ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

Temele pentru acasă fac mai mult rău decât bine. Ministrul Educaţiei pune frână temelor

articol publicat de Claudia Spridon la 28 noiembrie 2016 pe Adevarul 

cop

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, este aşteptat să reglementeze luni printr-un ordin timpul pe care elevii din clasele primare şi din gimnaziu trebuie să îl aloce temelor pentru acasă. La urechile acestuia a ajuns ceea ce părinţii discută de ani de zile pe la colţuri: copiii au prea multe teme pentru acasă şi de multe ori chiar şi la materii precum Muzică, Desen sau Geografie. De altfel, de ani întregi specialiştii atrag atenţia că elevii nu ar trebui să petreacă mai mult de o oră în fiecare zi făcându-şi temele acasă.

De exemplu, un studiu publicat anul trecut în Journal of Educational Psychology timpul îndelungat acordat temelor de acasă este direct legat de scăderea performanţei şcolare. „Studiul nostru arată că nu este necesar să faci multe teme, ci să faci teme în mod sistematic în ideea de a educa o disciplină de muncă şi de a deveni autonom, de a ajunge să înveţi singur. Timpul optim pe care un elev ar trebui să-l petreacă pe zi făcând teme este de 60-70 de minute. Elevii care petrec mai mult de 100 de minute/zi pentru realizarea temelor au avut rezultate mai slabe decât cei care au petrecut mai puţin timp“, susţine unul dintre conducătorii studiului, profesorul Javier Suarez-Alvarez.

Copiii muncesc mai mult decât adulţii

La rândul lui, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că modul în care elevii români sunt bombardaţi din toate părţile cu teme pentru acasă este unul „cât se poate de ipocrit”.

„Să lăsăm deoparte ipocrizia. Noi, oamenii maturi, aşteptăm vara ca să ne relaxăm, să ne odihnim, iar o elevă sau un elev care are 7, 8, 9 ani, 11 ani, trebuie să lucreze încontinuu în aşa fel încât în septembrie, când ajunge la şcoală, să nu o supere pe doamna învăţătoare sau pe doamna dirigintă şi să vină cu caietul de teme făcut”, a arătat ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

Astfel, oficialul a anunţat că, potrivit noii reglementări, în cazul învăţământului primar, timpul destinat temelor nu va depăşi o oră, excepţie făcând clasa pregătitoare, în timp ce elevii de gimnaziu nu ar trebui să petreacă mai mult de două ore făcând teme pentru acasă.

În ceea ce-i priveşte pe elevii de liceu, aceştia nu vor fi prinşi în ordin, a explicat Dumitru, lăsând libertate totală profesorilor de liceu. Ce s-ar putea ascunde în spatele ordinului Experţii în Educaţie şi reprezentanţii elevilor salută măsura ministrului, dar susţin că va fi dificil de implementat. Asta pentru că, spre deosebire de alte state, elevii români fac mult mai multe materii, şi nu de puţine ori primesc teme pentru acasă chiar şi la cursuri precum Muzică, Desen sau Geografie. „Sunt dascăli care nu apucă să-şi predea materia la clasă din diverse motive şi ca să nu rămână în urmă aleg varianta cea mai uşoară: le dau copiilor de conspectat din carte ceea ce nu au apucat să predea ei. Aşadar, măsura propusă de ministru vine în sprijinul elevilor, care vor avea un program mai aerisit”, arată specialiştii.

Spre exemplu, profesorul de matematică Ştefan Vlaston afirmă că în spatele acestei intenţii se află şi dorinţa Ministerului Educaţiei de a stârpi un fenomen care a ajuns la cote alarmante în România: meditaţiile, chiar la profesorul de la clasă. „Mulţi profesori se aruncă şi dau foarte multe teme grele, exerciţii pe care nu le fac la clasă pentru a-i atrage pe elevi la meditaţii. Ordinul de ministru e şi o modalitate de a-i opri pe aceşti dascăli. Pe de altă parte, trebuie ţinut cont de faptul că indiferent câte teme le dăm elevilor, ei le rezolvă diferit. Unul e mai rapid, altul e mai lent, profesorul nu are cum să verifice dacă se respectă acei timpi stabiliţi de minister”, a explicat expertul în Educaţie Ştefan Vlaston. Specialistul este de părere că deşi intenţia de a limita temele pentru acasă nu e una rea, având în vedere că astfel de sisteme funcţionează în Finlanda sau în America, ea nu poate da roade la noi, pe motiv că sistemul nu este reformat suficient. Iar materia rămâne la fel de stufoasă, indiferent dacă temele copiilor vor fi mai puţine decât înainte. „Nu a fost rezolvată curricula, nici planul cadru”, a punctat specialistul.

Psiholog: S-a ajuns aici din cauza ineficienţei lecţiei

Şi psihologul Mihai Copăceanu afirmă că pentru ca un astfel de ordin să funcţioneze este necesară o aerisire a curriculei, dar mai ales o modificare a modului în care profesorii români predau. „La noi nu se face învăţare la clasă, cum este în străinătate, ci predare. Iar elevii nu au altă alternativă decât să-şi fixeze cunoştinţele prin intermediul temelor pentru acasă. S-a ajuns la atât de multe teme din cauza ineficienţei lecţiilor. Trebuie limitate programele, redus conţinutul noţiunilor şi să se facă la clasă exerciţii mai multe decât teorie”, a declarat specialistul.

 

Spre comparaţie, în Statele Unite ale Americii, dar şi în Finlanda nu există teme pentru acasă, cel puţin nu sub forma celor care se dau în sistemul românesc. „Au teme, dar sunt sub formă de proiecte. Profesorii nu-i plictisesc cu aceleaşi exerciţii, îi pun să citească, să gândească şi să facă proiecte care să îi stimuleze”, a explicat mama a doi tineri care au emigrat în Statele Unite. De altfel, un studiu condus de un profesor american de la Şcoala de Educaţie a Universităţii Indiana a scos la iveală că este mai importantă calitatea lecţiilor de acasă, şi nu cantitatea sau timpul necesar pentru a le duce la bun sfârşit, timp care ar trebui folosit mai eficient. „Nu spunem că temele nu sunt bune. Rezultatele noastre arată că poate sistemul de rezolvare a unor lecţii acasă nu este folosit aşa cum ar trebui. Spre exemplu, la Matematică, în loc să rezolve acelaşi tip de probleme la nesfârşit, ar fi mai bine ca profesorii să le ceară elevilor să analizeze noi tipuri de probleme şi calcule. În ceea ce priveşte ştiinţele, profesorul propune scrierea unor sinteze  în loc să li se dea să citească un capitol şi să răspundă la final la o serie de întrebări”, a mărturisit coordonatorul studiului, Adam Maltese, profesor asistent pe ştiinţele educaţiei la Universitatea Indiana.

Alături de alţi doi co-autori, Robert H. Tai, profesor asociat pe ştiinţele educaţiei la Şcoala de Educaţie Curry a Universităţii din Virginia şi Xitao Fan, decan pe Educaţie la Universitatea din Macau, Maltese a mai observat, din analiza a 18.000 de elevi de clasa a X-a, că notele mari sunt condiţionate nu de numărul de teme date pentru acasă, cât de participarea la ore şi de calitatea lecţiilor date de profesori. „Dacă elevii petrec mai mult timp făcând teme, sunt practic expuşi unor tipuri de întrebări şi de răspunsuri care nu sunt foarte diferite de testele standard de care trebuie să treacă”, explică profesorul rolul exerciţiilor de acasă. ;

646x404.jpg

În locul unui număr mare de teme, ar trebui să schimbăm calitatea acestora şi să le dăm copiilor mai multe opţiuni din care să poată alege. Toată lumea vorbeşte despre cum temele sunt o corvoadă. De ce temele pentru acasă au efecte negative asupra copiilor Profesorul american în psihologie şi neuroştiinţe Harris M. Cooper a studiat în ultimii 25 de ani cât de eficiente sunt temele pentru acasă în procesul de învăţare şi care este impactul acestora asupra elevilor din clasele primare.

Acesta a publicat concluziile anilor de studiu în cartea „The Battle over Homework: Common Ground for Administrators, Teachers, and Parents”:

1 Afectează relaţia copilului cu şcoala Temele pentru acasă generează o atitudine negativă a copilului faţă de şcoală încă de la primul său contact cu sistemul de învăţământ. Iar acesta este ultimul lucru pe care un învăţător trebuie să-l facă.

2 Afectează relaţia dintre părinte şi copil După orele în care a trebuit să fie atent la şcoală, copilul devine refractar când părintele îi vorbeşte acasă tot despre faptul că trebuie să muncească.

3 Temele pentru acasă oferă un fals simţ al responsabilităţii Susţinătorii temelor zilnice pentru acasă argumentează că acestea îi ajută pe copii să devină mai responsabili, însă Harris consideră că responsabilizarea copilului este doar o impresie.

4 Temele pentru acasă le „fură” copiilor din timpul pentru alte activităţi importante Profesorul nu este de acord nici cu temele pentru vacanţă. Acesta spune că prioritatea în timpul vacanţelor ar trebui să fie implicarea copiilor în cât mai multe activităţi fizice, sportive şi socializarea.

5 Temele pentru acasă îi împiedică să fie productivi la şcoală Copiii au nevoie să se odihnească pentru a fi atenţi şi productivi în timpul petrecut la şcoală.

Însă una dintre problemele care apare în cazul şcolarilor care primesc teme pentru acasă se referă la reducerea timpului necesar relaxării şi odihnei. Temele, eliminate în Franţa de preşedintele Hollande În urmă cu patru ani, preşedintele francez François Hollande a anunţat că începe reforma în învăţământ prin eliminarea lecţiilor pentru acasă, cu scopul de a îmbunăţi nivelul de educaţie al elevilor francezi, în special pentru cei din zonele defavorizate, care nu au părinţi care să-i sprijine în acest sens.

„Educaţia este o prioritate. Un program de educaţie este, prin definiţie, un program social. Temele pentru acasă ar trebui făcute mai degrabă la şcoală decât acasă“,

a explicat atunci Hollande. La Şcoala Elementară Gaithersburg din Maryland (SUA), profesorii le cer elevilor să citească 30 de minute seara în locul temelor. Iar în  şcolile publice Metropolitan Nashville din Tennessee dascălii au decis să acorde note şi deci credite suplimentare pentru temele făcute acasă, astfel încât elevii să fie motivaţi să folosească timpul cât mai eficient.

Citeste mai mult: adev.ro/ohc2ot

Reclame
ARTICOLE PSIHOLOGIE

De ce ne mandrim cu sportivii nostri doar cand castiga?

articol publicat de Diana Robu in Ziare.com la 13 august 2016

Echipa-de-spadă-a-României-a-câştigat-medalia-de-aur-la-JO Cand sportivii romani au o reusita, vorbim despre ei in termeni laudativi, uneori folosind doar clisee: spunem ca X „ne-a facut mandri ca suntem romani” sau ca este un „ambasador al tarii noastre”.

Insa, cand nu sunt pe podium, cand nu ne satisfac asteptarile, pe aceiasi sportivi ii blamam pentru ca mai apoi sa ii dam uitarii.

Ziare.com a incercat sa afle de ce ne tratam sportivii ca pe un bun national cand castiga si de ce nu-i mai apreciem si chiar ii insultam cand nu se ridica la nivelul asteptarilor noastre si ce spune asta despre noi.

„Pentru ca este mult mai simplu sa apreciezi locurile de top in loc sa apreciezi efortul de a ajunge in aceste competitii. Pentru ca locul intai este mai usor de retinut si pentru ca este o performanta cu impact general asupra populatiei”, ne-a explicat psihologul Mihai Copaceanu.

Psihologul subliniaza ca nu este deloc usor sa te califici la o olimpiada si fiecare sportiv din lotul national merita aprecierea noastra, indiferent daca se va intoarce cu medalii sau nu.

Citeste si Sportul de performanta, strivit de politic. De ce sa ne multumim cu 6 medalii la Rio?

„O medalie castigata tine de foarte multi factori. Uneori dispozitia de cateva minute poate influenta. Cred ca sportivii nostri au parte de o pregatire psihologica pe masura. Si inca ceva, conteaza si rolul si locul sportului in societatea romaneasca.

Uneori, ajungi sa identifici o natiune cu un anumit tip de sport. In Romania inca nu s-a ajuns la acest nivel. Va dau un alt exemplu, in scoala, ora de sport intotdeauna este pusa ultima in orar si de multe ori elevii prefera sa plece acasa, sau proful sa chiuleasca. Ca doar e sport, nu e ceva important„, adauga Mihai Copaceanu.

De ce ne falim cu succesele altora, cand noi n-am contribuit la reusita lor?

E un sentiment de mandrie, onoare si demnitate nationala, spune Copaceanu.

„Fiecare persoana are mai multe identitati. O identitate personala, familiala, comunitara, dar si nationala, adica apartine unui stat. Cand un roman are succes, fie el sportiv, reusita lui ne onoreaza, pentru ca ea contribuie la identitatea noastra nationala.

Cu atat mai mult in ultimii ani, cand romanii circula foarte mult si se confrunta cu alte identitati nationale.

Prin confruntarea cu alte natiuni ne raportam mai mult la natiunea noastra. Deseori romanii in strainatate sunt intrebati despre propria lor tara, iar raportarea la exemple de succes olimpic este mult mai facila, pentru ca e vorba de un produs international. Asa de pilda au ajuns cunoscuti Nadia, Tiriac, Hagi etc.”, explica psihologul.

Avem dreptul sa ne mandrim de succesul acestora, chiar daca noi n-am contribuit.

„Avem dreptul pentru ca, desi vorbim de un succes individual, sportivii nostri reprezinta tara noastra pe plan international, iar noi, romanii, suntem cetateni ai acestei tari si succesul lor ne onoreaza. Orice cetatean, din orice alt stat, va avea aceeasi reactie. Isi va sustine propriile modele de succes. Oamenii au nevoie de raportare la o identitate nationala, la cultura, la patrie”, adauga psihologul.

Ne mandrim si uitam repede

Simona-Halep-Qatar-Total-Open-2014

Mandria noastra, explica acesta, este mai degraba un soi de admiratie decat recunostinta, pentru ca romanii mai mult admira decat sa fie recunoscatori.

„Si asta si pentru ca nu avem un cult si o practica constanta a recunostintei. Admiratia este momentana si deci trecatoare. Da, ne bucuram, ne exaltam si atat. Uitam repede. Recunostinta implica atitudine pe termen lung si ea trebuie si poate fi educata. Recunostinta este legata strans de pretuire.

Avem nevoie de formare de atitudini si de constiinta.

Personal, m-am confruntat in Marea Britanie, printre sute de alte nationalitati, si am ramas profund uimit de cat de mult strainii isi pretuiesc valorile lor nationale. Noi nu promovam pentru ca nu ne pretuim suficient. Uitati-va cat de greu este sa gasesti un magazin cu steagul Romaniei sau alte simboluri nationale. Este un indicator. Mic, dar relevant.

De ce nu mai cantam imnul Romaniei in scoala, de ce nu mai tresarim cand il auzim la evenimente nationale? O tara fara constiinta nationala este sortita declinului, mai ales intr-o Europa in plina confruntare inter-culturala si nationala. Sunt state atat de mici ca populatie, cateva milioane si atat de mandri de propria lor identitate”, continua Copaceanu.

De ce sunt doar cateva sporturi-vedeta?

La noi pare ca prind doar cateva sporturi – tenis, fotbal, gimnastica – desi exista sportivi romani care au performante si la alte discipline.

Psihologul consultat de Ziare.com spune ca modelele influenteaza si incurajeaza: daca am avut gimnastica de succes, multi copii sportivi au ales gimnastica inca din anii 80-90. Daca avem tenisul de succes, sau fotbalul, o buna parte dintre sportivi va prefera tenisul sau fotbalul.

„In aceeasi masura, exista o mediatizare doar a exemplelor de succes, a celor medaliati. Celelalte sporturi ramand in umbra. Iar odata cu modelele si mediatizarea exista, ca un reflex si o investitie umana si materiala in aceste tipuri de sporturi, evident mai mult promovate decat celelalte. Daca mass-media clasica nu face asta, cred ca este locul Internetului, blogurilor sa promoveze si sportivii de succes din alte arii sportive mai putin cunoscute”, conchide Mihai Copaceanu.

ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

VIDEO Adevărul Live: Ce este coaching-ul şi care este diferenţa între acesta şi şedinţele la psiholog

interventie video via skype pentru Adevarul live la 25.02.2015 semnat Ioana Nicolescu şi Roxana Garaiman

Miercuri, la Adevărul Live de la ora 14:00, am dezbătut alături de mentor coach-ul Viorel Apetrei şi de psihologul Mihai Copăceanu, o temă de actualitate: ce este coaching-ul şi care este diferenţa dintre şedinţele de coaching şi cele de la psiholog.

rincipalele comentarii: „Coaching modern are o istorie mai recentă, în ultimii 20-25 de ani. Practic este o acompaniere, în care clientul îşi găseşte resurse şi le pune în aplicare. Ajutăm clientul să ia o decizie. Cred că în România a apărut de 10-12 ani, când au apărut primele şcoli. În România sunt 20 acreditaţi, din care 5-6 sunt profesionişti“, a spus Viorel Apetrei. „Există mai multe tipuri de coaching. De business, personal, dar pentru mine există doar coaching. Oamenii intră într-o relaţie cu un coach atunci când nu se descurcă într-o situaţie, sau când vor să rămână motivaţi, dar nu doar când au o problemă“, a mai spus coach-ul Apetrei.

„Consilierea psihologică are scopul de optimizare, autocunoaştere a unei persoane. Trebuie diferenţiat de domeniul clinic, acolo unde vorbim de depresie, anxietate. Psihologul care se apropie de coaching nu are legătură cu domeniul clinic“, explică psihologul Mihai Copăceanu. „Coachingul curat, care respectă standardele profesionale, se preocupă de prezent şi de viitor. Când sesizăm o situaţie mai grea, îl recomand unui psiholog sau chiar psihiatru. 

Un coach are dificultăţi de a trimite un client la psihiatru sau psiholog“, susţine Viorel Apetrei. „Noi ne concentrăm pe prezent, dar şi pe trecut. Vorbim de traume ce vin din trecut, care pot fi sursa vulnerabilităţilor.

Noi nu dăm sfaturi sau sugestii. E nevoie de coaching prin prisma stresului de la serviciu sau de acasă, optimizarea la serviciu“, consideră psihologul Copăceanu. „Omul este o sumă de experienţe, fiecare trebuie să-şi cunoască capacităţile, pregătirea, limitele. Un om care foarte reţinut în şedinţe sau în faţa şefului este aceeaşi persoană şi acasă sau cu prietenii. Nu poate fi făcută o diferenţiere. Dacă acasă nu îşi asumă responsabilitatea acasa, este foarte posibil să fie şi la serviciu la fel. Este foarte important să observ clientul în diferite medii: la birou, acasă, la volan“, a explicat coach-ul Apetrei. Viorel Apetrei, mentor coach

coaching puzzle

Clienţii au un comportament demonstrativ, ne arată ce vrem să vedem „Lucrăm şi în echipe, grupuri, în organizaţii. Important este liderul şi dinamica echipei. Am avut cazuri în care liderul mi-a spus că una dintre probleme este comunicarea directă. Iar echipa a spus că nu există nicio problemă. Nu am judecat oamenii, dar le semnalizez că ceva este în neregulă. Oamenii pot opune rezistenţă coach-ului sau se pot deschide. Cu unii se poate lucra, cu alţii nu“, dezvăluie Viorel Apetrei.

 „De faţă cu noi, clienţii au un comportament demonstrativ, diferit, ne arată ce vrem să vedem. El poate dă răspunsuri pe care crede că eu vreau să le aud“, a spus psihologul Mihai Copăceanu.

„Un coach trebuie ales după faptul că nu promite marea cu sarea. Un coach are nevoie de mulţi ani de pregătire, nu câteva zile de citit nişte cărţi. Ar trebui ales pe principiul onestităţii exprimării, să fie credibil. Coaching-ul se confundă de multe ori cu mentoratul, consultanţa. Lumea începe să cunoască coaching-ul. Dar în Românie încă este la început“, a mai spus Viorel Apetrei

Ce este coaching Potrivit site-ului Societăţii Române de Coaching, „coaching” înseamnă “antrenament” şi este un termen împrumutat din sport. „Coaching-ul se referă la un parteneriat între un coach (antrenor) şi clientul său, client care doreşte să atingă un obiectiv anume, în sensul evoluţiei sau creşterii performanţei sale – în plan profesional sau individual”, scrie Societatea Română de Coaching. A apărut în urma cu mai mult de 25 de ani şi este puternic influenţat de succesul, peste ocean, a programării neuro–lingvistice. Pe scurt, coaching-ul a evoluat ca metodă de dezvoltare personală şi este, actualmente, o ramură de consultanţă cu o viziune eminamente practică şi orientată spre dezvoltarea potenţialului uman.

Există mai multe tipuri sau sisteme de coaching şi fiecare coach are propria sa cale de a-şi conduce clientul către ţelurile pe care acesta şi le-a stabilit. Există coaching eclectic, coaching specific (neuro-semantică, coaching sistemic, „focusing”, analiză tranzacţională) sau coaching informal, de exemplu coaching-ul bazat pe principii spirituale. Tipuri de coaching: 1. Business Coaching – este adresat creşterii performanţei în plan profesional – de la abilităţi de comunicare la cele manageriale, de „branding” personal şi multe altele. 2. Life Coaching – se adresează vieţii personale, acolo unde oamenii vor să dezvolte relaţii mai bune, să comunice eficient, să îşi stabilească scopuri care generează satisfacţie, echilibru, autocunoaştere, autocontrol, sănătate etc.

1906062

 

Diferenţa dintre coaching şi psihologie

„Coachingul are drept principiu de bază convingerea că orice om are în el toate resursele necesare atingerii obiectivelor benefice pe care şi le poate propune. Nu se bazează pe  conceptul de personalitate, aşa cum este el formulat de psihologia academică”, potrivit Societăţii Române de Coaching. Genul acesta de antrenament operează atât cu mintea conştientă, cât şi cu subconştientul, în funcţie de tipul şi metoda de coaching. Coaching-ul nu este psihoterapie, care presupune existenţa unei afecţiuni psihice şi a unui psihodiagnostic, precum şi a unor metode de remediere. De asemenea, coaching-ul nu înseamnă consiliere psihologică, nu este training şi nu este nici mentorat.  „Dacă schimbarea pe care o iniţiază psihoterapia este una de remediere, schimbarea propusă de coaching este una generativă, care operează cu abilităţi, talente, cunoştiinţe, cu scopul de a crea ceva calitativ superior. Clientul care se adresează unui coach are aspiraţii către ceva mai bun, are vise, dorinţe sau chiar viziuni îndrăzneţe şi este în căutarea unor mijloace de a le duce la îndeplinire”, scrie Societatea Română de Coaching.

fotocredit: bucurestifm.ro şi carrersynergy.com

Citeste mai mult: adev.ro/nkbpfg