ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

Temele pentru acasă fac mai mult rău decât bine. Ministrul Educaţiei pune frână temelor

articol publicat de Claudia Spridon la 28 noiembrie 2016 pe Adevarul 

cop

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, este aşteptat să reglementeze luni printr-un ordin timpul pe care elevii din clasele primare şi din gimnaziu trebuie să îl aloce temelor pentru acasă. La urechile acestuia a ajuns ceea ce părinţii discută de ani de zile pe la colţuri: copiii au prea multe teme pentru acasă şi de multe ori chiar şi la materii precum Muzică, Desen sau Geografie. De altfel, de ani întregi specialiştii atrag atenţia că elevii nu ar trebui să petreacă mai mult de o oră în fiecare zi făcându-şi temele acasă.

De exemplu, un studiu publicat anul trecut în Journal of Educational Psychology timpul îndelungat acordat temelor de acasă este direct legat de scăderea performanţei şcolare. „Studiul nostru arată că nu este necesar să faci multe teme, ci să faci teme în mod sistematic în ideea de a educa o disciplină de muncă şi de a deveni autonom, de a ajunge să înveţi singur. Timpul optim pe care un elev ar trebui să-l petreacă pe zi făcând teme este de 60-70 de minute. Elevii care petrec mai mult de 100 de minute/zi pentru realizarea temelor au avut rezultate mai slabe decât cei care au petrecut mai puţin timp“, susţine unul dintre conducătorii studiului, profesorul Javier Suarez-Alvarez.

Copiii muncesc mai mult decât adulţii

La rândul lui, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că modul în care elevii români sunt bombardaţi din toate părţile cu teme pentru acasă este unul „cât se poate de ipocrit”.

„Să lăsăm deoparte ipocrizia. Noi, oamenii maturi, aşteptăm vara ca să ne relaxăm, să ne odihnim, iar o elevă sau un elev care are 7, 8, 9 ani, 11 ani, trebuie să lucreze încontinuu în aşa fel încât în septembrie, când ajunge la şcoală, să nu o supere pe doamna învăţătoare sau pe doamna dirigintă şi să vină cu caietul de teme făcut”, a arătat ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

Astfel, oficialul a anunţat că, potrivit noii reglementări, în cazul învăţământului primar, timpul destinat temelor nu va depăşi o oră, excepţie făcând clasa pregătitoare, în timp ce elevii de gimnaziu nu ar trebui să petreacă mai mult de două ore făcând teme pentru acasă.

În ceea ce-i priveşte pe elevii de liceu, aceştia nu vor fi prinşi în ordin, a explicat Dumitru, lăsând libertate totală profesorilor de liceu. Ce s-ar putea ascunde în spatele ordinului Experţii în Educaţie şi reprezentanţii elevilor salută măsura ministrului, dar susţin că va fi dificil de implementat. Asta pentru că, spre deosebire de alte state, elevii români fac mult mai multe materii, şi nu de puţine ori primesc teme pentru acasă chiar şi la cursuri precum Muzică, Desen sau Geografie. „Sunt dascăli care nu apucă să-şi predea materia la clasă din diverse motive şi ca să nu rămână în urmă aleg varianta cea mai uşoară: le dau copiilor de conspectat din carte ceea ce nu au apucat să predea ei. Aşadar, măsura propusă de ministru vine în sprijinul elevilor, care vor avea un program mai aerisit”, arată specialiştii.

Spre exemplu, profesorul de matematică Ştefan Vlaston afirmă că în spatele acestei intenţii se află şi dorinţa Ministerului Educaţiei de a stârpi un fenomen care a ajuns la cote alarmante în România: meditaţiile, chiar la profesorul de la clasă. „Mulţi profesori se aruncă şi dau foarte multe teme grele, exerciţii pe care nu le fac la clasă pentru a-i atrage pe elevi la meditaţii. Ordinul de ministru e şi o modalitate de a-i opri pe aceşti dascăli. Pe de altă parte, trebuie ţinut cont de faptul că indiferent câte teme le dăm elevilor, ei le rezolvă diferit. Unul e mai rapid, altul e mai lent, profesorul nu are cum să verifice dacă se respectă acei timpi stabiliţi de minister”, a explicat expertul în Educaţie Ştefan Vlaston. Specialistul este de părere că deşi intenţia de a limita temele pentru acasă nu e una rea, având în vedere că astfel de sisteme funcţionează în Finlanda sau în America, ea nu poate da roade la noi, pe motiv că sistemul nu este reformat suficient. Iar materia rămâne la fel de stufoasă, indiferent dacă temele copiilor vor fi mai puţine decât înainte. „Nu a fost rezolvată curricula, nici planul cadru”, a punctat specialistul.

Psiholog: S-a ajuns aici din cauza ineficienţei lecţiei

Şi psihologul Mihai Copăceanu afirmă că pentru ca un astfel de ordin să funcţioneze este necesară o aerisire a curriculei, dar mai ales o modificare a modului în care profesorii români predau. „La noi nu se face învăţare la clasă, cum este în străinătate, ci predare. Iar elevii nu au altă alternativă decât să-şi fixeze cunoştinţele prin intermediul temelor pentru acasă. S-a ajuns la atât de multe teme din cauza ineficienţei lecţiilor. Trebuie limitate programele, redus conţinutul noţiunilor şi să se facă la clasă exerciţii mai multe decât teorie”, a declarat specialistul.

 

Spre comparaţie, în Statele Unite ale Americii, dar şi în Finlanda nu există teme pentru acasă, cel puţin nu sub forma celor care se dau în sistemul românesc. „Au teme, dar sunt sub formă de proiecte. Profesorii nu-i plictisesc cu aceleaşi exerciţii, îi pun să citească, să gândească şi să facă proiecte care să îi stimuleze”, a explicat mama a doi tineri care au emigrat în Statele Unite. De altfel, un studiu condus de un profesor american de la Şcoala de Educaţie a Universităţii Indiana a scos la iveală că este mai importantă calitatea lecţiilor de acasă, şi nu cantitatea sau timpul necesar pentru a le duce la bun sfârşit, timp care ar trebui folosit mai eficient. „Nu spunem că temele nu sunt bune. Rezultatele noastre arată că poate sistemul de rezolvare a unor lecţii acasă nu este folosit aşa cum ar trebui. Spre exemplu, la Matematică, în loc să rezolve acelaşi tip de probleme la nesfârşit, ar fi mai bine ca profesorii să le ceară elevilor să analizeze noi tipuri de probleme şi calcule. În ceea ce priveşte ştiinţele, profesorul propune scrierea unor sinteze  în loc să li se dea să citească un capitol şi să răspundă la final la o serie de întrebări”, a mărturisit coordonatorul studiului, Adam Maltese, profesor asistent pe ştiinţele educaţiei la Universitatea Indiana.

Alături de alţi doi co-autori, Robert H. Tai, profesor asociat pe ştiinţele educaţiei la Şcoala de Educaţie Curry a Universităţii din Virginia şi Xitao Fan, decan pe Educaţie la Universitatea din Macau, Maltese a mai observat, din analiza a 18.000 de elevi de clasa a X-a, că notele mari sunt condiţionate nu de numărul de teme date pentru acasă, cât de participarea la ore şi de calitatea lecţiilor date de profesori. „Dacă elevii petrec mai mult timp făcând teme, sunt practic expuşi unor tipuri de întrebări şi de răspunsuri care nu sunt foarte diferite de testele standard de care trebuie să treacă”, explică profesorul rolul exerciţiilor de acasă. ;

646x404.jpg

În locul unui număr mare de teme, ar trebui să schimbăm calitatea acestora şi să le dăm copiilor mai multe opţiuni din care să poată alege. Toată lumea vorbeşte despre cum temele sunt o corvoadă. De ce temele pentru acasă au efecte negative asupra copiilor Profesorul american în psihologie şi neuroştiinţe Harris M. Cooper a studiat în ultimii 25 de ani cât de eficiente sunt temele pentru acasă în procesul de învăţare şi care este impactul acestora asupra elevilor din clasele primare.

Acesta a publicat concluziile anilor de studiu în cartea „The Battle over Homework: Common Ground for Administrators, Teachers, and Parents”:

1 Afectează relaţia copilului cu şcoala Temele pentru acasă generează o atitudine negativă a copilului faţă de şcoală încă de la primul său contact cu sistemul de învăţământ. Iar acesta este ultimul lucru pe care un învăţător trebuie să-l facă.

2 Afectează relaţia dintre părinte şi copil După orele în care a trebuit să fie atent la şcoală, copilul devine refractar când părintele îi vorbeşte acasă tot despre faptul că trebuie să muncească.

3 Temele pentru acasă oferă un fals simţ al responsabilităţii Susţinătorii temelor zilnice pentru acasă argumentează că acestea îi ajută pe copii să devină mai responsabili, însă Harris consideră că responsabilizarea copilului este doar o impresie.

4 Temele pentru acasă le „fură” copiilor din timpul pentru alte activităţi importante Profesorul nu este de acord nici cu temele pentru vacanţă. Acesta spune că prioritatea în timpul vacanţelor ar trebui să fie implicarea copiilor în cât mai multe activităţi fizice, sportive şi socializarea.

5 Temele pentru acasă îi împiedică să fie productivi la şcoală Copiii au nevoie să se odihnească pentru a fi atenţi şi productivi în timpul petrecut la şcoală.

Însă una dintre problemele care apare în cazul şcolarilor care primesc teme pentru acasă se referă la reducerea timpului necesar relaxării şi odihnei. Temele, eliminate în Franţa de preşedintele Hollande În urmă cu patru ani, preşedintele francez François Hollande a anunţat că începe reforma în învăţământ prin eliminarea lecţiilor pentru acasă, cu scopul de a îmbunăţi nivelul de educaţie al elevilor francezi, în special pentru cei din zonele defavorizate, care nu au părinţi care să-i sprijine în acest sens.

„Educaţia este o prioritate. Un program de educaţie este, prin definiţie, un program social. Temele pentru acasă ar trebui făcute mai degrabă la şcoală decât acasă“,

a explicat atunci Hollande. La Şcoala Elementară Gaithersburg din Maryland (SUA), profesorii le cer elevilor să citească 30 de minute seara în locul temelor. Iar în  şcolile publice Metropolitan Nashville din Tennessee dascălii au decis să acorde note şi deci credite suplimentare pentru temele făcute acasă, astfel încât elevii să fie motivaţi să folosească timpul cât mai eficient.

Citeste mai mult: adev.ro/ohc2ot

Reclame
Blogul Adevarul

Cratima, simbol naţional. Când ne trezim la realitate?

646x404.jpgSunt curios cum va arăta BAC-ul la final, după ce am început cu un ministru şi terminăm cu alt ministru. În plin proces de desfăşurare a examenelor naţionale, nu cred că se cuvenea o astfel de schimbare. Două săptămâni mai tărziu ar fi fost mai înţelept.

articol publicat pe Blogurile Adevarul la 07.07. 2016 aici: adev.ro/o9xz55

La examenele de clasa a VIII-a, rata de participare a fost ridicată, şi anume de 96,7%. Dacă înainte de contestaţii 111.510 candidaţi (75%) au obţinut medii peste 5 nu poate fi decat un fapt îmbucurător. Din păcate, mă îngrijorează câteva aspecte: Mediile peste 5, extrem de puţine în judeţele Giurgiu (55,1%), Teleorman (60%), Mehedinţi şi Călăraşi, ambele cu 64,9%. Ce se întâmplă aici? Ce politici va adopta Ministerul Educaţiei şi Inspectoratele Şcolare din aceste judeţe pentru a creşte gradul de promovabilitate? Ce se întâmplă în Teleorman când jumătate din elevii, nu dintr-o şcoală, ci din întregul judeţ nu pot obţine peste 5? Să menţionăm că anual vedem situaţia unor şcoli unde niciun elev nu promovează. Extrem de ruşinos.     Nu înţeleg de ce, dacă lucrarea reevaluată ar merita 0.49 de puncte, nu le poate primi? Nu înţeleg logica. E o diferenţă între 8.50 şi de pildă 8.99. Şi asta e în defavoarea mea. Dacă lucrarea mea era de 8.99, ce mă împiedică să nu obţin această medie cunoscând că pentru admitere inclusiv 0.01 contează?   Nu ştiu care este procentul elevilor care au obţinut medii mai mici după contestaţii. Ei trebuie să fi trăit un şoc. Primul pentru că erau nemulţumiţi de nota primită şi de aceea motivaţia de a contesta, iar al doilea şoc văzând că nota lor a scăzut după contestaţie. De ce nu ne explică Ministerul că x% dintre elevi după contestaţii au obţinut o notă mai mică? Cine le acordă explicaţii şi suport emoţional?   Regret că elevii, părinţii şi profesorii nu au încredere în evaluatori. Unii, din frică nu depun contestaţii. Am insistat să le transmit că subiectivitatea profesorului nu poate influenţa nota, că sunt doi evaluatori etc. Cel puţin la română, toţi sperau să dea de un evaluator neutru.

Din păcate, realitatea este alta. Aceeaşi lucrare, evaluată de altcineva primeşte note diferite. Nu pot să cred că nu există un barem clar şi limpede aplicabil şi nu accept ca subiectivitatea unui profesor obosit să dezavantajeze un elev.   Regret că încrederea în sistemul de învăţământ scade de la an la an. Regret că, din păcate, ca într-un sistem penitenciar, elevii susţin evaluările sub protecţia camerelor video-audio. Totuşi este un examen al unor elevi de 14-15 ani. Că pe holuri este securitate, că la uşi sunt aşezaţi poliţişti şi jandarmi. Nicăieri în Europa, nici la universităţile de top, şi am trecut prin câteva, nu este nicio legătură între educaţie şi poliţie. Sper ca într-o zi să revenim la normalitate. E anormal şi aberant. Să nu mai funcţionăm sub acte de intimidare, teroare şi măsuri de securitate excesive pentru mediul şcolar. Obiectele personale erau depuse într-un plic sigilat, într-o altă sală specială pentru bagaje. Ca la frontieră. Ruşinea este şi pentru obrazul profesorilor şi directorilor care nu mai inspiră de ani şi ani credibilitate şi siguranţă şi care au acceptat să fie complici la copiatul la examene.

După contestaţii Dacă procentul mediilor peste 5 a crescut cu 0,1%, adică doar 88 de elevi, în schimb tot au fost 87 de elevi cărora li s-a scăzut media. Adică, ai sperat la o notă mai mare şi te-ai trezit cu o notă sub 5? Nu înţeleg! Pentru mine rămân un mister aceste contestaţii care în multe cazuri se dovedesc a fi în defavoarea elevilor. Să ţi se scadă nota cu peste 0,5 sutimi e un lucru extrem de îngrijorător. Adică una e să am 7.80 şi alta 8.70. Asta înseamnă că cei care au evaluat iniţial au dat note greşit? Personal, nu aş putea să fiu evaluator, să scad nota unui elev ştiind câtă emoţie şi speranţă se află în fiecare sutime. Nu mai amintesc de cazurile când nota după contestaţie era cu 2 puncte mai mare. Avem eroare omenească, dar nici chiar aşa.

O elevă care dorea un liceu de top şi era sigură de o notă mare la română, după 1 an de muncă constantă, mi-a scris ieri că era să ajungă la spital după ce de la 8.95 a ajuns la 8.30. Pentru că aceste rezultate reprezintă 75% din media de admitere la liceu, un elev care primeşte aproape 1 punct în plus sau în minus, îi va influenţa decisiv (ne)reuşita sa la un liceu. 21.277 de elevi au depus contestaţii, adică 6,92%. Ce s-ar fi întamplat dacă numărul acestora era dublu sau triplu? Cum ar fi arătat rezultatele? În favoarea lor sau nu? Ministerul Educaţiei preferă cifrele.

Dar nu toate cifrele, ci doar extremele. Din statistici vedem aşa. Mediile de 10 şi mediile peste 5 le compară cu anii trecuţi. Întrebarea mea este următoarea: obiectivul ministerului este doar de a bifa note de trecere? Aşa avem învăţământ de performanţă, cu câţi au trecut în 2016 în mandatul lui X? Eu consider că mediile între 5 şi 10 au o relevanţă superioară. Cei 241 de elevi cu media de 10 au tot meritul lor personal, nu sunt rezultatul vreunui program special de performanţă al Ministerului Educaţiei. Dar apar şi aceştia în statistică. Să nu ne înşelăm. Apropo, pe lângă câteva sute de lei primite la final, cum încurajează pe parcursul anului performanţa în educaţie? Cum stimulează pe elevi să obţină note foarte mari, când ştim că uneori nici decontări sau premii pentru olimpiadele naţionale nu există? Despre subiecte Perlele rămân perle. Unele cu haz, altele cu întristare. Dar subiectele sunt de o altă întristare. Întâi, trebuie să recunosc că subiecte similare am primit şi eu în urmă cu peste 15 ani la examene, tot despre cratimă, sinonime, stilul liric etc. Mă întreb cum este posibil ca programa şi subiectele de examen să fie chiar atât de similare în ultimii 15-20 de ani? Ştiu că literatura română nu a evoluat foarte mult, dar totuşi avem alte generaţii, alte minţi, alte provocări şi resurse. Admit că eu la 14 ani eram mai puţin informat şi mai puţin performant decât copiii de azi de 14 ani. De ce să nu le oferim ceva pe măsură? Îmi revine mereu în gând întrebarea unei eleve din 2015 cu câteva minute înainte de examen: „Ce mă ajută în viaţă să ştiu diferenţa dintre o cauzală şi o completivă directă? Şi asta mă stresează pe mine acum!”.

Nu am reuşit să îi ofer un răspuns mulţumitor.

În al doilea rând, sunt de acord că nici Evaluarea şi nici Bacul nu sunt Olimpiade, vorba unui fost ministru, dar unele subiecte sunt de-a dreptul jignitoare. De clasa a I-a. Să soliciţi doar transcrierea unor nume şi ani e batjocoritor. Şi acum am avut la română următorul enunţ: Scrie numele autoarei şi titlul articolului din care este extras fragmentul (4 puncte). Scrie vecinii şi anul în care insula Mafate a fost desemnată de UNESCO. Este realmente jignitor pentru orice elev să-i soliciţi aşa ceva la examen. Ana are mere? Cine are mere? Da, după dezastrul de acum 3 ani, tendinţa a fost de a avea promovabilitate ridicată şi cum faci asta mai simplu decât simplificând subiectele. Greşit! Rolul cratimei ni se cere de 20 de ani. La fel ritmul, măsura, sinonime, epitete şi caracterizarea personajului. Cerinţe universale. Cât priveşte subiectul al III-lea, Compunere, am auzit zeci de elevi zicându-mi „Eu la compunere chiar nu mă pricep. Nu pot să inventez”. Şi atunci cum poţi include un subiect universal pentru unii elevi care, din păcate, nu au un grad ridicat de creativitate şi imaginaţie? Ca psihologi recunoaştem. Partea şi mai ciudată este că trec patru ani şi pentru BAC elevii primesc tot aceleaşi întrebări: Rolul cratimei şi sinonime. Domne’, la examene diferite, unul pentru un copil de 14 ani şi altul pentru un copil de 18 ani, în acelaşi an, tot despre cratimă să îl întrebi?

Cratima devine simbol naţional! La istorie la fel. Precizezi două Principate în text, Moldova şi Ţara Românească şi la punctul 3 soliciţi: „menţionaţi cele două principate”. Se oferă pentru transcriere 6 puncte. Domne’, nu poţi jigni nici un elev de 18-19 ani cu asemenea întrebări de clasa I-a. Cineva putea scrie alt Principat? Alte întrebări: „precizaţi cneazul înnobilat”. Păi, te uiţi în text şi iată-l. Sau „precizaţi secolul” (2 puncte). Nu-mi pot închipui că şi în acest an au fost suspiciuni despre erori în elaborarea unor subiecte. Totuşi, vorbim de subiecte care afectează 200.000 de elevi plus părinţii lor. Nu ne jucăm. Cât priveşte moda cu petiţiile, că romanul e psihologic, interbelic sau nu, lucrurile sunt prea clare pentru a mai fi dezbătute. Când ne trezim la realitate?

Citeste mai mult: adev.ro/o9xz55

ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

Statul care ucide. Cui îi pasă?

articol publicat pe Adevarul la 9 decembrie 2015

Nepăsarea ucide de două ori. Sunt tineri care o dată au fost trataţi cu nepăsare de către părinţi  fiind abandonaţi şi lăsaţi în grija statului. Iar statul, prin serviciile de asistentă socială, având obligaţia de a-i proteja şi de a le asigura condiţiile psihosociale pentru creştere şi dezvoltare, tot din nepăsare le favorizează decesul.

facebook photo

Aşa ar putea suna într-o descriere succintă cazul şocant al celor două sinucideri consecutive din Craiova. Cristina avea 13 ani şi Nik avea 19 ani. Erau prieteni. Moartea ei l-a influenţat astfel încât şi el cedează deprimării la doar cinci zile. Cel puţin câteva comentarii se pot desprinde: 1) Primul ar fi legat de condiţiile de trai şi de drepturile acestor copii care sunt grav şi constant încălcate inclusiv în prezent. Centrul de Resurse Juridice este singurul ONG care din 1998 luptă pentru respectarea drepturilor copiilor în România, sute de vizite, sute de rapoarte şi recomandări, lobby şi campanii cu impact în societate. Au cerut în repetate rânduri înfiinţarea unui Mecanism Independent de Monitorizare a respectării drepturilor omului. Ieri, Senatul s-a înduplecat. Cele două victime se alătură altor aproape 5.000 de persoane decedate în condiţii suspecte în centrele statului care trebuiau să îi protejeze. Din păcate, alţi 25.000 de copii şi adulţi cu dizabilităţi încă trăiesc în centre. Rapoartele CRJ şi scurtele apariţii media ne dezvăluie zi de zi cum sunt trataţi aceşti copii. Fiind ai nimănui, nerespectarea tuturor drepturilor e frecvent întâlnită, alături de abuzuri, violenţe, tortură, tratamente inumane şi degradante.

2) Că la stat e greu cunoaştem. Că salariile sunt mici şi personalul puţin. Că sunt centre care au un număr prea mare de beneficiari şi puţini psihologi (sau niciunul) iarăşi cunoaştem. Dar toate acestea nu sunt justificări pentru faptele grave ce au loc în spatele uşilor.

3) Constatarea mea că o bună parte dintre directorii acestor centre şi inclusiv directorii direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copiilor sunt numiţi politic şi preferenţial şi fără a deţine vreo competenţă sau experienţă profesională în domeniul amintit. Putem răsfoi CV-urile acestor indivizi şi descoperim că nu au prea mare legătură în formarea lor şi cariera anterioară cu domeniul asistenţei sociale. Dar pentru o funcţie de conducere, fie ea şi la stat, cine ar da înapoi. Aici cred că este o altă problemă esenţială. Că aceşti oameni îşi tratează angajaţii şi inclusiv beneficiarii ca pe nişte cifre. Scopul lor, în raportul anual de activitate, pe care îl înaintează instituţiilor sub a cărei conducere funcţionează, este să dea bine cu realizări de ordin material. Dacă se poate şi în presă. Ceva de genu „În 2015 am mai amenajat un teren de sport, am creat o anexă cu cinci camere ultramoderne, dar încă nu avem căldură deci nefolosibile şi am cumpărat televizoare noi (printr-un proiect european) dar încă nu le-am montat.” Accentul în viziunea directorului nu cade pe îmbunătăţirea calităţii vieţii acestor persoane, pentru că de fapt ei înşişi nu au o viziune corectă şi umană asupra a ceea ce înseamnă protecţia copilului. Deloc întâmplător în cazul Dolj am verificat constatarea mea veche. Surpriză. Se confirmă: Şeful direcţiei este un membru activ de partid, absolvent de Drept, cu funcţii la Consiliul Judeţean, apoi la Direcţia Sanitar Veterinară, la Clubul Sportiv, ba chiar pentru o perioadă e numit prefect. Teoria se verifică! Ce competenţe are domnia sa pentru domeniul pe care îl conduce, cum a fost unicul candidat pentru funcţia de conducere a DGASPC Dolj unde a şi revenit după o pauză politică, sunt întrebări extrem de dure?! Concluzia mea este că numirile politice, oriunde ar fi creează victime. Anchetele rămân anchete şi am sumbra bănuială că nimeni nu va plăti nici de această dată!

4) Asistenţii maternali sunt persoane cu inimă şi sunt opriţi de a le oferi ceea ce ani la rândul le-a lipsit copiilor instituţionalizaţi. În cazul Cristinei, femeia care a crescut-o de la 6 luni şi timp de 11 ani a suferit atunci când statul a decis mutarea ei de urgenţă într-un apartament al direcţiei. Pentru mânuitorii de documente nu contează sentimentele create, relaţiile emoţional-sociale dintre oameni, destinul afectiv al unui copil abandonat o dată şi încă o dată. Pentru ei contează indicatorii şi ceea ce spune, în interpretarea lor, legea. Am întâlnit asistenţi maternali care au decis să continue îngrijirea copiilor chiar dacă statul nu le mai oferea nicio contribuţie financiară. La mica înţelegere cu mama biologică aceştia au înţeles că nu se pot despărţi de copiii pe care îi crescuseră ani şi ani şi care li se adresează pe drept cuvânt cu „mamă şi tată“. Dragostea pentru cei adoptivi nu are cuvinte. Am întâlnit doamne, care dincolo de nemulţumirea financiară, lucrau de zeci de ani în centre, doar din pasiune şi din dragoste pentru sufletele abandonate „cum să-i lăsăm, ne e drag de ei, ne-am ataşat aşa de mult unii de alţii“. Într-o lume a părăsirii doar aceştia în inima lor le mai sunt mamă şi tată.

5) Mi se pare abuzivă măsura direcţiei de a duce cu sila 11 fete la Spitalul de Psihiatrie şi alte câteva zeci la consiliere, aşa la grămadă. La Spitalul de Psihiatrie cunoaştem că sunt trataţi bolnavii cu tulburări psihice. Care poate fi percepţia acestor copii, cum pot ei înţelege, când au ajuns pe holurile secţiilor de psihiatrie întâlnind adevăraţi suferinzi psihic, ce impact va avea asupra lor şi cum ar putea explica şefii lor că nu îi tratează ca pe nişte animale? Încă în România se apelează la consiliere şi psihoterapie doar în situaţii de urgenţă şi într-o manieră complet greşită.  Psihoterapia nu este un duş rece scurt şi obligatoriu aplicat unui câine comunitar şi psihoterapeuţii nu sunt nişte specialişti SMURD care „repară“ în două, trei zile ceea ce trebuia a fi rezolvat în câteva luni şi ani printr-un proces terapeutic de durată. Psihoterapeuţii nu sunt nişte mecani auto care repară ceva defect în mod urgent. Măsurile acestea aruncă o jignire inclusiv asupra tagmei psihologilor şi a serviciilor profesionale ale acestora inducând grave erori în percepţia individuală şi colectivă.

6) Despre Nik am aflat că a mai avut trei tentative de suicid. Cunoaştem că riscul de a comite suicidul creşte ajungând până la 95% în primele 14 zile după o tentativă. Era obligatoriu ca el să devină un caz prioritar şi să fie monitorizat permanent de angajaţii instituţiei. Afirmaţia directorului, cum că nu are obligaţia să verifice conturile de Facebook ale copiilor nu scuză. Nu despre Facebook era vorba aici.

7) În ambele cazuri, copiii doreau să revină în familiile adoptive şi detestau viaţa din instituţii. Mariana Voinea, asistentul maternal declara pentru Adevărul că „l-au luat de la mine pe motiv că nu aveam condiţii. Când veneau în vizită verificau să vadă dacă am şi praful şters. Păi, trei ani am avut condiţii, iar după, nu? Care este şi cum a fost respectat interesul superior al copilului?.“

Aş fi încântat dacă Preşedintele României, care apare des, în ultimul timp, înconjurat de copii, ba chiar i-a invitat pe unii atent selectaţi la Cotroceni, să fi avut o reacţie în acest caz sau/şi domnul Cioloş, că doar sub conducerea sa funcţionează aceste instituţii. Mă tem că nu vor face. Şi mă tem că azi alte sute de copii abandonaţi în centre trăiesc similare experienţe de viaţă traumatizante.

Citeste mai mult: adev.ro/nz3alf

ARTICOLE PSIHOLOGIE · REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

Vârsta la care tinerii consumă alcool a scăzut cu uimire până la 12 ani

interviu publicat de Odeta Vestemean in Sibiu 100 % la 10.07.2015

Nu există preocupare pentru efectele pe termen scurt ale abuzului de alcool în rândul tinerilor! Acesta este semnalul de alarmă pe care psihologul Mihai Copăceanu îl transmite, avertizând că alcoolul a început să fie consumat la vârste tot mai scăzute, devenind principalul mijloc de socializare la petrecerile unde participă tineri. Mihai Copăceanu este psiholog, specialist în domeniul adicţiilor, specializare obţinută la Institutul de Psihiatrie al Kings College London. A lucrat în Marea Britanie cu dependenţii de droguri şi a dezvoltat intervenţii moderne de reducere a consumului de alcool la adolescenţi. În prezent este consilier adicţii la Penitenciarul Codlea în cadrul proiectului PRISON unde derulează programe de suport pentru alcool şi droguri şi consiliere individuală cu deţinuţii.


Lucrați într-un proiect prin intermediul căruia oferiți consiliere persoanelor cu diferite tipuri de dependențe din penitenciare. Cum colaborați cu persoanele dependente de alcool?

Există o categorie de persoane unde dependenţa s-a instalat de ani buni şi după cum declară, au ajuns în puşcărie tot „din cauza băuturii”. Există o altă categorie de persoane care au comis acte pe fondul consumului de alcool, infrancţiuni precum tâlhării, ultraj conducere auto sau agresiuni. Deţinuţii sunt interesaţi direct de participarea la programe de intervenţie psihologică de grup şi de consiliere individuală în cabinete. Ce m-a uimit în ultimul an de când lucrez este numărul mare de tineri care ajung în penitenciar pentru fapte sub influenţa alcoolului.

BINGE-DRINKING-21

Prin ce modalități considerați că pot fi ajutate aceste persoane să depășească dependența?

Dependenţa are cauze diferite, deci poate avea şi soluţii diferite. Un adult s-a oprit din abuzul de alcool după ce a ajuns în pragul sinuciderii (aruncându-se de la etajul IV). Altul pentru că devenise extrem de violent fizic. Oricum pentru fiecare caz în penitenciar există o abstinenţă forţată şi ei îşi dau seama, pentru că încă din primele întâlniri mi-au mărturisit că „de când vorbim doar despre alcool avem o poftă nebună de a consuma”, adică acea dorinţa persistentă.

Care sunt notele dominante în cazul tuturor alcoolicilor?

Alcoolul este al 3-lea factor de risc pentru sănătate în Europa. Românii consumă 21 de litri de alcool pur pe an, adică de 2 ori mai mult decât este indicat. Există două extreme ineficiente în societatea românescă: una este aşa numita prevenţie primară pentru publicul general, prin mesaje antialcool, campanii media, egale cu zero şi cealaltă extremă este intervenţia târzie pentru dependenţii de alcool. Dar de segmentul de mijloc nu se ocupă nimeni. De cei care se află la abuz. Şi de efectele abuzului de alcool. Chiar dacă scuza este „beau ocazional”. Cum se cuantifică suferinţele unei tinere care a fost abuzată fizic sau/şi sexual de iubitul ei sau de soţ sau de un străin pentru că acesta era beat ? Cine se ocupă de violenţa sub influenţa alcoolului şi de paşii care premerg dependenţa. Aici trebuie intervenit pentru a preveni orice riscuri grave ulterioare. Când vorbim de dependenţa de alcool avem în minte imaginea unui adult de vârsta a doua, trecut de 45-50 de ani, care a consumat toată viaţa alcool, care bunăoară estă sărac, fără loc de muncă şi alungat de familie, care tremură şi întregul chip îi este îmbătrânit. Este o imagine incorectă şi incompletă deoarece alcoolul nu se adresează doar acestei categorii de vârste. Ce neglijăm în România sunt două aspecte: 1) alcoolul afectează în aceşti ani, mai mult ca oricând populaţia de gen feminin. Fetele de azi consumă mult mai mult alcool decât în urmă cu 5 ani. Devine mult mai la modă pentru o fată să consume alcool. Ruşinea şi inhibiţia au dispărut. Şi 2) alcoolul afectează tinerii. Vârsta la care tinerii consumă alcool a scăzut cu uimire până la 12 ani.

Tineri-beti

Cum poate fi prevenită ajungerea persoanelor în faza dependenței de alcool?

Să te opreşti la timp sau dacă ştii că nu poţi să te opreşti să eviţi pe cât posibil orice împrejurare, context, situaţie de risc şi orice persoană care te-ar îndemna la un abuz de alcool. Din păcate graniţa de la uz la abuz şi apoi dependenţă se trece pe nesimţite. Încercările repetate de a se opri rezultate cu eşec sunt de fapt argumente (şi criteriul de diagnostic) că de fapt oricât de mult ţi-ai propune să renunţi la alcool nu reuşeşti fără sprijin. Sau o altă amăgire: plec de acasă cu gândul că voi evita consumul şi sfârşeşti abuzând. Sau „beau doar un pahar, atât cât să nu par discordant”. Şi în zadar.

Spuneați că o problemă majoră cu care ne confruntăm este vârsta tot mai fragedă la care se începe consumul alcoolului. Ce se poate face la nivelul tineretului?

Aici avem o mare problemă prea puţin sesizabilă la nivel de comunitate sau naţional, de politici publice de sănătate. Riscurile sunt acute la nivel familial. Adolescenţii români consumă foarte mult alcool mai ales cu prilejul ieşirilor în club sau a petrecerilor de weekend. Seara şi în weekend consumul de alcool este exagerat. Despre alcool se vorbeşte foarte mult în termeni de „dependenţă”, de beţivani sau de sărăntoci, însă abuzul de alcool în rândul tinerilor conduce la riscuri nebănuite şi negândite nici de consumatori, nici de părinţii acestora. Studiile internaţionale ne arată că consumul de alcool este cea mai puternică formă de socializare în rândul tinerilor. Deci trebuie intervenit aici pentru a preveni consecinţele negative ulterioare. Din nefericire, NU există preocupare pentru efectele pe termen scurt ale abuzului de alcool în rândul tinerilor. Agresiunea fizică, agresiunile sexuale, accidentele rutiere, uitarea sau pierderea de lucruri importante (telefoane, bani), sexul neprotejat, internările la urgenţă sunt cele mai dese dintre aceste efecte. Care credeţi că a fost primul gest al unui absolvent de liceu, acum după Bac sau şi chiar al unui de clasa a VIII-a? A ieşit la terasă să bea ceva şi seara a mers în cluburi să se distreze: „hai să ne îmbătăm că am scăpat de examene”, iar părinţii devin extrem de iresponsabili în aceste cazuri. Nici nu ştiu la ce oră au ajuns acasă sau unde şi cu cine îşi vor petrece noaptea. Un taximetrist a fost ucis anul trecut tot pe fondul consumului de alcool, într-o noapte, când nişte tineri, unii minori, au ieşit din club.

Cum pot fi protejați adolescenții de mesajele subliminale în direcția consumului de alcool ? Chiar în această perioadă Delia a lansat o piesă nouă, cu niște versuri de genul, „mamă, sunt beată”, deoarece altfel nu-și poate uita iubitul de care s-a despărțit și exemplele pot continua..

Mesajele au o influenţă considerabilă dar pe mine, ca psiholog, mă intrigă persoanele care în mod conştient abuzează de alcool. Desigur, grupul de prieteni este un factor favorizant. Azi, este cool să te îmbeţi, să-ţi fie rău şi să faci gesturi de care nu-ţi mai aminteşti. Pentru că e cool să povesteşti asta. Şi tinerii care fac aceste gesturi devin apreciaţi de colegii lor.

Ați studiat la Oxford o perioadă de timp – care a fost percepția, în străinătate cum sunt gestionate de către autorități etapele de prevenire și educare?

O întrebare foarte bună. Am studiat 3 ani în Anglia, doi la Oxford şi unul la Londra. Acolo alcoolul este o prioritate naţională de zeci de ani şi se iau măsuri pentru reducerea efectelor negative. Impozitarea băuturilor şi reducerea disponibilităţii sunt două măsuri extrem de eficiente. Un drog este consumat mai ales dacă este accesibil. Gândiţi-vă că în Anglia nu poţi cumpăra alcool după ora 23.00. Magazinele non-stop funcţionează, dar raftul cu băuturi este încuiat. Desigur nu se vinde alcool tinerilor. Tinerii care par minori după aspect sunt legitimaţi. Am avut colege românce nedezvoltate fizic ce păreau a fi de 16 ani şi mereu erau legitimate la Tesco. Tinerii cumpără foarte multă băutură din supermarkerturi pentru că este mai ieftină. În Sibiu, în weekend deseori văd la coadă la supermarketuri elevii de clasa a 9-a sau şi mai mici cu sticle de vodkă şi cola. Nimeni nu îi opreşte.

comma
Ce soluții vedeți pentru reducerea amplorii fenomenului alcoolismului în România?

Am învăţat că în reducerea fenomenului nu este eficientă intervenţia târzie şi ultimă asupra dependenţei. Dependenţa, boală fiind, este stadiul ultim, ci încă de la primele semne, de la abuz. Dar acesta este ignorată şi tolerată. În Anglia există intervenţii psihologice încă din şcoală la copiii cu trăsături de personalitate care reprezentau un risc crescut pentru a deveni consumatori de alcool. Şi acestea erau eficiente.Această înseamnă prevenţie, nu un afiş pe un gard. Să identifici cine este persoana care peste câţiva ani va abuza alcool şi mai tărziu va deveni dependent.
De asemenea, trebuie să se respecte legea de a NU vinde alcool tinerilor. Nu am întâlnit un bar în Sibiu care să zică „nu alcoolului sub 18 ani”. Dimpotrivă am întâlnit zeci de situaţii în care elevi pe care îi cunoşteam din şcoală, unii chiar de 15,14 ani au primit fără nicio dificultate alcool. Şi nu puţin. În cluburile de noapte se consumă foarte mult alcool. De asemenea, tinerii sub 18 ani sunt bineprimiţi. Părinţii lor ce păzesc? Nu cunosc vreo autoritate a statului care să intervină prin controale la comercianţii aceştia. Apreciez însă acţiunile Poliţiei Sibiu pe care o găsesc des prin jurul barurilor de noapte. Foarte bine. Dar celelalte autorităţi ce fac?

Deşi o mare problemă de sănătate publică, alcoolul nu interesează pe nimeni. Care Guvern al României a adoptat o Strategie Naţională Anti Alcool ? Care sunt alternativele de terapie şi reinserţie socială ale dependenţilor de alcool? Ce soluţii au? Stigmatizare, învinovăţirea, trimiterea la psihiatrie sau la poliţie. Atât.

ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

Copiii români, cei mai fericiţi din Europa! Cum explică specialiştii acest clasament surprinzător

articol publicat de Claudia Spridon la 19.08.2015 pe Adevarul aici 

copii romani

Copiii români sunt cei mai fericiţi din Europa, potrivit unui studiu de amploare făcut de o asociaţie britanică, la care au participat elevi cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani din 15 ţări. Copiii români ocupă locul doi în lume, în topul fericirii, după cei din Columbia, în timp ce la coada clasamentului s-au situat ţări precum Marea Britanie şi Germania.
Specialiştii atrag însă atenţia că acest clasament este discutabil, întrucât fiecare copil percepe altfel fericirea.  

Totuşi, potrivit studiului, copiii români au o stimă de sine ridicată, sunt mulţumiţi de aspectul lor fizic şi sunt încântaţi de ceea ce fac la şcoală. De cealaltă parte, britanicii de 10-12 ani sunt nemulţumiţi de viaţa lor în ansamblu şi au probleme atunci când vine vorba de încrederea în propriul aspect fizic.

Ce face copilul român de 12 ani şi ce face un copil britanic la 12 ani? La 12 ani copilul este deja integrat într-un colectiv şcolar, are prieteni, socializează, îl preocupă deja timpul liber, sporturile şi probabil micile pasiuni încep să devină importante. Evident că nu mai este copil speriat şi nesigur abia intrat în şcoala şi nici nu este copil aflat la pubertate spre adolescentă când apar alte neplăceri. Teoretic e o perioadă prielnică copilăriei sale”, explică psihologul Mihai Copăceanu.

În opinia acestuia, copiii defavorizaţi social pot raporta un grad ridicat de fericire dacă universul lor de manifestare se limitează la viaţa la ţară, creşterea animalelelor şi legătura cu natura.

„Ce poate fi mai fericit pentru un copil dintr-un sat de munte decât să se joace zilnic, după câte ore de şcoală, pe întinsa pădure din jurul casei sale ? chiar dacă nu are curent electric. El este mulţumit. Are prieteni cu care să se joace. De fapt el raportează fericirea sa la condiţiile sale. Nici n-ar şti cum să utilizeze o tabletă şi probabil l-ar pliciti acest fapt”, a punctat specialistul.  

Copiii, mulţumiţi de ce învaţă la şcoală    Mai departe, studiul arată că elevii de 10 ani de la noi au acordat nota 9,3 sistemului de învăţământ, declarându-se încântaţi de materiile pe care le studiază şi de modul în care li se predă la şcoală. Însă, copiii cu doi ani mai mariau scăzut nota dată sistemului de învăţământ la 8,9.    O explicaţie pentru nota mare obţinută de sistem, care este deseori criticat pentru carenţele sale, ar fi lipsa de alternative a copiilor.

„O familie de români, acolo unde este cazul, chiar se implică într-o educaţie de succes, cu rezultate şcolare ridicate, tocmai pentru mândria părinţilor. Părinţii îşi hrănesc propria stimă de sine prin rezultatele educaţionale ale copiiilor”, susţine Mihai Copăceanu.  

Agresivitatea în şcoli, un fenomen de amploare 

Acelaşi studiu arată, însă, că elevii sunt conştienţi de gradul ridicat al violenţei în şcoli, fenomen ce a luat amploare în ultimii ani. Concret, 19% din respondenţi susţin că au fost implicaţi în cel puţin trei incidente violente în sala de clasă în decursul unei luni, în timp ce 11% spun că au avut altercaţii cu colegii o singură dată. Ţara noastră se clasează, astfel, pe primul loc din punct de vedere al violenţelor în instituţiile de învăţământ.

„Din fericire în România fenomenul de buling nu este atât de ridicat precum în alte ţări deşi mai ales în ultimii doi ani bulingul în şcoli a crescut. În raportarea gradului de fericire, relaţia cu şcoala are un loc esenţial”, completează Mihai Copăceanu. 

Cercetarea a încercat să scoată la iveală şi măsura în care copiii  din categoria 10 – 12 ani îşi cunosc, încă de mici, drepturile. Astfel, 77% din copiii norvegieni au explicat că îşi cunosc drepturile, pe locul doi situându-se micuţii din Columbia, iar pe trei cei din Polonia. România ocupă locul 6 în clasament, codaşi fiind englezii şi sud coreenii, şi ei nefericiţi conform studiului amintit.

Dacă au răspuns afirmativ nu înseamnă că îşi cunosc drepturile. Întrebarea imediat următoarea de verificare ar trebui să sune « care sunt drepturile tale. Enumeră-mi te rog 5 dintre acestea”. Copiii de 10 ani din România încă nu beneficiază de totalitatea drepturilor lor, fie că vorbim de mediul familial sau de cel şcolar”, a precizat psihologul. 

Copiii români nu sunt independenţi de familie   Acesta este ferm convins că răspunsurile date de copiii români ar fi fost complet diferite dacă aceştia ar fi responsabilizaţi de mici şi independenţi parţial de familie, aşa cum se întâmplă în alte ţări eurpene precum Finlanda, Danemarca sau Marea Britanie.

„Răspunsurile au fost influenţate în mare măsură de faptul că la noi părinţii se implică activ în viaţa copilului cel puţin până la clasa a XII-a”, a adăugat Copăceanu.

Studiul arată de asemenea că fetele din Marea Britanie sunt pe penultimul loc în ceea ce priveşte încrederea în propriul aspect fizic, acordându-şi nota medie 7,3, în condiţiile în care cea maximă este 10. Fetele românce s-au clasat pe primul loc, acordându-şi nota 9,4.

„Fetele de 12 ani au o imagine de sine ridicată pentru că se simt bine cum arată. Dar treptat apare o schimbare. Fetele din România încă de la 12 ani devin din ce în ce mai mult interesate de aspectul fizic, de modul în care se îmbracă, de machiaj, tunsoare şi de imaginea corporală,de masa corporală”, conchide psihologul.  

Topul tărilor cu copii fericiţi

1 Columbia

2 România

3 Israel

4 Turcia

5 Africa de Sud

6 Algeria

7 Ethiopia/Nepal

8 Spania

9 Polonia

10 Norvegia

11 Estonia

12 Germania

13 Anglia

14 Coreea de Sud

Citeste mai mult: adev.ro/ntcbgv

ARTICOLE PSIHOLOGIE

Abandonul şcolar România locul 3 în Europa

09articol publicat de Ana Maria Matusoiu în Tribuna la 12.08.2015

Ne fălim cu statutul nostru de europeni şi avem pretenţia ca lucrurile să decurgă şi la noi la fel ca în marile ţări ale bătrânului continent, dar, din păcate, în numeroase domenii ne lovim de o realitate cruntă, cât de poate de… românească. Câţi elevi abandonează, de exemplu, şcoala în România şi care sunt cauzele care îi determină să o facă? Anul trecut, potrivit unui studiu Eurostat, rata abandonului şcolar a depăşit 18%. Asta înseamnă că cel puţin 18% dintre tinerii României nu au studii, nici măcar pe cele obligatorii, adică avem în faţă o generaţie cu un viitor sumbru. La nivelul judeţului Sibiu, statistica arată că, anual, în jur de 450 de elevi renunţă la şcoală, iar majoritatea o fac pentru că, spune psihologul Mihai Copăceanu, pentru ei şcoala nu mai este o valoare.

Locul trei la rata aban­do­nului în Europa este ocupat de România. Ţară în care, potrivit unei statistici UNICEF, abandonul şcolar este în creş­tere în ultimii ani şi afec­tează în special patru cate­gorii de copii: cei de etnie romă, cei care au crescut în familii sărace, cei din mediul rural şi cei cu dizabilităţi. În 2012, rata abandonului şcolar a fost de 17,4%, în scădere faţă de 2011, când a fost de 17,5%, însă mult peste media de 12,8% din Uniunea Euro­peană, potrivit cifrelor publi­cate de Eurostat. Cele mai mari probleme se înregistrează la nivelul învă­ţământului liceal şi profe­sio­nal, la care, în 2012, apro­ximativ 13% dintre elevi au renunţat.

Abandonul şcolar este mai scăzut în Sibiu faţă de alte judeţe

Fenomenul de abandon şco­­­lar nu ocoleşte niciun ju­deţ din România, însă cifrele arată că în unele localităţi din ţară situaţia este mult mai critică decât la noi. În judeţul Sibiu, potrivit datelor centra­lizate de Inspectoratul  Şco­lar Judeţean, fenomenul de abandon şcolar a scăzut în anul şcolar 2013-2014 faţă de anul şcolar 2012-2013.  Din totalul elevilor înscrişi în învăţământul primar, gimna­zial şi liceal din anul şcolar 2013-2014, 428 au renunţat, cei mai mulţi dintre ei fiind li­ceeni. Cifra a scăzut faţă de anul şcolar 2012-2013, când 467 de elevi au abandonat şcoala. Media aritmetică pentru cei doi ani arată că, anual, circa 450 de copii renunţă la şcoală, în judeţul Sibiu. Cei care din propria voinţă sau din cauza părinţilor abandonează şcoala timpuriu aparţin mai ales unităţilor de învăţământ din mediul rural, în anul şcolar 2013-2014, abandonul şcolar la învăţământul primar şi gimnazial înregistrându-se îndeosebi în şcolile din Blăjel, Jina, Slimnic, Brateiu, Gura Râului şi Vurpăr. „La nivel liceal (în clasele a IX-a şi a X-a – învăţământ obligatoriu), elevii care abandonează şcoala provin cu precădere din mediul rural. Un procent ridicat de abandon se înregistrează la învăţământul special (10 elevi la învăţământul primar, 8 la învăţământul gimnazial şi 45 de elevi la liceu)”, se arată într-un plan de măsuri pentru prevenirea absenteismului la nivelul judeţului Sibiu.

Când simt că şcoala nu mai e o valoare, munca le face cu ochiul elevilor

Statisticile arată că înainte de ’89 rata abandonului şcolar era extrem de scăzută. Vorbim de o nesemnificativă cifră de 2% comparativ cu 18% în prezent. Cum se face că în 25 de ani cu 16% mai mulţi elevi au decis să renunţe la şcoală? Despre asta a vorbit, pentru Tribuna, psihologul Mihai Copăceanu care a explicat că dacă atunci cifra de şcolarizare era mult mai mică şi regulile erau foarte stricte, acum încrederea elevilor faţă de şcoală a scăzut. „În ultimii ani a scăzut calitatea educaţiei şi a scăzut foarte mult încrederea elevilor pentru educaţie. Nu se mai acordă o importanţă considerabilă şcolii. Şcoala nu mai reprezintă o valoare pentru elevi”, a explicat psihologul. În plus, regulamentele şcolare care vin în concordanţă cu conduita şcolară a elevilor sunt slab aplicate astăzi, crede Mihai Copăceanu, iar dacă ar exista sancţiuni, lucrurile ar sta diferit.

De ce renunţă elevii la şcoală?

Absenteismul este, spune Copăceanu, o cauză directă pentru abandonul şcolar, fenomen care ar putea fi însă evitat dacă legea s-ar respecta. Spre exemplu, deşi la începutul acestui an a fost introdus un nou regulament care prevede amenzi pentru părinii care nu îşi trimit copiii la şcoală, marea problemă este că acesta încă nu se aplică. O altă categorie sunt elevii din familiile defavorizate social, în special liceenii, care aleg să renunţe la şcoală pentru a munci. Responsabili de abandonul şcolar al copiilor lor pot fi consideraţi şi părinţii care pleacă să muncească în străinătate. „O nouă rată de abandon e dată de copiii care au părinţi la muncă în străinătate. Cel mai mare dintre copii, chiar dacă e minor, devine capul familiei, el este cel care va trebui să aibă grijă de familie şi nu are de ales”, mai spune Mihai Copăceanu.

O altă cauză a abandonului şcolar o reprezintă delincvenţa juvenilă. Rata abandonului şcolar la nivelul judeţului Sibiu e însă înşelătoare, crede Mihai Copăceanu. Şi asta pentru că în calculul general sunt puse laolaltă liceele de elită, unde rata abandonului şcolar este zero, cu şcolile foarte slabe, unde peste 35% dintre elevi renunţă să mai frecventeze cursurile. „Din punctul meu de vedere, acolo ar trebui să se intervină de urgenţă. În abandonul şcolar trebuie luate cazurile şi situaţiile de risc. Aici avem şcoli, fie că sunt generale, fie că sunt licee în funcţie de zona socio-economică. Dacă noi luăm media asta şi calculăm aşa, riscăm să fim înşelaţi, pentru că punem în aceeaşi oală şcolile foarte bune cu cele slabe”, mai spune Mihai Copăceanu. Nici abandonul universitar nu este de neglijat. Dacă la o facultate de Psihologie, de exemplu, se înscriu în anul I în jur de 120 de tineri, după primele luni şi prima sesiune renunţă 30, iar în anul trei ajung  doar jumătate sau chiar mai puţin. „Sunt o grămadă de criterii care duc la abandon, însă cel mai important ar putea fi credinţa tinerilor că şcoala nu asigură un loc de muncă. Şi atunci renunţă”, mai spune Copăceanu.

Ce este de făcut pentru a diminua rata abandonului şcolar?

Prima acţiune trebuie să aparţină dirigintelui. În cazul în care constată
riscul de abandon prin absenteism ridicat, el trebuie să anunţe direcţiunea, care are obligaţia să intervină, spune psihologul. „Fie că e vorba de sprijin social, economic, de intervenţia psihologului sau a instituţiilor esenţiale din comunitate. Constat că şcolile se rezumă la a raporta cifre”, conchide Mihai Copăceanu.

La nivelul Prefecturii judeţului Sibiu există un plan operaţional care include acţiuni comune ale instituţiilor statului contra abandonului şcolar, inclusiv MAI şi DGASPC. O speranţă vine şi de la Guvern, care s-a împrumutat 200 de milioane de euro la Banca Mondială, bani pe care vrea să îi investească într-un proiect de reducere a abandonului şcolar şi creştere a numărului absolvenţilor de învăţământ superior. Este o măsură ale cărei rezultate se vor vedea, poate, în câţiva ani.

ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

Evaluarea Naţională 2015

interviu oferit publicatiei Adevarul publicat de Ioana Nicolescu şi Claudia Spridon la 25 iunie 2015

E

Rezultate Evaluare Naţională 2015. Ministerul Educaţiei anunţă care sunt rezultatele la Evaluarea Naţională 2015, astăzi la 14:30. Experţii vor dezbate procentele comunicate de minister şi subiectele primite de elevi, cât şi ce va urma la admiterea de la liceu, la Adevărul Live de la 15:00.

Concurenţa pentru un loc la liceul Tudor Vianu va fi acerbă, subiectele au fost uşoare. Anticipez că ultima medie de intrare va creşte. Subiectele au fost foarte uşoare, problema este că nu se mai departajează elevii buni de cei foarte buni. În ultimii ani lipseşte la matematică acel subiect care să facă diferenţa pentru nota 10”, a explicat George Trifan, profesor de Matematică la Adevărul Live.  Acesta susţine că practic examenul care face diferenţa între elevi este cel de Limba Română. „Este aberant ca departajarea să fie făcută de subiectul de Limba Română”, a explicat Trifan.

Şi psihologul Mihai Copăceanu spune că au scăzut standardele prin subiectele date la Evaluarea Naţională. „Pierd foarte mult liceele foarte bune. Un elev care a luat 9,80 în 2015 este mai slab pregătit decât unul care  a luat 9,50 acum doi ani. Nu ştiu dacă acesta este obiectivul Ministerului Educaţiei”, a explicat Copăceanu, adăugând că diferenţa de 10 procente este una forţată. „Cele care pierd sunt şcolile de top, liceele de prestigiu, care vor avea elevi cu note mari dar care nu atestă cu adevărat că ei sunt foarte buni”, a completat Copăceanu.

Rezultate Evaluare Naţională 2015

George Trifan mai spune că altfel se lucrează la o clasă în care colectivul este omogen şi nu doar patru vârfuri, cum s-a întâmplat în ultimii ani.  „În liceele de top ajung copii care nu fac faţă. Ca profesor, eşti nevoit să cobori ştacheta, să te adaptezi la ce ai. Nu poţi la o clasă la care dacă nu ai cu cine să faci performanţă”, a precizat Trifan, adăugând că au fost 409 medii de zece.    „Îi minţin pe elevi, îi minţim pe părinţi”   Proximitatea ar trebui să fie ultimul criteriu de luat în calcul atunci când un părinte alege liceul pentru copilul său.

În opinia lui Adrian Troie, directorul adjunct de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, susţine că vor creşte mediile la admiterea la liceu.    „Nu există generaţie formată din oameni mai proşti sau din oameni mai deştepţi. Când rezultatele sunt cu 10-15% mai mari, nu plecăm de la premisa că anul acesta sunt copii mai deştepţi, ci trebuie să ne gândim la nivelul subiectelor, care au fost mult prea uşoare. Grav este că ele nu încurajează creativitatea copiilor deloc”, a explicat Troie.    Conform acestuia, copiii sunt pregătiţi nu să înveţe ci să ia note mai mari la aceste examene. „Eu cred că notele sunt prea mare şi cred că subiectele sunt prea uşoare. Nu facem nimic dacă tot coborâm nivelul de dificultate şi ne vom minţi singuri”, a precizat Troie.  Acesta a subliniat că ultimele medii de admitere din 2014 au fost în jurul a 9,70. „Îi minţin pe elevi, îi minţim pe părinţi”, a explicat Troie.

Sfaturi pentru elevi

„Aş fi foarte curios să aflu un punct de vedere al celui de la centrul de evaluare, la ce indicatori din sistem a avut acces de a fost determinată să conceapă un astfel de subiect de dificultate redusă”, a mai spus şi profesorul de informatică George Trifan.

Potrivit lui Mihai Copăceanu, raţiunea Ministerului Educaţiei, care a scăzut gradul de dificultate la examen, a fost aceea de a avea rata de promovare mare.

„Nu cred că mai putem vorbi de un nivel mediu. Nu ştim exact la ce nivel sunt copiii, pentru că subiectele nu evaluează corect modul în care au fost ei pregătiţi. Cunosc locuri unde notele reflectă realitatea, dar sunt şi şcoli unde notele sunt umflate”, a punctat Trifan.

„Viaţa nu se sfârşeşte cu acest examen. Dacă au intrat la un liceu unde nu se regăsesc, se pot transfera. Sfatul meu este pentru părinţi care pot pune o presiune foarte mare pe cei mici.

Părinţii ar trebui să inveţe că elevii îşi aleg liceul”, a spus şi Copăceanu.   UPDATE: Rata de promovare a Evaluării Naţionale 2015 este de 79,3%, cu 10 procente mai mare ca anul trecut, a anunţat Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. 158.568 candidati, 409 medii de 10, în condiţiile în care anul trecut au fost 225 medii de 10. Procentul notelor peste 5 s-a mărit în toate judeţele mai puţin în Teleorman, care a scăzut de la 74% anul trecut la 67%.

646x404

 

În Bucureşti, procentul notelor peste 5 este de 89% faţă de faţă de 82% anul trecut. La nivel naţional, procentul notelor peste 5 la Limba Română este de 85,4%, iar la matematică este de  73,5%. Rezultate Evaluare Naţională 2015. Invitat în platou este profesorul George Trifan de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu”, unul dintre cele mai bune licee din ţară. George Trifan este unul dintre profesorii care pregăteşte olimpicii României la Informatică. De asemenea, prin Skype ni se va alătura psihologul Mihai Copăceanu, blogger adevarul.ro, iar prin telefon va interveni directorul-adjunct de la Colegiul Naţional „Sf. Sava”, profesorul Adrian Troie. Adevarul.ro vă ţine la curent cu ultimele informaţii despre rezultatele de la Evaluarea Naţională 2015. Subiecte Evaluare Naţională 2015 Subiectele de la Evaluarea Naţională din acest an au fost accesibile, atât la Limba Română, cât şi la Matematică, susţin elevii şi profesorii, care au fost surprinşi de variantele care au fost trase la sorţi. La Limba Română, elevii au avut de scris despre basm, în timp ce la Matematică, cea mai temută probă de la evaluare, nivelul subiectelor a fost uşor spre mediu. Singura probă care i-a pus în dificultate pe elevi a fost examenul de la Limba Maternă, în special cel de germană, unde gramatica le-a dat bătăi de cap candidaţilor.

CALENDAR ADMITERE LICEU 2015 3 iulie 2015 – Afişarea, în fiecare şcoală gimnazială, a listei candidaţilor la liceu, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere 6 iulie 2015 – Eliberarea fişelor de înscriere pentru elevii care solicită să participe la admitere în alt judeţ 6 – 8 iulie 2015 – Repartizarea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi 3 – 7 iulie 2015 – Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a 3 – 7 iulie 2015 – Introducerea în baza de date computerizata a datelor din fişele de înscriere 4 – 8 iulie 2015 – Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor editate de calculator, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator 14 iulie 2015 – Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015 – 2016 15 iulie 2015 – Afişarea în şcolile gimnaziale a rezultatelor/a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în liceele din judeţ 15 iulie 2015 – Afişarea de către liceu a listei candidaţilor repartizaţi în acea unitate 16 iulie – 24 iulie 2015 – Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi

Peste 70% din candidaţi au luat note peste 5 la Evaluarea Naţională din 2014 La rezultatele parţiale de anul trecut de la Evaluarea Naţională, din cei aproape 160.000 de elevi care au dat examenul de Capacitate 2014, 113.250 (70,8%) au obţinut medii peste 5, iar alţi 46.703 (29,2%), medii sub 5. După soluţionarea contestaţiilor, procentul mediilor peste 5 luate de elevi a fost de 71,12%, potrivit Edu.ro. La nivel naţional, au fost 88 de medii de 10, cele mai multe înregistrându-se în judeţul Olt, unde nouă elevi au intrat la liceu cu media 10.

Citeste mai mult: adev.ro/nqjwxy