ARTICOLE PSIHOLOGIE · REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

Psihiatria și România.  Omagiu doctorului Ghiorghe Talău (1948-2018)

În 2010, fenomenul etnobotanicelor era în plină ascensiune. Devenise alarmant. Crea dependență rapidă, severă și totodată mortală, victimele fiind în special tineri adolescenți, elevi și studenți. Da, în România muriseră câțiva tineri ca rezultat al efectele drogurilor numite etnobotanice și implicit datorită complicității instituțiilor statului, centrale și locale. Ani la rândul. Am auzit tineri care mi-au spus că părinții lor ajunseseră să-i lege cu sfoara de calorifer, alții furau și vindeau tot din casă, iar pe alții i-am întâlnit în pușcărie. Mai grav, trecuseră câțiva ani de la apariția drogurilor și primăriile nu aveau niciun stres să închidă spice shop-urile, (magazinele de vise), care vasăzică comercializau îngrășământ pentru plante sau sare de baie. Unul era la 20 de m de căminul studențesc de pe Victoriei, altele în centrul orașului, unul fix sub Podul Mincinoșilor, de fapt erau în fiecare cartier. Cum și-or fi primit licența de funcționare, doar actualul președinte, fostul primar știe. Să nu ai un pic de responsabilitate și teamă când semnezi aprobarea unui astfel de magazin gândindu-te că sute de tineri cad victime?!

Odată, neîncrezător, am intrat și eu într-unul și cu doar 40 de lei am primit un pliculeț. Fiind prost, doamna, vânzătoarea, m-a instruit cum să îl folosesc, mi-a povestit la ce senzații să mă aștept și mi-a oferit ”din partea ei” un pai pe care să trag. WTF! Nu credeam ușurința cumpărării. În acea perioadă tocmai sosisem de la o pregătire de specialitate la Londra, fix pe problematica dependențelor și constatasem acțiunile prompte și ferme ale autorităților britanice în contrast cu indiferența celor din România. Am trimis solicitări scrise către Poliție, Primărie, Prefectură și Antidrog prin care explicam fenomenul și ceream închiderea de urgență a magazinelor de vise. Parcă doar Poliția mi-a răspuns într-un stil caracteristic.

Am organizat o dezbatere publică la Biblioteca Astra având ca invitat special un psihiatru celebru de la Institutul de Psihiatrie din Londra. Și pe el l-am dus să-și cumpere un pliculeț. A văzut magazinul, și-a făcut cruce oripilat și a refuzat să ia ceva considerând ca fiind ilegal (în țara lui, poate). Oricum spre rușinea noastră ca țară, fotografia cu magazinul de vise din România am văzut-o folosită de profesor într-o prezentare la Institutul de Psihiatrie (Kings College London) câteva săptămâni mai târziu. Ne-a dat ca exemplu de țară membră UE.

La dezbatere se adunase multă lume. Erau de față reprezentanții de la antidrog, echipa terapeutică de la Șura Mică (care veniseră împreună cu câțiva pacienți aflați în tratament), poliția, prefectul însuși, psihologi, medici, asistenți sociali, studenți, sibieni de rând, părinți și elevi. Cel mai tare m-a uimit relaxarea comisarului de la antidrog, un milițian sosit din Italia care trata totul ca pe o poezie. De parcă nu era treaba lui. Un discurs superficial și o ținută de vip. Înainte de a începe, Doctorul Talău mi-a telefonat, era la volanul automobilului gonind dinspre alt oraș, spunându-mi că va sosi la eveniment cu întârziere dar că își dorește foarte mult să fie prezent. Dintre toți vorbitorii, a avut cel mai grav discurs cu o intervenție cutremurătoare, cu impact pentru întreaga sală. În ultimii ani, discursurile domniei sale depășeau limitele psihiatriei. Se adresa societății, oamenilor de rând și mai ales autorităților. Am văzut cum specialistul poate juca alte roluri pentru că și-a asumat alte roluri. Inclusiv în politica, politica cetății.

Îl cunoscusem încă din facultate, student fiind îi savuram cursul de Psihiatrie. Era cel mai așteptat și dorit curs din întreaga facultate. Mai ales că noi nu eram medici, iar boala psihică reprezenta o pasiune. Îmi amintesc și acum confuz fiind întrebarea pe care i-am adresat-o la un curs ”Dumneavoastră ca psihiatru, ce satisfacție mai aveți când în terapia cu bolnavii cronici constatați că se întorc la spital în repetate rânduri după ani și ani? Care este eficiența, în comparație cu un chirurg care vede imediat rezultatele muncii sale?” Mi-a răspuns că satisfacția vine din reușitele terapeutice dar și din faptul că ”aceia nu au șansa, nici satisfacția de a cunoaște poveștile de viață și de a desluși tainele tulburării psihice”. Ce-i drept era o curiozitate și o provocare continuă în descifrarea logicii psihicului uman. Dacă are o logică umană. Așa că am decis să merg în două veri la rând în stagiu de pregătire de la spitalul de psihiatrie unde iarăși am fost fascinat de personalitatea psihiatrului, de ședințele comune, discuțiile cu pacienții și rapoartele de gardă.

© http://www.telegrafonline.ro

Image result for ghiorghe talau

Profesorul Talău era o prezentă demnă și onorabilă. Folosea mereu respectul față de persoana cu care se întâlnea, coleg sau pacient. Și avea un fel aparte de a se prezenta public. Avea o ținută și o eleganță unică. Ceea ce rar întâlnești. Odată, după miezul nopții, uimiți amândoi ne-am încrușiat într-o benzinărie. Zâmbind, am început o conversație care parcă nu se dorea a fi sfârșită. Cu o politețe identică. L-am întâlnit repetat la conferințele naționale de psihiatrie, la București și la colocviile de antropologie la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Era interesat și de alte fenomene.Studiase la un alt doctorat antropologia. Mi-a expus mâhnirea față de slaba pregătire profesională a colegilor psihologi cu care dorea să lucreze la clinica proprie.

M-am întristat când am aflat de plecarea sa atât de timpurie, înainte de 70 de ani. Dar m-a liniștit când am văzut câtă lume îi purta prețuire. În Biserica și apoi la înmormântare reprezentanți ai vieții urbei, colegi doctori, cadre medicale și mai ales pacienți.  I-am recunoscut pe câțiva. Unii își aminteau că după externare rămăseseră prieteni, că primiseră ca îngăduiță țigări din partea doctorului. Preotul în biserică a insistat că plecarea s-a făcut într-o zi când Biserica celebra mari profesori ai teologiei: Vasile, Grigore și Ioan. Și același preot și-a amintit de discursul profesorului Talău nu la o întâlnire a medicilor, ci la o conferință ecumenică.

Am citit mesajele de condoleațe trimise din partea Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, unde profesorul Talău a profesat și din partea Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie și am recunoscut în cuvântul managerului Spitalului de Psihiatrie Gheorghe Preda din Sibiu regretul altor zeci de întristați.

A fost în mod real unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai psihiatriei sibiene. Gândiți-vă, dacă doar într-un an sute de pacienți îi treceau pragul cabinetului de psihiatrie, în cei 40 de ani de muncă clinică mii de pacienți au fost tratați. Dar e un subiect tabu boala psihică și din păcate inclusiv medicii de psihiatrie nu sunt prețuiți precum ar merita, pentru că mulți dintre aceștia trăiesc într-o discreție unică. Profesorul Talău a fost doctor în științe medicale, șef de catedră la Facultatea de Medică, profesor la Departamentul de Psihologie, mentor pentru sute de studenți, medic pentru mii de pacienți, director al spitalului din Sibiu și în ulimii ani consilier local. Fără el, comunitatea medicală a Sibiului a sărăcit…

 

Cand avem in fata un alcoolic, dam vina pe el si il excludem. Oare nu ar trebui sa intrebam si prietenii lui, familia lui, oare ei chiar nu au nicio vina? Ar trebui sa inversam putin lucrurile. Noi suntem invatati sa socializam. Nu trebuie lasat individul pana cade in prapastie”, spune dr. Ghiorghe Talau

Image result for gheorghe talau

 

 

Reclame
ARTICOLE PSIHOLOGIE · REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

Adolescenții sibieni încep să se drogheze de la 12 ani. Preferă etnobotanicele

articol publicat de Dorina Nitu pe Turnul Sfatului la 18 ianuarie 2016

Adolescentii-sibieni-incep-sa-se-drogheze-de-la-12-ani-631x420

Acum zece ani, copiii de 12 ani încă se jucau cu mașinuțele. Acum aceasta e vârsta la care încep să ia contact cu etnobotanicele și marijuana.

 În cele mai multe cazuri e vorba de influența anturajului și de lipsa de atenția a părinților care nu le acordă suficientă atenție și ”copiii ajung să se drogheze zilnic și niciunul dintre părinți nu observă”.

O parte dintre ei ajung să ceară ajutor sau o face familia pentru ei și merg la Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu. Aproximativ 50 de tineri ajung aici anual în încercarea de a scăpa de dependență. În 2014, în cadrul CPECA Sibiu au fost înregistrați 47 de beneficiari. În general, motivele invocate de către cea mai mare parte a tinerilor înregistrați în evidența CPECA Sibiu privesc curiozitatea, anturajul de prieteni consumatori, precum și diverse situații tensionate pe care aceștia le trăiesc.

Chetă pentru un joint

Dacă la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Județului Sibiu ajung între 40-50 de tineri dependenți anual, psihologul Mihai Copăceanu spune că numărul lor este mult mai mare ”20 de elevi care se luptă să scape de aceste dependențe cunosc doar eu și niciunul nu a ajuns pe la centru”. Copiii fac chetă ca să își a primul plic de etnobotanice și de acolo se ajunge la a vinde lucruri personale pe internet, pentru a face rost de bani de droguri și până la a fura obiecte valoroase și bani din casă.

”Cunosc cazuri în care părinții raportează la poliție un furt, iar după ce se fac investigații polițiștii descoperă ca hoțul este copilul și așa ajung să afle părinții că propriul copil a furat și mai rău, a furat ca să își cumpere droguri”, mai spune psihologul sibian.

Mihai Copăceanu spune că lucrând permanent cu copiii, mai ales cu copiii cu probleme, a constat că în ultimul an vârsta la care încep elevii să consume droguri este de 12 ani.

”În puține cazuri mai sunt tineri care încearcă să înlocuiască etnobotanicele cu medicamente, codeină și alte medicamente pe care le găsesc prin casă și au auzit ei că au ceva efecte asemănătoare cu drogurile. Dar pentru că sunt așa mici, de la farmacie nu pot cumpăra fără rețetă, așa că  într-un final revin la etnobotanice”, mai povestește Mihai Copăceanu.

Furnizorii  principali sunt internetul și copiii mai mari, modalități care le ușurează accesul la droguri și nu îi supune la riscuri prea mari de a fi depistați de poliție.

Majoritatea ”prafurilor” dau dependență și unii tineri încearcă să le înlocuiască cu marijuana, iar așa ajung să consume regulat cel puțin două tipuri de droguri, la 12-13 ani.

Anturajul mai important decât familia                                                   

Casa Olarului – centrul de tratament pentru dependența de alcool, droguri, jocuri de noroc  de la Șura Mică este unul dintre locurile în care ajung adolescenții care se apropie de 18 ani și se luptă cu dependența de ani de zile.

”Consumul începe în adolescență pentru cei mai mulți, pe la 13-14 ani și ajung să consume de obicei din cauza anturajului. Și se apucă inițial de etnobotanice căci sunt mai ieftine, pun mai mulți bani și cumpără un pachet. Apoi încep să mărească doza și în scurt timp ajung dependenți. Copiii provin din toate mediile, sunt și tineri din familii organizate, cu o situație materială bună, dar sunt și copii din familii în care unul sau ambii părinți sunt plecați la muncă în Germania, iar ei rămân cu bunicii”, spune psihologul centrului, Gabriela Bălan.

Presiunea anturajului îi determină să consume și când ies dintr-un centru vindecați, cad pradă tentației cei cu o insuficientă maturitate emoțională.

”Ei motivează că nu se pot distanța de anturaj, că e un refugiu pentru ei, în condițiile în care simt că părinții nu îi înțeleg și nu pot comunica eficient cu ei. Mulți foști dependenți povestesc că ei nu reușeau să înțeleagă ideea de distracție, de destindere fără droguri”, mai povestește Gabriela Bălan.

ARTICOLE PSIHOLOGIE · REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

Psih. Mihai Copăceanu: Cred că în cazul familiei Bodnariu se vor ivi informații noi, surprinzătoare

Drama familiei Bodnariu, stabilită în Norvegia, căreia autoritățile le-au luat cei 5 copii, considerând că părinții au fost abuzivi cu ei, a născut un val de indignare în rândul opiniei publice. Astfel, atât în orașe din România, cât și din alte țări europene, oamenii au ieșit în stradă, considerând nedreaptă decizia autoriăților norvegiene. Cum este văzut acest caz prin ochii unui psiholog român, aflăm dintr-un interviu acordat Sibiu 100% de Mihai Copăceanu.

articol publicat de Odeta Veştemean în Sibiu 100%  la 15.01.2016

Mihai-Copaceanu-800x589

Care este opinia dumneavoastră cu privire la ceea ce i s-a întâmplat familiei Bodnariu în Norvegia? Este vorba despre un abuz al autorităților sau un abuz al părinților asupra copiilor?

Cazul este extrem de sensibil. Eu, ca psiholog din Sibiu nu am nicio abilitate sau competenţă de a mă pronunţa dacă autorităţile au produs un abuz sau nu. Orice extremă este greşită. Nu privesc situaţia în alb-negru şi nici nu mă situez în niciuna dintre tabere. Din păcate, multe informaţii ne lipsesc, iar a da verdicte de la distanţă, a emite păreri, dintr-o altă ţară, doar pe baza unor ştiri şi mărturii neclare, fără a avea acces la poziţii oficiale este riscant şi incorect. Personal, am observat ezitarea constantă şi repetată a tatălui în a oferi unele răspunsuri. Semn că ne ascunde ceva. Ca psiholog, sunt obligat să fiu neutru, obiectiv, imparţial şi onest şi pot face doar afirmaţii cu sens general. Cred că informaţii noi, surprinzătoare, se vor ivi.

În calitate de psiholog, cum considerați că îi afectează acum pe copii scoaterea din familie, având în vedere că cei 5 au vârste cuprinse între 4 luni și 9 ani?

Despărţirea copiilor de părinţi reprezintă o traumă în sine indiferent de durata acestei perioade. Cu cât perioada este mai îndelungată, cu atât suferinţa este mai profundă. Dar a face predicţii despre modul în care copiii vor fi afectaţi îmi este imposibil şi oricine se exprimă în acest sens greşeşte. Modul în care fiecare copil va procesa despărţirea rămâne încă necunoscut nouă acum. Orice specialist ar trebui să fie atent în declaraţii, să nu răspundă bazat pe furie şi subiectivism. Mai mult, eu din România, nu pot evalua copiii pe care nu-i văd, nu-i primesc în cabinet şi nu desfăşor câteva şedinte de evaluare. În acest caz cum mi-aş permite să-mi dau cu părerea. Mă întristează că până şi Ezekiel, de doar 4 luni, a fost deprivat de siguranţa, ataşamentul şi iubirea părinţilor. În psihologie, ştim cât de esenţială este mai ales relaţia afectivă mama-bebeluş în primele luni de viaţă. În ce sens a însemnat familia pentru el un pericol încă îmi scapă. Stabilitatea şi sentimentul de siguranţă psihoafectivă a acestei legături mamă-bebeluş determină dezvoltarea unui sine sănătos al copilului.

Ce consecințe are pe termen lung pentru copii separarea de părinți?

Psihologic, nu avem studii care să evalueaze efectele directe doar ale separării de părinţi. Este deprivat de părintele abuzator dar trăieşte într-un mediu sigur, sănătos, pozitiv nu are aceleaşi efecte cu o altă deprivare a unui copil care acum trăieşte într-un mediu disfuncţional şi nociv sau cu un orfan adoptat. Avem studii experimentale pe animale (şoareci), ce studiază hormonii responsabili de modificările biochimice, endocrinologice şi comportamentale în legătură cu stresul. Deprivarea de îngrijirea paternală e observabilă la stadiul de adult prin măsurarea hormonilor responsabili de stres şi anxietate cronică. Un răspuns ar fi că deprivarea duce la anxietate cronică şi stres (la animale) şi la nivele scăzute de interacţiune socială, inclusiv în cazul deprivării doar de tată.
La oameni, avem studii retrospective, la adulţi cu anumite tulburări ( de exemplu, adenom de glandă pituitară) şi s-au constatat cazuri de deprivare paternală în copilărie. UNICEF are un studiu calitativ în Republica Moldova, cu 160 de copii deprivaţi de părinţi prin imigrarea acestora. Copiii prezentau dificultăţi în depăşirea separării de părinţi, tulburări în dezvoltarea psihoemoţională, sentimente de vinovăţie şi izolare de prieteni. Copiii mici şi-au externalizat mai uşor emoţiile cauzate de separarea de părinţi decât cei mai mari.

Cât de credibile pot fi spusele copiilor referitor la abuzurile fizice, pe baza cărora autoritățile s-au autosesizat, ținând cont de faptul că micuții îmbină realitatea cu ficțiunea, au prieteni imaginari etc.?

E o falsă problemă. Noi, ca psihologi, obţinem informaţii de la copii prin diferite metode şi tehnici specifice, prin interviuri repetate, evaluări, analize, dar nu ne bazăm exclusiv pe aceste declaraţii. Afirmaţiile copiilor sunt întotdeauna coroborate cu alte tipuri de dovezi, cu mărturii suplimentare, informaţii din partea părinţilor, rudelor, aparţinătorilor, autorităţilor, anchete etc. Nicio decizie nu se ia de o singură persoană şi desigur nici în urma declaraţiilor ad litteram ale copiilor. Copiii, cu toate că interpretează diferit sau eronat, denaturează, exagerează, minimalizează sau de la o anumită vârstă oferă informaţii ireale, adică ne spun minciuni, specialiştii au metode specifice de deosebire a adevărului de fals. În acest caz, afirmaţiile copiilor care amintesc de violenţă vor fi probate.
Procedural înţeleg că izolarea copiilor, văzută ca măsură extremă, ar avea rolul de a proteja copiii de eventualele influenţe ale părinţilor. Evaluarea trebuie să fie obiectivă şi prin acest proces de evaluare se elimină orice fel de influenţă în sensul schimbării declaraţiilor. Ştim ce se întâmplă în România când o declaraţie ulterioară contrazice prima declaraţie, când inclusiv minorii abuzaţi fizic sau sexual îşi retrag declaraţiile.

În urma mediatizării acestui caz, cu care s-au solidarizat părinți din întreaga Europă, au început să iasă la iveală mai multe demersuri abuzive ale societății norvegiene. Dumneavoastră ce informații aveți, cum vi se pare legislația norvegiană, încalcă drepturile cetățenilor unui stat de drept?

Am citit regulamentul instituţiei în engleză. Instituţia funcţionează sub Ministerul Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale, adică nu este una privată, cu scopuri meschine. Orice regiune, judeţ are un astfel de serviciu. Principiul care primează este „binele copilului”, iar scopul este să ofere asistenţă, aşa cum apare în 80% dintre acţiunile lor, nu să ia copii. Ce mai face acest serviciu? Oferă consiliere, grupuri de sprijin pentru părinţi, suport financiar pentru frecventarea grădiniţei şi şcolii şi alte activităţi şi cheltuieli, vizite la domiciliu, odihnă în weekenduri, cazare la cerere în regim de urgenţă sau pe termen lung. Aceeaşi instituţie ne informează că imigranţii cunosc foarte puţin despre modul de funcţionare a protecţiei copilului. Comparativ cu alte ţări, Norvegia are un număr mic de copii ce trăiesc în plasament, iar din unele date se pare că doar 39 de copii au fost daţi spre adopţie. În regulament e scris „Deprivarea copilului de părinte întotdeauna este ultima opţiune.” Şi are loc doar dacă se îndeplinesc concomitent două condiţii: e necesară şi în beneficiul copiilor. Odinul de plasament este emis de către Consiliul regional de Protecţie Socială sau de către Tribunalul Districtual numai atunci când copilul a fost supus unei neglijenţe grave, maltratare sau abuz. Credeţi că dacă nu ar fi fost în beneficiul copiilor şi-ar fi permis acestea autorităţile străine? Ca urmare a discuţiilor cu autorităţile române, Norvegia a declarat că dacă este în interesul copiilor şi nu lezează cu nimic, permite inclusiv vizitarea copiilor de către consulul român. Exemplele de neglijare gravă din legea norvegiană sunt: violenţă, abuz grav, consumul de substanţe al părinţilor şi afectarea sănătăţii prin incapacitate sau neglijare. Părintele are dreptul de a angaja proprii experţi care să evalueze şi să raporteze despre situaţia copiilor. Părinţii au dreptul la asistenţă legală gratuită, să fie ascultaţi şi să conteste decizia la Tribunal. Legislaţia norvegiană respectă drepturile copilului pentru că se obligă să respecte convenţiile internaţionale pe care le-a semnat, precum Convenţia ONU privind Drepturile Copilului adoptată încă din 1989 şi semnată de 194 de ţări şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului unde principiul interesul superior al copilului este aspru subliniat. Dar vreau să subliniez – dacă nu avem informaţii de la instituţie, nu cunoaştem, nu o putem acuza de abuz. Dar tot legea norvegiană ne explică rolul confidenţialităţii: pentru a proteja familia şi copilul. În România este extrem de diferit, când totul apare în presă, adevăr şi fals, în defavoarea copiilor, când inclusiv unei minore violate de 7 tineri i se ia un interviu televizat live. De nepermis.

Partea română, inclusiv prim-ministrul Dacian Cioloș, au anunțat public că statul român se implică activ și urmăresc desfășurarea anchetei. În acest caz ar fi eficientă o plângere a Guvernului României împotriva Norvegiei la CEDO, având în vedere că după numai o lună de la preluarea copiilor acest stat a deschis proceduri pentru ca ei să fie adoptați ?

Guvernul, preşedintele, Ministerul de Externe au contact cu autorităţile norvegiene la nivel înalt, sprijină familia, însă subliniază două aspecte: respectă legea norvegiană şi nu pot interveni în desfăşurarea anchetei. De aceea, nu cred în varianta plângerii la CEDO, pentru că ar fi incorect politic şi ar denatura relaţiile diplomatice dintre cele două state. Nu se va întâmpla.

Credeți că până la urmă familia Bodnariu va avea câștig de cauză?

Cred că da. Copiii se vor întoarce la familie. Noi greșim când judecăm şi interpretăm româneşte practici şi legi ale Occidentului pe care nu le cunoaştem sau deţinem informaţii parţiale. Dacă la noi o palmă este tolerată, fie din partea părinţilor sau profesorilor, acolo nu sunt permise. De exemplu, cazurile de abuz emoţional sunt extrem de aspru sancţionate. Am simţit asprimea legii când am trăit în Marea Britanie. Inclusiv bancurile cu conţinut sexist, misogin, nu erau permise. Odată, am realizat o prezentare pentru o întâlnire cu psihologi despre efectele alcoolului şi am adăugat câteva fotografii cu fete ce zăceau noaptea pe străzi sub influenţa alcoolului, însă colegii înainte de a o susţine mi-au sugerat să şterg aceste imagini pentru că sunt discriminatorii. Imaginile erau reale, prezentau realităţi şi cu toate acestea, altfel sunt percepute respectul şi demnitatea umană. Şi am renunţat. Personal, aş profita de acest caz să mă uit în ograda proprie la miile de copii abuzaţi zilnic. Şi în România, potrivit Legii 272/2004 (art. 52, art 89 şi art 96), cadrele didactice sunt obligate şi orice angajat al unei instituţii publice sau private care intră în contact cu copilul este obligat să anunţe de urgenţă cazurile reale sau chiar vreo suspiciune de abuz şi neglijare către protecţia copilului. Eu, personal, în şcolile în care am lucrat, am sesizat în repetate rânduri Protecţia Copilului. Îmi spuneţi câte alte cadre didactice sau funcţionari au făcut acest lucru în Sibiu? Aceeaşi lege obligă Direcţia să verifice o sesizare, iar dacă constată că un copil este în pericol iminent, se ia măsura plasamentului în regim de urgenţă: pe loc, dacă nu există opoziţie sau prin instanţă, dacă persoanele se opun. În astfel de cazuri, declaraţia copilului este necesară și pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti (art. 68 alin.5).

ARTICOLE PSIHOLOGIE · REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

Vârsta la care tinerii consumă alcool a scăzut cu uimire până la 12 ani

interviu publicat de Odeta Vestemean in Sibiu 100 % la 10.07.2015

Nu există preocupare pentru efectele pe termen scurt ale abuzului de alcool în rândul tinerilor! Acesta este semnalul de alarmă pe care psihologul Mihai Copăceanu îl transmite, avertizând că alcoolul a început să fie consumat la vârste tot mai scăzute, devenind principalul mijloc de socializare la petrecerile unde participă tineri. Mihai Copăceanu este psiholog, specialist în domeniul adicţiilor, specializare obţinută la Institutul de Psihiatrie al Kings College London. A lucrat în Marea Britanie cu dependenţii de droguri şi a dezvoltat intervenţii moderne de reducere a consumului de alcool la adolescenţi. În prezent este consilier adicţii la Penitenciarul Codlea în cadrul proiectului PRISON unde derulează programe de suport pentru alcool şi droguri şi consiliere individuală cu deţinuţii.


Lucrați într-un proiect prin intermediul căruia oferiți consiliere persoanelor cu diferite tipuri de dependențe din penitenciare. Cum colaborați cu persoanele dependente de alcool?

Există o categorie de persoane unde dependenţa s-a instalat de ani buni şi după cum declară, au ajuns în puşcărie tot „din cauza băuturii”. Există o altă categorie de persoane care au comis acte pe fondul consumului de alcool, infrancţiuni precum tâlhării, ultraj conducere auto sau agresiuni. Deţinuţii sunt interesaţi direct de participarea la programe de intervenţie psihologică de grup şi de consiliere individuală în cabinete. Ce m-a uimit în ultimul an de când lucrez este numărul mare de tineri care ajung în penitenciar pentru fapte sub influenţa alcoolului.

BINGE-DRINKING-21

Prin ce modalități considerați că pot fi ajutate aceste persoane să depășească dependența?

Dependenţa are cauze diferite, deci poate avea şi soluţii diferite. Un adult s-a oprit din abuzul de alcool după ce a ajuns în pragul sinuciderii (aruncându-se de la etajul IV). Altul pentru că devenise extrem de violent fizic. Oricum pentru fiecare caz în penitenciar există o abstinenţă forţată şi ei îşi dau seama, pentru că încă din primele întâlniri mi-au mărturisit că „de când vorbim doar despre alcool avem o poftă nebună de a consuma”, adică acea dorinţa persistentă.

Care sunt notele dominante în cazul tuturor alcoolicilor?

Alcoolul este al 3-lea factor de risc pentru sănătate în Europa. Românii consumă 21 de litri de alcool pur pe an, adică de 2 ori mai mult decât este indicat. Există două extreme ineficiente în societatea românescă: una este aşa numita prevenţie primară pentru publicul general, prin mesaje antialcool, campanii media, egale cu zero şi cealaltă extremă este intervenţia târzie pentru dependenţii de alcool. Dar de segmentul de mijloc nu se ocupă nimeni. De cei care se află la abuz. Şi de efectele abuzului de alcool. Chiar dacă scuza este „beau ocazional”. Cum se cuantifică suferinţele unei tinere care a fost abuzată fizic sau/şi sexual de iubitul ei sau de soţ sau de un străin pentru că acesta era beat ? Cine se ocupă de violenţa sub influenţa alcoolului şi de paşii care premerg dependenţa. Aici trebuie intervenit pentru a preveni orice riscuri grave ulterioare. Când vorbim de dependenţa de alcool avem în minte imaginea unui adult de vârsta a doua, trecut de 45-50 de ani, care a consumat toată viaţa alcool, care bunăoară estă sărac, fără loc de muncă şi alungat de familie, care tremură şi întregul chip îi este îmbătrânit. Este o imagine incorectă şi incompletă deoarece alcoolul nu se adresează doar acestei categorii de vârste. Ce neglijăm în România sunt două aspecte: 1) alcoolul afectează în aceşti ani, mai mult ca oricând populaţia de gen feminin. Fetele de azi consumă mult mai mult alcool decât în urmă cu 5 ani. Devine mult mai la modă pentru o fată să consume alcool. Ruşinea şi inhibiţia au dispărut. Şi 2) alcoolul afectează tinerii. Vârsta la care tinerii consumă alcool a scăzut cu uimire până la 12 ani.

Tineri-beti

Cum poate fi prevenită ajungerea persoanelor în faza dependenței de alcool?

Să te opreşti la timp sau dacă ştii că nu poţi să te opreşti să eviţi pe cât posibil orice împrejurare, context, situaţie de risc şi orice persoană care te-ar îndemna la un abuz de alcool. Din păcate graniţa de la uz la abuz şi apoi dependenţă se trece pe nesimţite. Încercările repetate de a se opri rezultate cu eşec sunt de fapt argumente (şi criteriul de diagnostic) că de fapt oricât de mult ţi-ai propune să renunţi la alcool nu reuşeşti fără sprijin. Sau o altă amăgire: plec de acasă cu gândul că voi evita consumul şi sfârşeşti abuzând. Sau „beau doar un pahar, atât cât să nu par discordant”. Şi în zadar.

Spuneați că o problemă majoră cu care ne confruntăm este vârsta tot mai fragedă la care se începe consumul alcoolului. Ce se poate face la nivelul tineretului?

Aici avem o mare problemă prea puţin sesizabilă la nivel de comunitate sau naţional, de politici publice de sănătate. Riscurile sunt acute la nivel familial. Adolescenţii români consumă foarte mult alcool mai ales cu prilejul ieşirilor în club sau a petrecerilor de weekend. Seara şi în weekend consumul de alcool este exagerat. Despre alcool se vorbeşte foarte mult în termeni de „dependenţă”, de beţivani sau de sărăntoci, însă abuzul de alcool în rândul tinerilor conduce la riscuri nebănuite şi negândite nici de consumatori, nici de părinţii acestora. Studiile internaţionale ne arată că consumul de alcool este cea mai puternică formă de socializare în rândul tinerilor. Deci trebuie intervenit aici pentru a preveni consecinţele negative ulterioare. Din nefericire, NU există preocupare pentru efectele pe termen scurt ale abuzului de alcool în rândul tinerilor. Agresiunea fizică, agresiunile sexuale, accidentele rutiere, uitarea sau pierderea de lucruri importante (telefoane, bani), sexul neprotejat, internările la urgenţă sunt cele mai dese dintre aceste efecte. Care credeţi că a fost primul gest al unui absolvent de liceu, acum după Bac sau şi chiar al unui de clasa a VIII-a? A ieşit la terasă să bea ceva şi seara a mers în cluburi să se distreze: „hai să ne îmbătăm că am scăpat de examene”, iar părinţii devin extrem de iresponsabili în aceste cazuri. Nici nu ştiu la ce oră au ajuns acasă sau unde şi cu cine îşi vor petrece noaptea. Un taximetrist a fost ucis anul trecut tot pe fondul consumului de alcool, într-o noapte, când nişte tineri, unii minori, au ieşit din club.

Cum pot fi protejați adolescenții de mesajele subliminale în direcția consumului de alcool ? Chiar în această perioadă Delia a lansat o piesă nouă, cu niște versuri de genul, „mamă, sunt beată”, deoarece altfel nu-și poate uita iubitul de care s-a despărțit și exemplele pot continua..

Mesajele au o influenţă considerabilă dar pe mine, ca psiholog, mă intrigă persoanele care în mod conştient abuzează de alcool. Desigur, grupul de prieteni este un factor favorizant. Azi, este cool să te îmbeţi, să-ţi fie rău şi să faci gesturi de care nu-ţi mai aminteşti. Pentru că e cool să povesteşti asta. Şi tinerii care fac aceste gesturi devin apreciaţi de colegii lor.

Ați studiat la Oxford o perioadă de timp – care a fost percepția, în străinătate cum sunt gestionate de către autorități etapele de prevenire și educare?

O întrebare foarte bună. Am studiat 3 ani în Anglia, doi la Oxford şi unul la Londra. Acolo alcoolul este o prioritate naţională de zeci de ani şi se iau măsuri pentru reducerea efectelor negative. Impozitarea băuturilor şi reducerea disponibilităţii sunt două măsuri extrem de eficiente. Un drog este consumat mai ales dacă este accesibil. Gândiţi-vă că în Anglia nu poţi cumpăra alcool după ora 23.00. Magazinele non-stop funcţionează, dar raftul cu băuturi este încuiat. Desigur nu se vinde alcool tinerilor. Tinerii care par minori după aspect sunt legitimaţi. Am avut colege românce nedezvoltate fizic ce păreau a fi de 16 ani şi mereu erau legitimate la Tesco. Tinerii cumpără foarte multă băutură din supermarkerturi pentru că este mai ieftină. În Sibiu, în weekend deseori văd la coadă la supermarketuri elevii de clasa a 9-a sau şi mai mici cu sticle de vodkă şi cola. Nimeni nu îi opreşte.

comma
Ce soluții vedeți pentru reducerea amplorii fenomenului alcoolismului în România?

Am învăţat că în reducerea fenomenului nu este eficientă intervenţia târzie şi ultimă asupra dependenţei. Dependenţa, boală fiind, este stadiul ultim, ci încă de la primele semne, de la abuz. Dar acesta este ignorată şi tolerată. În Anglia există intervenţii psihologice încă din şcoală la copiii cu trăsături de personalitate care reprezentau un risc crescut pentru a deveni consumatori de alcool. Şi acestea erau eficiente.Această înseamnă prevenţie, nu un afiş pe un gard. Să identifici cine este persoana care peste câţiva ani va abuza alcool şi mai tărziu va deveni dependent.
De asemenea, trebuie să se respecte legea de a NU vinde alcool tinerilor. Nu am întâlnit un bar în Sibiu care să zică „nu alcoolului sub 18 ani”. Dimpotrivă am întâlnit zeci de situaţii în care elevi pe care îi cunoşteam din şcoală, unii chiar de 15,14 ani au primit fără nicio dificultate alcool. Şi nu puţin. În cluburile de noapte se consumă foarte mult alcool. De asemenea, tinerii sub 18 ani sunt bineprimiţi. Părinţii lor ce păzesc? Nu cunosc vreo autoritate a statului care să intervină prin controale la comercianţii aceştia. Apreciez însă acţiunile Poliţiei Sibiu pe care o găsesc des prin jurul barurilor de noapte. Foarte bine. Dar celelalte autorităţi ce fac?

Deşi o mare problemă de sănătate publică, alcoolul nu interesează pe nimeni. Care Guvern al României a adoptat o Strategie Naţională Anti Alcool ? Care sunt alternativele de terapie şi reinserţie socială ale dependenţilor de alcool? Ce soluţii au? Stigmatizare, învinovăţirea, trimiterea la psihiatrie sau la poliţie. Atât.

REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

Festivalul de Jazz între perfecţiune şi..

Festivalul de Jazz între perfecţiune şi..

publicat in saptamanalul SIBIU 100 %  An IV, Nr. 188 /19 – 25 mai 2012  http://www.sibiu100.ro

Din capul locului, repet, că de fiecare dată comentez evenimentele culturale la care am fost prezent şi scriu aşa cum înţelege un audient, un asistent şi nu un specialist. Săptămâna trecută, oraşul nostru a fost dominat din punct de vedere cultural de muzica de jazz. O hrană necesară pentru orice cetăţean cu deschidere spre frumosul artistic. În primele zile tinerii talentaţi au concurat surprinzător ca de fiecare dată, iar apoi artişti de renume din ţară şi străinătate au încântat publicul la Sibiu, artişti veniţi din Austria, Ungaria, Cuba, Germania, Israel, Belgia, Spania sau Polonia.

Însă ultimele două seri au fost sublime. Deliciul jazzului. Aşa cum i s-a reproşat unui mire din Biblie, odinioară, că a ţinut vinul cel bun până la urmă şi noi, ameţiţi fiind de jazzul de fiecare seară, am sorbit din jazz-ul cel mai bun la urmă. „Unul dintre cei mai buni muzicieni, un eminent pedagog”, americanul Ron Carter, profesor emerit la City College din New York, a sosit la Sibiu, după 7 ani de negocieri. Uluitor! Însăşi Ambasada Americii a fost implicată în aducerea lui la Sibiu, afirmau organizatorii. Şi a meritat, căci ne-a oferit un prilej de neuitat.

Să organizezi o seară de jazz implică efort. Să organizezi un festival internaţional de jazz, să ai zeci de trupe invitate, să păstrezi acelaşi standard ridicat dobândit ani şi ani de-a rândul, respectând tradiţia festivalului înseamnă şi mai mult efort, stres şi acţiuni contratimp… Telefoane, aranjamente, pregătiri, resurse materiale şi voluntariat. Pentru toate acestea, pentru reuşita din 2012, organizatorii festivalului merită aprecierile noastre.

ÎNSĂ calitatea unui festival stă şi în respectul faţă de colaboratori şi spectatori (plătitori de bilete). Dincolo de greşeli (supraaglomerarea ori dubla vânzare a biletelor), unele se pot preveni dacă gândim planuri secunde cu măsuri inteligente. Impulsivitatea, jignirile şi ameninţările nu-şi au loc pe scena unui festival internaţional ce se vrea a fi de înaltă ţinută, cu public venit special din alte oraşe: „Cine nu închide telefoanele şi fotografiază cu bliţ va fi dat afară” „Nu mă interesează, pleacă”, zise directorul. Nici la Londra, când paznicii divei Whitney Houston erau la 2 metri de mine nu m-am simţit ameninţat şi înjosit; ca la târg, când fiecare ţipă în urma animalelor.

Voluntarii mi s-au plâns de agresivitatea şi mitocănia personajului, de cuvintele urâte primite, pe care nici nu le pot descrie. Curat murdar! Parol!

 

REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

De-ar fi o Grădină Botanică în Sibiu!

De-ar fi o Grădină Botanică în Sibiu!

articol publicat in saptamanalul SIBIU 100 %  An IV, Nr. 187 /12 – 18 mai 2012  http://www.sibiu100.ro

Când, în weekendul trecut, m-am plimbat în Piaţa Mare dintr-o parte în alta printre şirurile de flori de diverse mărimi, culori şi mirosuri mă credeam într-o grădină fără margini, în alt oraş şi mă întrebam de ce n-ar fi Sibiul înconjurat de flori. Cândva, în aceeaşi piaţă, erau flori. Bătrânii îşi amintesc. În mijlocul oraşului era un strop de natură binecuvântată. Am discutat cu organizatorii şi vânzătorii mulţumiţi. Şi sibienii păreau satisfăcuţi. Bărbaţii purtau în braţe flori grele şi soţiile niscaiva răsaduri. De vedem şi alte tipuri de acţiuni în oraş e de mirare. Diversitatea actelor culturale e trebuincioasă.

Prea bine cunoaştem teatrul şi muzica, artele plastice, viaţa bisericească şi literatura. Cineva o să-mi spună că Festivalul Grădinilor nu are legătură cu cultura. Ei, iată că are! Dincolo de vânzarea acestor plante (unele, evident, deloc ieftine) am remarcat sesiunile practice susţinute de bucureşteni despre cum să-ţi amenajezi terasa sau iazul sau cum să tai trandafirii şi viţa-de-vie. „Ţi-am luat o floare, acum vrei să arunci banii şi pe cărţi despre permacultură”, se auzi vocea supărată a soţului. Cum să-ţi îngrijeşti solul! Dar ce importanţă are? E arta cunoaşterii şi a lucrului bine făcut, pe care o ignorăm, acoperiţi de necunoaştere şi aroganţă… Să ai şi alte preocupări, sibiene.

Locuinţa o înfrumuseţezi prin flori. Dar mai e ceva. Într-o lume a vitezei, a oboselii şi a stresului, când pleci dimineaţa şi te întorci după apus la familie, uitând de copii, florile şi grădina sunt miraculoase. În weekend te interesezi, pentru că florile îţi oferă alte stări şi emoţii. Îngrijirea plantelor în casă ori în grădină are avantaje nebănuite. Activează calităţi umane de o deosebită splendoare, calităţi pierdute. Atenţia, răbdarea, disciplina, calmul, cumpătarea sunt doar câteva. Ce plăcut e să uzi florile şi să stergi fiecare frunză! Educaţie pentru frumos în linişte. Timpul în care te relaxezi şi eşti doar tu cu tine şi meditezi.
În capitalele lumii te trezeşti cu parcuri uriaşe şi grădini chiar în centru. Sibiul nu se poate făli precum Timişoara cu parcuri şi spaţii verzi din belşug. Copiii învaţă din cărţi despre flori, nu le pot atinge. Am fost martor la câteva distrugeri de spaţii verzi în favoarea parcărilor sau a altor construcţii. Că modern aşa o fi, să arăţi că eşti şmecher, că ai făcut, că eşti primar bun, dacă distrugi şi înlocuieşti cu dale şi beton. Şi da, mi-aş dori o Grădină Botanică în Sibiu.
Ce zici, domn’ Primar?

 

INTERVIURI cu TIPI TARI!!! · REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

IN MEMORIAM Eugène van ITTERBEEK (1934-2012)

IN MEMORIAM Eugène van ITTERBEEK (1934-2012)

articol publicat in saptamanalul SIBIU 100 %An IV, Nr. 186 /5 – 11 mai 2012 http://www.sibiu100.ro

Preotul catolic urca dealul cimitirului din Cisnădioara până-n vârf. Îl urmau patru bărbaţi ducând coşciugul şi un şir de oameni în negru sosiţi pentru a-l petrece spre groapa rece pe profesorul şi scriitorul Eugène van Itterbeek. Era luni, 30 aprilie, ultima zi când profesorul a mai sălăşluit printre noi. O rugăciune scurtă în germană, un rămas-bun al familiei prin lectura unor poeme în franceză („Bientot j’abandonnerai mon corps”), un colac, o lumânare, o fotografie şi prezenţa îngândurată a puţinilor oameni de cultură, profesori, vecini, amici, primarul, apoi pomana şi totul s-a stins.
Profesorul Eugène van Itterbeek, doctor în litere şi în drept, născut la Kessel, în 1934, se stabilise în România în 1994, după o carieră rodnică în Belgia: universitar, poet, critic literar, traducător, eseist, redactor la diverse reviste de literatură sau demnitar la comisiile europene şi UNESCO. A părăsit frumuseţea Flandrei pentru a preda cursuri de literatură franceză la Universitatea sibiană. A organizat 17 ediţii ale Colocviului Internaţional dedicat lui Emil Cioran. A creat un Centru de Cercetări Cioran (http://cioran.ulbsibiu.ro). Şi astfel Cioran a devenit mult mai cunoscut în România şi în străinătate datorită muncii d-lui Itterbeek. A fost tradus, comentat şi publicat. Studenţii români şi tinerii scriitori din Franţa soseau an de an la Sibiu şi Răşinari pentru a-l cunoaşte şi mai profund pe filosoful român. L-a iubit pe Cioran mai mult decât Ministerul Culturii.

A fost un slujitor al literaturii extrem de motivat, un ambiţios…

Aşa mi l-a definit fiul său, Arend, în drum spre cimitir. Familia spera să se întoarcă în Belgia. Fiicele Angelica şi Gitta, nepoata Victoria şi ginerele Paolo au sosit pentru înmormântare după ce, cu câteva zile înainte, îl văzuseră în suferinţă. „El a hotărât să fie înmormântat aici, şi noi i-am respectat dorinţa”, continuă Arend. Nu era o persoană religioasă în sensul de practicant, dar era mânat mereu, precum Sf. Francisc de Assisi, favoritul său, de «căutarea esenţei»”.

Pentru mine era o persoană distinsă şi veselă. L-am ascultat deseori la colocvii şi conferinţe, am purtat discuţii, am realizat interviuri şi emisiuni TV şi m-a primit în casa sa, acolo, „în afara lumii şi a timpului” cu bunătate şi înţelegere. Mi-a oferit cu o generozitate unică 9 din cărţile sale, insistând ca pe fiecare să lase un gând şi o iscălitură. Ba chiar ne-am certat odată la un colocviu Cioran, supărat că se vorbeşte doar în franceză în ţara lui Cioran. Păcat, nu-l înţelesesem atunci pe profesor. „Da!”, mi-a răspuns fiul, „era zâmbitor, dar dincolo de acest personaj se afla întuneric şi tristeţe”.

Cum de un profesor universitar celebru renunţă la viaţa de lux a Occidentului şi alege să trăiască singur la ţară, într-o casă fără TV, internet ori mobil? Vieţuia în simplitate într-o căsuţă pe uliţa Bisericilor, numărul 36, din Cisnădioara, în liniştea satului, pe care doar strigătele copiilor o mai tulbură. Dar se bucura de orice însemna prietenia vecinilor: ,,Îi mai ducea soţia câte o ciorbă”, zise vecinul. Semn că oamenii la ţară sunt încă buni. Am văzut lacrimi în ochii vecinilor. Lacrimi şi-n ochii profesorului când imi povestea de copilăria sa, când nemţii au bombardat Louvainul, în 1944, acele imagini de neuitat nici după 70 de ani (moarte, case în flăcări, refugiul familiei şi traume personale).
Pentru mine munca neîncetată şi îngroparea sa aici, în pământ străin, m-a determinat să meditez mai mult la ţara mea, pe care, din păcate, o neglijăm şi o dispreţuim deseori. Această îmbinare a culturilor, această îmbrăţişare frăţească între neamuri şi dragoste să ne fie povaţă. ,,J’ai été couché sur la terre enbrumée”, aşa se încheia poemul de la mormânt. Oare îl vom preţui descoperindu-i opera şi personalitatea mai mult, acum după moarte? Oare îi vom urma pilda continându-i munca? Dumnezeu să vă odihnească cu drepţii săi în Rai, profesore Itterbeek!