Etichete

, , , , , , ,

publicat pe blogurile Adevarul la 12 dec 2014 cu prilejul Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului

Bucureşti 10 decembrie 2014: Ziua internaţională a Drepturilor Omului

La ora 9 fix evenimentul este deschis. În sală magistraţi, psihologi, cercetători, jurnalişti, directori de instituţii publice din întreaga ţară şi din străinătate. Se apropie prânzul. L-am ascultat pe judecătorul CSM Cristi Dănileţ, apoi alt judecător din Oltenia, un avocat şi un procuror din Berlin. Era o tânără domnişoară. Nici nu i-aş fi dat 30 de ani. Dar a vorbit cu un impact incredibil. A continuat să  enumere cazurile grave de trafic de persoane. Şi a ajuns la cifre. Aici sala s-a blocat. Linişte. Cea mai mare minoritate etnică de femei obligate să practice prostituţia sunt românce. În Germania se estimează a fi 200.000 de prostituate. Peste 65% sunt de altă naţionalitate, majoritatea din România şi Bulgaria. Da, prostituţia e legală în Germania din 2002, dar asta nu simplifică nimic. Cifra româncelor urcă până la 70.000. Poate fi reală sau nu. Dar în Italia? Dar în Spania şi Marea Britanie?

Căutaţi în orice ziar european şi veţi găsi în fiecare săptămână descrierile suferinţelor umane. În majoritatea cazurilor traficanţii sunt cunoscuţi victimelor şi le inspiră încredere. Aşa sunt ademenite, apoi minţite şi sechestrate. Cea mai cunoscută ştire este despre tânăra de doar 20 de ani ajunsă în comă la un spital din Koln pentru că a refuzat prostituţia. În urmă cu două zile, pe 10, o ştire despre o româncă de 19 ani ţinută în sclavia prostituţiei de un compatriot în Lazio (Italia). Pe 8 decembrie, Ziarul de Sicilia descrie o agresiune stradală asupra unei minore dovedită că era silită să practice prostituţia. Pe 2 decembrie, The Telegraph, relata despre un român ce şi-a obligat iubita să practice prostituţia la Londra. Pe 1 decembrie alt articol despre prostituţia româncelor în Malta. În 25 noiembrie, 5 români au fost arestaţi la Pitsea (Essex): gestionau un bordel. Pe 22 noiembrie o altă româncă este arestată la Coventry. Tot bordel. Dincolo de ocean, în Canada, pe 5 decembrie, citesc un articol despre traficanţii de persoane români puşi alături de chinezi şi nigerieni. Pe 26 noiembrie o româncă ce practica prostituţia este masacrată la Verona. Altă ştire cu 900 de românce exploatate sexual în Spania. 10 ştiri doar în câteva zile. Se înţelege cât de grav este acest fenomen?

Discursul procurorului german m-a făcut să admir pasiunea, devotamentul şi munca pe care o depunea în Berlin. Am discutat şi la pauză şi am constatat cu uşurinţă profesionalismul nemţesc. Dar pe când o urmăream am rămas indignat de justiţia şi poliţia din România şi mi-a fost ruşine că sunt român. Aaa, la eveniment au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Poliţiei Române. Ce credeţi? Evident că nu au venit, numele lor a rămas doar pe program. Nici măcar nu au trimis un înlocuitor. Mai mult, evenimentul nu a fost organizat de vreo instituţie de prestigiu din România, ci tot cu sprijinul străinilor: Fundaţia Friedrich-Ebert, Ambasada Germaniei şi Ambasada Olandei. Cum le pasă altora de ţara noastră şi nouă nu?! M-am ridicat şi, înainte de a-i adresa câteva întrebări, ca un simplu cetăţean român, am considerat că sunt obligat să-i transmit consideraţia mea doamnei procuror. Mai ales că prezentarea includea termenul de „colaborare transnaţională pentru combaterea..”. Dacă dumneaei face mai mult pentru sufletele româncelor decât ţara lor este cu neputinţă să nu fii emoţionat de acţiunile străinilor şi totodată ruşinat de indiferenţa şi culpa noastră. La aceeaşi întâlnire un judecător din Craiova ne descria un caz pe care-l soluţiona în această săptămână: o mamă a 4 copii este invitată de un amic să lucreze în Italia. Odată ajunsă acolo este adăpostită într-o casă alături de 6-7 femei şi supusă violenţei fizice constante pentru ca ulterior să fie trimisă direct pe străzi „la produs”, zi de zi. Şi iar intimidată şi lovită („să-i arate cine e şefu`”), ajungând pe străzi cu urme ale violenţei. După câteva săptămâni o patrulă de carabienieri i-a fost salvarea. Infractorul riscă acum 4 ani de puşcărie. Partea nefericită că însuşi soţul a îndemnat-o să meargă în Italia. Şi totuşi, trauma prin care a trecut ce preţ are?

ll

Roma, 15 aprilie, 2008

 Altă întâlnire internaţională. De astă dată cu vreo 600 de participanţi. Unul dintre invitaţii de onoare ne prezintă un studiu despre prostituţia în Italia. 85% dintre victime erau de naţionalitate română. Acelaşi scenariu: sechestrare, violenţă, vedem fete de 15, 16,17 ani. M-am ruşinat încât mi-am ascuns legitimaţia în buzunar să nu se observe că reprezint România. Nu mi-a fost uşor.

Îndignarea este şi mai mare acum. Atunci parcă mai puteam pricepe. Era agitaţia după 2007. Dar acum, după 6 ani de când am auzit oficial în public cât de grav stăm la traficul de persoane şi minori. Şi fenomenul nu a cunoscut nicio modificare în  ultimii ani.    16 noiembrie 2014 Dacă românii din diaspora au sprijinit alegerea noului preşedinte prin votul lor decisiv, prin mobilizarea fără precedent şi prin efortul de a călători sute de km şi aşteptând ore în şir doar pentru a vota, preşedintele ales are şi mai mult obligaţia de a-i spriji eficient pe aceşti români. Da, ei sunt cei care muncesc şi trimit bani mulţi în ţara.

Dar tot dintre românii din diaspora fac parte şi sutele sau miile de tinere minore şi femeile adulte care sunt victimele traficului de persoane. Sau cei siliţi să muncească la negru. În unele cazuri sunt de fapt reţele transnaţionale. O „afacere profitabilă”. Femei adulte, adolescente şi minore de 13,14 ani sunt răpite sau înşelate pentru a fi supuse prostituării în ţările Europei. Der Spiegel  a publicat repetate articole despre atrocităţile prin care trec prostituatele din România. Autorităţile germane nu iartă, cele româneşti ce fac oare?  Văd că încă ne confruntăm cu prejudecăţi, mituri, discriminări şi judecăţi nedrepte, chiar printre autorităţi, oamenii de rând şi cititorii acestui blog. „Daa, lasă-le că merită, că ele s-au dus”, sau că aparţin unor categorii etnico-sociale. Oare?

Citiţi următorul fragment: O fata de 15 ani ţine in brate pe fiul ei de 1 an. Oamenii o numesc curvă, nimeni nu stie ca a fost violata la 13 ani. Oamenii numesc un alt om gras. Nimeni nu ştie că are o boală gravă făcându-l să fie supraponderal. Oamenii numesc un bătrân urât.Nimeni nu ştie ca i-a fost afectata fata în timp ce lupta pentru ţara noastră în razboi. Oamenii numesc o femeie cheala, ei nu ştiu că are cancer. Stereotip şi hărţuire.

Pentru a opri traficul de persone şi minori, relele tratamente, abuzurile fizice şi emoţionale emoţionale cu efecte pe termen lung, nu este dificil precum se pare. Avem un exemplu de excelenţă.

Doamna Iana Matei, prin organizaţia pe care a creat-o a salvat (atenţie!) peste 470 de victime. A primit o recunoaştere internaţională, tot de la străini: a acceptat titlul de „Europeanul anului în 2010” (Reader`s Digest), a fost declarată „Eroul Anului” de către Departamentul de Stat al SUA (2006), iar în 2007 a primit „Premiul pentru Abolirea Sclaviei” din partea Camerei Lorzilor din Marea Britanie. Cartea „De vânzare: Mariana, 15 ani” a fost tradusă în aproape toate limbile de circulaţie europeană   Ministerul de Interne câte victime a salvat? În ultimii ani în România au fost condamnaţi peste 1.400 de indivizi pentru traficul de persoane, mai mult de jumătate dintre aceştia pentru traficul de minori. Deci Ministerul Justiţiei a reuşit să condamne de trei ori mai multe persoane decât numărul de victime salvat de o singură persoană? Da, este adevărat 1.400 au fost condamnaţi, mult mai mulţi anchetaţi şi lăsaţi liberi, mult mai mulţi încă neaduşi în faţa judecătorului şi în consecinţă numărul real al „peştilor” ar putea depăşi 14.00(0). Şi totuşi, când o femeie face mai multe decât un întreg minister (sau mai multe ministere care ar trebuie să colaboreze), când procurori din Berlin, specialişti din Amsterdam şi din Roma şi din întreaga Europă, alături de ambasadele acestor state conştientizează flagelul enorm la care sunt supuse victimele din România şi ne dau lecţii despre cum se recunoaşte, raportează şi acţionează, nu pot decât să am o imensă ruşine că sunt român! Şi ruşinea aceasta nu e doar a mea, e a întregii naţii în faţa Europei şi cu greu se va şterge. Domnule Preşedinte, domnilor diplomaţi, domnilor miniştri nu puteţi merge la Bruxelles sau Strasbourg prezentând doar frumuseţile ţării, tradiţiile, poveştile nostre ignorând actele criminale. Cum puteţi zâmbi ciocnind pahare de şampanie cu omologi europeni care recunosc problemele românilor în ţara lor şi constată nepăsarea noastră an de an? Vreau să văd pe Facebook (că mai nou aşa comunică preşedinţii României) că va fi un anunţ şi pe această temă, nu doar despre cărţile vândute, tehnologie, educaţie şi cultura sibiană.

PS Bucureşti, 10 decembrie, 2015, Palatul Cotroceni: Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, preşedintele României Klaus Johannis printr-o declaraţie de presă anunţă poziţia sa fermă şi acţiuniile ţării contra mafiei traficului de persoane şi minori români, anunţă continuarea luptei şi apreciază colaborările instituţiilor statului român cu cele din Germania, Spania, Italia, Marea Britanie etc.

Bucureşti, 10 decembrie 2016

preşedintele României primeşte premiul special al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi este felicitat de preşedintele Consiliului Europei şi al Comisiei Europene pentru lupta sa pentru respectarea drepturilor românilor din ţară şi străinătate. 5.000 de victime au fost salvate în 8 luni. Obama însuşi îi telefonează.

e

Anunțuri