a spiritualitatii reale si de fapt a sensului vietii ..

Alte comentarii:

Silvia: Pentru un crestin marturiile altora despre propria lor viata crestina usor zbuciumata intr-un spatiu secularizat si despre credinta neclintita poate insemna o intarire a credintei, o reinvigorare si o certitudine a adevarului. Mitropolitul Kallistos nu inceteaza a ilumina credinta si celor ce nu l-au cunoscut niciodata intr-un mod personal, adica tete a tete.

Tudor: Mihai Copaceanu este un suflet ales, care spune pe nume anumitor trairi, pe care majoritatea le simtim, dar nu le acordam importanta cuvenita. Autorul face parte din “mana” de oameni de pe acest glob, care pun accent pe spiritualitate, iar noi, cei care simtim la fel, trebuie sa ne deschidem si sa ne alaturam. Abia astept sa citesc gandurile asternute in aceasta carte.

Cristian: 12 povesti diferite si speciale in sensul lor despre cautarea lui Dumnezeu acolo, in Anglia, o cautare cu emotii si lovituri cu incredere si cu suspans. merita citita si de catre un neortodox.

 

Reclame