INTERVIURILE MELE

Scrisul face bine

Scrisul face mai mult bine, scrisul vindecă

Sub impulsul utilizării tehnologiei moderne și al mesajelor online, oamenii și în special cei tineri au încetat să mai scrie gânduri, stări și emoții pe hârtie, ceea ce aduce unele deservicii. Am crescut în epoca schimbului de bilețele la școală, între colegi, și mai apoi trimiteam scrisori poștale prietenelor. Acum se trimit mesaje online și rețele de socializare și aplicații sunt destule, iar numărul și varietatea lor crește.

Ca psiholog, în special în consilierea copiilor și tinerilor am insistat pe rolul și eficiența scrisului. Deseori, adolescenții care aveau conflicte în familie nu reușeau să-și exprime emoțiile față de părinți, se simțeau blocați și în confuzie totală.

Atunci sub forma creionului pe hârtie, adunându-și gândurile, reușeau să transpună ceea ce simțeau. Scrisorile imaginare către părinți era cea mai bună tehnică pentru că le oferea încredere și siguranța confidențialității. Și de  aici începea o întreagă discuție exploratorie. Unii dintre ei care nu făceau scrisoarea în cabinet, o preluau acasă și la următoarea ședință citeam cu uimire două, trei pagini în plus.

Scrisul ajută la eliberarea stărilor negative, scrisul elimină stresul și așezând pe hârtie evenimente, lucruri care ne dau și ne provoacă suferință, ele își diminuează intensitatea, devin mai tolerabile și mai ales, le putem recunoaște, identifica și confrunta față-către-față.

Scrisul face mai mult bine pentru că te provoacă să gândești înainte de a scrie, îți pune răbdarea în funcțiune și mecanismul de autoreflecție. Reflectăm  în scris la lucrurile pe care le-am scris! Nu le aruncăm repede pe butoane și tastatură, și cel mai frumos că o pagină scrisă, o scrisoare, un jurnal poate oricând rămâne în biblioteca vie a inimii noastre. Scrisul vindecă!

Psiholog Mihai Copăceanu

 

Timp de 365 de zile, aici veți găsi textele unor regizori, actori, scriitori, profesori, artiști plastici, oameni de știință sau de media. 365 de autori vor scrie despre educație! Pentru educație!

Reclame
ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

”Vreau să iubesc vara asta!” Cum putea fi evitată o tragedie, etica relaţie profesor-elev!

photo credin https://www.tumblr.com/search/de%20neuitat

10534492_684160648320112_4486158115385282706_n

articol publicat pe Blogurile Adevarul la 22 februarie in urma stirii cum ca un tanar elev s-a sinucis, printre suspiciuni fiind si starea sa deprimanta legata de o relatie sexuala cu profesoara liceului in care studia.

Elemente de etica profesionala, de relationarea profesor-elev devin obligatorii !

Te întreabă cineva despre vocaţie, devotament, valori morale, conduită exemplară, parcurs profesional, abateri disciplinare? NU Interesează pe cineva dacă eşti un model pentru sutele de elevi în faţa cărora te vei prezenta? Îţi oferă cineva un cod de etică pe care să-l citeşti, să-l semnezi şi să îl asumi? Se ocupă vreun director de şcoală de formarea profesională şi consilierea psihologică a profesorilor din acea şcoală?

Pe 17 noiembrie 2016, un elev este dat dispărut. În aceeaşi zi, un tânăr este văzut cum se aruncă de pe un pod în apele Bistriţei. Oamenii refuzau vreo asemuire. Cu tristeţe, pe 17 decembrie, familia identifică corpul unicului fiu… sinucis. Presa locală încă din zilele petrecaniei specula cu privire la motivele gestului care tindeau spre o poveste de amor interzisă între elev şi profesoara de română. Pe 17 februarie 2017, zvonurile devin realitate, când profesoara este trimisă în arest la domiciliu, după trei zile petrecute după gratii pentru acuzaţia de act sexual cu un minor. Anchetatorii, nu presa, aduc mărturii despre o relaţie amoroasă şi sexuală consumată pe parcursul a cel puţin 6 luni şi după data la care elevul devine major. Că profesoara era căsătorită cu un preot, mamă a trei copii şi că preda la un seminar teologic sau că elevul, din declaraţiile directorului, era cel mai bun din clasa a XII-a, cu multe diplome, nu cred că are vreo relevanţă. Profesoara este profesoară şi elevul elev, indiferent de tipul şcolii şi caracteristicile sociale. Ba aflăm că profesoara este însărcinată. Gurile rele speculează altceva. Preotul nu. Au sărit voci în acuzarea şi în apărarea profesoarei. Moise Guran dedică o emisiune la radio pe tema aceasta. Cele mai multe persoane au găsit-o vinovată pe doamna profesoară. Cel mai uşor şi nedrept este să arunci cu pietre de pe margine, fără să cunoşti detalii, gânduri, dorinţe, traume, suferinţe sau puţin din adevăr.  Ştirile despre acte sexuale cu minori şi viol apar în presă naţională în fiecare săptămâna din toate părţile României şi inclusiv cu români din afara ţării. Ieri la Constanţa un individ de 40 de ani solicită eliberarea condiţionată după ce a fost condamnat pentru că şi-ar fi violat fiica vitregă minoră (12 ani). Termenul este pe 8 martie. În 15 februarie, în Râmnicu Vâlcea, un bărbat este reţinut cercetat fiind pentru că şi-ar fi violat şi bătut în mod repetat fiica de 15 ani. Oribil! În Petrila, trei tineri violaseră o fetiţă de 13 ani după ce aceasta consumase alcool la o petrecere şi acum doreau liberare. În Sibiu un bărbat este condamnat la 5 ani de închisoare pentru viol. Duminică, o ştire din Sălaj ne prezintă cum un educator care avea rolul de a îngriji tinerele instituţionalizate într-un centrul familial este acuzat de abuz sexual pe parcursul mai multor luni. Un pensionar a violat o copilă de 12 ani şi a fugit din ţară. De o gravitate rămâne fapta unui recidivist, eliberat condiţionat, care sub ameninţarea cuţitului violează o femeie cu handicap mintal. Nu există limite! Tot în aceste zile reapare cazul binecunoscutului regizor Roman Polanski. La 83 de ani, doreşte să-şi rezolve acuzaţia de raporturi sexuale cu o minoră de 13 ani, actele fiind produse în 1977. În America, totuşi, astfel de acte nu se prescriu nici la 40 de ani de la comiterea lor. Întorcându-ne la relaţia dintre profesor şi elev, constat cu gelozie cât de importante şi cât de strict sunt respectate codurile etice în şcolile occidentale. Aş ruga acum pe directorul Seminarului Teologic de la Piatra Neamţ dacă ne-ar putea trimite o copie a codului etic al instituţiei pe care o conduce. Aş profita şi aş întreba pe ceilalţi directori de şcoli, licee şi facultăţi din România să ne prezinte codurile etice şi mai ales prevederile care reglementează relaţia dintre profesor şi elev, respectiv student. Mi-a trecut prin faţa ochilor un cod al profesorilor din Columbia (SUA). În nicio situaţie nu este acceptată o relaţie romantică sau sexuală cu elevii. Mai mult, codul de etică condamnă inclusiv relaţiile cu foştii elevi ai şcolii, subliniind impactul pe care îl poate avea asupra percepţiei publice şi asupra carierei profesorului. Dacă relaţia a început cât timp persoana avea statutul de elev, cu atât mai grav. Câteva principii în relaţia profesor-elev din acest cod: 1) Luarea în considerare a aspectului şi îmbrăcămintei care poate afecta relaţia profesor-elev 2) Considerarea implicării pe care o poate avea acceptarea/primirea unor cadouri 3) Implicarea prin contact fizic doar când acesta are un scop clar definit şi este în beneficiul elevului având în minte siguranţa şi starea de bine a elevului 4) Evitarea relaţiilor multiple cu elevii care pot afecta obiectivitatea şi învăţarea sau bunăstarea elevului sau pot duce la scăderea eficienţei profesorului 5) Recunoşterea faptului că nu există nicio circumstanţă care să permită profesorilor să se angajeze în relaţii romantice sau sexuale cu elevi; Folosirea social-media 1) Folosirea social media în mod responsabil, transparent, şi în primul rând, în scopul predării şi învăţării şcolare 2) Folosirea prudenţei în menţinerea profilurilor virtuale profesionale şi păstrarea vieţii personale şi profesionale în mod separat. Un capitol întreg din Codul de Etică este dedicat abaterilor cu privire la comportamentului sexual în afara şcolii sau în şcoală. Codul atrage atenţia asupra unor serii de comportamente sugestive care implică elevii/studenţii în acte sexuale precum: a) Conversaţii nepotrivite cu conţinut sexual b) Comentarii care exprimă o dorinţă de a acţiona într-o manieră sexuală c) Atingeri nejustificate şi inadecvate ale elevilor d) Exhibiţionism sexual e) Corespondenţă personală (inclusiv comunicare online) cu un elev cu privire la sentimentele profesorului faţă de elev f) Expunerea intenţionată a elevilor la comportamentul sexual al altora inclusiv afişarea de materiale pornografice g) Profesorii trebuie să descurajeze şi să respingă orice avans de natură sexuală iniţiat de elev h) Profesorii nu trebuie să se angajeze în comportamente care ridică o suspiciune rezonabilă că s-ar angaja sau se va angaja într-un comportament sexual deviant, sau că standardele aplicate relaţiei profesor-elev au fost încălcate (inclusiv la cei cu vârsta de peste 18 ani (în cazul nostru) inclusiv în afara orelor de şcoală Câteva exemple de comportamente care pot ridica suspiciuni cu privire la încălcarea acestor standarde: 1) Flirt 2) Ieşirea în oraş 3) Petrecerea unui timp îndelungat singur cu elevul fără să implice vreo îndatorire profesională 4) Exprimarea sentimentelor romantice faţă de un elev în formă scrisă sau în orice altă formă 5) Conversaţii pe internet 6) Oferirea numărului de telefon personal 7) Participarea la un eveniment/ petrecere privată cu elevii în afara şcolii 8) Invitarea la cafea, film sau alte evenimente singuri sau în compania altora 9) Oferirea de bani şi cadouri (extras din Codul de practică profesională al profesorului, Canbera, Australia, 2006 – 44 pg.) Câtă atenţie se acordă de la unele gesturi cu conţinut erotic, la atingeri sau conversaţii cu conţinut sexual sau comunicarea online. Aici sunt primele semne, primii paşi. Şi odată stopate aceste gesturi, nu se ajunge mai departe. Citeam zilele trecute proiectul programei disciplinei din gimnaziu numită Consiliere şi dezvoltare personală, care iniţial nu conţinea nicio referire la dezvoltarea sexuală, relaţii erotice, îndrăgostire, educaţie pentru sănătate în şcoală. Printr-o împrejurare favorabilă, am fost invitat la dezbaterile grupului de lucru la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, fapt pentru care sunt recunoscător. Sper ca programa în noul format să conţină şi aceste aspecte esenţiale pentru dezvoltarea psihosexuală şi psihoemoţională a elevului. În instituţiile de educaţie serioase din Occident, de la gimnaziu la facultate avem centre de consiliere, consilieri şcolari, psihologi în facultăţi, centre de consiliere pentru studenţi şi profesori în adevăratul sens al cuvântului. Există momente vulnerabile pentru elevi şi pentru profesori. Dintr-o perspectivă obiectivă, ce efect ar fi avut dacă elevul cunoaştea rolul psihologului la liceu şi s-ar fi îndreptat spre cabinetul acestuia adresându-şi îngrijorările, temerile, dorinţele, pasiunile interzise, fiind asigurat confidenţialitatea profesională, de încrederea psihologului şi că acesta nu-l va judeca şi condamna precum ar putea face preoţii duhovnici din mediul său. Speculez că relaţia lor nu a fost una pur angelică. Gânduri, angoase, regrete, frământări, mai ales că nu atât vârsta, diferenţele, statul fiecăruia cât mai ales presiunea şi interdicţiile mediului religios. Vă daţi seama că puţin probabil ca această relaţie să se fi desfăşurat într-o discreţie totală, că au existat ochi care au văzut şi guri care au ponegrit. Lumea lor nu era atât de mare. Oare nu ar fi avut o reală eficienţă o colaborare cu psihologul? Avem o şcoală slabă şi pentru că avem profesori slabi. Mai am o observaţie. Sunt de părere că prea uşor orice persoană ajunge să predea în România. Nu există o rigoare la capitolul abilităţi, calităţi personale şi conduită etică. Tot ce contează în învăţământul preuniversitar de pildă este să parcurgi un examen naţional scris (titularizare) şi să predai câteva ore la disciplina pentru care te-ai pregătit. Te întreabă cineva în cadrul unui interviu profesional despre vocaţie, devotament, valori morale, conduită exemplară, parcurs profesional, abateri disciplinare? NU interesează pe cineva dacă eşti un model pentru sutele de elevi în faţa cărora te vei prezenta? Îţi oferă cineva un cod de etică de 50-100 de pagini pe care să-l citeşti, să-l semnezi şi să îl asumi? Se ocupă vreun director de şcoală de formarea profesională şi consilierea psihologică a profesorilor din acea şcoală? Aţi auzit de vreun caz în care profesorii, trecând prin perioade de stres, vulnerabilitate, depresie, au fost îndrumaţi spre servicii specializate de consiliere şi psihoterapie? Puteţi număra câte inspectorate şcolare sau universităţi au în structura lor un departament/serviciu/birou de consiliere psihologică pentru cadrele didactice? Că doar cât poţi să rezişti să predai zi de zi la sute de elevi, ani de ani? Cât de mare să fie această rezilienţă? Că doar profesorul nu doar predă, ci şi educă, nu livrează informaţii precum google, ci formează şi mai frumos inspiră. Modele, nu? Cu toate acestea, notele extrem de mici de la titularizare relevă o altă realitate: slaba pregătire de specialitate a celor care au în mână destinul educaţional a sute de elevi. Chiar putem permite oricui să ne educe copiii? În România, orice individ care face un exerciţiu de memorie câteva săptămâni, învăţând programa unei discipline, şi care dobândeşte câteva minime abilităţi de predare a câteva ore la inspecţie poate deveni profesor. Prea multă formare nu se realizează nici la masteratele de tip modul pedagogic. Să fim serioşi! Ştim prea bine cum se dobândesc certificatele, dacă ai plătit taxa. Caracterul nu se formează prin cursuri! Ce să mai vorbim de abilităţi şi calităţi personale, de principii, etică etc. Cunoaştem că în ţara noastră mulţi dintre absolvenţii de studii superioare aleg învăţământul pentru că nu şi au identificat un loc de muncă altundeva în domeniul lor. Nu cunosc strategia şi nici priorităţile domnului Ministru al Educaţiei, Pavel Năstase. Încă nu ne-a adus nicio lămurire, sper însă să nu fie o altă etapă de reforme radicale, experimente eşuate şi generaţii nefericite.

Citeste mai mult: adev.ro/olrh9s

ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

Temele pentru acasă fac mai mult rău decât bine. Ministrul Educaţiei pune frână temelor

articol publicat de Claudia Spridon la 28 noiembrie 2016 pe Adevarul 

cop

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, este aşteptat să reglementeze luni printr-un ordin timpul pe care elevii din clasele primare şi din gimnaziu trebuie să îl aloce temelor pentru acasă. La urechile acestuia a ajuns ceea ce părinţii discută de ani de zile pe la colţuri: copiii au prea multe teme pentru acasă şi de multe ori chiar şi la materii precum Muzică, Desen sau Geografie. De altfel, de ani întregi specialiştii atrag atenţia că elevii nu ar trebui să petreacă mai mult de o oră în fiecare zi făcându-şi temele acasă.

De exemplu, un studiu publicat anul trecut în Journal of Educational Psychology timpul îndelungat acordat temelor de acasă este direct legat de scăderea performanţei şcolare. „Studiul nostru arată că nu este necesar să faci multe teme, ci să faci teme în mod sistematic în ideea de a educa o disciplină de muncă şi de a deveni autonom, de a ajunge să înveţi singur. Timpul optim pe care un elev ar trebui să-l petreacă pe zi făcând teme este de 60-70 de minute. Elevii care petrec mai mult de 100 de minute/zi pentru realizarea temelor au avut rezultate mai slabe decât cei care au petrecut mai puţin timp“, susţine unul dintre conducătorii studiului, profesorul Javier Suarez-Alvarez.

Copiii muncesc mai mult decât adulţii

La rândul lui, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că modul în care elevii români sunt bombardaţi din toate părţile cu teme pentru acasă este unul „cât se poate de ipocrit”.

„Să lăsăm deoparte ipocrizia. Noi, oamenii maturi, aşteptăm vara ca să ne relaxăm, să ne odihnim, iar o elevă sau un elev care are 7, 8, 9 ani, 11 ani, trebuie să lucreze încontinuu în aşa fel încât în septembrie, când ajunge la şcoală, să nu o supere pe doamna învăţătoare sau pe doamna dirigintă şi să vină cu caietul de teme făcut”, a arătat ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

Astfel, oficialul a anunţat că, potrivit noii reglementări, în cazul învăţământului primar, timpul destinat temelor nu va depăşi o oră, excepţie făcând clasa pregătitoare, în timp ce elevii de gimnaziu nu ar trebui să petreacă mai mult de două ore făcând teme pentru acasă.

În ceea ce-i priveşte pe elevii de liceu, aceştia nu vor fi prinşi în ordin, a explicat Dumitru, lăsând libertate totală profesorilor de liceu. Ce s-ar putea ascunde în spatele ordinului Experţii în Educaţie şi reprezentanţii elevilor salută măsura ministrului, dar susţin că va fi dificil de implementat. Asta pentru că, spre deosebire de alte state, elevii români fac mult mai multe materii, şi nu de puţine ori primesc teme pentru acasă chiar şi la cursuri precum Muzică, Desen sau Geografie. „Sunt dascăli care nu apucă să-şi predea materia la clasă din diverse motive şi ca să nu rămână în urmă aleg varianta cea mai uşoară: le dau copiilor de conspectat din carte ceea ce nu au apucat să predea ei. Aşadar, măsura propusă de ministru vine în sprijinul elevilor, care vor avea un program mai aerisit”, arată specialiştii.

Spre exemplu, profesorul de matematică Ştefan Vlaston afirmă că în spatele acestei intenţii se află şi dorinţa Ministerului Educaţiei de a stârpi un fenomen care a ajuns la cote alarmante în România: meditaţiile, chiar la profesorul de la clasă. „Mulţi profesori se aruncă şi dau foarte multe teme grele, exerciţii pe care nu le fac la clasă pentru a-i atrage pe elevi la meditaţii. Ordinul de ministru e şi o modalitate de a-i opri pe aceşti dascăli. Pe de altă parte, trebuie ţinut cont de faptul că indiferent câte teme le dăm elevilor, ei le rezolvă diferit. Unul e mai rapid, altul e mai lent, profesorul nu are cum să verifice dacă se respectă acei timpi stabiliţi de minister”, a explicat expertul în Educaţie Ştefan Vlaston. Specialistul este de părere că deşi intenţia de a limita temele pentru acasă nu e una rea, având în vedere că astfel de sisteme funcţionează în Finlanda sau în America, ea nu poate da roade la noi, pe motiv că sistemul nu este reformat suficient. Iar materia rămâne la fel de stufoasă, indiferent dacă temele copiilor vor fi mai puţine decât înainte. „Nu a fost rezolvată curricula, nici planul cadru”, a punctat specialistul.

Psiholog: S-a ajuns aici din cauza ineficienţei lecţiei

Şi psihologul Mihai Copăceanu afirmă că pentru ca un astfel de ordin să funcţioneze este necesară o aerisire a curriculei, dar mai ales o modificare a modului în care profesorii români predau. „La noi nu se face învăţare la clasă, cum este în străinătate, ci predare. Iar elevii nu au altă alternativă decât să-şi fixeze cunoştinţele prin intermediul temelor pentru acasă. S-a ajuns la atât de multe teme din cauza ineficienţei lecţiilor. Trebuie limitate programele, redus conţinutul noţiunilor şi să se facă la clasă exerciţii mai multe decât teorie”, a declarat specialistul.

 

Spre comparaţie, în Statele Unite ale Americii, dar şi în Finlanda nu există teme pentru acasă, cel puţin nu sub forma celor care se dau în sistemul românesc. „Au teme, dar sunt sub formă de proiecte. Profesorii nu-i plictisesc cu aceleaşi exerciţii, îi pun să citească, să gândească şi să facă proiecte care să îi stimuleze”, a explicat mama a doi tineri care au emigrat în Statele Unite. De altfel, un studiu condus de un profesor american de la Şcoala de Educaţie a Universităţii Indiana a scos la iveală că este mai importantă calitatea lecţiilor de acasă, şi nu cantitatea sau timpul necesar pentru a le duce la bun sfârşit, timp care ar trebui folosit mai eficient. „Nu spunem că temele nu sunt bune. Rezultatele noastre arată că poate sistemul de rezolvare a unor lecţii acasă nu este folosit aşa cum ar trebui. Spre exemplu, la Matematică, în loc să rezolve acelaşi tip de probleme la nesfârşit, ar fi mai bine ca profesorii să le ceară elevilor să analizeze noi tipuri de probleme şi calcule. În ceea ce priveşte ştiinţele, profesorul propune scrierea unor sinteze  în loc să li se dea să citească un capitol şi să răspundă la final la o serie de întrebări”, a mărturisit coordonatorul studiului, Adam Maltese, profesor asistent pe ştiinţele educaţiei la Universitatea Indiana.

Alături de alţi doi co-autori, Robert H. Tai, profesor asociat pe ştiinţele educaţiei la Şcoala de Educaţie Curry a Universităţii din Virginia şi Xitao Fan, decan pe Educaţie la Universitatea din Macau, Maltese a mai observat, din analiza a 18.000 de elevi de clasa a X-a, că notele mari sunt condiţionate nu de numărul de teme date pentru acasă, cât de participarea la ore şi de calitatea lecţiilor date de profesori. „Dacă elevii petrec mai mult timp făcând teme, sunt practic expuşi unor tipuri de întrebări şi de răspunsuri care nu sunt foarte diferite de testele standard de care trebuie să treacă”, explică profesorul rolul exerciţiilor de acasă. ;

646x404.jpg

În locul unui număr mare de teme, ar trebui să schimbăm calitatea acestora şi să le dăm copiilor mai multe opţiuni din care să poată alege. Toată lumea vorbeşte despre cum temele sunt o corvoadă. De ce temele pentru acasă au efecte negative asupra copiilor Profesorul american în psihologie şi neuroştiinţe Harris M. Cooper a studiat în ultimii 25 de ani cât de eficiente sunt temele pentru acasă în procesul de învăţare şi care este impactul acestora asupra elevilor din clasele primare.

Acesta a publicat concluziile anilor de studiu în cartea „The Battle over Homework: Common Ground for Administrators, Teachers, and Parents”:

1 Afectează relaţia copilului cu şcoala Temele pentru acasă generează o atitudine negativă a copilului faţă de şcoală încă de la primul său contact cu sistemul de învăţământ. Iar acesta este ultimul lucru pe care un învăţător trebuie să-l facă.

2 Afectează relaţia dintre părinte şi copil După orele în care a trebuit să fie atent la şcoală, copilul devine refractar când părintele îi vorbeşte acasă tot despre faptul că trebuie să muncească.

3 Temele pentru acasă oferă un fals simţ al responsabilităţii Susţinătorii temelor zilnice pentru acasă argumentează că acestea îi ajută pe copii să devină mai responsabili, însă Harris consideră că responsabilizarea copilului este doar o impresie.

4 Temele pentru acasă le „fură” copiilor din timpul pentru alte activităţi importante Profesorul nu este de acord nici cu temele pentru vacanţă. Acesta spune că prioritatea în timpul vacanţelor ar trebui să fie implicarea copiilor în cât mai multe activităţi fizice, sportive şi socializarea.

5 Temele pentru acasă îi împiedică să fie productivi la şcoală Copiii au nevoie să se odihnească pentru a fi atenţi şi productivi în timpul petrecut la şcoală.

Însă una dintre problemele care apare în cazul şcolarilor care primesc teme pentru acasă se referă la reducerea timpului necesar relaxării şi odihnei. Temele, eliminate în Franţa de preşedintele Hollande În urmă cu patru ani, preşedintele francez François Hollande a anunţat că începe reforma în învăţământ prin eliminarea lecţiilor pentru acasă, cu scopul de a îmbunăţi nivelul de educaţie al elevilor francezi, în special pentru cei din zonele defavorizate, care nu au părinţi care să-i sprijine în acest sens.

„Educaţia este o prioritate. Un program de educaţie este, prin definiţie, un program social. Temele pentru acasă ar trebui făcute mai degrabă la şcoală decât acasă“,

a explicat atunci Hollande. La Şcoala Elementară Gaithersburg din Maryland (SUA), profesorii le cer elevilor să citească 30 de minute seara în locul temelor. Iar în  şcolile publice Metropolitan Nashville din Tennessee dascălii au decis să acorde note şi deci credite suplimentare pentru temele făcute acasă, astfel încât elevii să fie motivaţi să folosească timpul cât mai eficient.

Citeste mai mult: adev.ro/ohc2ot

Blogul Adevarul

Cratima, simbol naţional. Când ne trezim la realitate?

646x404.jpgSunt curios cum va arăta BAC-ul la final, după ce am început cu un ministru şi terminăm cu alt ministru. În plin proces de desfăşurare a examenelor naţionale, nu cred că se cuvenea o astfel de schimbare. Două săptămâni mai tărziu ar fi fost mai înţelept.

articol publicat pe Blogurile Adevarul la 07.07. 2016 aici: adev.ro/o9xz55

La examenele de clasa a VIII-a, rata de participare a fost ridicată, şi anume de 96,7%. Dacă înainte de contestaţii 111.510 candidaţi (75%) au obţinut medii peste 5 nu poate fi decat un fapt îmbucurător. Din păcate, mă îngrijorează câteva aspecte: Mediile peste 5, extrem de puţine în judeţele Giurgiu (55,1%), Teleorman (60%), Mehedinţi şi Călăraşi, ambele cu 64,9%. Ce se întâmplă aici? Ce politici va adopta Ministerul Educaţiei şi Inspectoratele Şcolare din aceste judeţe pentru a creşte gradul de promovabilitate? Ce se întâmplă în Teleorman când jumătate din elevii, nu dintr-o şcoală, ci din întregul judeţ nu pot obţine peste 5? Să menţionăm că anual vedem situaţia unor şcoli unde niciun elev nu promovează. Extrem de ruşinos.     Nu înţeleg de ce, dacă lucrarea reevaluată ar merita 0.49 de puncte, nu le poate primi? Nu înţeleg logica. E o diferenţă între 8.50 şi de pildă 8.99. Şi asta e în defavoarea mea. Dacă lucrarea mea era de 8.99, ce mă împiedică să nu obţin această medie cunoscând că pentru admitere inclusiv 0.01 contează?   Nu ştiu care este procentul elevilor care au obţinut medii mai mici după contestaţii. Ei trebuie să fi trăit un şoc. Primul pentru că erau nemulţumiţi de nota primită şi de aceea motivaţia de a contesta, iar al doilea şoc văzând că nota lor a scăzut după contestaţie. De ce nu ne explică Ministerul că x% dintre elevi după contestaţii au obţinut o notă mai mică? Cine le acordă explicaţii şi suport emoţional?   Regret că elevii, părinţii şi profesorii nu au încredere în evaluatori. Unii, din frică nu depun contestaţii. Am insistat să le transmit că subiectivitatea profesorului nu poate influenţa nota, că sunt doi evaluatori etc. Cel puţin la română, toţi sperau să dea de un evaluator neutru.

Din păcate, realitatea este alta. Aceeaşi lucrare, evaluată de altcineva primeşte note diferite. Nu pot să cred că nu există un barem clar şi limpede aplicabil şi nu accept ca subiectivitatea unui profesor obosit să dezavantajeze un elev.   Regret că încrederea în sistemul de învăţământ scade de la an la an. Regret că, din păcate, ca într-un sistem penitenciar, elevii susţin evaluările sub protecţia camerelor video-audio. Totuşi este un examen al unor elevi de 14-15 ani. Că pe holuri este securitate, că la uşi sunt aşezaţi poliţişti şi jandarmi. Nicăieri în Europa, nici la universităţile de top, şi am trecut prin câteva, nu este nicio legătură între educaţie şi poliţie. Sper ca într-o zi să revenim la normalitate. E anormal şi aberant. Să nu mai funcţionăm sub acte de intimidare, teroare şi măsuri de securitate excesive pentru mediul şcolar. Obiectele personale erau depuse într-un plic sigilat, într-o altă sală specială pentru bagaje. Ca la frontieră. Ruşinea este şi pentru obrazul profesorilor şi directorilor care nu mai inspiră de ani şi ani credibilitate şi siguranţă şi care au acceptat să fie complici la copiatul la examene.

După contestaţii Dacă procentul mediilor peste 5 a crescut cu 0,1%, adică doar 88 de elevi, în schimb tot au fost 87 de elevi cărora li s-a scăzut media. Adică, ai sperat la o notă mai mare şi te-ai trezit cu o notă sub 5? Nu înţeleg! Pentru mine rămân un mister aceste contestaţii care în multe cazuri se dovedesc a fi în defavoarea elevilor. Să ţi se scadă nota cu peste 0,5 sutimi e un lucru extrem de îngrijorător. Adică una e să am 7.80 şi alta 8.70. Asta înseamnă că cei care au evaluat iniţial au dat note greşit? Personal, nu aş putea să fiu evaluator, să scad nota unui elev ştiind câtă emoţie şi speranţă se află în fiecare sutime. Nu mai amintesc de cazurile când nota după contestaţie era cu 2 puncte mai mare. Avem eroare omenească, dar nici chiar aşa.

O elevă care dorea un liceu de top şi era sigură de o notă mare la română, după 1 an de muncă constantă, mi-a scris ieri că era să ajungă la spital după ce de la 8.95 a ajuns la 8.30. Pentru că aceste rezultate reprezintă 75% din media de admitere la liceu, un elev care primeşte aproape 1 punct în plus sau în minus, îi va influenţa decisiv (ne)reuşita sa la un liceu. 21.277 de elevi au depus contestaţii, adică 6,92%. Ce s-ar fi întamplat dacă numărul acestora era dublu sau triplu? Cum ar fi arătat rezultatele? În favoarea lor sau nu? Ministerul Educaţiei preferă cifrele.

Dar nu toate cifrele, ci doar extremele. Din statistici vedem aşa. Mediile de 10 şi mediile peste 5 le compară cu anii trecuţi. Întrebarea mea este următoarea: obiectivul ministerului este doar de a bifa note de trecere? Aşa avem învăţământ de performanţă, cu câţi au trecut în 2016 în mandatul lui X? Eu consider că mediile între 5 şi 10 au o relevanţă superioară. Cei 241 de elevi cu media de 10 au tot meritul lor personal, nu sunt rezultatul vreunui program special de performanţă al Ministerului Educaţiei. Dar apar şi aceştia în statistică. Să nu ne înşelăm. Apropo, pe lângă câteva sute de lei primite la final, cum încurajează pe parcursul anului performanţa în educaţie? Cum stimulează pe elevi să obţină note foarte mari, când ştim că uneori nici decontări sau premii pentru olimpiadele naţionale nu există? Despre subiecte Perlele rămân perle. Unele cu haz, altele cu întristare. Dar subiectele sunt de o altă întristare. Întâi, trebuie să recunosc că subiecte similare am primit şi eu în urmă cu peste 15 ani la examene, tot despre cratimă, sinonime, stilul liric etc. Mă întreb cum este posibil ca programa şi subiectele de examen să fie chiar atât de similare în ultimii 15-20 de ani? Ştiu că literatura română nu a evoluat foarte mult, dar totuşi avem alte generaţii, alte minţi, alte provocări şi resurse. Admit că eu la 14 ani eram mai puţin informat şi mai puţin performant decât copiii de azi de 14 ani. De ce să nu le oferim ceva pe măsură? Îmi revine mereu în gând întrebarea unei eleve din 2015 cu câteva minute înainte de examen: „Ce mă ajută în viaţă să ştiu diferenţa dintre o cauzală şi o completivă directă? Şi asta mă stresează pe mine acum!”.

Nu am reuşit să îi ofer un răspuns mulţumitor.

În al doilea rând, sunt de acord că nici Evaluarea şi nici Bacul nu sunt Olimpiade, vorba unui fost ministru, dar unele subiecte sunt de-a dreptul jignitoare. De clasa a I-a. Să soliciţi doar transcrierea unor nume şi ani e batjocoritor. Şi acum am avut la română următorul enunţ: Scrie numele autoarei şi titlul articolului din care este extras fragmentul (4 puncte). Scrie vecinii şi anul în care insula Mafate a fost desemnată de UNESCO. Este realmente jignitor pentru orice elev să-i soliciţi aşa ceva la examen. Ana are mere? Cine are mere? Da, după dezastrul de acum 3 ani, tendinţa a fost de a avea promovabilitate ridicată şi cum faci asta mai simplu decât simplificând subiectele. Greşit! Rolul cratimei ni se cere de 20 de ani. La fel ritmul, măsura, sinonime, epitete şi caracterizarea personajului. Cerinţe universale. Cât priveşte subiectul al III-lea, Compunere, am auzit zeci de elevi zicându-mi „Eu la compunere chiar nu mă pricep. Nu pot să inventez”. Şi atunci cum poţi include un subiect universal pentru unii elevi care, din păcate, nu au un grad ridicat de creativitate şi imaginaţie? Ca psihologi recunoaştem. Partea şi mai ciudată este că trec patru ani şi pentru BAC elevii primesc tot aceleaşi întrebări: Rolul cratimei şi sinonime. Domne’, la examene diferite, unul pentru un copil de 14 ani şi altul pentru un copil de 18 ani, în acelaşi an, tot despre cratimă să îl întrebi?

Cratima devine simbol naţional! La istorie la fel. Precizezi două Principate în text, Moldova şi Ţara Românească şi la punctul 3 soliciţi: „menţionaţi cele două principate”. Se oferă pentru transcriere 6 puncte. Domne’, nu poţi jigni nici un elev de 18-19 ani cu asemenea întrebări de clasa I-a. Cineva putea scrie alt Principat? Alte întrebări: „precizaţi cneazul înnobilat”. Păi, te uiţi în text şi iată-l. Sau „precizaţi secolul” (2 puncte). Nu-mi pot închipui că şi în acest an au fost suspiciuni despre erori în elaborarea unor subiecte. Totuşi, vorbim de subiecte care afectează 200.000 de elevi plus părinţii lor. Nu ne jucăm. Cât priveşte moda cu petiţiile, că romanul e psihologic, interbelic sau nu, lucrurile sunt prea clare pentru a mai fi dezbătute. Când ne trezim la realitate?

Citeste mai mult: adev.ro/o9xz55

ARTICOLE PSIHOLOGIE · REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

Vârsta la care tinerii consumă alcool a scăzut cu uimire până la 12 ani

interviu publicat de Odeta Vestemean in Sibiu 100 % la 10.07.2015

Nu există preocupare pentru efectele pe termen scurt ale abuzului de alcool în rândul tinerilor! Acesta este semnalul de alarmă pe care psihologul Mihai Copăceanu îl transmite, avertizând că alcoolul a început să fie consumat la vârste tot mai scăzute, devenind principalul mijloc de socializare la petrecerile unde participă tineri. Mihai Copăceanu este psiholog, specialist în domeniul adicţiilor, specializare obţinută la Institutul de Psihiatrie al Kings College London. A lucrat în Marea Britanie cu dependenţii de droguri şi a dezvoltat intervenţii moderne de reducere a consumului de alcool la adolescenţi. În prezent este consilier adicţii la Penitenciarul Codlea în cadrul proiectului PRISON unde derulează programe de suport pentru alcool şi droguri şi consiliere individuală cu deţinuţii.


Lucrați într-un proiect prin intermediul căruia oferiți consiliere persoanelor cu diferite tipuri de dependențe din penitenciare. Cum colaborați cu persoanele dependente de alcool?

Există o categorie de persoane unde dependenţa s-a instalat de ani buni şi după cum declară, au ajuns în puşcărie tot „din cauza băuturii”. Există o altă categorie de persoane care au comis acte pe fondul consumului de alcool, infrancţiuni precum tâlhării, ultraj conducere auto sau agresiuni. Deţinuţii sunt interesaţi direct de participarea la programe de intervenţie psihologică de grup şi de consiliere individuală în cabinete. Ce m-a uimit în ultimul an de când lucrez este numărul mare de tineri care ajung în penitenciar pentru fapte sub influenţa alcoolului.

BINGE-DRINKING-21

Prin ce modalități considerați că pot fi ajutate aceste persoane să depășească dependența?

Dependenţa are cauze diferite, deci poate avea şi soluţii diferite. Un adult s-a oprit din abuzul de alcool după ce a ajuns în pragul sinuciderii (aruncându-se de la etajul IV). Altul pentru că devenise extrem de violent fizic. Oricum pentru fiecare caz în penitenciar există o abstinenţă forţată şi ei îşi dau seama, pentru că încă din primele întâlniri mi-au mărturisit că „de când vorbim doar despre alcool avem o poftă nebună de a consuma”, adică acea dorinţa persistentă.

Care sunt notele dominante în cazul tuturor alcoolicilor?

Alcoolul este al 3-lea factor de risc pentru sănătate în Europa. Românii consumă 21 de litri de alcool pur pe an, adică de 2 ori mai mult decât este indicat. Există două extreme ineficiente în societatea românescă: una este aşa numita prevenţie primară pentru publicul general, prin mesaje antialcool, campanii media, egale cu zero şi cealaltă extremă este intervenţia târzie pentru dependenţii de alcool. Dar de segmentul de mijloc nu se ocupă nimeni. De cei care se află la abuz. Şi de efectele abuzului de alcool. Chiar dacă scuza este „beau ocazional”. Cum se cuantifică suferinţele unei tinere care a fost abuzată fizic sau/şi sexual de iubitul ei sau de soţ sau de un străin pentru că acesta era beat ? Cine se ocupă de violenţa sub influenţa alcoolului şi de paşii care premerg dependenţa. Aici trebuie intervenit pentru a preveni orice riscuri grave ulterioare. Când vorbim de dependenţa de alcool avem în minte imaginea unui adult de vârsta a doua, trecut de 45-50 de ani, care a consumat toată viaţa alcool, care bunăoară estă sărac, fără loc de muncă şi alungat de familie, care tremură şi întregul chip îi este îmbătrânit. Este o imagine incorectă şi incompletă deoarece alcoolul nu se adresează doar acestei categorii de vârste. Ce neglijăm în România sunt două aspecte: 1) alcoolul afectează în aceşti ani, mai mult ca oricând populaţia de gen feminin. Fetele de azi consumă mult mai mult alcool decât în urmă cu 5 ani. Devine mult mai la modă pentru o fată să consume alcool. Ruşinea şi inhibiţia au dispărut. Şi 2) alcoolul afectează tinerii. Vârsta la care tinerii consumă alcool a scăzut cu uimire până la 12 ani.

Tineri-beti

Cum poate fi prevenită ajungerea persoanelor în faza dependenței de alcool?

Să te opreşti la timp sau dacă ştii că nu poţi să te opreşti să eviţi pe cât posibil orice împrejurare, context, situaţie de risc şi orice persoană care te-ar îndemna la un abuz de alcool. Din păcate graniţa de la uz la abuz şi apoi dependenţă se trece pe nesimţite. Încercările repetate de a se opri rezultate cu eşec sunt de fapt argumente (şi criteriul de diagnostic) că de fapt oricât de mult ţi-ai propune să renunţi la alcool nu reuşeşti fără sprijin. Sau o altă amăgire: plec de acasă cu gândul că voi evita consumul şi sfârşeşti abuzând. Sau „beau doar un pahar, atât cât să nu par discordant”. Şi în zadar.

Spuneați că o problemă majoră cu care ne confruntăm este vârsta tot mai fragedă la care se începe consumul alcoolului. Ce se poate face la nivelul tineretului?

Aici avem o mare problemă prea puţin sesizabilă la nivel de comunitate sau naţional, de politici publice de sănătate. Riscurile sunt acute la nivel familial. Adolescenţii români consumă foarte mult alcool mai ales cu prilejul ieşirilor în club sau a petrecerilor de weekend. Seara şi în weekend consumul de alcool este exagerat. Despre alcool se vorbeşte foarte mult în termeni de „dependenţă”, de beţivani sau de sărăntoci, însă abuzul de alcool în rândul tinerilor conduce la riscuri nebănuite şi negândite nici de consumatori, nici de părinţii acestora. Studiile internaţionale ne arată că consumul de alcool este cea mai puternică formă de socializare în rândul tinerilor. Deci trebuie intervenit aici pentru a preveni consecinţele negative ulterioare. Din nefericire, NU există preocupare pentru efectele pe termen scurt ale abuzului de alcool în rândul tinerilor. Agresiunea fizică, agresiunile sexuale, accidentele rutiere, uitarea sau pierderea de lucruri importante (telefoane, bani), sexul neprotejat, internările la urgenţă sunt cele mai dese dintre aceste efecte. Care credeţi că a fost primul gest al unui absolvent de liceu, acum după Bac sau şi chiar al unui de clasa a VIII-a? A ieşit la terasă să bea ceva şi seara a mers în cluburi să se distreze: „hai să ne îmbătăm că am scăpat de examene”, iar părinţii devin extrem de iresponsabili în aceste cazuri. Nici nu ştiu la ce oră au ajuns acasă sau unde şi cu cine îşi vor petrece noaptea. Un taximetrist a fost ucis anul trecut tot pe fondul consumului de alcool, într-o noapte, când nişte tineri, unii minori, au ieşit din club.

Cum pot fi protejați adolescenții de mesajele subliminale în direcția consumului de alcool ? Chiar în această perioadă Delia a lansat o piesă nouă, cu niște versuri de genul, „mamă, sunt beată”, deoarece altfel nu-și poate uita iubitul de care s-a despărțit și exemplele pot continua..

Mesajele au o influenţă considerabilă dar pe mine, ca psiholog, mă intrigă persoanele care în mod conştient abuzează de alcool. Desigur, grupul de prieteni este un factor favorizant. Azi, este cool să te îmbeţi, să-ţi fie rău şi să faci gesturi de care nu-ţi mai aminteşti. Pentru că e cool să povesteşti asta. Şi tinerii care fac aceste gesturi devin apreciaţi de colegii lor.

Ați studiat la Oxford o perioadă de timp – care a fost percepția, în străinătate cum sunt gestionate de către autorități etapele de prevenire și educare?

O întrebare foarte bună. Am studiat 3 ani în Anglia, doi la Oxford şi unul la Londra. Acolo alcoolul este o prioritate naţională de zeci de ani şi se iau măsuri pentru reducerea efectelor negative. Impozitarea băuturilor şi reducerea disponibilităţii sunt două măsuri extrem de eficiente. Un drog este consumat mai ales dacă este accesibil. Gândiţi-vă că în Anglia nu poţi cumpăra alcool după ora 23.00. Magazinele non-stop funcţionează, dar raftul cu băuturi este încuiat. Desigur nu se vinde alcool tinerilor. Tinerii care par minori după aspect sunt legitimaţi. Am avut colege românce nedezvoltate fizic ce păreau a fi de 16 ani şi mereu erau legitimate la Tesco. Tinerii cumpără foarte multă băutură din supermarkerturi pentru că este mai ieftină. În Sibiu, în weekend deseori văd la coadă la supermarketuri elevii de clasa a 9-a sau şi mai mici cu sticle de vodkă şi cola. Nimeni nu îi opreşte.

comma
Ce soluții vedeți pentru reducerea amplorii fenomenului alcoolismului în România?

Am învăţat că în reducerea fenomenului nu este eficientă intervenţia târzie şi ultimă asupra dependenţei. Dependenţa, boală fiind, este stadiul ultim, ci încă de la primele semne, de la abuz. Dar acesta este ignorată şi tolerată. În Anglia există intervenţii psihologice încă din şcoală la copiii cu trăsături de personalitate care reprezentau un risc crescut pentru a deveni consumatori de alcool. Şi acestea erau eficiente.Această înseamnă prevenţie, nu un afiş pe un gard. Să identifici cine este persoana care peste câţiva ani va abuza alcool şi mai tărziu va deveni dependent.
De asemenea, trebuie să se respecte legea de a NU vinde alcool tinerilor. Nu am întâlnit un bar în Sibiu care să zică „nu alcoolului sub 18 ani”. Dimpotrivă am întâlnit zeci de situaţii în care elevi pe care îi cunoşteam din şcoală, unii chiar de 15,14 ani au primit fără nicio dificultate alcool. Şi nu puţin. În cluburile de noapte se consumă foarte mult alcool. De asemenea, tinerii sub 18 ani sunt bineprimiţi. Părinţii lor ce păzesc? Nu cunosc vreo autoritate a statului care să intervină prin controale la comercianţii aceştia. Apreciez însă acţiunile Poliţiei Sibiu pe care o găsesc des prin jurul barurilor de noapte. Foarte bine. Dar celelalte autorităţi ce fac?

Deşi o mare problemă de sănătate publică, alcoolul nu interesează pe nimeni. Care Guvern al României a adoptat o Strategie Naţională Anti Alcool ? Care sunt alternativele de terapie şi reinserţie socială ale dependenţilor de alcool? Ce soluţii au? Stigmatizare, învinovăţirea, trimiterea la psihiatrie sau la poliţie. Atât.

Blogul Adevarul

VIDEO Adevărul Live Dezbatere despre schimbările aduse Legii Educaţiei, cu ministrul delegat Mihnea Costoiu

interventie in discutia cu dl ministru Mihnea Costoiu, luni 7 iulie 2014

http://adevarul.ro/educatie/universitar/dezbatere-despre-schimbarile-aduse-legii-educatiei-ministrul-delegat-mihnea-costoiu–8_53ba7ccc0d133766a83679c6/index.html

Ministrul delegat pentru Învăţământ superior, Mihnea Costoiu, a dezbătut astăzi, de la ora 14.00, la Adevărul Live, împreună cu bloggeri adevarul.ro, experţi în educaţie şi rectori, schimbările aduse Legii Educaţiei prin ultima ordonanţă de urgenţă, publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial. 
Despre toate acestea am discutat la Adevărul Live de la ora 14:00 împreună cu invitatul din platou, Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare tehnologică, Mihnea Costoiu, şi cu bloggerii adevărul.ro: psihologul Mihai Copăceanu şi expertul în educaţie Marian Staş.

Universităţile erau obligate să-i angajeze pe doctoranzi, acum nu mai este cazul”, spune Costoiu

. Mihai Copăceanu: „Un doctorat la frecvenţă redusă nu face decât să încurajeze mediocritatea şi afacerile făcute de către universităţi. Câd am intrat la doctorat în 2012 mi-au spus că trebuie să vin în Anglia, nu să stau în România, şi că trebuie să stau minimum opt ore în departament, eu am stat şi 13 ore, alţi colegi de ai mei stăteau până la 1 noaptea. Dacă vrei să faci un doctorat, care înseamnă cercetare, te opreşti din munca pe care o faci, mergi trei ani la universitate şi lucrezi pentru doctorat”

Liviu Avram: „Acum câteva luni publicam un material despre o firmă privată are un soi de exclusivitate în gestionarea şi eliberarea diplomelor preuniversitare, universitare şi postuniveristare. Am înţeles atunci că pregătiţi o hotărâre de guvern care să clarifice aceatsă situaţie cel puţin stranie”

Mihnea Costoiu: „Hotărârea de Guvern este pe circuitul de aprobare, din nefericire nu m-am ocupat eu de acest subiect. Această firmă are exclusivitate din 1960, când era firma Ministerului Educaţiei, nu era firmă privată. În acest an am pregătit o hotărâre de guvern astfel încât una dintre instituţiile statului (Imprimeria Naţională, Imprimeria Băncii Naţionale) să realizeze aceste diplome. Este la avizat şi sper ca săptămâna viitoare să iasă.

Citeste mai mult: adev.ro/n8c4a1

http://adevarul.ro/educatie/universitar/dezbatere-despre-schimbarile-aduse-legii-educatiei-ministrul-delegat-mihnea-costoiu-adevarul-live-1400-1_53ba58710d133766a8357c94/index.html 

Blogul Adevarul

Acelaşi examen, alţi elevi!

646x404

 

 

articol publicat pe Blogurile Adevarul la 3 iulie 2014

Auzind că s-au afişat rezultatele la Evaluarea Naţională dau să intru în holul şcolii şi deodată aud strigătele a doi băieţi cunoscuţi: „Domnu’ psiholog, am luat 10 la mate!”. S-au apropiat în grabă şi i-am felicitat cu bucurie, apoi o altă elevă mai ruşinoasă, din aceeaşi clasă, a adăugat: „Şi eu am luat 10 la mate!”.

Îl întreb pe cel de-al treilea băiat din grup, inteligent şi el, Alex, şi-mi răspunde că dintr-o mică şi banală scăpare, a luat doar 9.90 (tot) la mate! Am citit listele avizierului şi, printre rândurile cu caractere mici, am mai observat un 10 la mate: Antonia. Numele acestor elevi adunaţi în jurul meu le-am auzit repetându-se în urmă cu câteva zile de şcoală urmate de cuvintele „premiu la naţională la fizică, la naţională la matematică, diploma de excelenţă” şi altele. Unul dintre ei, Vlad, publicase în iarnă primul său volum de proză.

A doua zi aştept prânzul pe o terasă din Centrul Vechi şi cer ziarul local. Răbdător, îl deschid şi ochii mi se opresc asupra unei alte pagini pe care scria îngroşat: „Victor Bucuţă, micul mare fizician”. Victor are 13 ani şi a absolvit clasa a VII-a cu media 10. Mai mult, băieţelul acesta este de două ori olimpic pe ţară la fizică şi a primit premiul special pentru cea mai bună lucrare experimentală dintr-un total de 600 de lucrări prezentate la olimpiadă. Victor se mândreşte pe drept cuvânt şi cu alte premii la lingvistică, gândire analitică, germană, poezie şi matematică. De aceşti tineri şi de prea puţini alţii ca ei se aminteşte doar în treacăt. Sunt elevii care nu critică sistemul şi nu se lamentează, dar înţeleg că şcoala este preocuparea esenţială pentru vârsta lor şi fac tot posibilul să-şi împlinească aceste roluri şi obligaţii.

Contrar opiniilor răutăcioase ale românilor de rând ori a forumiştilor, nu, ei nu sunt băieţi de bani gata, de fiţe şi nici părinţii nu bagă cu de-a sila meditaţii în ei. Sunt copii care ştiu cum să-şi împartă timpul de învăţat cu timpul liber, ştiu să-şi selecteze prietenii şi care nu au deprins obiceiul fumatului, al înjurăturilor sau al vieţii de noapte prin cluburi.

Unii duc o viaţă mai grea, cu diverse nevoi, dar când îi întâlneşti observi din primele semne nonverbale că au o conduită exemplară şi vorbesc respectuos. Părinţii lor nu blesteamă sistemul de educaţie, nici nu se ceartă cu profesorii şi directorii de şcoală, nu depun contestaţii peste contestaţii pentru că singura lor datorie este să-şi îngrijească şi să-şi sprijine cum pot ei mai bine proprile odrasle. Că există astfel de elevi buni la învăţătură şi mare parte dintre ei, îndrăznesc să zic, buni la suflet e o dovadă clară şi directă că dacă eşti motivat să înveţi şi dacă chiar înveţi şi nu-ţi umblă gândul la fapte iresponsabile şi pierzătoare de timp, poţi avea rezultate frumoase la învăţătură. La aceeaşi terasă citesc în „Weekend Adevărul” despre Alexandra care, deşi poartă un diagnostic de tetrapareză spastică şi se deplasează într-un cărucior cu rotile, a reuşit prin eforturi supraomeneşti să înveţe, să-şi facă temele şi să termine clasa a VIII-a cu media 9.80. Tastează la laptop cu un singur deget de la mâna stângă şi este sprijinită în permanenţă de familia ei adoptivă.

Atenţie, nu scriu despre o categorie de excepţie, nu sunt olimpicii pe care nu-i cunoaştem, nu scriu despre elevii care potrivit unor mituri nu ştiu decât şcoală şi stau închişi în casă, acei tocilari, consideraţi ciudaţi de colegi şi neînţeleşi nici măcar de profesori. NU! Scriu despre elevii obişnuiţi care sunt conştienţi de atribuţiile şcolare şi le împlinesc cum se cuvine astfel că se bucură de rezultatul eforturilor lor, elevi care ştiu să îmbine învăţătura cu hobiurile, ştiu să facă un sport, să se plimbe în parcuri sau să meargă la film. Când citesc ştirile despre declaraţiile elevilor la ieşirea din examen „dacă iau 5 e bine” sau despre reacţia părinţilor „facem contestaţie, a fost nedrept” mi se pare că România încă nu e într-o schimbare pozitivă. Când văd că tendinţa preponderentă în şcoli este de a copia cu orice preţ prin orice metodă năstruşnică, că elevii nu mai poartă respect profesorilor şi părinţii îşi apără copii în mod nedrept, mâ gândesc la realitatea din alte ţări pe care am trăit-o.

Am susţinut zeci de examene orale şi scrise pe când studiam la Bologna, Oxford sau Londra şi sincer niciunul dintre noi nu a avut vreo idee de copiat. Discuţia aceasta nu se putea ivi în niciun gând al nostru, niciodată. Nu au fost camere de supraveghere în sali, căci propria conştiinţă ne era supraveghetor. La un examen de final de an, extrem de dur, în sală a venit doar bibliotecarul ce se plimba lejer, iar noi am scris preţ de 3 ore fără oprire. Când am ridicat privirea de pe hârtie am constatat că ceilalţi colegi plecaseră deja din sală. Respectul şi preţuirea pe care o purtam profesorilor din acele instituţii de top nu am găsit-o nici măcar în reprezentările vreunui elev din România.

Noi ne facem că învăţăm, ei se fac că ne onorează cu diplome. Şi avem saci întregi de diplome şi atât. La ce folos?