ARTICOLE PSIHOLOGIE · INTERVIURILE MELE

Unii copii ascund în spatele agresivității o suferință, o confuzie, o revoltă

interviu oferit dnei Alina Boghiceanu pentru Jurnaliștii.ro publicat la 6 decembrie

 

 

Psihologul Mihai Coplacrimaăceanu a acordat un interviu siteului Jurnalistii.ro în care a explicat ce înseamnă să crești un copil într-o manieră pozitivă atunci când toți din jurul tău se consideră experți în parenting. În acest sens, el pledează pentru un stil democratic de a crește copilul. „Există reguli clar stabilite și reguli care se negociază, iar îndeplinirea și neîndeplinirea lor devin un proces de învățare. Există și consecințe, care nu sunt însă pedepse“, ne-a explicat psihologul.

De asemenea, Mihai Copăceanu este de părere că un copil trebuie să-și formeze o gândire logică și critică, întrucât îl va ajuta întreaga viață să rezolve probleme, să identifice soluții, să adreseze întrebări, să gândească în profunzime și să nu ia totul de-a gata. „Lectura este importantă pentru gândirea analitică ceea ce astăzi nu se mai regăsește în obligațiile unui elev“, ne-a mai declarat psihologul.

Despre modul în care ar trebui să ne raportăm la conflictele dintre copii, despre cât de eficiente sunt pedepsele pe care le aplicăm, dar și recompensele atunci când copiii iau o notă bună, dar și multe alte informații interesante puteți citi în interviul de mai jos.

Jurnalistii.ro: Nu agreați stilul parental permisiv și nici pe cel agresiv, dar pledați pentru cel democratic. Ce înseamnă mai exact?

Mihai Copăceanu: Înseamnă să crești un copil într-o manieră pozitivă. Ceea ce nu e ușor de realizat cunoscandu-ne pe noi ca părinți (suntem doi deja, fiecare diferiți cu istorii și experiențe personale), cu trecutul nostru educațional (patru bunici), cu relațiile noastre și cu propria noastră creștere și viziune despre educația copiilor. Ca părinți pentru prima dată suntem asaltați cu sfaturi din partea tuturor despre cum să ne creștem copiii mai bine, unele contradictorii, ca părinți pentru a doua sau a treia oară dorim să evităm unele greșeli făcute cu primul copil și iar situația devine complexă. Stilul parentar democrativ nu este o opinie proprie în care cred ci reprezintă eficiență susținută prin studii științifice în psihologia educațională.

În stilul parental autoritar părintele este șeful, el impune reguli și pedepse în consecință pentru încălcarea lor. El are întotdeauna dreptate și copilul trebuie să i se supusă fără a avea nicio opinie. Sunt multe restricții și inclusiv pedepse. Pedepsele, inclusiv cele fizice, i se par obligatorii adultului, crezând că au valoare educațională pentru că, în logica acestui părinte autoritar, pedepsele disciplinează. Sentimental este mai puțin prezent la acest părinte, sentimentele exprimate direct sunt considerate inutile și chiar o slăbiciune din partea adultului. Cum să plângi? În Romania acest stil este prezent, din păcate, într-o proporție exagerat de mare. Îl regăsesc atât de des!

Stilul permisiv este iarăși o formă a extremei frecvent întâlnit în ultimii ani. El prevede o libertate maximă și o formă de iubire necondiționată, copilul face orice își dorește și uneori își dorește lucruri și activități ale adultului. Pe premiza că trebuie să cunoască, să se dezvolte și să învețe din experiență, adultul este extrem de disponibil și, de fapt, în defavoarea copilului. Copilul nu poate alege întotdeauna responsabil și rămane în sarcina adultului să fie responsabil. Copilul are nevoie de reguli și de înțelegerea și rostul acestor reguli, are nevoie de îndrumare și sprijin. Consecințele sunt acelea că își va dezvolta un comportament lipsit de orientare și disciplină ceea ce îi va crea probleme de adaptare și relaționare în mediul social de la grădiniță și școală.

Ori a dezvolta un stil democratic înseamnă că fiecare persoană din casă este egală. Da, copilul are drepturi dar nu poate obține orice și oricând își dorește. Există reguli clar stabilite și reguli care se negociază, iar îndeplinirea lor devine un proces de învățare precum și neîndeplinirea lor. Există și consecințe. Altfel, ar fi un stil permisiv. Dar consecințele nu sunt pedepse.

Copilul este încurajat să facă alegeri în fiecare zi în cât mai multe domenii posibile. Întărirea pozitivă, cum o numesc psihologii, joacă un rol central. Schimbarea comportamentală se obține dacă fiecare copil este apreciat, încurajat și recompensat (chiar verbal) pentru ceea ce a făcut dezirabil, oricât de mic ar părea acel lucru.

Și schimbarea comportamentală este mult mai consistentă decât în cazul stilului autoritar. Pentru un copil care obține cu greu un 8 la fizică merită să fie apreciat în loc să i se spună dar nu puteai să iei 10? Și copiii simt foarte bine când nu sunt apreciați pentru efortul lor.

Copilul știe ce va obține, copilul este apreciat și valorizat. Sunt prezente valori pe care odată adoptate copilul le va dezvolta pe viitor, precum autonomia, respectul și acceptarea ceilorlați.

Atât premierul, cât și președintele sunt nemulțumiți de sistemul de educație. Mi-a atras atenția ce a spus președintele în deschiderea anului școlar: „Viața nu se clădeste pe o diplomă, ci pe abilități și pe ceea ce înveți să faci“. Într-o țară cu un grad de promovabilitate a bacalaureatului foarte mic, cum vor percepe elevii acest mesaj?

Mesajele politicienilor într-o școală nu ar trebuie să conțină vreo referire la politică. Strict educaționale. Amândoi au consilieri pe domeniul educațional care ar putea să le redacteze discursurile. Administrația Prezidențială are un proiect de impact numit România Educată. Am participat ca invitat la o sesiune de lucru pe tema educației în învățământul preuniversitar și am constatat seriozitatea acestui demers.

646x404

De obicei, copiii, dacă sunt mici, nu prea sunt atenți la mesajele politicienilor mai ales în prima zi de școală. Dar viața se clădește și pe o diplomă pentru că diploma adeverește abilitățile și ceea ce ai învățat să faci. Dacă nu ai avea o diplomă într-un anumit domeniu cum poți practica? De exemplu psihologia? Pentru un adolescent contează în definitiv mediile obținute și diploma de BAC pentru că de fapt aceasta este valoarea măsurabilă a eforturilor sale educaționale. Și își impun foarte clar standardele pe care vor să le atingă. În sutimi.

Regretatul academician Solomon Marcus spunea că „îi învăţăm pe copii să butoneze la calculator, dar nu îi învăţăm să gândească analitic“. În ce cheie trebuie înțeleasă această vorbă?

Am avut bucuria să îl întâlnesc și să schimb idei cu academicianul Marcus și îmi este tare drag. Cred că se referea la faptul că sărim pași. Este adevărat că trăim într-o eră a tehnologiei și românul este fălos când îi cumpără copilului său, oricât de mic ar fi, tablete sau alte tipuri de device-uri ale tehnologiei moderne. Gândirea analitică se dezvoltă în școală, iar folosirea chiar avansată a tehnologiei, deprinderea unor abilități concrete nu suplinește gândirea analitică. Copiii au nevoie să gândească logic și rațional, de acest instrument cognitiv, pe care îl vor putea utiliza întreaga viață indiferent de domeniul spre care se vor orienta. Ea este utilă în vizualizarea și rezolvarea de probleme, în identificarea de soluții proprii și susținerea prin argumentare a acestora. Să adreseze întrebări, să cunoască ceea ce nu știu, să gandească în profunzime și să nu ia totul de-a gata, să transforme informația în cunoștiințe sunt doar căteva abilități ale unui elev cu gândire analitică și critică. Ea se îmbunătățește exersând-o. Văd elevi că au învățat și știu foarte bine lecția dar de fapt ei doar au memorat-o fără să o înțeleagă sau să cunoască semnificația unor expresii. Lectura este importantă pentru gândirea analitică ceea ce astăzi nu se mai regăsește în obligațiile unui elev.

Consider că bătaie este ruptă din iad, dar, inevitabil, pe fondul stresului, mai țipăm la copii, mai ales dacă sunt foarte mici și aproape imposibil de stăpânit. Acești copii pot rămâne cu sechele emoționale?

Da.

Ce facem cu dascălii care aplică corecția fizică copiilor și am să dau exemplu cazul educatoarei pe care tatăl unei fetițe a acuzat-o că a tras-o de urechi până i-a dat sângele?

Îi reclamăm la școală, comisia de disciplină. Și eventual la Poliție.

Cum tratăm conflictele dintre copii? Ce ar trebui să-i învățăm ca să evite o bătaie, un conflict cu un alt copil?

Depinde de vârsta la care au loc. La 5 ani sau la 15 ani? Conflictele verbale și cele fizice sunt dese între copiii mici fie la grădiniță, fie la învățământul primar. Copiii mici se împacă repede după un conflict. Deseori părinții sunt cei care exagerează rămânând supărați sau exacerbând conflictele.

Un conflict nu înseamnă o bătaie între copii. Conflictele fizice pot fi evitate și reduse ca frecvență. La școală avem un managment al clasei, acasă altul. Fiecare caz reprezintă o individualitate și se analizează separat. Dacă acel copil este mereu victimă sau agresor sau dacă rolurile alternează? Dacă este cel care lovește, primul pas este să înțelegem, analizând situația în detaliu, care sunt motivele pentru care copilul acționează în acest sens.  Ce îl face pe el să lovească? Când, unde și pe cine? Ce simte? Copilul știe prea bine că a fi violent nu este un fapt acceptabil și dezirabil și uneori caută ajutor din partea adulților. Cu cât înțelegem mai bine contextul, situațiile, factorii determinanți, factorii situaționali și persoanele implicate, cu atât putem identifica soluții de managment eficient al agresivității. Sunt copii care își gestionează cu greu furia și acționează impulsiv. Și sunt părinți care încurajează răspunsul cu violență (să nu te lași). Și în aceste cazuri este necesară consilierea psihologică. Sunt copii care în spatele agresivității lor ascund o suferință, o confuzie, o revoltă. Agresivitatea lor fiind doar o mască. Sau un simptom a ceea ce se întamplă acasă. Discutând liber și deschis ce a simțit înainte și după ce a acționat violent, identificând împreună cu el alternative eficiente la comportamentul său violent.

646x404

Ce facem când greșesc, ce fel de pedepse aplicăm ca să nu apărem în fața lor niște capcăuni, dar să le dăm de înțeles că este spre binele lor să ne asculte?

Nu aplicăm pedepse. Nu pot oferi sugestii generale pentru consecințele erorilor unor copii. Copilul învață din greșeli. Și uneori învață mai bine din greșeli decât din teoriile adulților. Și noi facem greșeli. În unele cazuri iertarea are rol mai puternic educativ decât o altă consecință. Și copilul va apreacia reacția neașteptată a noastră. Îmi doresc să văd părinți care se comportă și contrar așteptărilor copiiilor. Pentru copiii noștri, până la o vărstă, le suntem modele. Să devenim modele pozitive pentru ei.

Este corectă recompensa dacă un copil face ceva bun, de exemplu, dacă ia note bune?

Pentru un copil cu note mici la învătătură, dacă a luat o notă bună în urma unui efort, desigur că este corectă recompensa.

Profesorul Florin Colceag spunea într-un interviu că inventivitatea şi creativitatea se dezvoltă exploziv până la vârsta de 12 ani, dar nefiind încurajată, mai târziu nu se mai dezvoltă. Mediul pentru a se dezvolta în această direcția trebuie cutivat și acasă, și la școală?

Nu cred în sentințe ultime la o anumită varstă. E ca și cum ai spune că dacă nu ai luat permisul auto la 18 ani nu o sa-l mai iei vreodată. Fiecare copil are propiul său ritm de dezvoltare și propriul grad nedeterminat de creativitate. Există desigur perioade mai favorabile. Copilul are nevoie de a simți că este stimulat permanent, că îi este insuflată o emoție de a cunoaște. Din fericire, nu știm cum și ce vor deveni copiii. Dar tot din fericire viața noastră contemporană și societatea în care trăim, în Romania, ne oferă o multitudine de oportunități de a dezvolva creativitatea individual și colectiv, în privat și în public. Că este joc, știință, tehnică, artă, muzică, dans, sport, literatură sau tehnologie modernă. Constat cu bucurie că generația de astăzi este mult mai avansată, mult mai abilitată și mai conștientă de realități decât generația de acum 20 de ani. Ceea ce reprezintă un avantaj.

Cum ne putem da seama dacă într-un copil zace un mic geniu? Un mic geniu are, obligatoriu, și un caracter puternic care poate fi modelat de mic?

Depinde de domeniu și de ce înțelegem prin „mic geniu“. Dacă e vorba de inteligență superioară ea se face simțită încă din primii ani. Altfel, genialitatea poate fi dată și de un copil cu inteligență peste medie, dar care muncește foarte mult.  Mi-aș dori în școală să existe programe speciale petru copii cu capacități peste medie. Pot fi genii puternice și genii introvertiți, genii fericiți și nefericiți. Important să simtă iubire părinților.

Reclame
ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

VIDEO Adevărul Live: Ce este coaching-ul şi care este diferenţa între acesta şi şedinţele la psiholog

interventie video via skype pentru Adevarul live la 25.02.2015 semnat Ioana Nicolescu şi Roxana Garaiman

Miercuri, la Adevărul Live de la ora 14:00, am dezbătut alături de mentor coach-ul Viorel Apetrei şi de psihologul Mihai Copăceanu, o temă de actualitate: ce este coaching-ul şi care este diferenţa dintre şedinţele de coaching şi cele de la psiholog.

rincipalele comentarii: „Coaching modern are o istorie mai recentă, în ultimii 20-25 de ani. Practic este o acompaniere, în care clientul îşi găseşte resurse şi le pune în aplicare. Ajutăm clientul să ia o decizie. Cred că în România a apărut de 10-12 ani, când au apărut primele şcoli. În România sunt 20 acreditaţi, din care 5-6 sunt profesionişti“, a spus Viorel Apetrei. „Există mai multe tipuri de coaching. De business, personal, dar pentru mine există doar coaching. Oamenii intră într-o relaţie cu un coach atunci când nu se descurcă într-o situaţie, sau când vor să rămână motivaţi, dar nu doar când au o problemă“, a mai spus coach-ul Apetrei.

„Consilierea psihologică are scopul de optimizare, autocunoaştere a unei persoane. Trebuie diferenţiat de domeniul clinic, acolo unde vorbim de depresie, anxietate. Psihologul care se apropie de coaching nu are legătură cu domeniul clinic“, explică psihologul Mihai Copăceanu. „Coachingul curat, care respectă standardele profesionale, se preocupă de prezent şi de viitor. Când sesizăm o situaţie mai grea, îl recomand unui psiholog sau chiar psihiatru. 

Un coach are dificultăţi de a trimite un client la psihiatru sau psiholog“, susţine Viorel Apetrei. „Noi ne concentrăm pe prezent, dar şi pe trecut. Vorbim de traume ce vin din trecut, care pot fi sursa vulnerabilităţilor.

Noi nu dăm sfaturi sau sugestii. E nevoie de coaching prin prisma stresului de la serviciu sau de acasă, optimizarea la serviciu“, consideră psihologul Copăceanu. „Omul este o sumă de experienţe, fiecare trebuie să-şi cunoască capacităţile, pregătirea, limitele. Un om care foarte reţinut în şedinţe sau în faţa şefului este aceeaşi persoană şi acasă sau cu prietenii. Nu poate fi făcută o diferenţiere. Dacă acasă nu îşi asumă responsabilitatea acasa, este foarte posibil să fie şi la serviciu la fel. Este foarte important să observ clientul în diferite medii: la birou, acasă, la volan“, a explicat coach-ul Apetrei. Viorel Apetrei, mentor coach

coaching puzzle

Clienţii au un comportament demonstrativ, ne arată ce vrem să vedem „Lucrăm şi în echipe, grupuri, în organizaţii. Important este liderul şi dinamica echipei. Am avut cazuri în care liderul mi-a spus că una dintre probleme este comunicarea directă. Iar echipa a spus că nu există nicio problemă. Nu am judecat oamenii, dar le semnalizez că ceva este în neregulă. Oamenii pot opune rezistenţă coach-ului sau se pot deschide. Cu unii se poate lucra, cu alţii nu“, dezvăluie Viorel Apetrei.

 „De faţă cu noi, clienţii au un comportament demonstrativ, diferit, ne arată ce vrem să vedem. El poate dă răspunsuri pe care crede că eu vreau să le aud“, a spus psihologul Mihai Copăceanu.

„Un coach trebuie ales după faptul că nu promite marea cu sarea. Un coach are nevoie de mulţi ani de pregătire, nu câteva zile de citit nişte cărţi. Ar trebui ales pe principiul onestităţii exprimării, să fie credibil. Coaching-ul se confundă de multe ori cu mentoratul, consultanţa. Lumea începe să cunoască coaching-ul. Dar în Românie încă este la început“, a mai spus Viorel Apetrei

Ce este coaching Potrivit site-ului Societăţii Române de Coaching, „coaching” înseamnă “antrenament” şi este un termen împrumutat din sport. „Coaching-ul se referă la un parteneriat între un coach (antrenor) şi clientul său, client care doreşte să atingă un obiectiv anume, în sensul evoluţiei sau creşterii performanţei sale – în plan profesional sau individual”, scrie Societatea Română de Coaching. A apărut în urma cu mai mult de 25 de ani şi este puternic influenţat de succesul, peste ocean, a programării neuro–lingvistice. Pe scurt, coaching-ul a evoluat ca metodă de dezvoltare personală şi este, actualmente, o ramură de consultanţă cu o viziune eminamente practică şi orientată spre dezvoltarea potenţialului uman.

Există mai multe tipuri sau sisteme de coaching şi fiecare coach are propria sa cale de a-şi conduce clientul către ţelurile pe care acesta şi le-a stabilit. Există coaching eclectic, coaching specific (neuro-semantică, coaching sistemic, „focusing”, analiză tranzacţională) sau coaching informal, de exemplu coaching-ul bazat pe principii spirituale. Tipuri de coaching: 1. Business Coaching – este adresat creşterii performanţei în plan profesional – de la abilităţi de comunicare la cele manageriale, de „branding” personal şi multe altele. 2. Life Coaching – se adresează vieţii personale, acolo unde oamenii vor să dezvolte relaţii mai bune, să comunice eficient, să îşi stabilească scopuri care generează satisfacţie, echilibru, autocunoaştere, autocontrol, sănătate etc.

1906062

 

Diferenţa dintre coaching şi psihologie

„Coachingul are drept principiu de bază convingerea că orice om are în el toate resursele necesare atingerii obiectivelor benefice pe care şi le poate propune. Nu se bazează pe  conceptul de personalitate, aşa cum este el formulat de psihologia academică”, potrivit Societăţii Române de Coaching. Genul acesta de antrenament operează atât cu mintea conştientă, cât şi cu subconştientul, în funcţie de tipul şi metoda de coaching. Coaching-ul nu este psihoterapie, care presupune existenţa unei afecţiuni psihice şi a unui psihodiagnostic, precum şi a unor metode de remediere. De asemenea, coaching-ul nu înseamnă consiliere psihologică, nu este training şi nu este nici mentorat.  „Dacă schimbarea pe care o iniţiază psihoterapia este una de remediere, schimbarea propusă de coaching este una generativă, care operează cu abilităţi, talente, cunoştiinţe, cu scopul de a crea ceva calitativ superior. Clientul care se adresează unui coach are aspiraţii către ceva mai bun, are vise, dorinţe sau chiar viziuni îndrăzneţe şi este în căutarea unor mijloace de a le duce la îndeplinire”, scrie Societatea Română de Coaching.

fotocredit: bucurestifm.ro şi carrersynergy.com

Citeste mai mult: adev.ro/nkbpfg