7 Seri editia de Sibiu · BBB

Puricele în ureche! Să râd! Să plâng!

Lacrima nu-i firescă. Râsul e spontan!

 publicat pe Ora de Sibiu la 27 februarie 2012
12378

La teatru: Să lăcrimez pot! O dată! Şi încă o dată! Şi iarăşi! Să râd, nu! La teatrul din Sibiu, în urmă cu două săptămâni am râs puternic şi fără oprire, am râs întreaga piesă aproape două ceasuri, minute-n şir de comicul de situaţie din „Puricele în ureche”. Credeam că sunt la Caragiale nu la Georges Feydeau. Piesa pe care o refuzasem în 2011 din pricina numelui. Mi-am promis că mă voi reîntoarce repede pentru a râde. Graţios! Am râs în acel weekend în trei seri consecutive.

Zile trecute am citit în program şi sâmbătă iarăşi am fugit la teatru pentru astă piesă, desigur pentru buna dispoziţie, pentru uitarea celor rele. Mi-am reamintit secvenţe şi am zâmbit şi am râs mai puţin decât prima oară. I-am zis lui Adi! Anticipam unele acţiuni şi replici. Nu râdeam la fiecare moment precum marea majoritate a sălii. E ca şi atunci când auzi un banc bun. Râzi în hohote. Deşi l-ai uitat, râzi şi a doua oară, dar râsul nu mai este precum cel dintâi.

Actorii Sibiului sunt minunaţi. Unu şi unu! Cele două prietene doamne ce deschid intriga piesei de o delicateţe şi o frumuseţe strălucitoare în haine de secol trecut! Nicu Mihoc pe care-l identifici şi în alte comedii precum Ianke…,Opinia Publică, Doamna de turtă dulce, joacă admirabil. Domnul Dan Glasu, fără cuvinte. Lui Viorel Raţă i se potrivesc comediile într-un mod special! Florin şi Cătălin talentaţi foc. Şi fiecare! Bravo tuturor! […]

 

Duminică, a doua zi, iar la teatru, la aceeaşi piesă, am dorit să înţeleg de ce. Poate că având alt loc în sală urmăream piesa dintr-un alt unghi? Poate că trecuse o zi iar stările erau diferite.

Le lăsasem la intrare. Nu. Ce-i drept, însă publicul de la o piesă nu-i ca la alta. Cel de duminică seara a râs mai puternic şi mai lung decât cel de sâmbătă. Au bătut din palme şi au apreciat mai mult. Însă eu nu am râs. Deşi îmi propusesem şi venisem ca să râd.   […]

 

Nu pot susţine aceeaşi teză şi în favoarea tragediilor. Aici, de fiecare dată când mă regăsesc la teatru, textul şi interpretarea aduce cu sine emoţii diferite, noi şi mai puternice. Faust. Ba nu,Electra (duminica 4 martie, 7pm). Electra cu texte vechi, antice, şi muzica de moarte şi jale din Maramures a grupului Iza.

Întristat, plângi şi a doua şi a treia oară. Ba chiar mai mult!

Plânsul nu-i firesc!

Mihai Copăceanu

Reclame
10 MARI SIBIENI · 7 Seri editia de Sibiu

Despre gesturie caritabile în prag de Sărbători !

TSTV Mihai Copăceanu: ”Rămân uimit de oamenii care duc două trei plase undeva și își pun imediat poze pe Facebook”

 publicat de Turnul Sfatului la 15 decembrie 2015

Psihologul Mihai Copăceanu a vorbit la Turnul Sfatului TV despre Crăciun și despre cum reușește să ne schimbe această perioadă a anului. Gesturile de mărinimie din această perioadă sunt în opinia psihologului doar niște mici atenții pe care ni le facem propriei imagini. ”O facem pentru noi și rămân uimit de oamenii care duc două trei plase undeva și își pun imediat poze pe Facebook. Oricum, când au mers la piață, au negociat prețul bananelor sau al portocalelor, că nu au luat din cele mai bune. O fac pentru imagine. (…) O facem pentru noi. E un bine, dar mai mic. Nu e o schimbare în esență. E o schimbare de suprafață, «hai că-i bine că e copilul sărman». Chiar dacă îi vedem și înainte de Crăciun și după. Și dăm selectiv. E greșit să dăm doar acum. Și e greșit și atunci când dăm doar ca să ne simțim noi altfel. Religia spune că atunci când faci un bine, să nu știe nici stânga, nici dreapta. Dumnezeu, care e în ascuns, te recompensează cumva. Sunt oameni care dau acum oricât, merg la biserici, ascultă colinde, ei care aparent sunt oameni ce nu prea au o componentă religioasă în comportamentul lor, primesc chiar și colindători, de exemplu, și se schimbă puțin. E o perioadă a anului care indirect îți schimbă comportamentul, dar nu te schimbă. (…) E un plus, dar mi-e teamă că e puțină ipocrizie în asta. Dacă merg prin Sibiu dintr-un lat în altul văd aceiași cerșetori de 20 de ani. Pe ăia nu-i vede nimeni, frate?”, se întreabă psihologul.

copaceanu-700x420

Mihai Copaceanu este dublu licenţiat în teologie şi psihologie la Sibiu și a aprofundat studiile de psihologie prin burse de cercetare la Bologna și doi ani la Oxford. A absolvit un program masteral în adicții la Institutul de Psihiatrie (Kings College London) din Londra. A publicat două cărţi „Freud sau Religa. Totem. Iluzie Critică” (Ed Agnos, 2008, 279pg) şi „Ortodoxie la Oxford. Te-am găsit Doamne! Mărturiile a 12 englezi convertiţi la Ortodoxie” (Ed Deisis, 2010, 180pg).

Întreaga emisiune o puteți vedea aici:

 

 

 

 

7 Seri editia de Sibiu

Remembering Whitney HOUSTON (August 9, 1963 – February 11, 2012)

wh

În aprilie 28, 2010 pe când încă trăiam la Londra am avut prilejul unic de a participa la unul din concertele lui Whitney din Marea Britanie. Mi-am cumpărat cu trei luni înainte un bilet chiar dacă atunci mi-am permis să plătesc 90 de lire pentru locurile din faţă. Eram convins ca ar fi meritat oricat! Într-o seara de miercuri m-am trezit la 10m de divă. A intrat ca o zeiţă. A cântat cu multă pasiune până la transpiraţie. Cu toate că a făcut multe pauze, a vorbit publicului, a cerut să fie oprit aerul condiţionat (care-i dăuna vocii), nu a reuşit să cânte notele cele mai înalte din superbul „I will always love you” O2 Arena a fost arhiplină. Era o sală uriaşă. Peste 20.000 de oameni au ascultat-o, au fredonat, au strigat şi au aplaudat-o îndelung. A cântat cu multă pasiune „I look to you” şi la final încăodată şi încăodată şi încăodată . A fost cel mai mare şi mai minunat concert la care am participat vreodată. Memoriabil! Mi-a plăcut apropierea ei de public, a fost prietenoasă, şi-a prezentat echipa, fratele, solistul de pe scenă, şi poate cea mai frumoasă remarcă şi gestul ce ne-a înduioşat, ne-a povestit de mama ei, care se afla în sală şi pe care o purta mereu la concertele ei. A fost o dulce şi o sensibilă!

f

Astăzi mi-am amintit de acea seară unică şi de maximă emoţie. Am urmărit parte din ceremonia religioasă de aproape 4 ore dedicată lui Whitney Houston live pe internet. În primele zece minute peste 160.000 de vizitatori erau înscrişi pe saitul Associated Press asistând din depărtare la ritualul din biserica baptistă New Hope din Newark New Jersey. Alte sute de mii pe alte saituri. Unul dintre vorbitori, primarul oraşului, mărturisea că “deşi astăzi suntem întristaţi de pierderea ei, celebrăm viaţa ei. Dumnezeu este în cer şi cu El este unul din îngerii noştri, Whitney.“ Printre rude şi prieteni s-a aflat Kevin Costner, Stevie Wonder şi Alicia Keys. Lacrimile milioanelor de fani au arătat că Whitney Houston a câştigat nu în zadar şase premii Grammy, 30 Billboard Awards şi 22 American Music Awards, cele mai multe premii din toate timpurile. Le-a merit! S-a bucurat de un succes unic şi a fost apreciată pentru vocea ei puternică de-a lungul carierei sale şi acum în zilele de pe urmă când milioane de oameni şi-au exprimat întristarea.

Şi noi, uităm sau nu ştiim că viaţa unui star, din spatele fotografiilor şi premiilor, necesită enorm de multă muncă, şi devotament, jertfă şi stres. Din incultură nu ne dăm seama, cel mai grav, că dependenţa de droguri, este recunoscută de specialişti, de medici şi psihologi, ca o boală, o boală cronică. Nu consumul ci dependenţa. Dependentul de droguri ca orice bolnav trebuie înţeles, sprijinit şi îndrumat spre recuperare, nu blamat, acuzat şi înjosit. E nedrept! E ca şi cum am arunca hule împotriva unui bolnav suferind de diabet sau de inimă. Nu este vinovat! Dependentul suferă neputincios şi slab, este condus de impulsuri independent de propria-i voinţă. El nu mai este stăpânul propriei fiinţe. Toleranţa instalată, nevoia de un consum şi mai mare şi mai nociv îl duce la pierzare. Greşim enorm când acuzăm dependenţii de lângă noi, prietenii şi cunoscuţii nostri şi nu le întindem o mână de ajutor. Whitney a făcut parte din acei bolnavi, a căzut pradă substanţelor toxice şi plecat nainte de vreme dintre noi.

Dar vei rămâne mereu printre noi, prin muzica ta ce a liniştit şi a înălţat milioane de spirite! RIP, Whitney !

We look to YOU!

Mihai Copăceanu, Sibiu, 19 februarie 2012

publicat pe Ora de Sibiu

7 Seri editia de Sibiu

Viaţa prin politichie

Viaţa prin politichie

text scris pentru 7 Seri, Editia de Sibiu

Tocmai trecură zilele cu agitaţie ale campaniilor electorale. Fluturaşi, baloane colorate, pliante, tricouri inscripţionate, panouri mari, declaraţii în presă, scoruri, mâncare şi muzică pentru divertismentul cetăţenilor. Fără niciun fel de surprindere unii dintre primari şi şefi de consilii locale şi-au păstrat fotoliile devenite mult prea comode şi încălzite, râvnite, şi şi-au continut lungul mandat păstrându-şi aceeaşi echipă binecunoscută. Nu am fost surprinşi nici de numărul mic al alegătorilor. Şi dacă cineva s-ar fi interesat ar fi putut lesne constata că media de vârstă a celor ce au votat a fost cu mult peste 50 de ani. Tinerii chiar nu par interesaţi de treburi d-astea. La Sibiu tot saşii conduc oraşul.

Paradoxal, dar iată cum o minoritate ajunge să conducă o majoritate. Şi nu de ieri. De ani buni. Ceea ce ar trebui să ducă la multe semne de întrebare pentru majoritarii români. Istoria se repetă. Pe bune. Amintiţi-vă: în urmă cu sute de ani, tot saşii trăiau în oraş, iar românii dincolo de zidurile cetăţii […]. Pe cetăţeanul de rând treburile astea, numite campanii electorale, alegeri, modificări politice „iese ală, pică ăla” nu au vreo mare importanţă şi nici nu le trezeşte vreo admiraţie. Ei şi ce le pasă lor?

Cum le v-a afecta nivelul de trai şi calitatea vieţii lor dacă a câştigat un primar sau altul. Un răspuns sincer ar fi: „cu nimic”. Viaţa noastră continuă indiferent de culoarea zugrăvelii primăriei. Calitatea vieţii cetăţeanului de rând nu se va modifica cu nimic. Oamenii trăiesc în aceeaşi sărăcie. Primarii au preocupări precum asfaltarea străzilor, spaţiile verzi şi dezvoltarea turismului dar nu dezvoltarea serviciilor sociale, îmbunătăţirea serviciilor din spitale, indemnizaţii şi ajutoare mai bune pentru nevoiaşi. Ei aşa şi noi nepăsători şi umiliţi.

O viaţă co-ruptă!

poza:crunteanu.blogspot.com

7 Seri editia de Sibiu

Sibiu:teatrul vieţii mele.

Sibiu:teatrul vieţii mele.

publicat în  “Sapte Seri”– Editia de Sibiu  1-14 iunie 2012 http://www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

Ce-i drept, mărturisesc, cu întreaga inimă că viaţa Sibiului ar fi mult mai săracă şi anevoioasă fără performanţa teatrului sibian şi prin excelenţă fără Festivalul Internaţional de Teatru ce a avut loc în săptămâna 25 mai-3 iunie a.c. Trupe de teatru din peste 60 de ţări, 2.500 de artişti şi peste 20.000 de bilete puse spre vânzare. Muzică de jazz, flamenco, workshopuri, proiecţii de film, dans, acrobaţie, regizori de renume mondial, balet, circ, conferinţe şi lansări de carte, toate acestea concentrate în câteva zile într-un mic orăşel din Ardeal. Cultura face diferenţa. Da, o face.

Când mă gândesc că România, ţara în care trăim, avea graniţele închise în urmă cu 20 de ani, când nu puteai vizita străinătatea şi nici nu prea eram vizitaţi de occidentali ori alţi europeni. Astăzi, în câteva zile poţi avea prilejul de a „face cunoştinţă” cu argentinieni şi mexicani, cu actori din Australia sau Israel, din toate colţurile lumii.

Preţul biletelor era accesibil încât cu uşurinţă puteai participa la câteva reprezentaţii. Spectacolele de stradă au arătat trecătorilor o bucăţică din farmecul tradiţiilor străine, din generozitatea, zâmbetul şi buna lor dispoziţie. Au arătat privitorilor propria lor cultură care la prima vedere poate părea suspectă iar reacţia era cea de evitare sau respingere.

Însă an de an omul de rând se obişnuieşte, se cultivă, învaţă să observe, să fie atent şi în final să aprecieze. Cunoaşte. Iar unul din avantajele cunoaşterii este acela că te face mai tolerant. Şi mai deschis. Să înţelegem în definitiv că România nu este Centrul Lumii şi că există şi alte sute de ţări valoaroase, mult diferite de a noastră.

Dar România şi prin ea, Sibiul însuşi este minunat, un loc îmbelşugat de acţiuni culturale în care merită să trăieşti la maxim şi să te simţi un pic european. 

7 Seri editia de Sibiu

Nu mai pot. Sunt extenuată!

Nu mai pot. Sunt extenuată!

publicat în  “Sapte Seri”– Editia de Sibiu  18-31 mai 2012 http://www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

Dimineaţa începe devreme. Foarte devreme. Mă trezesc şi nici nu apuc să servesc micul dejun. Nu că nu aş dori sau nu am poftă pur şi simplu sunt contratimp. Uneori iau în grabă doar o linguriţă de miere şi propolis. Mă păcălesc crezând că e suficient. La serviciu şefu’ nu tolerează întârzieri chiar dacă nu locuiesc în apropiere, nu-i pasă. Aşa că fug repede, cu tocuri, strigând după taxi.

La nouă fix începe şedinţa de echipă. Rapoarte interminabile şi plicticoase, strategii proaste şi discuţii fără sens. Aşa începe fiecare zi de lucru. Alerg dintr-un birou într-altul, stau 8 ore la calculator, îmi bat capul, scriu mult, uit de pauza de prânz (nu mai fumez) şi când mă ridic observ că s-a înserat. Sunt flămândă şi încă mai am multă treabă pentru astăzi. Telefonez repede la un fast food din apropiere, comand acelaşi meniu mic şi continui încă vreo două ceasuri.

Mă apasă durerile de spate şi cervicală. Sunt înţepenită. Prietenul mă sună insistent. E aproape şapte şi începe concertul de la filarmonică. Am şi uitat Luase bilete de săptămâna trecută. Îi spun că voi întârzia, când de fapt ştie că nu voi ajunge la timp. Şi a mai trecut o zi. Şi a doua zi asemenea. Şi toate acestea pe un salariu de căcat, într-o atmosferă colegială plină de şicanale şi invidie cu şefi autoritari şi ultranervoşi.

Mă întreb rareori cât o să mai rezist. Încotro mă îndrept? Uit de mine, neglijându-mă, uit de prieten şi de dorinţele noastre dintr-un început de a ne căsători. Uit să mai vorbesc cu el. În weekend nu mai ieşim împreună. Lungim ziua cu mult somn necesar şi apoi treburi casnice individuale. Şi luni de la capăt. O viaţă cu multă muncă, stres şi responsabilităţi şi parcă fără linişte şi bucurii. Va trebui să mă opresc, să-mi vin în fire, să mă adun şi să mă regăsesc. Dar când voi fi în stare?

Imagine

7 Seri editia de Sibiu

Vara seducţiilor!

Vara seducţiilor!

publicat în  “Sapte Seri”– Editia de Sibiu  4-17 mai 2012 http://www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

Se poate ca vara să ne fie pe placul multora şi vara să ne seducă, ca de altfel, seducţiile puternice tot vara şi-ar avea locul. Dacă îmi veţi răspunde că voi aţi fost seduşi sau aţi sedus în alte timpuri nu vă voi contrazice. Vara e cald, şi dacă-i cald, eşti relaxat, te plimbi îmbrăcat sumar, lejer, stai la terase şi dechis oricăror propuneri, plimbări şi întâlniri. Acţiunile noastre publice sunt mai numeroase şi diversificate, ceea ce presupune că întâlnim mai multe persoane decât iarna. A fi sedus este un privilegiu frumos şi-ţi dă o stare de euforie, beatitudine şi înălţare „abia aştept să-l văd”.

A seduce este un gest al puterii căci te regăseşti într-o poziţie superioară faţă de cel sedus. El, sedusul se duce (ce interesantă-i limba română) într-o direcţie pe care tu, seducătorul, i-o oferi. Tu generezi reacţii şi-l stăpâneşti pe celălalt. Deciziile tale vor fi asculte, „mergem la teatru?” „Da, desigur, dacă tu vrei”. Şi libertatea celuilalt va fi libertatea ta. Unii, se lasă cu totul în braţele şi soarta seducătorului. Ei nu mai pot decide pentru ei înşişi, îşi programează fiecare zi pentru a plăcea seducătorului.

Seducţia nu prea are un început pentru niciunul. Te trezeşti, bine zis, că ai fost sedusă şi invers te trezeşti că ai sedus o persoană pe care ai întâlnit-o o singură dată, pentru puţin timp. Un gest, o privire, un cuvânt, sau poate niciun cuvânt, modul în care te-ai îmbrăcat, zâmbetul sau mersul tău. E o formă de ambiguitate însă plăcută căci voit de „laşi dus pe val”. Seducţia poate fi primul pas, insesizabil, către îndrăgostire. Ceea ce mă face să cred că ea nu vine pe un teren neutru, că atunci când am căzut pradă seducţiei am prezentat o disponibilitate, am avut o predispoziţie, o căutare tacită, o dorinţă de a ne satisface şi implini impulsurile.

Seducţia este un joc necontrolat