ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

Cum au ajuns românii insensibili la suferinţa celor din jur: compasiunea scăzută, pusă pe seama luptei pentru putere şi bani

articol publicat de Lizeta Oprea pe Adevarul.ro la 9 noiembrie 2016

Primul studiu cu privire la nivelul de empatie al cetăţenilor din 63 de ţări plasează România pe un loc codaş, fapt pe care specialiştii îl pun pe seama instabilităţii economice, a corupţiei ridicate şi nepotismului.

Un grup de cercetători din Statele Unite au realizat primul studiu privind nivelul compasiunii şi puterii de empatie a oamenilor. La acesta au participat 104.000 de persoane din 63 de ţări, rezultatele reprezentând o adevărată surpriză chiar şi pentru oamenii de ştiinţă, care au constatat că ţările din topul clasamentului sunt cele marcate de agresiuni şi războaie.

https://tolsto.wordpress.com/2016/05/11/despre-empatie/
https://tolsto.wordpress.com/

Cei mai empatici oameni din lume sunt în Ecuador, Arabia Saudită şi Peru. Danemarca a fost clasată pe locul al patrulea, urmată de Emiratele Arabe Unite, Coreea şi Taiwan. La polul opus, cei mai puţin empatici s-au dovedit a fi cetăţenii din Estonia, Venezuela şi Lituania. Ţara noastră se află la coada clasamentului, românii ocupând locul 54 din 63.

Interesant este şi faptul că şapte din ultimele zece ţări ale clasamentului se regăsesc în Europa de Est. Psihologul Mihai Copăceanu (foto jos) a declarat pentru „Adevărul“ că nu consideră că de vină ar putea fi regimurile politice experimentate de aceste state. „Bulgaria, Estonia, Polonia şi Venezuela sunt tot printre ultimele. Alţii ar putea crede că în aceste ţări a existat comunismul, dar nici acesta nu este un răspuns ultim. E greu de caracterizat ce se întâmplă în Venezuela. În România sunt tineri de 26 de ani născuţi şi crescuţi în postcomunism şi mă îndoiesc că la nivel empatic sunt diferiţi faţă de părinţii şi bunicii lor“, este de părere Copăceanul.

Psihologul subliniază şi faptul că ţările de pe primele locuri sunt extrem de diferite, de la cultură, societate, civilizaţie, economie, populaţie până la nivel de trai şi situaţie politică.

Războiul creează empatie

Dr. William Chopik de la Michigan State University, coordonatorul studiului, s-a declarat surprins de rezultate, având în vedere că Orientul Mijlociu se identifică adesea cu războiul. Echipa de cercetători sugerează că o explicaţie ar putea fi că cetăţenii empatici se identifică cel mai mult din punct de vedere afectiv cu cetăţenii altor ţări care trec prin situaţii dificile.

Pe de altă parte, Copăceanu susţine că empatia este legată de afectivitate şi tinde să creadă că societăţile care trec prin război vor fi mai empatice, precizând totuşi că, din păcate, nu toţi oamenii reacţionează similar în situaţii de război.

Empatia este doar un aspect al comportamentului prosocial. Nu este suficient să fii empatic, dar este necesar să fii empatic pentru a sări în ajutor. În ţările cu empatie ridicată s-au descoperit şi niveluri ridicate de agreabilitate, conştiinciozitate, stimă de sine, afectivitate, bunăstarea subiectivă şi comportament prosocial. Ceea ce înseamnă că empatia este situată într-o reţea mai largă de caracteristici psihologice, de experienţe emoţionale şi comportamente sociale“, a adăugat Copăceanu.

Românii nu sunt dispuşi să-şi ajute dezinteresat aproapele

Despre poziţionarea României la coada clasamentului empatiei, psihologul Mihai Copăceanu tinde să nu dea crezare vorbelor din popor, precum cea cu „să moară şi capra vecinului“, însă subliniază că aceste expresii au un grad de relevanţă pentru că se nasc şi sunt valabile într-un anumit popor şi nu în altul.

Empatia are multe sensuri şi diferenţe la nivel individual, colectiv şi naţional. Nu mă uimeşte deloc faptul că România este pe acest loc, pentru că realitatea cotidiană din ultimii ani susţine această poziţie. Studiile de psihologie socială şi micile experimente sociale din România pentru a evalua modul în care oamenii reacţionează empatic şi solidar nu au avut rezultate diferite. Românii nu sunt persoane dispuse să-şi ajute într-un mod dezinteresat aproapele. Unii ar putea justifica de pildă că sărăcia îi face pe români reci şi indiferenţi, însă totuşi avem pe scala empatiei şi ţări mai puţin bogate decât România, precum Serbia sau Filipine. Dimpotrivă, oamenii săraci par a fi mai empatici şi se ajută reciproc. Indienii, ungurii şi croaţii sunt mai empatici decât noi“, a declarat Copăceanu.

Reacţia colectivă, aproape nulă

Printre posibilele cauze ale gradului scăzut al empatiei românilor, psihologul a amintit şi instabilitatea economică, lupta pentru putere şi bani, corupţia ridicată, nepotismul: „Categoric aceste aspecte au o influenţă în existenţa unor comportamente sociale de tip individualist ceea ce contravine empatiei şi prosocialului. Faptul că la nivel social campaniile umanitare, acţiunile de voluntariat şi rolul societăţii civile sunt extrem de scăzute în  România devine iarăşi relevant.“

El se declară dezamăgit şi de pasivitatea românilor faţă de semenii din imediata lor apropiere: „Şi pe stradă, în situaţiile de violenţe fizice sau furt sau tulburarea liniştii publice, reacţia colectivă este aproape nulă. Nu ne interesează, nu e treaba noastră. Cred că empatia se învaţă. Că învăţăm de mici să ajuţăm, să devenim prosociali, să respectăm emoţiile şi trăirile semenilor noştri, mai ales cele negative.“

Modelul cultural românesc este un model de supravieţuire

Alfred Bulai (foto dreapta) consideră că empatia şi tot ce presupune ea este foarte greu de definit, iar interpretarea din timpul studiului nu este atât de simplă. „Poţi să spui că oamenii sunt diferiţi, dar să faci o ierarhie este mai mult decât periculos. Criteriile sunt construite în funcţie de un model cultural. Este evident că sunt populaţii mai empatice decât altele, pentru că ţine de modelul de familie. În general oamenii care seamănă între ei sunt mai empatici. De exemplu, într-o comunitate din Africa toţi cei din jur sunt exact la fel, nu au cunoştinţe despre alte comunităţi din lume. Într-o comunitate subdezvoltată, ariile de cunoştinţe sunt în jurul tău. Este discutabil pentru că definiţia empatiei poate fi făcută în multe modalităţi. Nu se poate merge pe logica unui singur tip de abordare“, a spus sociologul.

Conform studiului, există diferenţe majore în întreaga lume cu privire la modul în care oamenii resimt compasiunea şi empatia, aspect evidenţiat şi de sociologul Alfred Bulai. „Că există diferenţe între grupuri etnice, între grupuri rasiale, este evident. Sunt date în primul rând de mediul de viaţă. Din acest punct de vedere sigur că ne diferenţiem faţă de alţii, toată lumea se diferenţiază faţă de ceilalţi, mai mult sau mai puţin. Sunt studii în acest sens vizavi de alt tip de comportament pe care îl avem. Modelul cultural românesc este un model de supravieţuire, ne propune să supravieţuim şi facem asta de câteva secole. Noi nu avem un model de dezvoltare, noi mereu începem, dar nu terminăm nimic“, a declarat Bulai pentru „Adevărul“.

Conform sociologului, „în strategiile de supravieţuire, individualismul are locul central, pentru că supravieţuirea o faci mai repede pe cont propriu decât prin colaborarea cu ceilalţi“. Bulai aminteşte de faptul că România are minimum două milioane de români care lucrează în străinătate şi, în condiţiile crizei severe din vestul Europei, nu au fost primii daţi afară, ca dovadă a faptului că românii se adaptează mult mai repede decât cei care au o cultură dezvoltată.

 

 

Reclame
GANDURI DE LA OXFORD...

De ce m-aş întoarce în România (I)?

Articol scris pe Blogurile Adevarul aici  29 ian 2013

Sunt în cel de-al treilea an al plecării mele din România în Marea Britanie pentru a-mi continua studiile. Tocmai am început un program doctoral în psihologie (mai rar!). Dar plecarea mea nu a fost îndemnată numai de acest simplu motiv: „Hai să studiez”.

Am avut parte de studii post-universitare în străinătate întâi doi ani: un prim an la Oxford şi încă unul la Londra. Am obţinut un masterat la Institutul de Psihiatrie şi Kings College London şi m-am întors în toamna anului 2010 cu gânduri limpezi, idei, cu o puternică motivaţie şi cu o determinare de a îmbunătăţi acel mic loc de lume românescă unde voi avea să muncesc şi să schimb puţin din România mea.

M-am întors în Europa Occidentală deoarece trecuseră doi ani de subzistenţă în Sibiu şi în urma unor eforturi şi auto-încurajări repetate mi-am dat seama că oricât de mult aş munci, oricât de entuziasmat şi oricâte joburi, proiecte sau iniţative civice aş avea „schimbarea” este de-a dreptul nesemnificativă. M-am luptat nu de puţine ori de unul singur cu morile de vânt. Am apelat cu curaj la presă, am lucrat pro bono în presa scrisă şi televiziune, am scris articole şi am realizat emisiuni săptămânale la tv în toată această perioadă cu scopul de a „Regândi România”. În toamna anului 2012 m-am reîntors având un gust amar şi o adâncă tristeţe în suflet.
Alături şi de-o seamă cu mine sunt milioane de adulţi şi alţi zeci de mii de studenţi ce au luat drumul aspru al străinătăţii pentru devenirea lor personală şi profesională. Nu au fugit din ţară, nu au fost laşi şi nici nu şi-au părăsit propria patrie. Repet, dacă pleci din România nu e un semn că nu-ţi preţuieşti ţara şi nici dacă trăieşti în România nu înseamnă că o respecţi şi avem exemple o grămadă. Ba mai mult, credeţi-mă, odată ajunşi aici, printre străini, confruntându-ne cu alte naţionalităţi, mentalităţi, culturi, etnii şi religii ne-am redescoperit pe noi înşine, ne-am întors la originea noastră şi am început să ne preţuim şi să ne iubim mult mai mult ţara.
Depărtarea geografică mi-a stârnit apropierea sufletească. Am început să credem în ţara noastră şi în oamenii dragi nouă şi de aici prin mijloacele noastre (discuţii, colaborări, vizite, parteneriate, proiecte pe plan local, evenimente, etc) continuăm să ne ajutăm comunitatea din care am plecat. Estimăm că peste 40.000 de studenţi să regăsesc în întreaga lume la mari universităţi. Cei mai mulţi dintre aceştia conform statisticilor studiază economia, managmentul, ingineria, informatica, dreptul sau medicina. O treime din cei plecaţi ar dori să se întoarcă fără mari pretenţii şi fără multe condiţiuni, de exemplu chiar pe un salariu lunar de 400 de euro. Alţii sunt îndoielnici şi indecişi şi alţii nu văd cum şi-ar putea regăsi locul din pricina faptului că profesiunea lor implică muncă la cel mai înalt nivel în instituţii de specialitate şi laboratoare extrem de performante care lipsesc din România.
În urmă cu 4 ani câţiva tineri s-au gândit cu dragă inimă la studenţii români şi au format o Ligă a Studenţilor Români din Străinătate (LSRS. www.lsrs.ro ).  După patru ani această asociaţie apolitică şi echidistantă numără acum peste 7.500 de membri în întreaga lume, 200 de voluntari, 30 de filiale în 50 de ţări, din America până în Japonia şi a elaborat sute de proiecte pentru peste 10.000 de beneficiari. (mai detalii aici GALA  si  aici)
România şi românii au devenit cunoscuţi prin exemplele lor pozitive ce pot contrabalansa ocara celor răi. Nouă ne pasă de viitorul României, suntem tineri, competenţi şi motivaţi şi credem în potenţialul nostru de a transforma România. Şi ne dorim să muncim pentru România nu să ne lamentăm.
7 Seri editia de Sibiu

Sibiu:teatrul vieţii mele.

Sibiu:teatrul vieţii mele.

publicat în  “Sapte Seri”– Editia de Sibiu  1-14 iunie 2012 http://www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

Ce-i drept, mărturisesc, cu întreaga inimă că viaţa Sibiului ar fi mult mai săracă şi anevoioasă fără performanţa teatrului sibian şi prin excelenţă fără Festivalul Internaţional de Teatru ce a avut loc în săptămâna 25 mai-3 iunie a.c. Trupe de teatru din peste 60 de ţări, 2.500 de artişti şi peste 20.000 de bilete puse spre vânzare. Muzică de jazz, flamenco, workshopuri, proiecţii de film, dans, acrobaţie, regizori de renume mondial, balet, circ, conferinţe şi lansări de carte, toate acestea concentrate în câteva zile într-un mic orăşel din Ardeal. Cultura face diferenţa. Da, o face.

Când mă gândesc că România, ţara în care trăim, avea graniţele închise în urmă cu 20 de ani, când nu puteai vizita străinătatea şi nici nu prea eram vizitaţi de occidentali ori alţi europeni. Astăzi, în câteva zile poţi avea prilejul de a „face cunoştinţă” cu argentinieni şi mexicani, cu actori din Australia sau Israel, din toate colţurile lumii.

Preţul biletelor era accesibil încât cu uşurinţă puteai participa la câteva reprezentaţii. Spectacolele de stradă au arătat trecătorilor o bucăţică din farmecul tradiţiilor străine, din generozitatea, zâmbetul şi buna lor dispoziţie. Au arătat privitorilor propria lor cultură care la prima vedere poate părea suspectă iar reacţia era cea de evitare sau respingere.

Însă an de an omul de rând se obişnuieşte, se cultivă, învaţă să observe, să fie atent şi în final să aprecieze. Cunoaşte. Iar unul din avantajele cunoaşterii este acela că te face mai tolerant. Şi mai deschis. Să înţelegem în definitiv că România nu este Centrul Lumii şi că există şi alte sute de ţări valoaroase, mult diferite de a noastră.

Dar România şi prin ea, Sibiul însuşi este minunat, un loc îmbelşugat de acţiuni culturale în care merită să trăieşti la maxim şi să te simţi un pic european. 

7 Seri editia de Sibiu

Cultura şi femeia. Cultul femeii!

articol publicat în  “Sapte Seri”- Editia de Sibiu  9-22 mar 2012 http://www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

Poate ca, intr-adevar, ochii femeii iubite sunt marginea lumii. – Grigore Vieru

În ciuda eforturilor de a redescoperi cultura autentică, reacţia celor din jur, numiţi într-un mod oribil „consumatori” şi rezultatul aşteptat este nesatisfăcător. E adevărat că devine cunoscut ceea ce se vinde. Şi pentru că de-a lungul timpului cultura nu a fost o sursă extraordinară de profit a început să se „comercializeze” şi ceea ce nu aparţine originalului, autenticului, băştinaşului. Totodată, operatorii culturali sunt siliţi fie să se adapteze şi să ofere ceea ce se vinde (şi se cere) fie să rămână în necunoscut şi încet…destinaţi pierzării. Aşa au trecut şi aceste prime zile de martie când am celebrat prin mărţişorul copiilor primăvara iar apoi frumuseţea şi eleganţa femeii.

Ziua femeii nu mai deţine acea nobleţe de odinioară, când femeia era în centrul lumii, respectată, omagiată şi adorată. Când poeţii închinau versuri, artiştii opere, iar îndrăgostiţii făceau acte demne de nebunie.

Evenimentele culturale închinate femeii nu au fost de mare calitate! Femeia astăzi este deţinătoarea puterii, independentă, ţinteşte sus spre succes, doreşte profesie şi copii puţini. Bărbatul nu mai este foarte indispensabil în viaţa ei. Legătura dintre ei rămâne atât de firavă încât s-ar clătina şi rupe la cea mai mică polemică. Cred totuşi că prin însăşi fiinţa ei, femeia, are alte calităţi pe care dacă le-ar putea folosi cu inteligenţă ar putea evita multe din necazurile cotidiene ale cuplurilor. Nu mai cred în discursul despre supremaţia genurilor, uneia sau altuia. Dar admir femeiele care îşi întreţin căsnicia prin jocul cu propriul bărbat într-o formă de manipulare necesară şi inofensivă.

Femeia hrăneşte sentimentele şi devotamentul bărbatului surprinzându-l în fiecare zi prin chipul luminos, zâmbetul, delicateţea şi şarmul personal. Ea îi poate transmite din energia sa pură şi îl poate însoţi fidelă clipă de clipă până la sfărşit.