Blogul Adevarul

Încă o dată despre Ruşinea de a fi Român, domnule Iohannis!

publicat pe blogurile Adevarul la 12 dec 2014 cu prilejul Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului

Bucureşti 10 decembrie 2014: Ziua internaţională a Drepturilor Omului

La ora 9 fix evenimentul este deschis. În sală magistraţi, psihologi, cercetători, jurnalişti, directori de instituţii publice din întreaga ţară şi din străinătate. Se apropie prânzul. L-am ascultat pe judecătorul CSM Cristi Dănileţ, apoi alt judecător din Oltenia, un avocat şi un procuror din Berlin. Era o tânără domnişoară. Nici nu i-aş fi dat 30 de ani. Dar a vorbit cu un impact incredibil. A continuat să  enumere cazurile grave de trafic de persoane. Şi a ajuns la cifre. Aici sala s-a blocat. Linişte. Cea mai mare minoritate etnică de femei obligate să practice prostituţia sunt românce. În Germania se estimează a fi 200.000 de prostituate. Peste 65% sunt de altă naţionalitate, majoritatea din România şi Bulgaria. Da, prostituţia e legală în Germania din 2002, dar asta nu simplifică nimic. Cifra româncelor urcă până la 70.000. Poate fi reală sau nu. Dar în Italia? Dar în Spania şi Marea Britanie?

Căutaţi în orice ziar european şi veţi găsi în fiecare săptămână descrierile suferinţelor umane. În majoritatea cazurilor traficanţii sunt cunoscuţi victimelor şi le inspiră încredere. Aşa sunt ademenite, apoi minţite şi sechestrate. Cea mai cunoscută ştire este despre tânăra de doar 20 de ani ajunsă în comă la un spital din Koln pentru că a refuzat prostituţia. În urmă cu două zile, pe 10, o ştire despre o româncă de 19 ani ţinută în sclavia prostituţiei de un compatriot în Lazio (Italia). Pe 8 decembrie, Ziarul de Sicilia descrie o agresiune stradală asupra unei minore dovedită că era silită să practice prostituţia. Pe 2 decembrie, The Telegraph, relata despre un român ce şi-a obligat iubita să practice prostituţia la Londra. Pe 1 decembrie alt articol despre prostituţia româncelor în Malta. În 25 noiembrie, 5 români au fost arestaţi la Pitsea (Essex): gestionau un bordel. Pe 22 noiembrie o altă româncă este arestată la Coventry. Tot bordel. Dincolo de ocean, în Canada, pe 5 decembrie, citesc un articol despre traficanţii de persoane români puşi alături de chinezi şi nigerieni. Pe 26 noiembrie o româncă ce practica prostituţia este masacrată la Verona. Altă ştire cu 900 de românce exploatate sexual în Spania. 10 ştiri doar în câteva zile. Se înţelege cât de grav este acest fenomen?

Discursul procurorului german m-a făcut să admir pasiunea, devotamentul şi munca pe care o depunea în Berlin. Am discutat şi la pauză şi am constatat cu uşurinţă profesionalismul nemţesc. Dar pe când o urmăream am rămas indignat de justiţia şi poliţia din România şi mi-a fost ruşine că sunt român. Aaa, la eveniment au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Poliţiei Române. Ce credeţi? Evident că nu au venit, numele lor a rămas doar pe program. Nici măcar nu au trimis un înlocuitor. Mai mult, evenimentul nu a fost organizat de vreo instituţie de prestigiu din România, ci tot cu sprijinul străinilor: Fundaţia Friedrich-Ebert, Ambasada Germaniei şi Ambasada Olandei. Cum le pasă altora de ţara noastră şi nouă nu?! M-am ridicat şi, înainte de a-i adresa câteva întrebări, ca un simplu cetăţean român, am considerat că sunt obligat să-i transmit consideraţia mea doamnei procuror. Mai ales că prezentarea includea termenul de „colaborare transnaţională pentru combaterea..”. Dacă dumneaei face mai mult pentru sufletele româncelor decât ţara lor este cu neputinţă să nu fii emoţionat de acţiunile străinilor şi totodată ruşinat de indiferenţa şi culpa noastră. La aceeaşi întâlnire un judecător din Craiova ne descria un caz pe care-l soluţiona în această săptămână: o mamă a 4 copii este invitată de un amic să lucreze în Italia. Odată ajunsă acolo este adăpostită într-o casă alături de 6-7 femei şi supusă violenţei fizice constante pentru ca ulterior să fie trimisă direct pe străzi „la produs”, zi de zi. Şi iar intimidată şi lovită („să-i arate cine e şefu`”), ajungând pe străzi cu urme ale violenţei. După câteva săptămâni o patrulă de carabienieri i-a fost salvarea. Infractorul riscă acum 4 ani de puşcărie. Partea nefericită că însuşi soţul a îndemnat-o să meargă în Italia. Şi totuşi, trauma prin care a trecut ce preţ are?

ll

Roma, 15 aprilie, 2008

 Altă întâlnire internaţională. De astă dată cu vreo 600 de participanţi. Unul dintre invitaţii de onoare ne prezintă un studiu despre prostituţia în Italia. 85% dintre victime erau de naţionalitate română. Acelaşi scenariu: sechestrare, violenţă, vedem fete de 15, 16,17 ani. M-am ruşinat încât mi-am ascuns legitimaţia în buzunar să nu se observe că reprezint România. Nu mi-a fost uşor.

Îndignarea este şi mai mare acum. Atunci parcă mai puteam pricepe. Era agitaţia după 2007. Dar acum, după 6 ani de când am auzit oficial în public cât de grav stăm la traficul de persoane şi minori. Şi fenomenul nu a cunoscut nicio modificare în  ultimii ani.    16 noiembrie 2014 Dacă românii din diaspora au sprijinit alegerea noului preşedinte prin votul lor decisiv, prin mobilizarea fără precedent şi prin efortul de a călători sute de km şi aşteptând ore în şir doar pentru a vota, preşedintele ales are şi mai mult obligaţia de a-i spriji eficient pe aceşti români. Da, ei sunt cei care muncesc şi trimit bani mulţi în ţara.

Dar tot dintre românii din diaspora fac parte şi sutele sau miile de tinere minore şi femeile adulte care sunt victimele traficului de persoane. Sau cei siliţi să muncească la negru. În unele cazuri sunt de fapt reţele transnaţionale. O „afacere profitabilă”. Femei adulte, adolescente şi minore de 13,14 ani sunt răpite sau înşelate pentru a fi supuse prostituării în ţările Europei. Der Spiegel  a publicat repetate articole despre atrocităţile prin care trec prostituatele din România. Autorităţile germane nu iartă, cele româneşti ce fac oare?  Văd că încă ne confruntăm cu prejudecăţi, mituri, discriminări şi judecăţi nedrepte, chiar printre autorităţi, oamenii de rând şi cititorii acestui blog. „Daa, lasă-le că merită, că ele s-au dus”, sau că aparţin unor categorii etnico-sociale. Oare?

Citiţi următorul fragment: O fata de 15 ani ţine in brate pe fiul ei de 1 an. Oamenii o numesc curvă, nimeni nu stie ca a fost violata la 13 ani. Oamenii numesc un alt om gras. Nimeni nu ştie că are o boală gravă făcându-l să fie supraponderal. Oamenii numesc un bătrân urât.Nimeni nu ştie ca i-a fost afectata fata în timp ce lupta pentru ţara noastră în razboi. Oamenii numesc o femeie cheala, ei nu ştiu că are cancer. Stereotip şi hărţuire.

Pentru a opri traficul de persone şi minori, relele tratamente, abuzurile fizice şi emoţionale emoţionale cu efecte pe termen lung, nu este dificil precum se pare. Avem un exemplu de excelenţă.

Doamna Iana Matei, prin organizaţia pe care a creat-o a salvat (atenţie!) peste 470 de victime. A primit o recunoaştere internaţională, tot de la străini: a acceptat titlul de „Europeanul anului în 2010” (Reader`s Digest), a fost declarată „Eroul Anului” de către Departamentul de Stat al SUA (2006), iar în 2007 a primit „Premiul pentru Abolirea Sclaviei” din partea Camerei Lorzilor din Marea Britanie. Cartea „De vânzare: Mariana, 15 ani” a fost tradusă în aproape toate limbile de circulaţie europeană   Ministerul de Interne câte victime a salvat? În ultimii ani în România au fost condamnaţi peste 1.400 de indivizi pentru traficul de persoane, mai mult de jumătate dintre aceştia pentru traficul de minori. Deci Ministerul Justiţiei a reuşit să condamne de trei ori mai multe persoane decât numărul de victime salvat de o singură persoană? Da, este adevărat 1.400 au fost condamnaţi, mult mai mulţi anchetaţi şi lăsaţi liberi, mult mai mulţi încă neaduşi în faţa judecătorului şi în consecinţă numărul real al „peştilor” ar putea depăşi 14.00(0). Şi totuşi, când o femeie face mai multe decât un întreg minister (sau mai multe ministere care ar trebuie să colaboreze), când procurori din Berlin, specialişti din Amsterdam şi din Roma şi din întreaga Europă, alături de ambasadele acestor state conştientizează flagelul enorm la care sunt supuse victimele din România şi ne dau lecţii despre cum se recunoaşte, raportează şi acţionează, nu pot decât să am o imensă ruşine că sunt român! Şi ruşinea aceasta nu e doar a mea, e a întregii naţii în faţa Europei şi cu greu se va şterge. Domnule Preşedinte, domnilor diplomaţi, domnilor miniştri nu puteţi merge la Bruxelles sau Strasbourg prezentând doar frumuseţile ţării, tradiţiile, poveştile nostre ignorând actele criminale. Cum puteţi zâmbi ciocnind pahare de şampanie cu omologi europeni care recunosc problemele românilor în ţara lor şi constată nepăsarea noastră an de an? Vreau să văd pe Facebook (că mai nou aşa comunică preşedinţii României) că va fi un anunţ şi pe această temă, nu doar despre cărţile vândute, tehnologie, educaţie şi cultura sibiană.

PS Bucureşti, 10 decembrie, 2015, Palatul Cotroceni: Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, preşedintele României Klaus Johannis printr-o declaraţie de presă anunţă poziţia sa fermă şi acţiuniile ţării contra mafiei traficului de persoane şi minori români, anunţă continuarea luptei şi apreciază colaborările instituţiilor statului român cu cele din Germania, Spania, Italia, Marea Britanie etc.

Bucureşti, 10 decembrie 2016

preşedintele României primeşte premiul special al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi este felicitat de preşedintele Consiliului Europei şi al Comisiei Europene pentru lupta sa pentru respectarea drepturilor românilor din ţară şi străinătate. 5.000 de victime au fost salvate în 8 luni. Obama însuşi îi telefonează.

e

Reclame
Blogul Adevarul

Copiilor din România li se încalcă dreptul la educaţie şi la o viaţă independentă

articol publicat de Ioana Nicolescu pe Adevarul la 20 noiembrie 2014

Dreptul la educaţie, la sănătate şi la o viaţă independentă, la autonomie sunt pricipalele drepturi ale copiilor care mai sunt încălcate în România de astăzi. Aşa susţin experţii în drepturile copilului. Concret, specialiştii atrag atenţia că primul drept al copilului care este încălcat în România este dreptul la educaţie, iar principalii vinovaţi de acest lucru sunt părinţii, care la rândul lor nu au avut parte de o educaţie completă şi nu îşi încurajează copiii să meargă la şcoală. „România are 17,5% din populaţia şcolară care abandonează şcoala, acesta este cel mai clar răspuns al sistemului la cât de bine este respectat dreptul la educaţie. Ţinta României pentru 2020 este să ajungă la 11%. 17% la o populaţie de 200.000 de copii pe generaţie înseamnă că în jur de 40.000 de copii abandonează şcoala pe an“, a arătat directorul executiv al organizaţiei SERA ROMANIA, doctorul Bogdan Simion, pentru „Adevărul“.

Venind în completare, psihologul şi bloggerul adevărul.ro Mihai Copăceanu spune că, în afară de dreptul la educaţie, copiilor li se mai încalcă dreptul la sănătate, fiindcă sunt părinţi care nu îşi duc copiii la doctor, dar şi dreptul la o viaţă independentă, autonomă. „Când este vorba de dreptul la autonomie, mă refer aici la acei copii care sunt controlaţi de părinţi inclusiv după vârsta majoratului (18 ani). Autonomie înseamnă dreptul la opinie, la alegerea unei cariere. Sunt părinţi care îşi impun voinţa prea mult asupra copiilor lor, care le impun inclusiv restricţii financiare”, a explicat Copăceanu.  De aceeaşi părere este şi Mihail Carp, directorul executiv al Fundaţiei Familia şi Ocrotirea Copilului, care a adăugat că de obicei lucrul acesta se întâmplă din cauza educaţiei religioase a societăţii româneşti. „Este o chestiune psihologică care ţine de latura religioasă. Religia ortodoxă impune un anumit control al părinţilor asupra copiilor. Se întâmplă în special în mediul rural“, a spus la rândul său Mihail Carp, directorul executiv al Fundaţiei Familia şi Ocrotirea Copilului. Un alt drept încălcat de părinţi, poate fără să-şi dea seama este cel la identitate, mai spun experţii. „Părinţii nu au destul timp liber ca să stea cu ei şi copiii ajung să se identifice cu bona sau cu angajaţii unui after school“, a explicat psihopedagogul Yolanda Creţescu de la Centrul Vocaţional Happy Minds.

646x404 (2)

România, printre primele state care au aderat la Convenţia ONU

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a explicat că motivele pentru care elevii abandonează şcoala ţin de problemele economice ale familiei, adică sărăcia este factorul principal. „Părăsirea timpurie a şcolii este un efect al marginalizării sociale şi al problemelor economice cu care familiile se confruntă. Din nefericire, România încă înregistrează o rată mare a abandonului şcolar, peste media europeană“, a spus Pricopie. Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) cu privire la drepturile copilului este prima lege internaţională  care a stipulat dreptul la educaţie al tuturor copiilor, cu respectarea principiului nondiscriminării şi egalităţii de şanse. România a fost printre primele state care au ratificat Convenţia, la 28 septembrie 1990.

Citeste mai mult: adev.ro/nfcord

Blogul Adevarul

Agresiunile, la ordinea zilei în şcoli. Psiholog: Dacă ar fi toleranţă zero faţă de violenţă nu ar mai exista atâtea cazuri!

Articol publicat în Adevarul. ro de Claudia Spridon la data de 1 decembrie 2014

Aşa arată un studiu recent, derulat de Asociaţia Telefonul Copilului, în care au fost analizate răspunsurile a peste 2.000 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 7 şi 19 ani. Conform studiului, două treimi dintre copii îşi doresc să beneficieze de sprijinul părinţilor în cazuri de agresiuni de acest fel, dar le este ruşine sau frică să o facă. Acelaşi număr de copii, însă, nu ar apela la părinţi pentru a le solicita sprijinul într-o astfel de situaţie, iar un număr similar de victime au declarat că părinţii lor nu cunosc situaţia cu care ei se confruntă. „Unui copil îi este frică să discute cu părinţii despre abuzuri pentru că le este teamă de repercusiuni.

Dacă ar apela la părinţi li s-ar întări convingerea că sunt slabi, iar acest lucru ar accentua ceea ce ei nu vor să accepte. Problema este că şcoala dă violenţă şi bullying. Dacă ar avea toleranţă zero faţă de violenţă nu ar mai exista atât de multe cazuri”, susţine psihologul Mihai Copăceanu. Potrivit acestuia, sunt situaţii în care violenţele verbale şi fizice la care au fost supuşi copiii la şcoală pot afecta dezvoltarea lor ulterioară. „Pentru unii poate fi doar o amintire neplăcută din trecut, însă totul depinde de modul în care a fost gestionată problema la momentul potrivit şi de sprijinul pe care copilul l-a primit de la familie ori de la profesori”, a completat specialistul. Şcoala nu ia fenomenul în serios   „Este alarmant faptul că mai mult de jumătate dintre copiii chestionaţi au răspuns că şcoala nu ia fenomenul bullying în serios.

S-a observat şi că elevii nu sunt obişnuiţi cu acţiuni de prevenire ale acestui fenomen, în timp ce din punctul lor de vedere sancţiunile au caracter temporar şi nu rezolvă problemele pe termen lung. În plus, rezultatele studiului arată că rolul consilierului şcolar nu este cunoscut în rândul elevilor sau este diminuat”, a declarat şi Cătălina Florea, director executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului. Studiul arată că în 72% din cazuri, copiii şi tinerii s-au confruntat cu comportament de tip bullying indirect, caracterizat prin comentarii neadecvate despre ei, familie, statut social sau etnite. În acelaşi timp, 59% au primit porecle, iar 47% din respondenţi au declarat că au fost lăsaţi în afara grupului. Un procent de 43% din tineri au fost loviţi, îmbrânciţi sau pălmuiţi, iar 32% au primit ameninţări. Unde au loc agresiunile În peste 75% din cazuri au existat şi martori, mai mult de jumătate au încercat să intervină pentru a preveni izbucnirea unui conflict.

646x404 (1)

Tristeţea, furia, singurătatea şi ruşinea sunt câteva dintre stările negative pe care le-au experimentat victimele acestui fenomen, larg răspândit în şcolile de la noi. Spre exemplu, 57% din tineri au declarat că acţiunea de bullying a avut loc în sala de clasă, 33% au spus că a avut loc pe coridor, iar 32% au spus că s-a întâmplat în apropierea unităţii de învăţământ. Respondenţii au fost agresaţi verbal chiar şi în mediul online, relevă acelaşi studiu, potrivit căruia 14% din tineri au primit mesaje neadecvate prin SMS. Cel mai frecvent, hărţuitorii din mediul online sunt colegii, susţin specialiştii.

Blogul Adevarul

Consilierea la cronometru

Consiliere contra cronometru. Când începe orientarea în carieră: gimnaziu, liceu sau facultate

articol publicat în Adevarul.ro de Ioana Nicolescu la 2 decembrie 2014

Înfiinţarea obligatorie a centrelor de consiliere profesională în cadrul universităţilor, reglementată printr-o metodologie publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial, vine prea târziu pentru tinerii care nu au primit consiliere în liceu şi nu s-au orientat bine în alegerea unui domeniu de studii.

Cel puţin aşa atrag atenţia specialiştii în Educaţie, care arată că în jur de 60% din elevii de liceu nu ştiu ce le-ar plăcea să studieze la facultate. „Aceşti tineri trebuie consiliaţi înainte de admitere, altfel sunt în risc de abandon universitar fiindcă ei nu ştiu, de fapt, ce vor să facă în viaţă”, susţin experţii.

Consilierea profesională la universitate este utilă pentru orientarea în domeniul de studii ales, mai atrag atenţia specialiştii care au analizat pentru „Adevărul” prima metodologie care reglementează consilierea profesională la nivel universitar, publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Concluzia este că cel mai bine pentru tineri este să meargă la consiliere în clasa a VIII-a, când îşi aleg profilul liceului, şi în clasele a XI-a şi a XII-a, ca să îşi aleagă domeniul de studii de licenţă. „De obicei, consilierea trebuie să aibă loc înainte de trecerea la un nou ciclu de învăţământ, deci înainte de clasa a V-a şi înainte de admiterea la liceu. Din clasa a XI-a ar trebui să înceapă consilierea profesională pentru alegerea unui domeniu de studii la facultate.

646x404

Consilierea din cadrul facultăţii îi ajută să îşi aleagă specializarea din cadrul acelui domeniu, care li se potriveşte cel mai bine”, a explicat psihologul şcolar Diana Ioaneş, de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“.

La rândul său, psihologul şi bloggerul adevarul.ro Mihai Copăceanu susţine că de fapt de consiliere ar avea nevoie în primul rând elevii de liceu, care  de multe ori ajung în clasa a XII-a şi nu ştiu la ce facultate vor să dea admitere. „Când ajung în clasa a XII-a, în jur de 10% din ei ştiu exact ce vor să facă mai departe, alţi 15% sunt consiliaţi de părinţi şi urmează o specializare indicată de ei, mai sunt elevi care merg din inerţia profilului la facultate, dar cei mai mulţi, în jur de 60%, sunt indecişi“, a explicat Copăceanu. Tocmai aceşti 60% vor fi mai încolo în risc de abandon universitar, lucru pe care metodologia consilierii profesionale încearcă să-l prevină.    

„Problema cea mai mare este că aceşti tineri îşi dau seama abia la facultate că nu vor să urmeze domeniul pe care l-au ales. Am senzaţia că rata abandonului este mare la universităţile tehnice pentru că materia este grea şi elevii vin de la liceu fără cunoştinţe temeinice la materiile de real, iar standardele sunt ridicate la facultate. Ar trebui mai întâi să avem destule centre vocaţionale în licee care să fie funcţionale“, a explicat şi Tincuţa Apăteanu, expert în educaţie şi blogger adevarul.ro. Un consilier la 2.000 de studenţi Viitoarele centre vor avea minimum un consilier la 2.000 de studenţi, potrivit metodologiei.

Expertul în Educaţie şi bloggerul adevarul.ro Marian Staş spune, însă, că raportul ar trebui să fie de un consilier la 100 de studenţi. „Proiectul va genera o mutaţie semnificativă în cultura universităţilor  şi liceelor. În primul rând va avea loc o cuplare autentică a instituţiilor la piaţa forţei de muncă şi în al doilea rând le va dezvolta studenţilor şi elevilor obişnuinţa de a folosi consilierea şi orientarea în carieră ca mijloace eficiente de a le spori semnificativ angajabilitatea. Însă, consider că raportul de un consilier la 2.000 de studenţi este mult prea mic, mai ales în perioada de debut a proiectului, când mă aştept la o cerere foarte mare de consiliere, dată fiind nevoia de astfel de servicii. Eu sugerez minimum un consilier la 100 de studenţi, cu posibilitatea calibrării ulterioare. Este un proiect care, dacă va fi pus ca fapt cu fond, cu siguranţă îşi va arăta repede roadele foarte bune, în creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă din rândul absolvenţilor elevi şi studenţi”, a spus Marian Staş.

Marian Crăciun, directorul departamentului Servicii Studenţi din cadrul Universităţii din Bucureşti, care a lucrat la elaborarea metodologiei, spune că, acum, media naţională este de un consilier la 10.000 sau chiar 15.000 de studenţi.  Preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Cristi Popescu, spune că în momentul de faţă, în general, consilierii din universităţi sunt profesori care au vrut să se implice pentru a-i ajuta pe studenţi. „Foarte multe centre îşi desfăşoară acum activitatea graţie unor profesori care au vrut să se implice sau unor voluntari, nu e o consiliere unul la unul cu specialişti. De multe ori studenţii nu ştiu ce opţionale să aleagă, sunt lăsaţi în aer”, a spus acesta. Consilierea profesională în alte ţări Dacă în România consilierea profesională oficial abia ia naştere, în Occident, ea este practicată încă de la clasele primare. „Încep din clasa a IV-a când îi testează şi îi împart pe profile, creează nişte clase adaptate. Un exemplu de bună practică în acest sens ar fi Marea Britanie, unde copiii au puţine teste şi examene la clasă, învaţă prin cooperare, adică muncă în echipă, fac proiecte şi lucrează în echipe”, a explicat psihologul Mihai Copăceanu.

În ceea ce priveşte consilierea la facultate, Copăceanu a explicat că în ţările vestice, universităţile au un birou special de consiliere în carieră, care face legătura cu piaţa muncii. „Le pun la dispoziţie studenţilor materiale pentru informare şi comunică mult cu ei. Universităţile mari au şi un departament de recrutare şi unul de voluntariat“, a mai spus Copăceanu. Şi expertul în educaţie Marian Staş a vorbit despre departamentele de consultanţă în carieră. „În Statele Unite, universităţile au birouri de „career consulting” pe care studenţii le frecventează des”, a spus Staş.

Psihologul Mihai Copăceanu a explicat cum îşi dau seama consilierii ce meserii li se vor potrivi elevilor în viitor. Ei fac teste psihologice speciale, cum sunt chestionarele de interese Holland.

Teoria personalităţii dezvoltată de psihologul american John Holland spune că alegerile vocaţionale exprimă personalitatea omului, că membrii aceluiaşi domeniu de activitate au personalităţi similare şi istorii similare de dezvoltare, iar satisfacţia profesională depinde de congruenţa dintre propria personalitate şi mediul în care individul lucrează. „Sunt mai multe tipuri de personalitate pe care Holland le identifică: tipul realist, care are abilităţi de lucru manual şi căruia i se potrivesc domeniile tehnice, tipul intelectual-investigativ, unde se încadrează cercetătorii, persoanele bune la matematică, fizică, în general olimpicii, apoi mai este tipul artistic, tipul social (medici, profesori), tipul întreprinzător care are iniţiative şi tipul convenţional, care se supune regulilor“, a explicat Copăceanu. Psihologii se folosesc de aceste constatări pentru a realiza un profil profesional al individului.