10 MARI SIBIENI · 7 Seri editia de Sibiu

Despre gesturie caritabile în prag de Sărbători !

TSTV Mihai Copăceanu: ”Rămân uimit de oamenii care duc două trei plase undeva și își pun imediat poze pe Facebook”

 publicat de Turnul Sfatului la 15 decembrie 2015

Psihologul Mihai Copăceanu a vorbit la Turnul Sfatului TV despre Crăciun și despre cum reușește să ne schimbe această perioadă a anului. Gesturile de mărinimie din această perioadă sunt în opinia psihologului doar niște mici atenții pe care ni le facem propriei imagini. ”O facem pentru noi și rămân uimit de oamenii care duc două trei plase undeva și își pun imediat poze pe Facebook. Oricum, când au mers la piață, au negociat prețul bananelor sau al portocalelor, că nu au luat din cele mai bune. O fac pentru imagine. (…) O facem pentru noi. E un bine, dar mai mic. Nu e o schimbare în esență. E o schimbare de suprafață, «hai că-i bine că e copilul sărman». Chiar dacă îi vedem și înainte de Crăciun și după. Și dăm selectiv. E greșit să dăm doar acum. Și e greșit și atunci când dăm doar ca să ne simțim noi altfel. Religia spune că atunci când faci un bine, să nu știe nici stânga, nici dreapta. Dumnezeu, care e în ascuns, te recompensează cumva. Sunt oameni care dau acum oricât, merg la biserici, ascultă colinde, ei care aparent sunt oameni ce nu prea au o componentă religioasă în comportamentul lor, primesc chiar și colindători, de exemplu, și se schimbă puțin. E o perioadă a anului care indirect îți schimbă comportamentul, dar nu te schimbă. (…) E un plus, dar mi-e teamă că e puțină ipocrizie în asta. Dacă merg prin Sibiu dintr-un lat în altul văd aceiași cerșetori de 20 de ani. Pe ăia nu-i vede nimeni, frate?”, se întreabă psihologul.

copaceanu-700x420

Mihai Copaceanu este dublu licenţiat în teologie şi psihologie la Sibiu și a aprofundat studiile de psihologie prin burse de cercetare la Bologna și doi ani la Oxford. A absolvit un program masteral în adicții la Institutul de Psihiatrie (Kings College London) din Londra. A publicat două cărţi „Freud sau Religa. Totem. Iluzie Critică” (Ed Agnos, 2008, 279pg) şi „Ortodoxie la Oxford. Te-am găsit Doamne! Mărturiile a 12 englezi convertiţi la Ortodoxie” (Ed Deisis, 2010, 180pg).

Întreaga emisiune o puteți vedea aici:

 

 

 

 

Reclame
ARTICOLE PSIHOLOGIE · Blogul Adevarul

Statul care ucide. Cui îi pasă?

articol publicat pe Adevarul la 9 decembrie 2015

Nepăsarea ucide de două ori. Sunt tineri care o dată au fost trataţi cu nepăsare de către părinţi  fiind abandonaţi şi lăsaţi în grija statului. Iar statul, prin serviciile de asistentă socială, având obligaţia de a-i proteja şi de a le asigura condiţiile psihosociale pentru creştere şi dezvoltare, tot din nepăsare le favorizează decesul.

facebook photo

Aşa ar putea suna într-o descriere succintă cazul şocant al celor două sinucideri consecutive din Craiova. Cristina avea 13 ani şi Nik avea 19 ani. Erau prieteni. Moartea ei l-a influenţat astfel încât şi el cedează deprimării la doar cinci zile. Cel puţin câteva comentarii se pot desprinde: 1) Primul ar fi legat de condiţiile de trai şi de drepturile acestor copii care sunt grav şi constant încălcate inclusiv în prezent. Centrul de Resurse Juridice este singurul ONG care din 1998 luptă pentru respectarea drepturilor copiilor în România, sute de vizite, sute de rapoarte şi recomandări, lobby şi campanii cu impact în societate. Au cerut în repetate rânduri înfiinţarea unui Mecanism Independent de Monitorizare a respectării drepturilor omului. Ieri, Senatul s-a înduplecat. Cele două victime se alătură altor aproape 5.000 de persoane decedate în condiţii suspecte în centrele statului care trebuiau să îi protejeze. Din păcate, alţi 25.000 de copii şi adulţi cu dizabilităţi încă trăiesc în centre. Rapoartele CRJ şi scurtele apariţii media ne dezvăluie zi de zi cum sunt trataţi aceşti copii. Fiind ai nimănui, nerespectarea tuturor drepturilor e frecvent întâlnită, alături de abuzuri, violenţe, tortură, tratamente inumane şi degradante.

2) Că la stat e greu cunoaştem. Că salariile sunt mici şi personalul puţin. Că sunt centre care au un număr prea mare de beneficiari şi puţini psihologi (sau niciunul) iarăşi cunoaştem. Dar toate acestea nu sunt justificări pentru faptele grave ce au loc în spatele uşilor.

3) Constatarea mea că o bună parte dintre directorii acestor centre şi inclusiv directorii direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copiilor sunt numiţi politic şi preferenţial şi fără a deţine vreo competenţă sau experienţă profesională în domeniul amintit. Putem răsfoi CV-urile acestor indivizi şi descoperim că nu au prea mare legătură în formarea lor şi cariera anterioară cu domeniul asistenţei sociale. Dar pentru o funcţie de conducere, fie ea şi la stat, cine ar da înapoi. Aici cred că este o altă problemă esenţială. Că aceşti oameni îşi tratează angajaţii şi inclusiv beneficiarii ca pe nişte cifre. Scopul lor, în raportul anual de activitate, pe care îl înaintează instituţiilor sub a cărei conducere funcţionează, este să dea bine cu realizări de ordin material. Dacă se poate şi în presă. Ceva de genu „În 2015 am mai amenajat un teren de sport, am creat o anexă cu cinci camere ultramoderne, dar încă nu avem căldură deci nefolosibile şi am cumpărat televizoare noi (printr-un proiect european) dar încă nu le-am montat.” Accentul în viziunea directorului nu cade pe îmbunătăţirea calităţii vieţii acestor persoane, pentru că de fapt ei înşişi nu au o viziune corectă şi umană asupra a ceea ce înseamnă protecţia copilului. Deloc întâmplător în cazul Dolj am verificat constatarea mea veche. Surpriză. Se confirmă: Şeful direcţiei este un membru activ de partid, absolvent de Drept, cu funcţii la Consiliul Judeţean, apoi la Direcţia Sanitar Veterinară, la Clubul Sportiv, ba chiar pentru o perioadă e numit prefect. Teoria se verifică! Ce competenţe are domnia sa pentru domeniul pe care îl conduce, cum a fost unicul candidat pentru funcţia de conducere a DGASPC Dolj unde a şi revenit după o pauză politică, sunt întrebări extrem de dure?! Concluzia mea este că numirile politice, oriunde ar fi creează victime. Anchetele rămân anchete şi am sumbra bănuială că nimeni nu va plăti nici de această dată!

4) Asistenţii maternali sunt persoane cu inimă şi sunt opriţi de a le oferi ceea ce ani la rândul le-a lipsit copiilor instituţionalizaţi. În cazul Cristinei, femeia care a crescut-o de la 6 luni şi timp de 11 ani a suferit atunci când statul a decis mutarea ei de urgenţă într-un apartament al direcţiei. Pentru mânuitorii de documente nu contează sentimentele create, relaţiile emoţional-sociale dintre oameni, destinul afectiv al unui copil abandonat o dată şi încă o dată. Pentru ei contează indicatorii şi ceea ce spune, în interpretarea lor, legea. Am întâlnit asistenţi maternali care au decis să continue îngrijirea copiilor chiar dacă statul nu le mai oferea nicio contribuţie financiară. La mica înţelegere cu mama biologică aceştia au înţeles că nu se pot despărţi de copiii pe care îi crescuseră ani şi ani şi care li se adresează pe drept cuvânt cu „mamă şi tată“. Dragostea pentru cei adoptivi nu are cuvinte. Am întâlnit doamne, care dincolo de nemulţumirea financiară, lucrau de zeci de ani în centre, doar din pasiune şi din dragoste pentru sufletele abandonate „cum să-i lăsăm, ne e drag de ei, ne-am ataşat aşa de mult unii de alţii“. Într-o lume a părăsirii doar aceştia în inima lor le mai sunt mamă şi tată.

5) Mi se pare abuzivă măsura direcţiei de a duce cu sila 11 fete la Spitalul de Psihiatrie şi alte câteva zeci la consiliere, aşa la grămadă. La Spitalul de Psihiatrie cunoaştem că sunt trataţi bolnavii cu tulburări psihice. Care poate fi percepţia acestor copii, cum pot ei înţelege, când au ajuns pe holurile secţiilor de psihiatrie întâlnind adevăraţi suferinzi psihic, ce impact va avea asupra lor şi cum ar putea explica şefii lor că nu îi tratează ca pe nişte animale? Încă în România se apelează la consiliere şi psihoterapie doar în situaţii de urgenţă şi într-o manieră complet greşită.  Psihoterapia nu este un duş rece scurt şi obligatoriu aplicat unui câine comunitar şi psihoterapeuţii nu sunt nişte specialişti SMURD care „repară“ în două, trei zile ceea ce trebuia a fi rezolvat în câteva luni şi ani printr-un proces terapeutic de durată. Psihoterapeuţii nu sunt nişte mecani auto care repară ceva defect în mod urgent. Măsurile acestea aruncă o jignire inclusiv asupra tagmei psihologilor şi a serviciilor profesionale ale acestora inducând grave erori în percepţia individuală şi colectivă.

6) Despre Nik am aflat că a mai avut trei tentative de suicid. Cunoaştem că riscul de a comite suicidul creşte ajungând până la 95% în primele 14 zile după o tentativă. Era obligatoriu ca el să devină un caz prioritar şi să fie monitorizat permanent de angajaţii instituţiei. Afirmaţia directorului, cum că nu are obligaţia să verifice conturile de Facebook ale copiilor nu scuză. Nu despre Facebook era vorba aici.

7) În ambele cazuri, copiii doreau să revină în familiile adoptive şi detestau viaţa din instituţii. Mariana Voinea, asistentul maternal declara pentru Adevărul că „l-au luat de la mine pe motiv că nu aveam condiţii. Când veneau în vizită verificau să vadă dacă am şi praful şters. Păi, trei ani am avut condiţii, iar după, nu? Care este şi cum a fost respectat interesul superior al copilului?.“

Aş fi încântat dacă Preşedintele României, care apare des, în ultimul timp, înconjurat de copii, ba chiar i-a invitat pe unii atent selectaţi la Cotroceni, să fi avut o reacţie în acest caz sau/şi domnul Cioloş, că doar sub conducerea sa funcţionează aceste instituţii. Mă tem că nu vor face. Şi mă tem că azi alte sute de copii abandonaţi în centre trăiesc similare experienţe de viaţă traumatizante.

Citeste mai mult: adev.ro/nz3alf

ARTICOLE PSIHOLOGIE

Campanie împotriva fumatului la „Iorga ” Sibiu

publicat de Alexandra Dragut in Tribuna la 02.12.2015

tribuna 2

Din curiozitate, relaxare, plictiseală sau pentru a socializa, acestea sunt doar câteva motive pentru care tinerii se apucă de fumat. Elevii de la Şcoala Generală ,,Nicolae Iorga” au participat, recent, la o activitate de informare cu privire la consecinţele fumatului asupra sănătăţii. Seminarul a fost susţinut de psihologul Mihai Copăceanu şi face parte din acţiunile de prevenire a consumului de tutun, derulate în mai multe şcoli din judeţul Sibiu cu ocazia ”Zilei Naţionale fără Tutun”.

Ioan Moşneag, directorul Şcolii Generale ,,Nicolae Iorga”, s-a arătat mulţumit de desfăşurarea acestei campanii, deşi, spune că nu prea întâmpină astfel de probleme în şcoală. „Ne bucurăm că la noi în şcoală se organizează o campanie antifumat. În general, nu prea avem probleme cu fumatul, mai sunt câte unul, doi copii care fumează. Sperăm ca după această campanie să nu încerce să mai fumeze vreodată. Dacă îi prindem fumând, noi nu putem lua prea multe măsuri, dar le anunţăm părinţii şi le scădem nota la purtare. Greşeala porneşte de la magazinele care le vând ţigări copiilor, ar trebui să nu le mai vândă celor sub 18 ani ţigări. Nu au voie, dar se întâmplă. Deşi am văzut că la unele dintre magazine scrie că nu vând ţigări sau alcool celor sub 18 ani, totuşi este plin de copii care fumează”, spune directorul şcolii.
Fumatul, o modă în rândul tinerilor

Astăzi, fumatul a devenit o modă în rândul adolescenţilor. Potrivit statisticilor, în fiecare minut 4.800 de elevi trag primul fum din viaţa lor, iar în 75% dintre cazuri, ei fumează datorită filmelor pe care le vizionează. Experienţe frecvente trăite de adolescenţii care fumează, cum arată un copil care fumează, cum să spună nu, ce este şi ce efecte are fumatul pasiv. se numără printre informaţiile pe care le-au ascultat cu mare interes elevii. „Suntem printre primele locuri în Europa la fumat. Din păcate, statistic vorbind, în România copiii încep să fumeze de la vârsta de 10 ani. E o problemă care îi <<arde>>, chiar dacă statistic vorbind, din clasa a şaptea sau a opta cel puţin doi sau trei fumează frecvent şi patru sau cinci au fumat. Chiar dacă nu au în mod direct contact cu fumatul, au părinţi care fumează foarte mult sau au în cercul lor de prieteni, persoane care fumează. În liceu e mult mai tragic, sunt elevi care merg la şcoală doar pentru că pot fuma, abia aşteaptă pauza pentru a fuma şi sunt bucuroşi dacă pot fuma două ţigări. Dacă nu este toleranţă zero la fumat, ei continuă. Sunt uimit că sunt licee în Sibiu unde profesorii şi elevii au locul lor pentru fumat. Fumează în curtea liceului, public, sub privirea profesorilor”, precizează psihologul Mihai Copăceanu.
Activitatea se încadrează în Planul de Acţiune pentru implementarea Strategiei Judeţene Antidrog în perioada 2013 – 2016, A.1, Prevenire în şcoală, activitatea 1.5. „Dezvoltarea la nivel local de proiecte de informare, educare, conştientizare cu privire la consumul de tutun, alcool, droguri şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive, adresate elevilor din învăţământul preuniversitar şi universitar”.