Adolescența este astăzi o temă îndelung dezbătută, ea fiind mai ales prioritară în relațiile între părinți și copii. Psihologii consideră, pe bună dreptate, că adolescența, dar și pre- și postadolescența sunt episoade în viață în care pot adesea apare turbulențe și relații dificile cu părinții.
Explicația psihologilor este simplă: la aceste vârste copiii se confruntă cu cea mai mare pondere de probleme legate de personalitatea lor. Este vorba de orientarea sexuală, orientarea profesională, opțiuni și frământări privind ideea de familie și de parentalitate. În acest fel, în definirea personalității tânărului/tinerei, presiuni către opțiuni și decizii apar ca fiind atât presiuni sociale, cât și presiuni determinate de familie, prieteni, colegi. Se vorbește mult despre prăpastia între generații, o temă care există de tare mult timp, dar care astăzi pare să fie mai acută.
Tinerii spun că sunt înstrăinați de părinți care nu-i mai înțeleg, pentru că părinții nu se racordează la realitate, dificultățile de comunicare axându-se pe două teme: tehnologia, mai ales cea a comunicării, care modifică substanțial relațiile interpersonale și sexualitatea. Revenind la turbulențele vârstei ajungem la ideea de alegeri, căci orientările amintite duc la alegeri, iar viața este un șir de alegeri. Unele alegeri au consecințe de mare durată, altele nu. Schimbări se pot face, dar nu întotdeauna. O alegere înseamnă o versiune a propriei identități care poate fi fericită sau nu. Aceasta este marea problemă cu care se confruntă tinerii de astăzi, mai ales când mediul social este atât de dinamic și chiar haotic spun cercetătorii. Ce faci cu viața ta, cum îți așterni ca să dormi bine este o problemă personală în care ajutorul părinților este mai adesea precar sau dificil de acceptat de cei tineri. Viața este, până la urmă, ceva care se conturează prin alegerile făcute.
Aurora Liiceanu, psiholog și scriitor, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române.
Comportamentul uman individual si social este extrem de complicat in special datorita dezvoltarii aspectelor socioculturale. El este realizat prin mecanisme neuroendocrine determinate genetic, dar mai ales modificate epigenetic (gratie plasticitatii sistemului nervos) prin invatare. Invatarea empirica (spontana) dar mai cu seama educatia in familie sau institutiile de invatamant sunt procese esentiale pentru formarea si dezvoltarea indivizilor si societatilor umane. Ele sunt mai active in adolescenta si prima tinerete cand creierul se maturizeaza morfologic si functional si cand plasticitatea sa este mai sensibila si mai eficienta. De aceea, educatia noilor generatii este o sarcina extrem de importanta pentru elitele unei societati, pentru institutiile de invatamant (mai cu seama cele preuniversitare) si pentru familie. Educatia este o sarcina plina de responsabilitati dar si extrem de dificila, printre altele, pentru ca nu poate fi standardizata universal din cauza diversitatii oamenilor si a diferitelor culturi umane. Din Neolitic viata lui Homo sapiens sapiens a evoluat social, cultural si tehnologic. Bazele de date acumulate au crescut si cresc exponential. Idealul lui Pico della Mirandola din secolul XV „de omni re scibili” ridiculizat in secolul luminilor de Voltaire a devenit o utopie. In lume exista diferite profesiuni, domenii ale culturii si specializari stiintifice, exista diferite cariere. In acest context idealul renascentist s‑a metamorfozat in superspecialistul modern, caricaturizat de Bernard Shaw sub forma celui care cunoaste si manipuleaza din ce in ce mai multe aspecte ale unui domeniu din ce in ce mai limitat pana ce „va sti totul despre nimic”. Este limpede ca formarea diferitilor specialisti, profesionisti sau activisti intr‑o cariera necesita pregatiri sau programe de educatie specifice. De aceea, omul in devenire si familia lui sau cei ce au grija de el la un moment dat trebuie sa aleaga drumul pe care va merge. Este o alegere grea!!! Aceasta alegere ar trebui sa tina seama de personalitatea candidatului, de aptitudinile sale, de unele repere valori culturale si economice, de unele traditii si interese ale familiei dar si (din ce in ce mai mult) de motivatiile celui implicat dar inca nematur. Aceasta alegere este centrul de putere al acestei carti a lui Mihai Copaceanu, un distins si meritos psiholog cu o vasta paleta de cunostinte.
Cum remarca autorul problema este dificila din cauzata ca nu stapanim riguros posibilitatile de a detecta aptitudinile omuletului care se afla in plina formare. Desigur suntem departe de fanteziile (nu lipsite de un oarecare interes) ale frenologilor veacului XIX, dar fiabilitatea prognosticurilor noastre este inca destul de aproximativa. Surprizele si esecurile sunt frecvente. Reperele utilizate sunt adesea contradictorii. De asemenea, factorii decizionali (tinerii, familia, profesorii, etc.) nu au totdeauna pregatirea necesara si adesea sunt de rea credinta (mai ales acei mentori ocazionali ce contamineaza cu elucubratiile lor mediile de informare). Lucrurile s‑au complicat in ultimele decenii prin faptul ca ponderea celor ce decid alegerea carierei s‑a deplasat (in secolul culturii IT) de la adulti la tinerii plini de fantasme, creduli si orgoliosi. Pare un succes, dar este doar unul romantic. Tinerii sunt optimisti (vad numai partea plina a paharului) si naivi (cred usor ca tot ce zboara se mananca) si nu au descoperit inca RAUL ce infecteaza relatiile interumane. De aceea cad, usor in capcanele ce li se intind. Mai este ceva! Tinerii zilelor noastre, traiesc cu o dependenta crescanda intr‑o lume virtuala a carei parametri si repere difera mult de cei ai lumii reale. Traiesc cu o beatitudine ingrijoratoare in jungla retelelor de socializare in care (deseori la adapostul anonimatului) circula informatii si dezinformatii necontrolate care distorsioneaza realitatile lumii reale si genereaza reprezentari decizii si comportamente aberante si de prea multe ori malefice. Aceasta carte pornind de la complexitatea si importanta problemei alegerii profesiunii sau carierii cu luminile si umbrele lor, ofera un sprijin, (bazat pe cercetarea stiintifica a realitatilor) pentru factorii principali implicati: familia si scoala.
Prof. Univ. Dr. Constantin Balaceanu Stolnici Membru de onoare al Academiei Romane
Alteța Sa Regală Principele Radu al României s-a născut pe 7 iunie. Cu acest prilej de sărbătorire să îi transmitem cele mai sincere gânduri de sănătate și să precizăm câteva aspecte prețuire din activitatea neobosită și din personalitatea sa.
Sunt devotat valorilor regalității, admir încă din copilărie și urmăresc săptămânal activitatea Familiei Regale a României, sunt curios, entuziasmat și încântat de fiecare acțiune publică. Ca roman sunt onorat de fiecare întâlnire oficială privată a reprezentanților Familiei Regale în țară sau în străinătate. Îmi dau seama că nu este deloc ușor, la nivel general, prin costurile implicate, relațiile care trebuie menținute sau dezvoltate cu o serie de instituții publice, lideri mondiali, dar și la nivel personal prin tot ce înseamnă disponibilitate, confort sau oboseală.
O simplă privire la agenda oricărei familii regale îți dă sentimentul că nu este o misiune ușoară. Noi, ca cetățeni obișnuiți putem fi liberi profesioniști, putem fi angajați în orice sector de activitate și dacă simțim oboseală sau disconfort psihic, dacă ne dorim concediu, chiar de la o zi la alta, putem avea acest drept ”mâine nu mă duc la lucru”.
Însă, ca reprezentant al Familii Regale totul este planificat cu luni înainte, organizat, atent structurat, sunt implicații financiare, politice sau chiar culturale care nu pot amana sau anula o acțiune publică. Zeci și sute de oameni așteaptă. Înțelegi acum de ce din Familia Regală Britanică, prințul Harry și soția sa Meghan s-au retras, deși prințul a fost crescut de mic sub aceste reguli, rigori și interdicții. Întreaga ta viață este dedicată binelui public, națiunii și cetățeanului obișnuit. Nu te mai reprezinți pe tine personal, nu te mai poți exprima în nume personal, pe scurt pierzi libertatea pe care ceilalți o au.
În perioada pandemiei activitățile nu s-au oprit. Unele s-au desfășurat online. La fiecare final de an citesc despre sutele de angajamente publice, de vizite oficiale în străinătate, de întâlnirile cu șefi de state și guverne, cu reprezentanți ai familiilor regale din Europa sau din întreaga lume și de fiecare vizită în localitățile țării noastre fie că sunt în marile orașe precum Iași, Cluj sau Timișoara sau în sate mici cu nici 300 de locuitori.
În mod special în ultimii 10 ani am avut bucuria și onoarea de a fi prezent la multe acțiuni publice (lansări de carte, concerte, conferințe) în București, în Transilvania sau în minunata zi de 10 Mai la Garden Party-ul de la Palatul Elisabeta. Am avut bucuria de a colinda Familia Regală la Săvârșin și de a participa la evenimente religioase în prezența Majestății Sale Regelui Mihai la Londra în capela Savoy a Reginei (2012).
În câteva rânduri am scris articole despre personalitatea Regelui Mihai și despre profilul uman și moral al Reginei Ana în cărțile armonios publicate de Editura Curtea Veche. Mai mult, în desele vizite ale Alteței Sale Regale la Sibiu am fost onorat să fiu gazdă bine primind pe Alteța Sa în școlile din Sibiu și am avut onoarea și privilegiul de a prezenta cărțile regale (Regalitatea astăzi (2015) și Crăciunul Regal (2017).
Născut la Iași într-o familie de medici, Principele Radu, a studiat teatrul la clasa marelui Dem Rădulescu și avut o carieră deosebită în domeniul artistic, teatru sau film, în țară sau în străinătate. A fost directorul artistic al primului proiect din România de art-terapie pentru copiii abandonați din orfelinate. Ce am uitat prea repede că timp de 7 ani, începând cu septembrie 2002 a fost numit Reprezentant Special al Guvernului Român pentru Integrare, Cooperare și Dezvoltare Durabilă. L-a însoțit pe Regele Mihai în vizitele oficiale la nivel mondial (1997 și 2002) din Spania pana în America cu scopul de sprijini aderarea României în NATO. A scris promovând mult monarhia și familia regală a României făcându-le cunoscute prin cărți remarcabile, dialoguri și conferințe milioanelor de romani. Odată cu popularitatea blogului, a scris foarte mult pe blog.
Sunt multe activități publice complexe în care este implicat și sunt multe calități pe care le apreciez la Principele Radu.
În plan diplomatic sunt remarcabile toate discursurile cu greutate susținute în zeci de țări din întreaga lume fie vorba de țări îndepărtate precum Japonia, Egipt, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Senegal sau Azerbaijan, ceea ce nu e deloc ușor, la nivelul cel mai înalt. În cadrul conferințelor Alteței Sale sunt abordate cu seriozitate și profesionalism teme precum apărarea și securitatea, geopolitica și diplomația, cultura, istoria, economia și educația. Anual participa la intalni la nivel inalt raspunzand la invitatia unor monarhi, sefi de stat, ambasadori, reprezentanti ai Guvernelor, etc.
În plan editorial anual câteva cărți sunt semnate personal de Principele Radu prezentând nu doar activitățile Familiei Regale cat și aspecte mai puțin cunoscut.
În plan economic, la fiecare deplasare externă Principele Radu se întâlnește cu zeci de investitori sau potențial investitori pentru Romania. Vizitele au un profund impact economic pentru țară. Credibilitatea și verticalitatea Principelui sunt garanții unice, mult mai puternice decât orice alt reprezentant al vreunului Guvern atât de trecător.
În plan educațional, îmi amintesc de vizitele externe recente la care au fost invitați rectori din Romania și chiar ministrul educației. Componenta educațională este nelipsită din activitatea Principelui. Vizitează Universități, școli și grădinițe. În ultimii ani, în Romania, o serie de școli au primit numele unor reprezentanți ai monarhiei. Cat de frumos din școala numărul 5, să spui că elev că studiezi la Școala Regina Maria. Tineri din Republica Moldova sunt premiați și sprijiniți de către Principele Radu.
În plan social, sportiv și cultural, Principele Radu nu doar că patronează o serie de fundații și asociații dar este implicat în promovarea istorie și culturii, în proiecte cu impact social pentru comunitățile din Romania.
In domeniul istoriei, Principele Radu, ca ofiter al Armatei Romane este prezent la evenimente de insemnatate istorică pentru țara noastră fie că vorbim de o dezvelire a unui lider militar, de vizitarea unui cimitir al eroilor (de pretutindeni) sau de acțiuni militare cu reprezentanti ai NATO sau ai oricaror lideri militari.
Vreau să închei amintind că în relațiile cu publicul, în relațiile de prietenie, în primele clipe ale întâlnirii cu Principele Radu ești tratat cu atenție, respect și răbdare. Te simți bine în prezența Alteței Sale. Simți bunătatea persoanei și întotdeauna este atent la interlocutor. Simți căldura din salut, grația din răspuns și umanitatea deosebită prin atitudine și gesturi. Simți că ești valoros ca persoană. Că întâlnește o persoană vârstnică sau un copil, că participă la o întâlniri de protocol cu șefi de stat sau monarhi, Principele Radu prezintă o eleganță care se întrezărește din primele clipe. Sunt convins că multe dintre calități le-a dezvoltat în urma conviețuirii cu Regele Mihai, Regina Ana, Majestatea Sa Margareta.
Mă uitam acum pe canalul meu de TikTok, din cele 80 de clipuri, cele mai multe vizualizări (peste 100.800) are cel despre DEPRESIE ! Să ne întrebăm de ce?
De Ziua Copilului am răspuns prietenilor de la Mediafax.ro într-un material alături de cuvintele copiilor ! Mersi frumos pentru intrebări. ! Please like and share! Nu vă fie rușine să distribuiți!
”Cred că mulţi copii cresc supăraţi pentru că au părinţi foarte nefericiţi. (…) Pentru profesori am un sfat: credeţi în copii, nu mai ţipaţi la ei şi nu vă mai faceţi „preferaţi”. Iar pentru poliţişti: luaţi în serios, vă rog, când aveţi cazuri de copii bătuţi de părinţi” (Laurențiu, 13)
Îmi place să fiu copilă. Vreau să devin poliţistă pentru că poliţiştii prind oamenii răi, care fură. Vreau ca părinţii şi învăţătorii să ne înţeleagă, să se comporte frumos cu cei mici şi să ne ofere atenţie. Vreau ca părinţii să îi asculte pe copii, să nu îi bată şi să-i facă fericiţi. Pentru politicieni: vreau să ne schimbe „Cornul şi laptele”, că nu gust şi mereu îl aruncăm, să ne dea alt pacheţel (Daniela-Elena, aproape 5 ani).
„Îmi place să pictez. Visez să ajung pictor cândva. Mă bucur că mami şi tati înţeleg pasiunea mea şi mă lasă să fac asta, în loc să mă chinuie cu alte lucruri. (…) Alte lucruri cum ar fi să merg în excursii sau la zile de naştere ale altor copii. (…) Îmi place să stau în curte şi să pictez. Singur, eu cu mine şi cu culorile” (Matei, 10 ani)
.„Ce înseamnă fericirea copilului meu? Cum îl pregătesc pentru viaţă? Ce contează cel mai mult: notele la şcoală sau sănătatea psiho-emoţională? Îmi iubesc cu adevărat necondiţionat copilul? Gesturile mele indică respect şi susţinere pentru copilul meu? Ştiu eu ce face copilul meu în fiecare oră? Cat de bine cunosc sufletul copilului meu? Dacă îl critic, îl cert, îl judec şi îl pedepsesc în fiecare zi, îi arăt că am încredere în el? De ce e trist şi abătut, de ce îmi vorbeşte dur? Îi spun zilnic: te iubesc, sunt mândru de tine, spune, te ascult, am încredere în tine, iartă-mă am fost supărat/obosit, cum pot să te ajut, ce vrei să fac pentru tine?”, recomandă specialistul. „Ca psihologi, cunoaştem că unii dintre cei mai puternici factorii protectivi pentru un copil este relaţia afectivă cu propriul părinte. Din fericire avem o serie de cărţi publicate şi traduse în limba romana şi o serie de psihologi care sunt implicaţi în educaţia părinţilor. Să dăm voie copiilor să se bucure de copilărie”, mai spune Copăceanu.
Cele mai mari probleme actuale sunt pe de o parte consumul de substanţe la adolescenţi şi copii, toate cu efectele pe termen mediu şi lung, mai spune specialistul. „Şi aici mă refer în primul rând la fumat. Suntem atât de ignoranţi, însă totodată suntem pe primele locuri în Europa la fumatul în rândul copiilor, de multe ori cu acordul părinţilor. Un copil care începe să fumeze de la 12 ani, la 18 ani este deja dependent şi 15 ţigări îi se pare puţin. Creierul său va solicita altă substanţă mult mai puternică”, explică psihologul.
„În virtutea unei educaţii democratice, astăzi tânărului îi se oferă dreptul nelimitat la alegeri, la libertate, cele mai dese greşeli sunt acelea care permit copilului să se manifeste ca un adult, să facă lucruri însă el, ca adolescent, este încă incapabil de responsabilitate şi de gândire matură prin care să prevină unele riscuri pentru sănătatea şi chiar viaţa sa. Uităm că ultima parte din creier care se dezvoltă târziu, după adolescenţă, uneori pana la 25 de ani este lobul frontal, cu rol în gestionarea funcţiilor executive de nivel superior.
E vorba de o sumă de abilităţi cognitive, care include capacitatea de a planifica, organiza, iniţia, auto-monitoriza şi controla răspunsurile pentru a atinge un obiectiv specific. Un adolescent nu are această parte dezvoltată, de aceea este influenţabil şi manipulabil. Concomitent cu libertatea copiilor din partea părinţilor constat o lipsă de monitorizarea şi supravegherea gravă. Sunt copii care umblă pe străzi ziua sau noaptea sau îşi petrec timpul cu gaşca fără ca părinţii să cunoască unde şi cu cine sunt.
Cum ajung copiii în detenţie
Absenţa emoţională şi implicarea părinţilor lasă răni emoţionale şi îi „îndeamnă” pe copii şi adolescenţi să caute asta la anturaje. „Majoritatea adolescenţilor şi tinerilor pe care i-am întâlnit în locurile de detenţie erau cei care acuzau anturajul pentru faptele comise, alături de inconştienţa şi teribilismul. În multe cazuri părinţii erau absenţi (nu fizic, ci emoţional) şi lipsea orice urmă de ataşament. Mulţi dintre ei nici au conştientizat riscurile la care se expun, părinţii nu au avut habar de preocupările lor (ziua şi noaptea) şi uşor au ajuns să comită delincvenţe sau infracţiuni”, punctează Copăceanu.
Stresul şi anxietatea în familiile în România au îmbrăcat diverse forme în pandemie.
Atât copiii, cât şi adulţii sunt afectaţi de perioada lungă de restricţii şi modificări în viaţa de zi cu zi.
Psihologii arată efectele stresului asupra copiiilor, adulţilor şi asupra vieţii de familie, oferind şi soluţii concrete de gestionare a emoţiilor.
Totodată, mai mulţi părinţi împărtăşesc ce forme au îmbrăcat luptele lor în pandemia de COVID.
„Marea dramă pe care o sesizez în cadrul întâlnirilor mele cu copiii este distanţa şi răceala pe care o experimentează în relaţia cu părinţii lor, care duce la o necunoaştere de ambele părţi. Părinţii şi copiii devin străini în propria casă, fiecare în camera lor, nu mai mănâncă împreună, nu mai discută împreună, nu se mai ascultă unii pe alţii.
Fiecare membru al familiei are câte ceva de făcut, de cele mai multe ori butonând telefoanele sau tabletele. Iar când încearcă să-şi comunice nevoile, deseori nu se realizează un dialog ci un schimb de replici rezultând cu supărări, jigniri şi certuri. ”Nu ai voie ”este cel mai des cuvânt auzit de un copil din Romania din partea părinţilor”, explică Mihai Copăceanu, psiholog, Doctor în Psihologie.
„Stresul e mai intens de când cu pandemia. Să trăieşti cu doi copii – unul adolescent, iar altul sugar – într-o cameră, nu e greu, e foarte greu. Când ne enervăm, ieşim să ne plimbăm, discutăm, respirăm. Îi lăsăm pe copii în casă. În starea de urgenţă a fost crunt, pentru că nu aveam cum ieşi din casă. Uneori, ca mamă, ca soţie, ca angajată, ca fiică a unei femei cu demenţă, ai atâtea responsabilităţi încât îţi vine să îţi iei câmpii. Cred că multe femei sunt stresate din cauza lipsurilor, a muncii de la birou şi a celei de acasă”, povesteşte Luiza Martoci (40 de ani).
„Mai ridicăm tonul unul la altul dar ne calmăm repede. Ieşim pe terasă, luăm o ţigară, ne uităm la TV sau ne băgăm la somn”, spune Ana Maria Mihăilescu (35 de ani), mama a trei fetiţe. „Doar nu ţipi la copii, ieşi afară şi fumezi trei ţigări. Depinde de stres şi a fost şi perioada cu pandemia. Eram în stres că nu ştiam dacă să mă duc la muncă, dacă mă primesc, cine mă plăteşte (…) Comunicarea este foarte importantă, noi ne calmăm unul pe celălalt”.
Ce resurse există pentru gestionarea stresului
Din fericire, totul e la un click distanţă, fără să mai fie nevoia de a merge în cabinetul unui psiholog. Totuşi, aici sunt excluşi părinţii din rural, care nu au farmacii sau spitale aproape, darămite servicii de psihologie, dincolo de stigma şi prejudecăţile despre mersul la terapie. „Raportat la informare, am văzut că s-a dezvoltat partea asta de platforme online pentru acces la informaţii şi cred că oamenii ar trebui să caute efectiv informaţii.
Sunt foarte multe sisteme care oferă informaţii gratuit, şi psihologice, şi medicale, şi legate de Covid-19, legate de toată partea asta de soluţii”, arată Ana Predescu, psiholog. Ar fi ideal să accesăm servicii de sănătate mintală la distanţă.
Sunt multe platforme care fac asta, unde oamenii se pot programa cu un singur click şi intra astfel, în legătură cu un specialist, gratuit sau contra cost, conchid psihologii.
În etiologia tulburărilor de anxietate, ca de altfel și în cazul altor tulburări psihice, vorbim de o interacțiune de mai mulți factori genetici/biologici, psihologici și sociali (cunoscuți sau prea puțin cunoscuți), unii care predispun, alții care precipită și alții care favorizează dezvoltarea afecțiunii.
Există o vulnerabilitatea genetică care dacă interacționează cu situații stresante sau traumatice pot produce sindroame clinice.
Stresul cronic este fără îndoială un factor important în etiologia anxietății.În mod clar, în ultimul an, în perioada pandemiei, tulburările de anxietate s-au intensificat. Fie că vorbim de anxietate socială, tulburare de panică, de fobii specifice dar mai ales de anxietatea de sănătate (dacă am COVID-19, ce mă fac?). Într-un studiu cu peste 1200 de tineri publicat la Editura Polirom am subliniat că una din trei persoane a experimentat stări de anxietate (fetele mult mai anxioase decât băieții). Și am demonstrat statistice ceva esențial și de reținut: anxietatea nu a fost influențată de veniturile familiei, de numărul persoanelor dintr-o familie, de implicarea sau neimplicarea într-o relație emoțională sau de nivelul de studii. Anxietatea pur și simplu te afectează.
Diferențiem însă între un anumit tip de frică, de o nesiguranță sau chiar de o anxietate experimentată la un moment în viața noastră, ca o reacție normală la situații sau factori care ne amenință. Reacținăm emoțional uneori disproporțional. Însă, în cazul persoanelor cu tulburări de anxietate vorbim de îngrijorări frecvente, de frici intense, excesive și persistente, de ganduri care parcă nu ne mai ies din minte, care revin și revin, de raționamente greșite. Pentru unele persoane aceste stări se întind pe cea mai mare parte a zilei, pe mai multe zile/săptămâni astfel încât funcționarea normală personală, familială, socială este împiedicată.
Oamenii în general încercă să le controleze, să-și preocupe timpul cu alte activități, însă o stare bruscă de frică intensă poate duce la un atac de panică, când simți că nu mai poți respira, când transpiri, tremuri, simți cum bătăile inimii sunt accelerate și ai sentimentul că ceva rău se poate întâmpla (”dacă nu mai pot respira, dacă mor, dacă sunt singur și nu vine nimeni în ajutor”). Stările repetate de panică pot să afecteze calitatea somnului, iar a doua zi să nu te mai poți concentra la activitățile curente.
Cea mai mare greșeală pe care o facem este că încercăm să căutăm și să adoptăm diverse atitudini și false soluții care nu doar că nu ne ajută să ne tratăm anxietatea, dar ne-o agravează. Ba mai mult ne interesăm pe toate tipurile de forumuri online, citim și dăm crezare unor remedii deloc științifice.
Pentru reducerea unei anxietăți de intensitate mică există atât linii telefonice gratuite cat și aplicații și serviciile mobile care vizitează anxietatea. Ultima oară am identificat peste 15.000 (unele gratuite), regăsite în App Store sau Google Play însă trebuie să reținem că acestea nu înlocuiesc psihoterapia. Ele pot fi folosite de multe ori ca ajutor pentru a crește motivația celor care se află deja într-un program de psihoterapie a anxietății. În cazul persoanelor diagnosticate cu tulburări de anxietate care afectează grav funcționarea biopsihosocială recomand examen psihiatric și medicație anxiolitică.
O anxietate netratată este corelată cu abuz de substanțe și depresie dar și cu risc pentru evenimente cardiace.
Alteori primim sfaturi contraproductive de la familia sau prieteni:
Ce să nu spui unei persoane cu anxietate:
1. Of, iar începi cu nebuniile tale
2. Calmează-te, nu ai nimic, nu vezi că exagerezi
3. E doar în capul tău
4. Hai bea ceva (alcool), o să te simți mai bine
5. Bă, nu e chiar așa o mare scofală, alții au probleme și mai grave
6. Nu depui suficient efort ca să scapi de gândurile tale obsesive. Tu ești de vină
7. Nu te mai gândi, mergi înainte
8. Ești un ciudat
9. Nu ai niciun motiv să te îngrijorezi
10. De ce nu poți sa fii mai pozitiv !
Persoanele care suferă de anxietate se pot simți singure, se pot simți neînțelese și pot simți că nimeni nu îi încredere. Nu le judeca, nu critica. În schimb, poți să arăți că îți pasă, că ești lângă el, că îl încurajezi să programeze o ședință de evaluarea psihologică. Și poți să îi spui următoarele cuvinte:
1. Respiră încet și adânc
2. Știu că nu e vina ta și că nu-ti poți controla senzațiile
3. Această stare va trece și tu știi asta
4. Sunt aici lângă tine te poți baza pe mine
5. Te ajută dacă stau lângă tine?
6. Spune-mi ce simți acum?
7. Spune-mi ce vrei să fac pentru tine
8. Haide să mergem undeva unde e liniște, haide să ne plimbăm.
2. consiliere psihologică și psihoterapie de cuplu
3. intervenție psihologică în situații de criză
4. evaluarea psihologică
5. orientare și consiliere în carieră
6. parenting
7. consiliere psihologică adolescenți (consum de substanțe, dependență de jocuri video, social media, tulburări de comportament, motivare școlară, agresivitate)
Cuvînt-înainte de acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici
Prefaţă de prof. univ. dr. Daniel David
Bazată pe un studiu ce a inclus peste 1.200 de tineri, cartea de față arată în ce măsură pandemia le-a afectat educația, echilibrul psihoemoțional, relațiile cu familia, alimentația și utilizarea internetului, comportamentele de risc precum consumul de alcool și fumatul. Dar, mai ales, oferă sugestii și idei ale unor adolescenți privind adaptarea la noua realitate, sfaturi ale medicilor și recomandări de asistență și consiliere psihologică gratuită. Un sprijin necesar într-o lume confruntată cu schimbări rapide și bulversante.
„Această carte le oferă tinerilor idei, experiențe și exemple ale modului în care ceilalți reușesc să rămînă conectați și să se îngrijească de sănătatea lor mintală și fizică. Autorul reunește experiența clinică, cercetarea și bunul-simț față de semeni pentru a oferi o resursă utilă în vremurile pe care le trăim.” (Adam R. Winstock)
„Tinerii trebuie să înțeleagă că această boală există, că această boală este periculoasă, că acest virus are o virulență crescută.” (Nelu Tătaru)
„Mă bucură demersul psihologului Mihai Copăceanu, deoarece este unul adaptat condițiilor de pandemie. Astfel, acesta vine rapid și inovativ cu un set de date care susțin concluzii preliminare și ipoteze interesante.” (Daniel David)
În 2010, fenomenul etnobotanicelor era în plină ascensiune. Devenise alarmant. Crea dependență rapidă, severă și totodată mortală, victimele fiind în special tineri adolescenți, elevi și studenți. Da, în România muriseră câțiva tineri ca rezultat al efectele drogurilor numite etnobotanice și implicit datorită complicității instituțiilor statului, centrale și locale. Ani la rândul. Am auzit tineri care mi-au spus că părinții lor ajunseseră să-i lege cu sfoara de calorifer, alții furau și vindeau tot din casă, iar pe alții i-am întâlnit în pușcărie. Mai grav, trecuseră câțiva ani de la apariția drogurilor și primăriile nu aveau niciun stres să închidă spice shop-urile, (magazinele de vise), care vasăzică comercializau îngrășământ pentru plante sau sare de baie. Unul era la 20 de m de căminul studențesc de pe Victoriei, altele în centrul orașului, unul fix sub Podul Mincinoșilor, de fapt erau în fiecare cartier. Cum și-or fi primit licența de funcționare, doar actualul președinte, fostul primar știe. Să nu ai un pic de responsabilitate și teamă când semnezi aprobarea unui astfel de magazin gândindu-te că sute de tineri cad victime?!
Odată, neîncrezător, am intrat și eu într-unul și cu doar 40 de lei am primit un pliculeț. Fiind prost, doamna, vânzătoarea, m-a instruit cum să îl folosesc, mi-a povestit la ce senzații să mă aștept și mi-a oferit ”din partea ei” un pai pe care să trag. WTF! Nu credeam ușurința cumpărării. În acea perioadă tocmai sosisem de la o pregătire de specialitate la Londra, fix pe problematica dependențelor și constatasem acțiunile prompte și ferme ale autorităților britanice în contrast cu indiferența celor din România. Am trimis solicitări scrise către Poliție, Primărie, Prefectură și Antidrog prin care explicam fenomenul și ceream închiderea de urgență a magazinelor de vise. Parcă doar Poliția mi-a răspuns într-un stil caracteristic.
Am organizat o dezbatere publică la Biblioteca Astra având ca invitat special un psihiatru celebru de la Institutul de Psihiatrie din Londra. Și pe el l-am dus să-și cumpere un pliculeț. A văzut magazinul, și-a făcut cruce oripilat și a refuzat să ia ceva considerând ca fiind ilegal (în țara lui, poate). Oricum spre rușinea noastră ca țară, fotografia cu magazinul de vise din România am văzut-o folosită de profesor într-o prezentare la Institutul de Psihiatrie (Kings College London) câteva săptămâni mai târziu. Ne-a dat ca exemplu de țară membră UE.
La dezbatere se adunase multă lume. Erau de față reprezentanții de la antidrog, echipa terapeutică de la Șura Mică (care veniseră împreună cu câțiva pacienți aflați în tratament), poliția, prefectul însuși, psihologi, medici, asistenți sociali, studenți, sibieni de rând, părinți și elevi. Cel mai tare m-a uimit relaxarea comisarului de la antidrog, un milițian sosit din Italia care trata totul ca pe o poezie. De parcă nu era treaba lui. Un discurs superficial și o ținută de vip. Înainte de a începe, DoctorulTalău mi-a telefonat, era la volanul automobilului gonind dinspre alt oraș, spunându-mi că va sosi la eveniment cu întârziere dar că își dorește foarte mult să fie prezent. Dintre toți vorbitorii, a avut cel mai grav discurs cu o intervenție cutremurătoare, cu impact pentru întreaga sală. În ultimii ani, discursurile domniei sale depășeau limitele psihiatriei. Se adresa societății, oamenilor de rând și mai ales autorităților. Am văzut cum specialistul poate juca alte roluri pentru că și-a asumat alte roluri. Inclusiv în politica, politica cetății.
Îl cunoscusem încă din facultate, student fiind îi savuram cursul de Psihiatrie. Era cel mai așteptat și dorit curs din întreaga facultate. Mai ales că noi nu eram medici, iar boala psihică reprezenta o pasiune. Îmi amintesc și acum confuz fiind întrebarea pe care i-am adresat-o la un curs ”Dumneavoastră ca psihiatru, ce satisfacție mai aveți când în terapia cu bolnavii cronici constatați că se întorc la spital în repetate rânduri după ani și ani? Care este eficiența, în comparație cu un chirurg care vede imediat rezultatele muncii sale?” Mi-a răspuns că satisfacția vine din reușitele terapeutice dar și din faptul că ”aceia nu au șansa, nici satisfacția de a cunoaște poveștile de viață și de a desluși tainele tulburării psihice”. Ce-i drept era o curiozitate și o provocare continuă în descifrarea logicii psihicului uman. Dacă are o logică umană. Așa că am decis să merg în două veri la rând în stagiu de pregătire de la spitalul de psihiatrie unde iarăși am fost fascinat de personalitatea psihiatrului, de ședințele comune, discuțiile cu pacienții și rapoartele de gardă.
Profesorul Talău era o prezentă demnă și onorabilă. Folosea mereu respectul față de persoana cu care se întâlnea, coleg sau pacient. Și avea un fel aparte de a se prezenta public. Avea o ținută și o eleganță unică. Ceea ce rar întâlnești. Odată, după miezul nopții, uimiți amândoi ne-am încrușiat într-o benzinărie. Zâmbind, am început o conversație care parcă nu se dorea a fi sfârșită. Cu o politețe identică. L-am întâlnit repetat la conferințele naționale de psihiatrie, la București și la colocviile de antropologie la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Era interesat și de alte fenomene.Studiase la un alt doctorat antropologia. Mi-a expus mâhnirea față de slaba pregătire profesională a colegilor psihologi cu care dorea să lucreze la clinica proprie.
M-am întristat când am aflat de plecarea sa atât de timpurie, înainte de 70 de ani. Dar m-a liniștit când am văzut câtă lume îi purta prețuire. În Biserica și apoi la înmormântare reprezentanți ai vieții urbei, colegi doctori, cadre medicale și mai ales pacienți. I-am recunoscut pe câțiva. Unii își aminteau că după externare rămăseseră prieteni, că primiseră ca îngăduiță țigări din partea doctorului. Preotul în biserică a insistat că plecarea s-a făcut într-o zi când Biserica celebra mari profesori ai teologiei: Vasile, Grigore și Ioan. Și același preot și-a amintit de discursul profesorului Talău nu la o întâlnire a medicilor, ci la o conferință ecumenică.
Am citit mesajele de condoleațe trimise din partea Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, unde profesorul Talău a profesat și din partea Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie și am recunoscut în cuvântul managerului Spitalului de Psihiatrie Gheorghe Preda din Sibiu regretul altor zeci de întristați.
A fost în mod real unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai psihiatriei sibiene. Gândiți-vă, dacă doar într-un an sute de pacienți îi treceau pragul cabinetului de psihiatrie, în cei 40 de ani de muncă clinică mii de pacienți au fost tratați. Dar e un subiect tabu boala psihică și din păcate inclusiv medicii de psihiatrie nu sunt prețuiți precum ar merita, pentru că mulți dintre aceștia trăiesc într-o discreție unică. Profesorul Talău a fost doctor în științe medicale, șef de catedră la Facultatea de Medică, profesor la Departamentul de Psihologie, mentor pentru sute de studenți, medic pentru mii de pacienți, director al spitalului din Sibiu și în ulimii ani consilier local. Fără el, comunitatea medicală a Sibiului a sărăcit…
„Cand avem in fata un alcoolic, dam vina pe el si il excludem. Oare nu ar trebui sa intrebam si prietenii lui, familia lui, oare ei chiar nu au nicio vina? Ar trebui sa inversam putin lucrurile. Noi suntem invatati sa socializam. Nu trebuie lasat individul pana cade in prapastie”, spune dr. Ghiorghe Talau
Sub impulsul utilizării tehnologiei moderne și al mesajelor online, oamenii și în special cei tineri au încetat să mai scrie gânduri, stări și emoții pe hârtie, ceea ce aduce unele deservicii. Am crescut în epoca schimbului de bilețele la școală, între colegi, și mai apoi trimiteam scrisori poștale prietenelor. Acum se trimit mesaje online și rețele de socializare și aplicații sunt destule, iar numărul și varietatea lor crește.
Ca psiholog, în special în consilierea copiilor și tinerilor am insistat pe rolul și eficiența scrisului. Deseori, adolescenții care aveau conflicte în familie nu reușeau să-și exprime emoțiile față de părinți, se simțeau blocați și în confuzie totală.
Atunci sub forma creionului pe hârtie, adunându-și gândurile, reușeau să transpună ceea ce simțeau. Scrisorile imaginare către părinți era cea mai bună tehnică pentru că le oferea încredere și siguranța confidențialității. Și de aici începea o întreagă discuție exploratorie. Unii dintre ei care nu făceau scrisoarea în cabinet, o preluau acasă și la următoarea ședință citeam cu uimire două, trei pagini în plus.
Scrisul ajută la eliberarea stărilor negative, scrisul elimină stresul și așezând pe hârtie evenimente, lucruri care ne dau și ne provoacă suferință, ele își diminuează intensitatea, devin mai tolerabile și mai ales, le putem recunoaște, identifica și confrunta față-către-față.
Scrisul face mai mult bine pentru că te provoacă să gândești înainte de a scrie, îți pune răbdarea în funcțiune și mecanismul de autoreflecție. Reflectăm în scris la lucrurile pe care le-am scris! Nu le aruncăm repede pe butoane și tastatură, și cel mai frumos că o pagină scrisă, o scrisoare, un jurnal poate oricând rămâne în biblioteca vie a inimii noastre. Scrisul vindecă!
Psiholog Mihai Copăceanu
Timp de 365 de zile, aici veți găsi textele unor regizori, actori, scriitori, profesori, artiști plastici, oameni de știință sau de media. 365 de autori vor scrie despre educație! Pentru educație!
![Consiliere si orientare in cariera. Ghid pentru profesori si parinti [0]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/large/copaceanu_consiliere-si-orientare-in-cariera-ghid_bt-3114-3723.jpg)
Psiholog Copăceanu: mihai.copaceanu8@gmail.com 