EMISIUNEA REGANDIM ROMANIA TV SIBIU · INTERVIURILE MELE

Cazul poliţistului pedofil – testare psihologica

g

Invitat la Ora de Stiri, psihologul Mihai Copăceanu a vorbit despre profilul pedofilului, cum arată, cum îl identificăm şi cum ne ferim de el. Şi, în cazul concret al agentului de la Poliţia Rutieră, cum a fost posibil ca în toţi aceşti ani să nu fie sesizate problemele acestuia.

SHOW MORE

Reclame
ARTICOLE PSIHOLOGIE

Psihic, Victimă, Abuz Sexual

intervenție la TVR 1, emisiunea Ultima Ediție, realizator Claudiu Lucaci #metoo

Psihicul se apără de orice asemenea amenințare. Este foarte greu pentru o persoană care este vulnerabilă să-și asume faptul că a fost hărțuită sexual.

 

În România, hărţuirea sexuală se pedepseşte cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă.

De la dezvăluirea practicilor sexuale abuzive ale unui celebru producător de la Hollywood, reţele sociale sunt inundate de acuzaţii, experienţe trăite şi revolte ale celor care au fost victime ale abzului sexual. România nu face excepţie la acest capitol. O analiză la Ultima Ediție cu psihologii Mirela Zivari și Mihai Copăceanu.

Se strânge lațul în jurul producătorului american acuzat de hărţuire şi agresiune sexuală. Devenit deja un paria al industriei cinematografice, Harvey Weinstein va fi anchetat de poliţia din New York şi de cea din Londra. Potrivit unor surse, pe fir ar fi intrat şi FBI-ul, care se teme că mogulul ar putea să fugă din ţară.

Gwyneth PaltrowAngelina JolieCara Delevigne au trăit experienţe similare. Iar trei femei l-au acuzat de viol pe Harvey Weinstein.

Cazul a stranit o adevărată furtună. Academia britanică BAFTA i-a retras lui Weinstein calitatea de membru. La fel şi Academia Americană, care ia în calcul o clauză morală, care ar urma să fie inclusă în statut.

ARTICOLE PSIHOLOGIE · INTERVIURILE MELE

Unii copii ascund în spatele agresivității o suferință, o confuzie, o revoltă

interviu oferit dnei Alina Boghiceanu pentru Jurnaliștii.ro publicat la 6 decembrie

 

 

Psihologul Mihai Coplacrimaăceanu a acordat un interviu siteului Jurnalistii.ro în care a explicat ce înseamnă să crești un copil într-o manieră pozitivă atunci când toți din jurul tău se consideră experți în parenting. În acest sens, el pledează pentru un stil democratic de a crește copilul. „Există reguli clar stabilite și reguli care se negociază, iar îndeplinirea și neîndeplinirea lor devin un proces de învățare. Există și consecințe, care nu sunt însă pedepse“, ne-a explicat psihologul.

De asemenea, Mihai Copăceanu este de părere că un copil trebuie să-și formeze o gândire logică și critică, întrucât îl va ajuta întreaga viață să rezolve probleme, să identifice soluții, să adreseze întrebări, să gândească în profunzime și să nu ia totul de-a gata. „Lectura este importantă pentru gândirea analitică ceea ce astăzi nu se mai regăsește în obligațiile unui elev“, ne-a mai declarat psihologul.

Despre modul în care ar trebui să ne raportăm la conflictele dintre copii, despre cât de eficiente sunt pedepsele pe care le aplicăm, dar și recompensele atunci când copiii iau o notă bună, dar și multe alte informații interesante puteți citi în interviul de mai jos.

Jurnalistii.ro: Nu agreați stilul parental permisiv și nici pe cel agresiv, dar pledați pentru cel democratic. Ce înseamnă mai exact?

Mihai Copăceanu: Înseamnă să crești un copil într-o manieră pozitivă. Ceea ce nu e ușor de realizat cunoscandu-ne pe noi ca părinți (suntem doi deja, fiecare diferiți cu istorii și experiențe personale), cu trecutul nostru educațional (patru bunici), cu relațiile noastre și cu propria noastră creștere și viziune despre educația copiilor. Ca părinți pentru prima dată suntem asaltați cu sfaturi din partea tuturor despre cum să ne creștem copiii mai bine, unele contradictorii, ca părinți pentru a doua sau a treia oară dorim să evităm unele greșeli făcute cu primul copil și iar situația devine complexă. Stilul parentar democrativ nu este o opinie proprie în care cred ci reprezintă eficiență susținută prin studii științifice în psihologia educațională.

În stilul parental autoritar părintele este șeful, el impune reguli și pedepse în consecință pentru încălcarea lor. El are întotdeauna dreptate și copilul trebuie să i se supusă fără a avea nicio opinie. Sunt multe restricții și inclusiv pedepse. Pedepsele, inclusiv cele fizice, i se par obligatorii adultului, crezând că au valoare educațională pentru că, în logica acestui părinte autoritar, pedepsele disciplinează. Sentimental este mai puțin prezent la acest părinte, sentimentele exprimate direct sunt considerate inutile și chiar o slăbiciune din partea adultului. Cum să plângi? În Romania acest stil este prezent, din păcate, într-o proporție exagerat de mare. Îl regăsesc atât de des!

Stilul permisiv este iarăși o formă a extremei frecvent întâlnit în ultimii ani. El prevede o libertate maximă și o formă de iubire necondiționată, copilul face orice își dorește și uneori își dorește lucruri și activități ale adultului. Pe premiza că trebuie să cunoască, să se dezvolte și să învețe din experiență, adultul este extrem de disponibil și, de fapt, în defavoarea copilului. Copilul nu poate alege întotdeauna responsabil și rămane în sarcina adultului să fie responsabil. Copilul are nevoie de reguli și de înțelegerea și rostul acestor reguli, are nevoie de îndrumare și sprijin. Consecințele sunt acelea că își va dezvolta un comportament lipsit de orientare și disciplină ceea ce îi va crea probleme de adaptare și relaționare în mediul social de la grădiniță și școală.

Ori a dezvolta un stil democratic înseamnă că fiecare persoană din casă este egală. Da, copilul are drepturi dar nu poate obține orice și oricând își dorește. Există reguli clar stabilite și reguli care se negociază, iar îndeplinirea lor devine un proces de învățare precum și neîndeplinirea lor. Există și consecințe. Altfel, ar fi un stil permisiv. Dar consecințele nu sunt pedepse.

Copilul este încurajat să facă alegeri în fiecare zi în cât mai multe domenii posibile. Întărirea pozitivă, cum o numesc psihologii, joacă un rol central. Schimbarea comportamentală se obține dacă fiecare copil este apreciat, încurajat și recompensat (chiar verbal) pentru ceea ce a făcut dezirabil, oricât de mic ar părea acel lucru.

Și schimbarea comportamentală este mult mai consistentă decât în cazul stilului autoritar. Pentru un copil care obține cu greu un 8 la fizică merită să fie apreciat în loc să i se spună dar nu puteai să iei 10? Și copiii simt foarte bine când nu sunt apreciați pentru efortul lor.

Copilul știe ce va obține, copilul este apreciat și valorizat. Sunt prezente valori pe care odată adoptate copilul le va dezvolta pe viitor, precum autonomia, respectul și acceptarea ceilorlați.

Atât premierul, cât și președintele sunt nemulțumiți de sistemul de educație. Mi-a atras atenția ce a spus președintele în deschiderea anului școlar: „Viața nu se clădeste pe o diplomă, ci pe abilități și pe ceea ce înveți să faci“. Într-o țară cu un grad de promovabilitate a bacalaureatului foarte mic, cum vor percepe elevii acest mesaj?

Mesajele politicienilor într-o școală nu ar trebuie să conțină vreo referire la politică. Strict educaționale. Amândoi au consilieri pe domeniul educațional care ar putea să le redacteze discursurile. Administrația Prezidențială are un proiect de impact numit România Educată. Am participat ca invitat la o sesiune de lucru pe tema educației în învățământul preuniversitar și am constatat seriozitatea acestui demers.

646x404

De obicei, copiii, dacă sunt mici, nu prea sunt atenți la mesajele politicienilor mai ales în prima zi de școală. Dar viața se clădește și pe o diplomă pentru că diploma adeverește abilitățile și ceea ce ai învățat să faci. Dacă nu ai avea o diplomă într-un anumit domeniu cum poți practica? De exemplu psihologia? Pentru un adolescent contează în definitiv mediile obținute și diploma de BAC pentru că de fapt aceasta este valoarea măsurabilă a eforturilor sale educaționale. Și își impun foarte clar standardele pe care vor să le atingă. În sutimi.

Regretatul academician Solomon Marcus spunea că „îi învăţăm pe copii să butoneze la calculator, dar nu îi învăţăm să gândească analitic“. În ce cheie trebuie înțeleasă această vorbă?

Am avut bucuria să îl întâlnesc și să schimb idei cu academicianul Marcus și îmi este tare drag. Cred că se referea la faptul că sărim pași. Este adevărat că trăim într-o eră a tehnologiei și românul este fălos când îi cumpără copilului său, oricât de mic ar fi, tablete sau alte tipuri de device-uri ale tehnologiei moderne. Gândirea analitică se dezvoltă în școală, iar folosirea chiar avansată a tehnologiei, deprinderea unor abilități concrete nu suplinește gândirea analitică. Copiii au nevoie să gândească logic și rațional, de acest instrument cognitiv, pe care îl vor putea utiliza întreaga viață indiferent de domeniul spre care se vor orienta. Ea este utilă în vizualizarea și rezolvarea de probleme, în identificarea de soluții proprii și susținerea prin argumentare a acestora. Să adreseze întrebări, să cunoască ceea ce nu știu, să gandească în profunzime și să nu ia totul de-a gata, să transforme informația în cunoștiințe sunt doar căteva abilități ale unui elev cu gândire analitică și critică. Ea se îmbunătățește exersând-o. Văd elevi că au învățat și știu foarte bine lecția dar de fapt ei doar au memorat-o fără să o înțeleagă sau să cunoască semnificația unor expresii. Lectura este importantă pentru gândirea analitică ceea ce astăzi nu se mai regăsește în obligațiile unui elev.

Consider că bătaie este ruptă din iad, dar, inevitabil, pe fondul stresului, mai țipăm la copii, mai ales dacă sunt foarte mici și aproape imposibil de stăpânit. Acești copii pot rămâne cu sechele emoționale?

Da.

Ce facem cu dascălii care aplică corecția fizică copiilor și am să dau exemplu cazul educatoarei pe care tatăl unei fetițe a acuzat-o că a tras-o de urechi până i-a dat sângele?

Îi reclamăm la școală, comisia de disciplină. Și eventual la Poliție.

Cum tratăm conflictele dintre copii? Ce ar trebui să-i învățăm ca să evite o bătaie, un conflict cu un alt copil?

Depinde de vârsta la care au loc. La 5 ani sau la 15 ani? Conflictele verbale și cele fizice sunt dese între copiii mici fie la grădiniță, fie la învățământul primar. Copiii mici se împacă repede după un conflict. Deseori părinții sunt cei care exagerează rămânând supărați sau exacerbând conflictele.

Un conflict nu înseamnă o bătaie între copii. Conflictele fizice pot fi evitate și reduse ca frecvență. La școală avem un managment al clasei, acasă altul. Fiecare caz reprezintă o individualitate și se analizează separat. Dacă acel copil este mereu victimă sau agresor sau dacă rolurile alternează? Dacă este cel care lovește, primul pas este să înțelegem, analizând situația în detaliu, care sunt motivele pentru care copilul acționează în acest sens.  Ce îl face pe el să lovească? Când, unde și pe cine? Ce simte? Copilul știe prea bine că a fi violent nu este un fapt acceptabil și dezirabil și uneori caută ajutor din partea adulților. Cu cât înțelegem mai bine contextul, situațiile, factorii determinanți, factorii situaționali și persoanele implicate, cu atât putem identifica soluții de managment eficient al agresivității. Sunt copii care își gestionează cu greu furia și acționează impulsiv. Și sunt părinți care încurajează răspunsul cu violență (să nu te lași). Și în aceste cazuri este necesară consilierea psihologică. Sunt copii care în spatele agresivității lor ascund o suferință, o confuzie, o revoltă. Agresivitatea lor fiind doar o mască. Sau un simptom a ceea ce se întamplă acasă. Discutând liber și deschis ce a simțit înainte și după ce a acționat violent, identificând împreună cu el alternative eficiente la comportamentul său violent.

646x404

Ce facem când greșesc, ce fel de pedepse aplicăm ca să nu apărem în fața lor niște capcăuni, dar să le dăm de înțeles că este spre binele lor să ne asculte?

Nu aplicăm pedepse. Nu pot oferi sugestii generale pentru consecințele erorilor unor copii. Copilul învață din greșeli. Și uneori învață mai bine din greșeli decât din teoriile adulților. Și noi facem greșeli. În unele cazuri iertarea are rol mai puternic educativ decât o altă consecință. Și copilul va apreacia reacția neașteptată a noastră. Îmi doresc să văd părinți care se comportă și contrar așteptărilor copiiilor. Pentru copiii noștri, până la o vărstă, le suntem modele. Să devenim modele pozitive pentru ei.

Este corectă recompensa dacă un copil face ceva bun, de exemplu, dacă ia note bune?

Pentru un copil cu note mici la învătătură, dacă a luat o notă bună în urma unui efort, desigur că este corectă recompensa.

Profesorul Florin Colceag spunea într-un interviu că inventivitatea şi creativitatea se dezvoltă exploziv până la vârsta de 12 ani, dar nefiind încurajată, mai târziu nu se mai dezvoltă. Mediul pentru a se dezvolta în această direcția trebuie cutivat și acasă, și la școală?

Nu cred în sentințe ultime la o anumită varstă. E ca și cum ai spune că dacă nu ai luat permisul auto la 18 ani nu o sa-l mai iei vreodată. Fiecare copil are propiul său ritm de dezvoltare și propriul grad nedeterminat de creativitate. Există desigur perioade mai favorabile. Copilul are nevoie de a simți că este stimulat permanent, că îi este insuflată o emoție de a cunoaște. Din fericire, nu știm cum și ce vor deveni copiii. Dar tot din fericire viața noastră contemporană și societatea în care trăim, în Romania, ne oferă o multitudine de oportunități de a dezvolva creativitatea individual și colectiv, în privat și în public. Că este joc, știință, tehnică, artă, muzică, dans, sport, literatură sau tehnologie modernă. Constat cu bucurie că generația de astăzi este mult mai avansată, mult mai abilitată și mai conștientă de realități decât generația de acum 20 de ani. Ceea ce reprezintă un avantaj.

Cum ne putem da seama dacă într-un copil zace un mic geniu? Un mic geniu are, obligatoriu, și un caracter puternic care poate fi modelat de mic?

Depinde de domeniu și de ce înțelegem prin „mic geniu“. Dacă e vorba de inteligență superioară ea se face simțită încă din primii ani. Altfel, genialitatea poate fi dată și de un copil cu inteligență peste medie, dar care muncește foarte mult.  Mi-aș dori în școală să existe programe speciale petru copii cu capacități peste medie. Pot fi genii puternice și genii introvertiți, genii fericiți și nefericiți. Important să simtă iubire părinților.

Blogul Adevarul

Hărţuirea psihologică. Care sunt situaţiile în care poţi fi acuzat de hărţuire

articol publicat de Radu Eremia în Adevărul la 25 sept 2015.

photo: triesteprima.it

646x404

Modificările aduse noii legi a Egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi introduc, printre altele, termenul de „hărţuire psihologică“. Definiţia acestui termen şi transpunerea sa în legislaţie lasă loc la interpretări care pot reprezenta adevărate probleme în ceea ce priveşte limita discuţiilor între două persoane.

Proiectul, iniţiat de PSD, a fost adoptat cu o majoritate covârşitoare. Dintre cei 286 de parlamentari prezenţi,  282 au votat pentru, trei s-au abţinut, iar unul singur nu a votat. Una dintre marile noutăţi ale actului normativ este introducerea termenului de „hărţuire psihologică“, definit în lege în felul următor:

„Orice comportament necorespunzător care are loc într-o perioadă, este repetitiv sau sistematic şi implică un comportament fizic, limbaj oral sau scris, gesturi sau alte acte intenţionate şi care ar putea afecta personalitatea, demnitatea sau integritatea fizică sau psihologică a unei persoane“.   Termenul nou introdus de lege poate pune probleme din punct de vedere al limitei discuţiilor între două persoane, putându-se ajunge relativ uşor la situaţia unei hărţuiri psihologice.

Ca psiholog nu sunt de acord cu definiţia hărţuirii psihologice aşa cum apare în textul Legii din 202/2002. În termeni occidentali, hărţuirea psihologică se referă la comportament ostil, ameninţări verbale, gesturi agresive sau acţiuni de intimidare. De obicei se referă la situaţiile locului de muncă. Şi se deosebeşte de hărţuirea sexuală care sunt acţiuni cu conţinut explicit sexual şi care îî oferă victimei un sentiment de ruşine, frică şi neputinţă cauzând în timp suferinţă emoţională sau chiar depresie“, a explicat psihologul Mihai Copăceanu, blogger „Adevărul“.

Tot Copăceanu punctează faptul că termenul poate fi considerat „unul lax deoarece nu ar poate cuprinde toate tipurile de hărţuire psihologică. Tot legea ar trebui să precizeze, pentru înţelegere câteva subcategorii“.

De la complimente la hărţuire şi afectarea demnităţii Dincolo de situaţiile condamnabile, apariţia acestei noi definiţii, ar putea apărea şi situaţii anapoda. Spre exemplu, dacă insişti în complimente curate, fără intenţii ascunse, la adresa unei femei, te-ai putea trezi cu o plângere pentru hărţuite. „Dacă un compliment, este repetativ şi se încadrează în caracteristicile definiţie se poate considera ca fiind hărţuire psihologică“, a explicat, vag, deputatul PSD Ana Birchall (blogger Adevărul), principalul iniţiator al proiectului de lege. Ce se întâmplă însă când, de exemplu, o persoană de sex masculin îi face un compliment uneia dintre colegele de la locul de muncă. Colega nu-l agreează şi i se pare deplasat complimentul. Poate să-l acuze de „hărţuire psihologică“?

Situaţiile de acest gen sunt foarte delicate şi cer a fi tratate cu responsabilitate. O persoană care se simte hărţuită, hărţuită sexual sau hărţuită psihologic, are dreptul să depună o plângere, iar instituţiile abilitate au obligaţia să facă cercetări“, explică tot Ana Birchall o asemenea situaţie. Aceast tip de situaţie este explicat şi de psihologul Mihai Copăceanu.

Complimentul este cu totul diferit (n.r.-de o posibilă hărţuire) deoarece este un semn de respect şi preţuire dacă ne referim la o persoană de sex opus. Iar reacţia nu poate fi decât pozitivă. Ori, în cazul, hărţuirii reacţia este de frică sau dispreţ. De asemenea un compliment poate reprezenta o simplă expresie apreciativă pe când hărţuirea implică o repetiţie de gesturi şi acţiuni. Există o capcană atunci când un bărbat, hărţuind o femeie, se ascunde şi-şi găseşte un fals alibi sub forma unor « complimente »“, spune Copăceanu.

Potrivit legii, în cazul demarării unei acţiuni în instanţă, persoana acuzată de hărţuire sexuală sau psihologică este cea care trebuie să-şi demonstreze nevinovăţia, potrivit principiului „inversării sarcinii probei”, nu ca în alte cazuri în care partea care acuză are acest rol. Au rebotezat o instituţie O altă mare miză în ceea ce priveşte modificărilor apărute în legea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi este reînfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES). Necesitatea creării unei instituţii autonome a fost explicată astfel în expunerea de motive: „Practica europeană demonstrează că în statele unde funcţionează instituţii autonome şi independente în domeniul egalităţii de şanse şi bărbaţi, progresele sunt mai accentuate şi vizibile“.

Practic, iniţiatorii nu au oferit niciun argument plauzibil pentru reînfiinţarea unei nou structuri bugetare. ANES-ul fusese iniţial înfiinţată în 2002, iar funcţionarea sa a început trei ani mai târziu la 1 aprilie 2005. Ulterior, agenţia a fost „supusă, în mod sistematic, reorganizării, restructurării, reducerii de personal, la nivel naţional şi în profil teritorial.

Finalmente, ANES a fost desfiinţată, atribuţiile şi funcţiile acesteia fiind preluate de  la data de 1 iulie 2010 de către Direcţia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice“. Această decizia s-a luat în perioada guvernului Emil Boc, pe când România era lovită din plin de criza financiară. Din acest motiv, noua lege a fost susţinută mai ales de grupul parlamentar PSD. În noua lege, ANES-ul reapare după ce Direcţia pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi din Ministerul Muncii devine Agenţie Naţională.

Deputatul Ana Birchall a explicat pentru „Adevărul“ miza creeării noi structuri şi a explicat nu vor exista cheltuieli suplimentare. „Reprezentarea legală şi instituţională este identică (n.r. – cu a Departamentului pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi), autoritate subordonată Ministerului Muncii, condusă tot de un Secretar de Stat, ca până acum, suplimentarea atribuţiilor nu aduce costuri suplimentare. Singurul amănunt important se referă la faptul că Agenţia se va bucura de o autoritate mai mare, de o independenţă crescută şi va putea atrage, având personalitate juridică, fonduri europene“, a afirmat Birchall. Bugetarea de gen, o realitate? O altă noutate apărută în urma modificărilor este apariţia bugetării de 1906062gen. Un proiect îndrăzneţ dacă avem în vedere ceea ce urmăreşte acest demers.. „Presupune ca tot bugetul naţional să fie elaborat şi distribuit în funcţie de nevoile specifice ale femeilor şi bărbaţilor, către acele sectoare care au impact direct asupra acestor nevoi specifice“, a explicat deputatul Ana Birchall.

Însă, tot aceasta, recunoaşte că „va fi nevoie de timp pentru implementarea unui asemenea instrument prin se urmăreşte şi reducerea diferenţelor salariale”, a conchis Ana Birchall. Alocarea de resurse financiare prin care să se respecte principiul egalităţii de şanse va mai dura ani buni, dat fiind că până acum, cu toate că au fost investite sume mari de bani pentru aceast tip de demers. (de exemplu pe programele POSDRU din exerciţiul bugetar 2007-2013).

Citeste mai mult: adev.ro/nv8ebt

ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

Evaluare: pedepsele violatorilor de la Vaslui, benefice, dar indulgente

articol publicat de Sorin Ghica la 17 august 2015 în Adevărul cu referire la condamnarile cazului de viol de la Vaslui

A 646x404

Specialiştii în drept, dar şi psihologii şi sociologii admit că pedepsele primite de cei şapte violatori în primă instanţă, dincolo de cuantumul lor discutabil, au un efect benefic. Nu atât pentru autorii faptei, cât pentru comunitatea care i-a protejat şi le-a încurajat atitudinea ulterioară.

Sociologul Alfred Bulai apreciază viteza cu care s-au mişcat judecătorii, la presiunea opiniei publice, chiar dacă pedepsele nu au fost exemplare. ”E de apreciat celeritatea cu care s-a judecat acest caz. De multă vreme nu am mai văzut pedepse care să se dea atât de repede. Să nu uităm că trăim într-o ţară în care procesele durează ani de zile. Presiunea publică a făcut să urgenteze situaţia uşor aberantă în care violatorii erau liberi.

Noi am văzut doar gesturile cretine al respectivilor, care nu au făcut decât să-şi maximizeze vina în spaţiul public. Comportamentul lor ulterior cu siguranţă a contribuit în mod negativ la calcularea pedepselor.  Pe de altă parte, pedepsele nu au fost cele mai mari”, arată sociologul. Acesta pune accent pe rolul preventiv al pedepselor dictate de judecători. „Ce este mai important este efectul public şi social pe care-l au astfel de sancţiuni, chiar dacă par mici la prima vedere. Pedepsele lovesc serios în acest gen de comportament, nu atât al autorilor violului, cât al comunităţii, care nu vedea nimic grav în ceea ce au făcut. Deci, efectul benefic cu adevărat nu va fi cât vor sta ei în închisoare, ci la nivelul comunităţii. Este un şoc pentru comunitate şi aşa şi trebuie”, explică Bulai. Alfred Bulai subliniază însă că deşi violatorii au primit pedepse relativ mici, aceştia nu vor avea viaţă prea uşoară după gratii.

”Nu ştiu în ce penitenciar vor ajunge, dar în general violatorii nu au o viaţă prea uşoară în puşcărie. Deci, sancţiunea ar putea fi mult mai dură decât ne gândim acum. Există un anumit cod în închisori, iar violatorii sau pedofilii nu sunt prea bine văzuţi. S-ar putea să experimenteze senzaţii noi…”, a arătat expertul. Antonescu: S-a făcut parţial dreptate

La rândul lui, specialistul criminolog Dan Antonescu, fost şef al Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, arată că pedepsele primite de violatori vor avea efect doar parţial, din cauza indulgenţei judecătorilor. ”S-a făcut parţial dreptate. Dacă în privinţa celor trei care au recunoscut de la începutul anchetei comiterea faptei, se explică aplicarea circumstanţelor atenuante, aşa cum prevede legea, pentru ceilalţi patru, care fie au refuzat să dea declaraţii, fie au dat declaraţii mincinoase sau nu au vrut să colaboreze în niciun fel cu anchetatorii, nu înţeleg de ce s-a manifestat indulgenţă”, a declarat expertul. Potrivit acestuia, autorii aveau de partea lor doar circumstanţe agravante, care ar fi trebuit taxate de instanţă. ”Comportamentul autorilor, ulterior comiterii faptei, ar fi trebuit să fie un semnal pentru instanţă că oamenii ăştia nu au înţeles gravitatea faptei lor.

Atitudinea celor şapte tineri pe tot parcursul anchetei, încurajaţi de comunitate, a arătat opiniei publice că ei se mândresc cu ceea ce au făcut. Instanţa avea posibilitatea să dea nişte pedepse mai mari, pentru că a fost vorba de un concurs de infracţiuni – viol în formă agravantă cu lipsire de libertate în mod ilegal. Nu ştiu de ce judecătorul s-a oprit aici. Dar judecătorul este suveran şi noi trebuie să-i respectăm decizia”, a spus Dan Antonescu. Expertul consideră că pedepsele, dincolo de rolul punitiv, trebuie să transmită ”un mesaj”.  ”Suntem şocaţi de acest fenomen, în ultima vreme cazurile de viol s-au înmulţit. De aceea, ar fi fost nevoie de un mesaj de descurajare pentru potenţialii infractori. Or, acest mesaj nu a venit. Aceştia oameni care au fost condamnaţi deja calculează că vor fi liberi după ce vor face două treimi din pedeapsă. Lucrul cu adevărat bun este trecerea autorilor în arest preventiv. Este o măsură absolut firească, protectoare pentru populaţie, descurajantă pentru potenţialii violatori”, a mai precizat Antonescu.

Copăceanu: Autorităţile ar trebui să înveţe din acest caz

Psihologul Mihai Copăceanu priveşte pedeapsa primită de violatori din perspectiva victimei. Indiferent de anii primiţi de cei care i-au făcut rău, aceasta va trăi în continuare un coşmar. ”Indiferent de numărul de ani pe care îl primeşte un violator, asta nu schimbă foarte mult starea psihică a victimei. Opinia publică va fi satisfăcută de faptul că violatorii sunt în puşcărie. Victima rămâne însă cu trauma. Trăind într-o comunitate mică, alături de familiile violatorilor, fata va fi considerată vinovată de aceste condamnări. Presiunea ar putea fi chiar mai mare acum. Ce se schimbă este percepţia şi nivelul de emoţie al comunităţii de acolo, dar şi la nivel naţional. Starea victimei nu se va schimba”, a declarat psihologul. Ce se poate face?

Autorităţile ar trebui să înveţe ceva din acest caz, pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete, arată specialistul.  ”Pe mine, ca psiholog mă interesează, plecând de la acest caz, ce schimbări vor face autorităţile pentru ca victimele să fie protejate. Cea mai mare eficienţă în astfel de cazuri o au ONG-urile, care compensează neputinţa statului. De multe ori, acestea oferă victimelor asistenţă psihologică sau juridică. Este important ca, plecând de la acest caz, justiţia să ia act de cum trebuie îmbunătăţită procedura de protecţie a victimei şi cum trebuie să fie asigurată asistenţa juridică şi psihologică a acesteia. Aici avem lacune foarte mari. Acest caz a arătat cât suntem de ineficienţi”, a declarat Mihai Copăceanu.

Citeste mai mult: adev.ro/nt8mv6

ARTICOLE PSIHOLOGIE

Cum NU ajunge victima unui viol din Romania la psiholog. Unde si de ce trebuie imbunatatita legislatia romaneasca

articol publicat pentru HotNews la 24 iulie 2015 semnat Adina Florea

llCinci femei au fost violate, in medie, in fiecare zi in Romania, de la inceputul anului 2015 pana in prezent, potrivit unei statistici citate, joi, de ProTV, insa legea privind consilierea psihologica a victimelor prezinta lacune majore in comparatie cu alte state. Astfel, victima trebuie sa faca mai intai o cerere de consiliere, care va fi solutionata in termen de zece zile. Accesul la acest serviciu este insa conditionat de plangerea penala. Psihologul consultat de Hotnews.ro spune ca victima unui viol are de regula nevoie de timp pana se hotaraste sa se adreseze autoritatilor. Or, tocmai aceasta este intervalul  in care are nevoie de consiliere si, mai mult, de terapie.

  • Psihologul Mihai Copaceanu, contactat de HotNews.ro: „Nu poti sa conditionezi accesul la servicii de consiliere psihologica prin obligativitatea unei alte cereri catre organele de urmarire. In situatia de stres post traumatic, victima poate nu are inca puterea de a depune o plangere si ii pot fi necesare cateva zile pentru aceasta hotarare”
  • Vezi o analiza a lacunelor din lege si solutiile propuse de psihologul Copaceanu

De ce este insa necesara consilierea psihologica? „Victimele violurilor au risc ridicat pentru atacuri de panica, anxietate, sindromul de stres post traumatic, durere cronica, depresie si tentative de suicid. De aceea interventia psihologica si sprijinul lor este extrem de important, urgent si de maxima relevanta pentru echilibrul psihic, recuperarea posttrauma si parcursul ulterior al victimei. Sunt atat de cuprinse de soc si frica incat nu au nicio forta psihica de a se razbuna. Orice asociere cu violatorul, un nume, un indiciu, un parfum, o haina, orice coincidenta poate isca teama.”, a declarat psihologul Mihai Copaceanu, contactat de Hotnews.

Legislatia romana cu privire la protectia victimelor infractiunilor de viol prezinta lacune. Legea nr. 211/2004, revizuita in 2007 si 2008, este singurul act care prevede anumite masuri pentru protectia victimelor infractiunilor, inclusiv consiliere psihologica oferita de servicul de protectie al victimei si reintegrare sociala a agresorilor, care functioneaza pe langa tribunale, dar si compensatii financiare, asistenta juridica si masuri de informare.

Psihologul Mihai Copaceanu a explicat erorile existente in legislatia actuala de protectie a victimelor infractiunilor de viol. „Avand ca exemplu cazul de la Vaslui, este evident ca nu exista nicio protectie pentru victima (…) insasi victima explica ca ii este frica de acestia”, sustine psihologul.

Art 10  al legii mentioneaza ca victima beneficiaza de consiliere psihologica dupa depunerea unei cereri la serviciul de protectie al victimei si reintegrare sociala a infractorilor de pe langa tribunal. Cererea va fi solutionata in termen de 10 zile, potrivit textului legii.

  • Psihologul Mihai Copaceanu: „Nu poti sa conditionezi accesul la servicii de consiliere psihologica prin obligativitatea unei alte cereri catre organele de urmarire. In situatia de stres post traumatic, victima poate nu are inca puterea de a depune o plangere si ii pot fi necesare cateva zile pentru aceasta hotarare. Are insa teama puternica de violatori, teama de consecinte, de procese, frica de reactia comunitatii, de modul cum va fi privita.”

O alta eroare din textul legii este, iin opinia sa, termenul de solutionare a cererilor, de 10 zile. Insa, asa cum explica si Copaceanu, nu poti amana si conditiona accesul la servicii psihologice in cazul victimelor unui eveniment traumatic.

In lege este folosit termenul de „consiliere psihologica”, insa, potrivit psihologului  Copaceanu, victimele au nevoie de psihoterapie, un proces de lunga durata. Victimele pot beneficia de consiliere psihologica gratuita doar pentru o perioada de trei luni, insuficient pentru o psihoterapie in cazul violului, dupa cum apreciaza psihologul.

„Consilierea psihologica” oferita de lege se face de catre psihologii din cadrul serviciului de protectie al victimei si reintegrare sociala a agresorilor, care functioneaza pe langa tribunale. Insa, psihologul Mihai Copaceanu sustine ca acestia nu sunt psihoterapeuti, iar victima este silita sa ajunga in mediul privat, daca are insa resurse financiare. „Si cum multe dintre ele nu au sau se simt rusinate si vinovate, nu vor apela la psihoterapie. Marea problema in Romania, ca si in alte tari, este ca victimele nici nu au puterea sa reclame violul si atunci nici la psiholog nu apeleaza”, afirma psihologul.

In cadrul serviciului de protectie al victimei si reintegrare sociala a agresorilor, singura institutie care ofera consiliere psihologica gratuita victimelor infractiunilor de viol, nu exista servicii specializate, mai spune Copaceanu. „E ca si cum ai trimite un pacient la un spital de urgenta unde este un singur medic de familie, adica fara specializari pe chirurgie, ortopedie, cardiologie„, afirma psihologul. Copaceanu sustine ca legea ar trebui modificata pentru a introduce servicii specializate. „Pe trauma, pe viol, pe violenta domestica, pe trafic de persoane, pe abuz asupra copiilor. Altele sunt particuparitatile la copii”, explica psihologul.

Acesta mai spune ca victimele pot fi consiliate psihologic si in mediul privat, insa doar daca au resurse financiare, intrucat CNAS nu deconteaza decat trei sedinte de psihoterapie. Mai mult, pentru a beneficia de cele trei sedinte de psihoterapie, insuficiente, in opinia psihologului, victima trebuie sa mearga la medicul de familie pentru a obtine o trimitere, fiind nevoita sa descrie trauma medicului de familie.

Psihologul Mihai Copaceanu prezinta o serie de masuri care ar putea sa imbunatateasca legislatia actuala privind protectia victimelor infractiunilor sexuale:

  • ” 1. O propunere ar fi infiintarea de urgenta a unei structuri guvernamentale, care sa aiba ca unic scop prevenirea, combaterea abuzurilor sexuale si violurilor.[…] E nevoie de departamente specializate, cu echipe interdisciplinare, cu psiholog, terapeut, medic, asistent social, avocat. E nevoie urgenta de o Strategie Nationala eficienta de Prevenire a Violurilor. Campaniile media, simplele anunturi radio au un efect zero. Dupa cum si comandantul politei Vaslui recunostea, ca ,in ciuda campaniilor depuse de politie, violurile si agresiunile sexuale au crescut, iar Vasluiul este pe primul loc in Romania.
  • 2. Cred ca sunt necesare actiuni de urgenta care sa se finalizeze cu protocoale de colaborare intre Ministerul Sanatatii, Ministerul Justitiei, Ministerul de Interne si Colegiul Psihologilor din Romania, care sa includa ghiduri de interventie interdisciplinara, ghiduri pentru proceduri in cazul violului, ghiduri clinice, interventii punctuale sociale si juridice, pas cu pas pentru proceduri eficiente in cazul asistentei post-viol.  Si aici fac referire la mai multe aspecte: examinarea medicala, interventia psihologica si sociala si interventia legala, cea din urma sprijind inclusiv familia.  Sa se renunte la cereri .
  • 3. Cred cu tarie ca educatie sexuala este obligatorie in scoli. Si ar avea un efect in educarea viitorilor cetateni. Fie ca vorbim de sanatate sexuala, de prevenirea infectiilor cu transmitere sexuala, dar si de atitudinea femei si intelegerea sexualitatii umane. Si desigur de responsabilitate civica.
  • 4. Cred ca Romania are nevoie si de centre anti-viol in alte zone cu risc crescut, precum ar fi campusurile universitare. Occidentul este foarte atent aici. La agresiunile sexuale din randul studentilor. Avem date clare despre abuzurile sexuale din centrele de plasament si centrele pentru persoanele cu handicap sever. O alta zona de interventie.
  • 5. O linite telefonica de urgenta non-stop. Nu cred ca este suficient 112.”

In tarile occidentale, situatia protectiei victimelor infractiunilor sexuale este mult mai bine pusa la punct prin legislatie. Astfel, potrivit lui Mihai Copaceanu, in Marea Britabie si Statele Unite exista clinici specializate pentru victimele abuzului sexual.

In America, Ministerul Justitiei prin Departamentul Violenta Impotriva Femeilor a publicat in 2013 a doua editie a unui protocol national pentru examinarea medicala in cazul abuzurilor sexuale (prima fiind inca din 2004). Adica medicii de acolo stiu exact ce sa urmeze. In Romania nu avem o colaborare oficiala reglementata intre politist-medic legist, ginecolog-psiholog si avocat si viceversa. Totul se face dupa ureche sau dupa bunatatea unora din sistem. In cazul copiilor de 12-13 ani si mai putin, americanii au un alt document bine elaborat de interventii medicale si psihologice. Un prim document american numit Documentul Violenta Impotriva Femeilor a fost publicat in 1994.„, sustine Copaceanu.

Psihologul Mihai Copaceanu sustine ca in Romania nu exista centre specializate pentru tratarea traumei sau abuz sexual, iar obligatiile statului cu privire la protectia victimelor infractiunilor de viol au fost preluate de unele ONG-uri locale sau nationale.

  • Mihai Copaceanu este psiholog clinician. Dupa facultate a trait si s-a specializat in Occident la Universitati din Bologna, Oxford si Londra. Scrie constant de peste 2 ani pe blogurile Adevarul incercand sa atraga atentia autoritatilor si publicului despre lacunele din societatea romaneasca

In ceea ce priveste consilierea psihologica a elevei violate din Vaslui,Andrei Puica, prefectul judetului, contactat de site-ul mariustuica.ro, a declarat: „Dupa tot scandalul acesta, am sunat la Inspectoratul Scolar, care m-a indrumat spre liceul unde invata fata. Am vrut sa vad daca tanara a primit consiliere psihologica. Fata a avut acces la consilierul scolii, am cerut si eu un raport ca sa vad ce si cum.”

Consilierul educational de la liceul unde victima a invatat, Cristina Nicoara, a declarat, joi, citata de Vremea Noua: „Am ajutat-o pana intr-un punct. S-a prezentat la mai multe sedinte pe parcursul lunilor decembrie si ianuarie, ulterior a mers la un psiholog din oras. Aceasta decizie a luat-o impreuna cu parintii, din cate am inteles, la sugestia avocatului. Si eu am indemnat-o sa mearga in Policlinica, la psihiatru sau la un psiholog clinician”.

Potrivit Vremea Noua, mama elevei a sustinut ca a mers la psihologul de la scoala pana la terminarea anului scolar.