Psihiatria și România.  Omagiu doctorului Ghiorghe Talău (1948-2018)

Etichete

, , , , , , , , , ,

În 2010, fenomenul etnobotanicelor era în plină ascensiune. Devenise alarmant. Crea dependență rapidă, severă și totodată mortală, victimele fiind în special tineri adolescenți, elevi și studenți. Da, în România muriseră câțiva tineri ca rezultat al efectele drogurilor numite etnobotanice și implicit datorită complicității instituțiilor statului, centrale și locale. Ani la rândul. Am auzit tineri care mi-au spus că părinții lor ajunseseră să-i lege cu sfoara de calorifer, alții furau și vindeau tot din casă, iar pe alții i-am întâlnit în pușcărie. Mai grav, trecuseră câțiva ani de la apariția drogurilor și primăriile nu aveau niciun stres să închidă spice shop-urile, (magazinele de vise), care vasăzică comercializau îngrășământ pentru plante sau sare de baie. Unul era la 20 de m de căminul studențesc de pe Victoriei, altele în centrul orașului, unul fix sub Podul Mincinoșilor, de fapt erau în fiecare cartier. Cum și-or fi primit licența de funcționare, doar actualul președinte, fostul primar știe. Să nu ai un pic de responsabilitate și teamă când semnezi aprobarea unui astfel de magazin gândindu-te că sute de tineri cad victime?!

Odată, neîncrezător, am intrat și eu într-unul și cu doar 40 de lei am primit un pliculeț. Fiind prost, doamna, vânzătoarea, m-a instruit cum să îl folosesc, mi-a povestit la ce senzații să mă aștept și mi-a oferit ”din partea ei” un pai pe care să trag. WTF! Nu credeam ușurința cumpărării. În acea perioadă tocmai sosisem de la o pregătire de specialitate la Londra, fix pe problematica dependențelor și constatasem acțiunile prompte și ferme ale autorităților britanice în contrast cu indiferența celor din România. Am trimis solicitări scrise către Poliție, Primărie, Prefectură și Antidrog prin care explicam fenomenul și ceream închiderea de urgență a magazinelor de vise. Parcă doar Poliția mi-a răspuns într-un stil caracteristic.

Am organizat o dezbatere publică la Biblioteca Astra având ca invitat special un psihiatru celebru de la Institutul de Psihiatrie din Londra. Și pe el l-am dus să-și cumpere un pliculeț. A văzut magazinul, și-a făcut cruce oripilat și a refuzat să ia ceva considerând ca fiind ilegal (în țara lui, poate). Oricum spre rușinea noastră ca țară, fotografia cu magazinul de vise din România am văzut-o folosită de profesor într-o prezentare la Institutul de Psihiatrie (Kings College London) câteva săptămâni mai târziu. Ne-a dat ca exemplu de țară membră UE.

La dezbatere se adunase multă lume. Erau de față reprezentanții de la antidrog, echipa terapeutică de la Șura Mică (care veniseră împreună cu câțiva pacienți aflați în tratament), poliția, prefectul însuși, psihologi, medici, asistenți sociali, studenți, sibieni de rând, părinți și elevi. Cel mai tare m-a uimit relaxarea comisarului de la antidrog, un milițian sosit din Italia care trata totul ca pe o poezie. De parcă nu era treaba lui. Un discurs superficial și o ținută de vip. Înainte de a începe, Doctorul Talău mi-a telefonat, era la volanul automobilului gonind dinspre alt oraș, spunându-mi că va sosi la eveniment cu întârziere dar că își dorește foarte mult să fie prezent. Dintre toți vorbitorii, a avut cel mai grav discurs cu o intervenție cutremurătoare, cu impact pentru întreaga sală. În ultimii ani, discursurile domniei sale depășeau limitele psihiatriei. Se adresa societății, oamenilor de rând și mai ales autorităților. Am văzut cum specialistul poate juca alte roluri pentru că și-a asumat alte roluri. Inclusiv în politica, politica cetății.

Îl cunoscusem încă din facultate, student fiind îi savuram cursul de Psihiatrie. Era cel mai așteptat și dorit curs din întreaga facultate. Mai ales că noi nu eram medici, iar boala psihică reprezenta o pasiune. Îmi amintesc și acum confuz fiind întrebarea pe care i-am adresat-o la un curs ”Dumneavoastră ca psihiatru, ce satisfacție mai aveți când în terapia cu bolnavii cronici constatați că se întorc la spital în repetate rânduri după ani și ani? Care este eficiența, în comparație cu un chirurg care vede imediat rezultatele muncii sale?” Mi-a răspuns că satisfacția vine din reușitele terapeutice dar și din faptul că ”aceia nu au șansa, nici satisfacția de a cunoaște poveștile de viață și de a desluși tainele tulburării psihice”. Ce-i drept era o curiozitate și o provocare continuă în descifrarea logicii psihicului uman. Dacă are o logică umană. Așa că am decis să merg în două veri la rând în stagiu de pregătire de la spitalul de psihiatrie unde iarăși am fost fascinat de personalitatea psihiatrului, de ședințele comune, discuțiile cu pacienții și rapoartele de gardă.

© http://www.telegrafonline.ro

Image result for ghiorghe talau

Profesorul Talău era o prezentă demnă și onorabilă. Folosea mereu respectul față de persoana cu care se întâlnea, coleg sau pacient. Și avea un fel aparte de a se prezenta public. Avea o ținută și o eleganță unică. Ceea ce rar întâlnești. Odată, după miezul nopții, uimiți amândoi ne-am încrușiat într-o benzinărie. Zâmbind, am început o conversație care parcă nu se dorea a fi sfârșită. Cu o politețe identică. L-am întâlnit repetat la conferințele naționale de psihiatrie, la București și la colocviile de antropologie la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Era interesat și de alte fenomene.Studiase la un alt doctorat antropologia. Mi-a expus mâhnirea față de slaba pregătire profesională a colegilor psihologi cu care dorea să lucreze la clinica proprie.

M-am întristat când am aflat de plecarea sa atât de timpurie, înainte de 70 de ani. Dar m-a liniștit când am văzut câtă lume îi purta prețuire. În Biserica și apoi la înmormântare reprezentanți ai vieții urbei, colegi doctori, cadre medicale și mai ales pacienți.  I-am recunoscut pe câțiva. Unii își aminteau că după externare rămăseseră prieteni, că primiseră ca îngăduiță țigări din partea doctorului. Preotul în biserică a insistat că plecarea s-a făcut într-o zi când Biserica celebra mari profesori ai teologiei: Vasile, Grigore și Ioan. Și același preot și-a amintit de discursul profesorului Talău nu la o întâlnire a medicilor, ci la o conferință ecumenică.

Am citit mesajele de condoleațe trimise din partea Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, unde profesorul Talău a profesat și din partea Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie și am recunoscut în cuvântul managerului Spitalului de Psihiatrie Gheorghe Preda din Sibiu regretul altor zeci de întristați.

A fost în mod real unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai psihiatriei sibiene. Gândiți-vă, dacă doar într-un an sute de pacienți îi treceau pragul cabinetului de psihiatrie, în cei 40 de ani de muncă clinică mii de pacienți au fost tratați. Dar e un subiect tabu boala psihică și din păcate inclusiv medicii de psihiatrie nu sunt prețuiți precum ar merita, pentru că mulți dintre aceștia trăiesc într-o discreție unică. Profesorul Talău a fost doctor în științe medicale, șef de catedră la Facultatea de Medică, profesor la Departamentul de Psihologie, mentor pentru sute de studenți, medic pentru mii de pacienți, director al spitalului din Sibiu și în ulimii ani consilier local. Fără el, comunitatea medicală a Sibiului a sărăcit…

 

Cand avem in fata un alcoolic, dam vina pe el si il excludem. Oare nu ar trebui sa intrebam si prietenii lui, familia lui, oare ei chiar nu au nicio vina? Ar trebui sa inversam putin lucrurile. Noi suntem invatati sa socializam. Nu trebuie lasat individul pana cade in prapastie”, spune dr. Ghiorghe Talau

Image result for gheorghe talau

 

 

Anunțuri

Scrisul face bine

Etichete

, , , , , , , ,

Scrisul face mai mult bine, scrisul vindecă

Sub impulsul utilizării tehnologiei moderne și al mesajelor online, oamenii și în special cei tineri au încetat să mai scrie gânduri, stări și emoții pe hârtie, ceea ce aduce unele deservicii. Am crescut în epoca schimbului de bilețele la școală, între colegi, și mai apoi trimiteam scrisori poștale prietenelor. Acum se trimit mesaje online și rețele de socializare și aplicații sunt destule, iar numărul și varietatea lor crește.

Ca psiholog, în special în consilierea copiilor și tinerilor am insistat pe rolul și eficiența scrisului. Deseori, adolescenții care aveau conflicte în familie nu reușeau să-și exprime emoțiile față de părinți, se simțeau blocați și în confuzie totală.

Atunci sub forma creionului pe hârtie, adunându-și gândurile, reușeau să transpună ceea ce simțeau. Scrisorile imaginare către părinți era cea mai bună tehnică pentru că le oferea încredere și siguranța confidențialității. Și de  aici începea o întreagă discuție exploratorie. Unii dintre ei care nu făceau scrisoarea în cabinet, o preluau acasă și la următoarea ședință citeam cu uimire două, trei pagini în plus.

Scrisul ajută la eliberarea stărilor negative, scrisul elimină stresul și așezând pe hârtie evenimente, lucruri care ne dau și ne provoacă suferință, ele își diminuează intensitatea, devin mai tolerabile și mai ales, le putem recunoaște, identifica și confrunta față-către-față.

Scrisul face mai mult bine pentru că te provoacă să gândești înainte de a scrie, îți pune răbdarea în funcțiune și mecanismul de autoreflecție. Reflectăm  în scris la lucrurile pe care le-am scris! Nu le aruncăm repede pe butoane și tastatură, și cel mai frumos că o pagină scrisă, o scrisoare, un jurnal poate oricând rămâne în biblioteca vie a inimii noastre. Scrisul vindecă!

Psiholog Mihai Copăceanu

 

Timp de 365 de zile, aici veți găsi textele unor regizori, actori, scriitori, profesori, artiști plastici, oameni de știință sau de media. 365 de autori vor scrie despre educație! Pentru educație!

Cazul poliţistului pedofil – testare psihologica

Etichete

, , , , , , , , , , , ,

g

Invitat la Ora de Stiri, psihologul Mihai Copăceanu a vorbit despre profilul pedofilului, cum arată, cum îl identificăm şi cum ne ferim de el. Şi, în cazul concret al agentului de la Poliţia Rutieră, cum a fost posibil ca în toţi aceşti ani să nu fie sesizate problemele acestuia.

SHOW MORE

Un sibian la căpătâiul Regelui Mihai: „Aparținea inimii noastre”

Etichete

, , , , , , , , , , , , , ,

publicat de   11 DECEMBRIE 2017, 14:23 in Turnul Sfatului 

O viață întreagă a urmărit parcursul Regelui Mihai cu pasiune, iar atunci când l-a cunoscut a profitat de fiecare moment pentru a purta cu acesta conversații revelatorii la Londra, București și Săvârșin. Atunci când a văzut sicriul celui care i-a fost model, psihologul sibian Mihai Copăceanu a fost copleșit de un val de emoții.

Încă de mic copil, Mihai asculta poveștile bunicului său despre un rege care a fost silit să părăsească România și pe care, mai târziu în viață avea chiar să îl cunoască. Psihologul simte și acum o legătură strânsă cu Regele Mihai și chiar a fost la Aubonne să îl vadă înainte ca Regele Mihai să fie adus în România.

„Am purtat o prețuire aparte față de Regele Mihai încă din copilărie, când bunicul, tot Mihai, îmi povestea de un Rege care a fost silit să plece din țară. În școală și liceu am citit pasionat tot ce era scris despre Rege. Apoi am avut bucuria de a-l întâlni și de a purta conversații înțelepte și călduroase la Londra, la București și de două ori la Săvârșin. Îmi amintesc emoția din 2007 când Regele Mihai a sosit la Festivalul de Teatru”, spune Mihai.

mihai copaceanu regele mihai 1

Sibianul își amintește cu drag mici momente în care a avut ocazia să îl întâlnească pe Rege chiar la Sibiu.

„Ne-am propus să-l colindăm pe Rege în iarna anului 2012. Regele Mihai și Principele Nicolae au fost cei care ne-au primit. M-am gândit înainte ce dar muzical unic și excepțional ar putea oferi mai bun Sibiul, Regelui? Trupele de colindători, dubașii, călușarii, corurile veneau din toate părțile. Așa mi-a părut obligatoriu naistul talentat Radu Nechifor, alături de trupa sa, care a impresionat extraordinar, iar în partea a doua a programului nostru am invitat un grup de tineri de la teologie, cu voci puternice și sensibile, care să reprezinte Sibiul. Nu am cuvinte să descriu reacția Regelui Mihai și cuvintele pe care ni le-a adresat fiecăruia individual. La un moment dat pe muzica ritmată a lui Radu, am observat cum Regele Mihai își sălta piciorul semn că trăiește muzica sibianului”, spune Mihai Copăceanu.

Ultima întâlnire a sibianului cu Regele

2014 a fost ultimul an în care Mihai Copăceanu a avut ocazia să îl întâlnească pe Regele Mihai.

„Pe Regele Mihai l-am văzut ultima dată în noiembrie 2014, la câteva zile după 8 noiembrie când la Palatul Elisabeta s-a organizat evenimentul Porțile Deschise (peste 1.000 de români), în onoarea Majestății Sale, ceea ce însemnat de fapt și ultima apariție publică a Regelui”, spune psihologul.

Vestea morții Regelui Mihai a adus în sufletul său un amalgam de emoții. „Din păcate, moartea nu are revers, nici logică, nici milă”, spune Mihai Copăceanu.

„Există decese pe care le aștepți pentru că diverse coordonate ale vieții îți indică un sfârșit imediat, cum ar fi boala sau vârsta înaintată. În cazul Regelui Mihai ambele au fost prezente. Și cu toate acestea psihicul nostru nu vrea să accepte ceea ce ne provoacă suferință. Mă refer și la decesele apropiate, cele din familia noastră. Pentru unii dintre noi, Regele Mihai aparținea inimii noastre. Eram la birou când un prieten care cunoștea devotamentul meu față de Rege mi-a telefonat exprimându-și regretele și nu înțelegeam ce vrea să-mi spună. Cât încă era în Elveția aveam speranță, citeam comunicate, ne întrebam, priveam vești. Din păcate, moartea nu are revers, nici logică, nici milă”, arată Mihai.

A ales totuși să facă un efort și să îl revadă pentru ultima dată pe Regele său, chiar dacă era într-un sicriu.

Image may contain: one or more people

„Duminică, 10 decembrie, era ziua când Regele părăsea casa din Aubonne pentru totdeauna și în drumul spre România, țara pe care a iubit-o atât de mult, dar din care a fost alungat. Așa că pentru două ore mi-am propus și am reușit să ajung la Aubonne. M-au impresionat oamenii din fața casei Regelui, deopotrivă români și elvețieni, unii sosiți din întreaga Elveție, alții din Italia sau Franța. Am avut sentimentul că mă aflu într-un sat când toată ulița se îndreaptă spre mort. Exista o tristețe comună dar și o solidaritate comună în fața unei personalități istorice. Și atunci când ești trist, să nu fii singur te ajută enorm. Într-o decență și cu o răbdare nedescrisă intram invitați câte două, trei persoane în camera în care era așezat sicriul și în tăcere ne exprimam regretele. Apoi iscăleam câte un gând în cartea de condoleanțe”, spune psihologul.

Sentimentul copleșitor că Regele său este într-adevăr dus pe ultimul drum a apărut atunci Mihai Copăceanu a pășit în camera în care era ținut sicriul.

„Primul impact a fost când am văzut sicriul îmbrăcat în stindardul României monarhice, pentru că nu vezi simbolurile naționale atât de des. Atunci mi-am dat seama de importanța celui decedat. De fapt întreaga cameră era îmbogățită de istorie națională, tablouri cu Regii României, însemne, decorații. Era ca o catedrală. Orice ar fi intrat acolo, cunoscător sau nu, român sau străin ar fi fost emoționat și impresionat. Și faptul că Familia Regală a permis oricui să intre pentru un rămas bun este un fapt deosebit. Am fost întâmpinat de una dintre fiicele Regelui Mihai, Principesa Sofia, care deși își pierduse tatăl îmbătrânit, la 96 de ani, deși cunoștea iminența sfârșitului, era cuprinsă de o tristețe impresionantă și cu ochii plini de lacrimi mi-a povestit despre măreția acestui Rege, tatăl ei. Mi-a spus că Regele nu a suferit în ultimele clipe, după cum credeam cunoscând diagnosticul, <<că s-a stins liniștit>>, încă un semn pentru mine că a avut un suflet bun”, relatează psihologul.

„O ceremonie simplă și modestă, ca și viața Regelui…”

Despre ceremonia de la Aubonne, Mihai spune că a fost foarte simplă, dar cu o încărcătură emoțională extraordinară.

„Erau trei călugărițe care citeau din Psaltire și erau icoane și candele aprinse. Mitropolitul Iosif de la Paris a săvârșit slujba religioasă și la orele 16:00 Regele și-a părăsit casa pentru totodeauna. Practic a fost o ceremonie extrem de simplă și modestă, ca și viața Regelui… Mai vreau să subliniez ceva. În acel timp, zeci de familii cu copii mici au trecut prin fața sicriului și am apreciat gestul acesta al părinților de a-și aduce copiii de la sute de km depărtare și de a le arăta pe ultimul Rege al României. O lecție unică, esențială de istorie. Când strigăm în fiecare zi că societatea nu are modele, am trecut prea ușor pe lângă persoana Regelui, un model încă din anii tinereții Sale. Sper ca sibienii să fie prezenți la București și la Curtea de Argeș în aceste zile ultime și să-l descopere autentic pe Rege”, spune Mihai Copăceanu

 

mihai copaceanu regele mihai

Psihic, Victimă, Abuz Sexual

Etichete

, , , , , , , , , ,

intervenție la TVR 1, emisiunea Ultima Ediție, realizator Claudiu Lucaci #metoo

Psihicul se apără de orice asemenea amenințare. Este foarte greu pentru o persoană care este vulnerabilă să-și asume faptul că a fost hărțuită sexual.

 

În România, hărţuirea sexuală se pedepseşte cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă.

De la dezvăluirea practicilor sexuale abuzive ale unui celebru producător de la Hollywood, reţele sociale sunt inundate de acuzaţii, experienţe trăite şi revolte ale celor care au fost victime ale abzului sexual. România nu face excepţie la acest capitol. O analiză la Ultima Ediție cu psihologii Mirela Zivari și Mihai Copăceanu.

Se strânge lațul în jurul producătorului american acuzat de hărţuire şi agresiune sexuală. Devenit deja un paria al industriei cinematografice, Harvey Weinstein va fi anchetat de poliţia din New York şi de cea din Londra. Potrivit unor surse, pe fir ar fi intrat şi FBI-ul, care se teme că mogulul ar putea să fugă din ţară.

Gwyneth PaltrowAngelina JolieCara Delevigne au trăit experienţe similare. Iar trei femei l-au acuzat de viol pe Harvey Weinstein.

Cazul a stranit o adevărată furtună. Academia britanică BAFTA i-a retras lui Weinstein calitatea de membru. La fel şi Academia Americană, care ia în calcul o clauză morală, care ar urma să fie inclusă în statut.

Conferința Internațională Autism București

Etichete

, , , , , , , , , ,

646x404

Conferința Internațională Autism București IACB2017 
 1 copil din 61 este diagnosticat cu o tulburare de spectru autist in toata lumea! 
în România se cunosc aprox. 30.000 de persoane cu o tulburare din acest spectru!
În sprijinul lor, al copiilor, adulților, părinților, specialiștilor , în perioada 27 – 29 octombrie Asociația pentru Intervenție Terapeutică în Autism organizează  Conferința Internațională Autism București (IACB 2017), la Rin Grand Hotel București.
Sunt așteptați peste 500 de specialiști și părinți din toată țara, care vor discuta despre autism și terapiile validate știintific, cu rezultate recunoscute în recuperarea copiilor cu autism.
Evenimentul se adresează atât specialiștilor din domeniu, cât și familiilor copiilor cu autism aducând în discuție terapiile validate știintific în terapia și recuperarea copiilor cu autism, teme ce au la bază atât cercetare științifică, cât și experiențe din practica terapeutică.
De asemenea, aducerea în prim plan a unor situații reale de familie reprezintă un plus pentru părinții prezenți, pentru aflarea unor moduri noi de gestionare a dificultăților cu care se întâlnesc în viața de familie.
De ce să participi la IACB 2017 ?
La acest eveniment va participa o gamă variată de specialiști: terapeuți, educatori,
medici, sociologi, dar și reprezentanți din cadrul Ministerului Educației și Sănătății.

Dintre invitați amintim pe: Gina Davies, logoped și specialist în autism, a lucrat în domeniul nevoilor educaționale speciale ca logoped de peste 20 de ani, atât în mediul clinic, cât și în cel educațional și familial; Petter Myhrer-Naess, Consultant de Intervenție Comportamentală Timpurie din Norvegia;   Daniela Gavankar, psiholog specialist, analist comportamental, consultant ABA, președinte Asociația pentru Interevenție Terapeutică în Autism; Gabriela Vilhelmsen (Negoescu), psihopedagog și consilier la Centrul Pedagogic Arstad, sub egida serviciului Psihologic și Pedagogic din Bergen, Norvegia; Dominica Petrovai, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental, fondatoarea Mind Education Health; Dana Horodețchi, părinte, cadru didactic, fondator Învățăm cu pictograme; Mădălina Potoroacă, medic primar psihiatrie pediatrică.

Image may contain: one or more people, people sitting, child and indoor
Noutatea adusă de acest eveniment va consta în paneluri de discuții directe între specialiști și participanții din sală. Aceștia din urmă vor putea pune întrebări și vor putea să discute diferite aspecte ale temelor prezentate.
Cei prezenți vor afla informații despre ceea ce înseamnă autism, afecțiuni conexe, intergrarea copilului în societate, despre terapiile validate științific, viața de familie când copilul are autism, dar și despre viața de cuplu a părinților și cum își pot găsi resurse pentru a trăi o viață plină, frumoasă și împlinită.
În prezent, în România, există centre importante unde se oferă terapie de calitate copiilor cu autism. Rezultatele îmbucurătoare, dobândite de-a lungul timpului cu ajutorul abordării comportamentale ABA, au dus la o cerere foarte mare, fiecare familie încercând din răsputeri să ofere copilului ABA, cât mai mult și pe termen cât mai lung. Experiența practică a dovedit însă faptul că această abordare nu rezolvă toate problemele, că nu toți copiii se recuperează cu ABA, că ABA nu este un panaceu universal aplicabil în orice situație, cu oricine. În acest context, IACB 2017 vine să aducă în discuție autismul, abordările care și-au dovedit eficiența alături de ABA, dar și poveștile de viață ale familiilor cu copii cu autism, aducând în prim plan lectori importanți cu experiență practică vastă în domeniu. Dacă am face cu toții doar ABA ar fi la fel de rău ca și în cazul în care nu ar exista ABA” – psiholog Daniela Gavankar, președinte AITA, coordonator științific IACB 2017.
Conferința Internațională Autism București 2017 este organizată de Asociația pentru Intervenție Terapeutică în Autism, AITA, organizație înființată în decembrie 2008 cu scopul de a oferi servicii complete copiilor cu tulburări din spectrul autist și famiilor acestora.
Pentru mai multe informații legate de IACB 2017 vă invităm să vizitați iacb.ro.
Image result for autism aita

”Vreau să iubesc vara asta!” Cum putea fi evitată o tragedie, etica relaţie profesor-elev!

Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

photo credin https://www.tumblr.com/search/de%20neuitat

10534492_684160648320112_4486158115385282706_n

articol publicat pe Blogurile Adevarul la 22 februarie in urma stirii cum ca un tanar elev s-a sinucis, printre suspiciuni fiind si starea sa deprimanta legata de o relatie sexuala cu profesoara liceului in care studia.

Elemente de etica profesionala, de relationarea profesor-elev devin obligatorii !

Te întreabă cineva despre vocaţie, devotament, valori morale, conduită exemplară, parcurs profesional, abateri disciplinare? NU Interesează pe cineva dacă eşti un model pentru sutele de elevi în faţa cărora te vei prezenta? Îţi oferă cineva un cod de etică pe care să-l citeşti, să-l semnezi şi să îl asumi? Se ocupă vreun director de şcoală de formarea profesională şi consilierea psihologică a profesorilor din acea şcoală?

Pe 17 noiembrie 2016, un elev este dat dispărut. În aceeaşi zi, un tânăr este văzut cum se aruncă de pe un pod în apele Bistriţei. Oamenii refuzau vreo asemuire. Cu tristeţe, pe 17 decembrie, familia identifică corpul unicului fiu… sinucis. Presa locală încă din zilele petrecaniei specula cu privire la motivele gestului care tindeau spre o poveste de amor interzisă între elev şi profesoara de română. Pe 17 februarie 2017, zvonurile devin realitate, când profesoara este trimisă în arest la domiciliu, după trei zile petrecute după gratii pentru acuzaţia de act sexual cu un minor. Anchetatorii, nu presa, aduc mărturii despre o relaţie amoroasă şi sexuală consumată pe parcursul a cel puţin 6 luni şi după data la care elevul devine major. Că profesoara era căsătorită cu un preot, mamă a trei copii şi că preda la un seminar teologic sau că elevul, din declaraţiile directorului, era cel mai bun din clasa a XII-a, cu multe diplome, nu cred că are vreo relevanţă. Profesoara este profesoară şi elevul elev, indiferent de tipul şcolii şi caracteristicile sociale. Ba aflăm că profesoara este însărcinată. Gurile rele speculează altceva. Preotul nu. Au sărit voci în acuzarea şi în apărarea profesoarei. Moise Guran dedică o emisiune la radio pe tema aceasta. Cele mai multe persoane au găsit-o vinovată pe doamna profesoară. Cel mai uşor şi nedrept este să arunci cu pietre de pe margine, fără să cunoşti detalii, gânduri, dorinţe, traume, suferinţe sau puţin din adevăr.  Ştirile despre acte sexuale cu minori şi viol apar în presă naţională în fiecare săptămâna din toate părţile României şi inclusiv cu români din afara ţării. Ieri la Constanţa un individ de 40 de ani solicită eliberarea condiţionată după ce a fost condamnat pentru că şi-ar fi violat fiica vitregă minoră (12 ani). Termenul este pe 8 martie. În 15 februarie, în Râmnicu Vâlcea, un bărbat este reţinut cercetat fiind pentru că şi-ar fi violat şi bătut în mod repetat fiica de 15 ani. Oribil! În Petrila, trei tineri violaseră o fetiţă de 13 ani după ce aceasta consumase alcool la o petrecere şi acum doreau liberare. În Sibiu un bărbat este condamnat la 5 ani de închisoare pentru viol. Duminică, o ştire din Sălaj ne prezintă cum un educator care avea rolul de a îngriji tinerele instituţionalizate într-un centrul familial este acuzat de abuz sexual pe parcursul mai multor luni. Un pensionar a violat o copilă de 12 ani şi a fugit din ţară. De o gravitate rămâne fapta unui recidivist, eliberat condiţionat, care sub ameninţarea cuţitului violează o femeie cu handicap mintal. Nu există limite! Tot în aceste zile reapare cazul binecunoscutului regizor Roman Polanski. La 83 de ani, doreşte să-şi rezolve acuzaţia de raporturi sexuale cu o minoră de 13 ani, actele fiind produse în 1977. În America, totuşi, astfel de acte nu se prescriu nici la 40 de ani de la comiterea lor. Întorcându-ne la relaţia dintre profesor şi elev, constat cu gelozie cât de importante şi cât de strict sunt respectate codurile etice în şcolile occidentale. Aş ruga acum pe directorul Seminarului Teologic de la Piatra Neamţ dacă ne-ar putea trimite o copie a codului etic al instituţiei pe care o conduce. Aş profita şi aş întreba pe ceilalţi directori de şcoli, licee şi facultăţi din România să ne prezinte codurile etice şi mai ales prevederile care reglementează relaţia dintre profesor şi elev, respectiv student. Mi-a trecut prin faţa ochilor un cod al profesorilor din Columbia (SUA). În nicio situaţie nu este acceptată o relaţie romantică sau sexuală cu elevii. Mai mult, codul de etică condamnă inclusiv relaţiile cu foştii elevi ai şcolii, subliniind impactul pe care îl poate avea asupra percepţiei publice şi asupra carierei profesorului. Dacă relaţia a început cât timp persoana avea statutul de elev, cu atât mai grav. Câteva principii în relaţia profesor-elev din acest cod: 1) Luarea în considerare a aspectului şi îmbrăcămintei care poate afecta relaţia profesor-elev 2) Considerarea implicării pe care o poate avea acceptarea/primirea unor cadouri 3) Implicarea prin contact fizic doar când acesta are un scop clar definit şi este în beneficiul elevului având în minte siguranţa şi starea de bine a elevului 4) Evitarea relaţiilor multiple cu elevii care pot afecta obiectivitatea şi învăţarea sau bunăstarea elevului sau pot duce la scăderea eficienţei profesorului 5) Recunoşterea faptului că nu există nicio circumstanţă care să permită profesorilor să se angajeze în relaţii romantice sau sexuale cu elevi; Folosirea social-media 1) Folosirea social media în mod responsabil, transparent, şi în primul rând, în scopul predării şi învăţării şcolare 2) Folosirea prudenţei în menţinerea profilurilor virtuale profesionale şi păstrarea vieţii personale şi profesionale în mod separat. Un capitol întreg din Codul de Etică este dedicat abaterilor cu privire la comportamentului sexual în afara şcolii sau în şcoală. Codul atrage atenţia asupra unor serii de comportamente sugestive care implică elevii/studenţii în acte sexuale precum: a) Conversaţii nepotrivite cu conţinut sexual b) Comentarii care exprimă o dorinţă de a acţiona într-o manieră sexuală c) Atingeri nejustificate şi inadecvate ale elevilor d) Exhibiţionism sexual e) Corespondenţă personală (inclusiv comunicare online) cu un elev cu privire la sentimentele profesorului faţă de elev f) Expunerea intenţionată a elevilor la comportamentul sexual al altora inclusiv afişarea de materiale pornografice g) Profesorii trebuie să descurajeze şi să respingă orice avans de natură sexuală iniţiat de elev h) Profesorii nu trebuie să se angajeze în comportamente care ridică o suspiciune rezonabilă că s-ar angaja sau se va angaja într-un comportament sexual deviant, sau că standardele aplicate relaţiei profesor-elev au fost încălcate (inclusiv la cei cu vârsta de peste 18 ani (în cazul nostru) inclusiv în afara orelor de şcoală Câteva exemple de comportamente care pot ridica suspiciuni cu privire la încălcarea acestor standarde: 1) Flirt 2) Ieşirea în oraş 3) Petrecerea unui timp îndelungat singur cu elevul fără să implice vreo îndatorire profesională 4) Exprimarea sentimentelor romantice faţă de un elev în formă scrisă sau în orice altă formă 5) Conversaţii pe internet 6) Oferirea numărului de telefon personal 7) Participarea la un eveniment/ petrecere privată cu elevii în afara şcolii 8) Invitarea la cafea, film sau alte evenimente singuri sau în compania altora 9) Oferirea de bani şi cadouri (extras din Codul de practică profesională al profesorului, Canbera, Australia, 2006 – 44 pg.) Câtă atenţie se acordă de la unele gesturi cu conţinut erotic, la atingeri sau conversaţii cu conţinut sexual sau comunicarea online. Aici sunt primele semne, primii paşi. Şi odată stopate aceste gesturi, nu se ajunge mai departe. Citeam zilele trecute proiectul programei disciplinei din gimnaziu numită Consiliere şi dezvoltare personală, care iniţial nu conţinea nicio referire la dezvoltarea sexuală, relaţii erotice, îndrăgostire, educaţie pentru sănătate în şcoală. Printr-o împrejurare favorabilă, am fost invitat la dezbaterile grupului de lucru la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, fapt pentru care sunt recunoscător. Sper ca programa în noul format să conţină şi aceste aspecte esenţiale pentru dezvoltarea psihosexuală şi psihoemoţională a elevului. În instituţiile de educaţie serioase din Occident, de la gimnaziu la facultate avem centre de consiliere, consilieri şcolari, psihologi în facultăţi, centre de consiliere pentru studenţi şi profesori în adevăratul sens al cuvântului. Există momente vulnerabile pentru elevi şi pentru profesori. Dintr-o perspectivă obiectivă, ce efect ar fi avut dacă elevul cunoaştea rolul psihologului la liceu şi s-ar fi îndreptat spre cabinetul acestuia adresându-şi îngrijorările, temerile, dorinţele, pasiunile interzise, fiind asigurat confidenţialitatea profesională, de încrederea psihologului şi că acesta nu-l va judeca şi condamna precum ar putea face preoţii duhovnici din mediul său. Speculez că relaţia lor nu a fost una pur angelică. Gânduri, angoase, regrete, frământări, mai ales că nu atât vârsta, diferenţele, statul fiecăruia cât mai ales presiunea şi interdicţiile mediului religios. Vă daţi seama că puţin probabil ca această relaţie să se fi desfăşurat într-o discreţie totală, că au existat ochi care au văzut şi guri care au ponegrit. Lumea lor nu era atât de mare. Oare nu ar fi avut o reală eficienţă o colaborare cu psihologul? Avem o şcoală slabă şi pentru că avem profesori slabi. Mai am o observaţie. Sunt de părere că prea uşor orice persoană ajunge să predea în România. Nu există o rigoare la capitolul abilităţi, calităţi personale şi conduită etică. Tot ce contează în învăţământul preuniversitar de pildă este să parcurgi un examen naţional scris (titularizare) şi să predai câteva ore la disciplina pentru care te-ai pregătit. Te întreabă cineva în cadrul unui interviu profesional despre vocaţie, devotament, valori morale, conduită exemplară, parcurs profesional, abateri disciplinare? NU interesează pe cineva dacă eşti un model pentru sutele de elevi în faţa cărora te vei prezenta? Îţi oferă cineva un cod de etică de 50-100 de pagini pe care să-l citeşti, să-l semnezi şi să îl asumi? Se ocupă vreun director de şcoală de formarea profesională şi consilierea psihologică a profesorilor din acea şcoală? Aţi auzit de vreun caz în care profesorii, trecând prin perioade de stres, vulnerabilitate, depresie, au fost îndrumaţi spre servicii specializate de consiliere şi psihoterapie? Puteţi număra câte inspectorate şcolare sau universităţi au în structura lor un departament/serviciu/birou de consiliere psihologică pentru cadrele didactice? Că doar cât poţi să rezişti să predai zi de zi la sute de elevi, ani de ani? Cât de mare să fie această rezilienţă? Că doar profesorul nu doar predă, ci şi educă, nu livrează informaţii precum google, ci formează şi mai frumos inspiră. Modele, nu? Cu toate acestea, notele extrem de mici de la titularizare relevă o altă realitate: slaba pregătire de specialitate a celor care au în mână destinul educaţional a sute de elevi. Chiar putem permite oricui să ne educe copiii? În România, orice individ care face un exerciţiu de memorie câteva săptămâni, învăţând programa unei discipline, şi care dobândeşte câteva minime abilităţi de predare a câteva ore la inspecţie poate deveni profesor. Prea multă formare nu se realizează nici la masteratele de tip modul pedagogic. Să fim serioşi! Ştim prea bine cum se dobândesc certificatele, dacă ai plătit taxa. Caracterul nu se formează prin cursuri! Ce să mai vorbim de abilităţi şi calităţi personale, de principii, etică etc. Cunoaştem că în ţara noastră mulţi dintre absolvenţii de studii superioare aleg învăţământul pentru că nu şi au identificat un loc de muncă altundeva în domeniul lor. Nu cunosc strategia şi nici priorităţile domnului Ministru al Educaţiei, Pavel Năstase. Încă nu ne-a adus nicio lămurire, sper însă să nu fie o altă etapă de reforme radicale, experimente eşuate şi generaţii nefericite.

Citeste mai mult: adev.ro/olrh9s

Dragostea măsurată în lovituri !

Etichete

, , , , , , , , , , , , ,

Din păcate în Romania cand spunem violență ne referim la agresiune fizică, ori violenta emoțională, violenta psihologică are un mai mare și profund impact !

Traieste Intelept – Dragostea masurata in lovituri – invitat la Televiziunea și Radioul  Speranta TV  – 16.01.2017

mihai tv.jpg

 

Unii copii ascund în spatele agresivității o suferință, o confuzie, o revoltă

Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

interviu oferit dnei Alina Boghiceanu pentru Jurnaliștii.ro publicat la 6 decembrie

 

 

Psihologul Mihai Coplacrimaăceanu a acordat un interviu siteului Jurnalistii.ro în care a explicat ce înseamnă să crești un copil într-o manieră pozitivă atunci când toți din jurul tău se consideră experți în parenting. În acest sens, el pledează pentru un stil democratic de a crește copilul. „Există reguli clar stabilite și reguli care se negociază, iar îndeplinirea și neîndeplinirea lor devin un proces de învățare. Există și consecințe, care nu sunt însă pedepse“, ne-a explicat psihologul.

De asemenea, Mihai Copăceanu este de părere că un copil trebuie să-și formeze o gândire logică și critică, întrucât îl va ajuta întreaga viață să rezolve probleme, să identifice soluții, să adreseze întrebări, să gândească în profunzime și să nu ia totul de-a gata. „Lectura este importantă pentru gândirea analitică ceea ce astăzi nu se mai regăsește în obligațiile unui elev“, ne-a mai declarat psihologul.

Despre modul în care ar trebui să ne raportăm la conflictele dintre copii, despre cât de eficiente sunt pedepsele pe care le aplicăm, dar și recompensele atunci când copiii iau o notă bună, dar și multe alte informații interesante puteți citi în interviul de mai jos.

Jurnalistii.ro: Nu agreați stilul parental permisiv și nici pe cel agresiv, dar pledați pentru cel democratic. Ce înseamnă mai exact?

Mihai Copăceanu: Înseamnă să crești un copil într-o manieră pozitivă. Ceea ce nu e ușor de realizat cunoscandu-ne pe noi ca părinți (suntem doi deja, fiecare diferiți cu istorii și experiențe personale), cu trecutul nostru educațional (patru bunici), cu relațiile noastre și cu propria noastră creștere și viziune despre educația copiilor. Ca părinți pentru prima dată suntem asaltați cu sfaturi din partea tuturor despre cum să ne creștem copiii mai bine, unele contradictorii, ca părinți pentru a doua sau a treia oară dorim să evităm unele greșeli făcute cu primul copil și iar situația devine complexă. Stilul parentar democrativ nu este o opinie proprie în care cred ci reprezintă eficiență susținută prin studii științifice în psihologia educațională.

În stilul parental autoritar părintele este șeful, el impune reguli și pedepse în consecință pentru încălcarea lor. El are întotdeauna dreptate și copilul trebuie să i se supusă fără a avea nicio opinie. Sunt multe restricții și inclusiv pedepse. Pedepsele, inclusiv cele fizice, i se par obligatorii adultului, crezând că au valoare educațională pentru că, în logica acestui părinte autoritar, pedepsele disciplinează. Sentimental este mai puțin prezent la acest părinte, sentimentele exprimate direct sunt considerate inutile și chiar o slăbiciune din partea adultului. Cum să plângi? În Romania acest stil este prezent, din păcate, într-o proporție exagerat de mare. Îl regăsesc atât de des!

Stilul permisiv este iarăși o formă a extremei frecvent întâlnit în ultimii ani. El prevede o libertate maximă și o formă de iubire necondiționată, copilul face orice își dorește și uneori își dorește lucruri și activități ale adultului. Pe premiza că trebuie să cunoască, să se dezvolte și să învețe din experiență, adultul este extrem de disponibil și, de fapt, în defavoarea copilului. Copilul nu poate alege întotdeauna responsabil și rămane în sarcina adultului să fie responsabil. Copilul are nevoie de reguli și de înțelegerea și rostul acestor reguli, are nevoie de îndrumare și sprijin. Consecințele sunt acelea că își va dezvolta un comportament lipsit de orientare și disciplină ceea ce îi va crea probleme de adaptare și relaționare în mediul social de la grădiniță și școală.

Ori a dezvolta un stil democratic înseamnă că fiecare persoană din casă este egală. Da, copilul are drepturi dar nu poate obține orice și oricând își dorește. Există reguli clar stabilite și reguli care se negociază, iar îndeplinirea lor devine un proces de învățare precum și neîndeplinirea lor. Există și consecințe. Altfel, ar fi un stil permisiv. Dar consecințele nu sunt pedepse.

Copilul este încurajat să facă alegeri în fiecare zi în cât mai multe domenii posibile. Întărirea pozitivă, cum o numesc psihologii, joacă un rol central. Schimbarea comportamentală se obține dacă fiecare copil este apreciat, încurajat și recompensat (chiar verbal) pentru ceea ce a făcut dezirabil, oricât de mic ar părea acel lucru.

Și schimbarea comportamentală este mult mai consistentă decât în cazul stilului autoritar. Pentru un copil care obține cu greu un 8 la fizică merită să fie apreciat în loc să i se spună dar nu puteai să iei 10? Și copiii simt foarte bine când nu sunt apreciați pentru efortul lor.

Copilul știe ce va obține, copilul este apreciat și valorizat. Sunt prezente valori pe care odată adoptate copilul le va dezvolta pe viitor, precum autonomia, respectul și acceptarea ceilorlați.

Atât premierul, cât și președintele sunt nemulțumiți de sistemul de educație. Mi-a atras atenția ce a spus președintele în deschiderea anului școlar: „Viața nu se clădeste pe o diplomă, ci pe abilități și pe ceea ce înveți să faci“. Într-o țară cu un grad de promovabilitate a bacalaureatului foarte mic, cum vor percepe elevii acest mesaj?

Mesajele politicienilor într-o școală nu ar trebuie să conțină vreo referire la politică. Strict educaționale. Amândoi au consilieri pe domeniul educațional care ar putea să le redacteze discursurile. Administrația Prezidențială are un proiect de impact numit România Educată. Am participat ca invitat la o sesiune de lucru pe tema educației în învățământul preuniversitar și am constatat seriozitatea acestui demers.

646x404

De obicei, copiii, dacă sunt mici, nu prea sunt atenți la mesajele politicienilor mai ales în prima zi de școală. Dar viața se clădește și pe o diplomă pentru că diploma adeverește abilitățile și ceea ce ai învățat să faci. Dacă nu ai avea o diplomă într-un anumit domeniu cum poți practica? De exemplu psihologia? Pentru un adolescent contează în definitiv mediile obținute și diploma de BAC pentru că de fapt aceasta este valoarea măsurabilă a eforturilor sale educaționale. Și își impun foarte clar standardele pe care vor să le atingă. În sutimi.

Regretatul academician Solomon Marcus spunea că „îi învăţăm pe copii să butoneze la calculator, dar nu îi învăţăm să gândească analitic“. În ce cheie trebuie înțeleasă această vorbă?

Am avut bucuria să îl întâlnesc și să schimb idei cu academicianul Marcus și îmi este tare drag. Cred că se referea la faptul că sărim pași. Este adevărat că trăim într-o eră a tehnologiei și românul este fălos când îi cumpără copilului său, oricât de mic ar fi, tablete sau alte tipuri de device-uri ale tehnologiei moderne. Gândirea analitică se dezvoltă în școală, iar folosirea chiar avansată a tehnologiei, deprinderea unor abilități concrete nu suplinește gândirea analitică. Copiii au nevoie să gândească logic și rațional, de acest instrument cognitiv, pe care îl vor putea utiliza întreaga viață indiferent de domeniul spre care se vor orienta. Ea este utilă în vizualizarea și rezolvarea de probleme, în identificarea de soluții proprii și susținerea prin argumentare a acestora. Să adreseze întrebări, să cunoască ceea ce nu știu, să gandească în profunzime și să nu ia totul de-a gata, să transforme informația în cunoștiințe sunt doar căteva abilități ale unui elev cu gândire analitică și critică. Ea se îmbunătățește exersând-o. Văd elevi că au învățat și știu foarte bine lecția dar de fapt ei doar au memorat-o fără să o înțeleagă sau să cunoască semnificația unor expresii. Lectura este importantă pentru gândirea analitică ceea ce astăzi nu se mai regăsește în obligațiile unui elev.

Consider că bătaie este ruptă din iad, dar, inevitabil, pe fondul stresului, mai țipăm la copii, mai ales dacă sunt foarte mici și aproape imposibil de stăpânit. Acești copii pot rămâne cu sechele emoționale?

Da.

Ce facem cu dascălii care aplică corecția fizică copiilor și am să dau exemplu cazul educatoarei pe care tatăl unei fetițe a acuzat-o că a tras-o de urechi până i-a dat sângele?

Îi reclamăm la școală, comisia de disciplină. Și eventual la Poliție.

Cum tratăm conflictele dintre copii? Ce ar trebui să-i învățăm ca să evite o bătaie, un conflict cu un alt copil?

Depinde de vârsta la care au loc. La 5 ani sau la 15 ani? Conflictele verbale și cele fizice sunt dese între copiii mici fie la grădiniță, fie la învățământul primar. Copiii mici se împacă repede după un conflict. Deseori părinții sunt cei care exagerează rămânând supărați sau exacerbând conflictele.

Un conflict nu înseamnă o bătaie între copii. Conflictele fizice pot fi evitate și reduse ca frecvență. La școală avem un managment al clasei, acasă altul. Fiecare caz reprezintă o individualitate și se analizează separat. Dacă acel copil este mereu victimă sau agresor sau dacă rolurile alternează? Dacă este cel care lovește, primul pas este să înțelegem, analizând situația în detaliu, care sunt motivele pentru care copilul acționează în acest sens.  Ce îl face pe el să lovească? Când, unde și pe cine? Ce simte? Copilul știe prea bine că a fi violent nu este un fapt acceptabil și dezirabil și uneori caută ajutor din partea adulților. Cu cât înțelegem mai bine contextul, situațiile, factorii determinanți, factorii situaționali și persoanele implicate, cu atât putem identifica soluții de managment eficient al agresivității. Sunt copii care își gestionează cu greu furia și acționează impulsiv. Și sunt părinți care încurajează răspunsul cu violență (să nu te lași). Și în aceste cazuri este necesară consilierea psihologică. Sunt copii care în spatele agresivității lor ascund o suferință, o confuzie, o revoltă. Agresivitatea lor fiind doar o mască. Sau un simptom a ceea ce se întamplă acasă. Discutând liber și deschis ce a simțit înainte și după ce a acționat violent, identificând împreună cu el alternative eficiente la comportamentul său violent.

646x404

Ce facem când greșesc, ce fel de pedepse aplicăm ca să nu apărem în fața lor niște capcăuni, dar să le dăm de înțeles că este spre binele lor să ne asculte?

Nu aplicăm pedepse. Nu pot oferi sugestii generale pentru consecințele erorilor unor copii. Copilul învață din greșeli. Și uneori învață mai bine din greșeli decât din teoriile adulților. Și noi facem greșeli. În unele cazuri iertarea are rol mai puternic educativ decât o altă consecință. Și copilul va apreacia reacția neașteptată a noastră. Îmi doresc să văd părinți care se comportă și contrar așteptărilor copiiilor. Pentru copiii noștri, până la o vărstă, le suntem modele. Să devenim modele pozitive pentru ei.

Este corectă recompensa dacă un copil face ceva bun, de exemplu, dacă ia note bune?

Pentru un copil cu note mici la învătătură, dacă a luat o notă bună în urma unui efort, desigur că este corectă recompensa.

Profesorul Florin Colceag spunea într-un interviu că inventivitatea şi creativitatea se dezvoltă exploziv până la vârsta de 12 ani, dar nefiind încurajată, mai târziu nu se mai dezvoltă. Mediul pentru a se dezvolta în această direcția trebuie cutivat și acasă, și la școală?

Nu cred în sentințe ultime la o anumită varstă. E ca și cum ai spune că dacă nu ai luat permisul auto la 18 ani nu o sa-l mai iei vreodată. Fiecare copil are propiul său ritm de dezvoltare și propriul grad nedeterminat de creativitate. Există desigur perioade mai favorabile. Copilul are nevoie de a simți că este stimulat permanent, că îi este insuflată o emoție de a cunoaște. Din fericire, nu știm cum și ce vor deveni copiii. Dar tot din fericire viața noastră contemporană și societatea în care trăim, în Romania, ne oferă o multitudine de oportunități de a dezvolva creativitatea individual și colectiv, în privat și în public. Că este joc, știință, tehnică, artă, muzică, dans, sport, literatură sau tehnologie modernă. Constat cu bucurie că generația de astăzi este mult mai avansată, mult mai abilitată și mai conștientă de realități decât generația de acum 20 de ani. Ceea ce reprezintă un avantaj.

Cum ne putem da seama dacă într-un copil zace un mic geniu? Un mic geniu are, obligatoriu, și un caracter puternic care poate fi modelat de mic?

Depinde de domeniu și de ce înțelegem prin „mic geniu“. Dacă e vorba de inteligență superioară ea se face simțită încă din primii ani. Altfel, genialitatea poate fi dată și de un copil cu inteligență peste medie, dar care muncește foarte mult.  Mi-aș dori în școală să existe programe speciale petru copii cu capacități peste medie. Pot fi genii puternice și genii introvertiți, genii fericiți și nefericiți. Important să simtă iubire părinților.