Etichete

, , , , ,

Am avut un regret amintindu-mi şi trăind prin Peleş ceea ce am fost noi ca naţiune cândva, nu demult, şi am pierdut. Dar am avut o alinare căci pentru câteva ceasuri România noastră mi se arăta ca un Paradis.

Citeste mai mult: adev.ro/mznnr2

articol publicat pe Blogurile Adevărul la 19 ian 2014
Oricine zăboveşte câteva zile prin Valea Prahovei, acum sau în vară, de s-ar îndrepta spre Sinaia şi-ar pricinui o aleasă armonie sufletească. Sunt cel puţin două obiective obligatorii pentru orice român şi străin: Casa Enescu şi Castelul Peleş.
1
M-am reîntors la Peleş după câţiva ani buni, o absenţă neînţeleasă şi neiertabilă. M-a trecut un fior de sfiiciune şi remuşcare. Privind de departe am urcat dealul deloc grăbindu-mi paşii printre puţinii turişti de sâmbătă şi am aşteptat ora fixă, precum un prunc neastâmpărat, pentru a intra în palatul primului rege al României. Prin faţa Peleşului admirând pădurea şi edificiul fără seamăn m-am crezut într-un alt secol, altă lume, o lume civilizată, europeană, modernă, elegantă şi onorabilă care nu semăna deloc cu Bucureştiul postcomunist ori cu ţara lu’ Băsescu şi Ponta. Aici parcă şi oamenii aveau o altă calitate, bine îmbrăcaţi, zâmbeau, erau politicoşi, amabili, răbdători şi generoşi. Nu am auzit o înjurătură. Ce-i drept mulţi erau turişti din Republica Moldova. Când grupul s-a format, ne-am luat încălţările protectoare şi am înaintat tiptil spre holul central. De pe scări ne-a izbit impozanţa şi graţia barocului şi ca atunci când urci treptele unui templu gestul minţii şi al trupului se transformă în plecăciune. Peleşul ni se înfăţişa ca un templu sacru. Mi-a fost dat să intru în sute de biserici creştine şi temple necreştine din întreaga Europă şi până în India, în unele, nu toate, Zeii îşi facuseră simţită prezenţa. Dacă la Peleş, Carol a făurit istorie prin domnia sa de 48 de ani, „totul pentru ţară, nimic pentru sine”, cu adevărat a însemnat o domnie sub pronia Cerului, iar Peleşul e azi un loc sacru. Acolo a şi murit, acolo trupul a fost depus. Mă aflam în reşedinţa unui om excepţional de bine pregătit, onorabil, disciplinat, bun politician, distins militar, un adevărat conducător, cu o cultură aleasă, cunoştea patru limbi şi totodată un om cu valori, principii şi virtuţi morale. În bibliotecă erau 700 de cărţi. Alte mii au ajuns la Bucureşti. M-am întrebat ironic dacă conducătorii actuali au o bibliotecă şi se cultivă măcar săptămânal?!
Am văzut cabinetul de lucru, sala consiliilor de coroană din Primul Război Mondial, apartamentul prim- ministrului, sala de spectacole, teatrul, adică locuri atinse de personalităţi istorice ale României. Am vizualizat mental întreaga istorie a ţării noastre sub ocârmuirea monarhiei, fiind atent la indicaţiile ghidului. În Sala Armelor am văzut copia coroanei regelui făcută din oţelul unui tun otoman capturat la Plevna în 1877. Tânărul neamţ ce devenise principe la 27 de ani, ne-a dezrobit de turci şi ne-a adus Independenţa, ne-a creat o primă Constituţie, un stat modern, o economie prosperă, căi ferate, poduri, bănci, universităţi, licee, spitale şi altele.
2
Fără Carol şi cei 48 de ani de domnie ai săi poate şi acum intrigile boierilor corupţi nu ar fi luat sfârşit şi n-am fi scăpat de paşalâc. „România, constituită în Regat, completează şi încoronează opera regenerării sale. Ea îşi dă un nume, care este în acord cu poziţiunea ce a dobândit ca stat independent”. Azi care este numele României? Dar regenerarea ei? A urmat Ferdinand, germanul care a luptat contra Germaniei, contra propriei familii regale ceea ce a adus la excluderea din Casa Regală de Hohenzolern. N-a contat, pentru el voinţa şi interesele poporului erau mai presus decât propria-i origine. Neamuţul a iubit România mai mult decât românii de astăzi. Şi tot el ne-a întregit, realizând România Mare.Tot lângă Peleş la Foişor se naşte şi nepotul său, Mihai care la 19 ani, în 1940, a fost nevoit să preia „destinele unei Românii ciuntite de provinciile istorice, Transilvania, Bucovina şi Basarabia. Reginele noastre Toate reginele ţării noastre s-au remarcat pe lângă regi. Elisabeta cu o educaţie imperială, studiază filosofia, învaţă 8 limbi străine (inclusiv latina şi greaca veche), îşi dedică viaţa artelor şi scrisului şi în alt plan sprijină tinerelor talente (în mod special pe Enescu), dar se impune şi printr-o filantropie generoasă, prin îngrijirea răniţilor în război, înfiinţarea de spitale, ocrotirea orfanilor, orbilor şi văduvelor. Dorinţa ei de alinare a durerilor ce le vedea în jur împingea sufletul ei nobil să nu cunoască nici hotare, nici măsură. Era în stare să dea tot ce avea şi ce nu avea.
3

Spre deosebire de Elisabeta, Regina Maria, a făcut politică la înalt nivel şi cu impact şi a militat constant pentru interesele României pe plan internaţional mai ales prin vizitele şi turneele diplomatice culminând cu succesul celui în America din 1925. A fost primită ca o adevărată Regină. A fost supraumită Mama Răniţilor: ,,multe zile am ramas in mijlocul soldatilor mei si Dumnezeu mi-a ingaduit sa pot fi de vreun ajutor; zile de strasnica truda, zile de intuneric, cand ce vedeam erau lucruri pe care niciodata nu voi mai putea sa le uit”. /(Memorii)
Regina Elena, „o fire adorabilă, prezentabilă, cu un farmec discret şi cu spirit critic pe măsură” a avut un destin tragic alături de Regele Mihai, dar prin curajul ei s-a opus persecuţiei evreilor din România, salvând sute sau poate mii de evrei chiar în palatul regal din Bucureşti fapt ce i-a adus în 1993 recunoaşterea statului Israel pentru aceste fapte prin distincţia « drept între popoare » Când turul de aproape o oră s-a încheiat nu am ieşit din Peleş şi am cerut să mi se permită să mai râmân în Palat şi să ascult alte poveşti de la ceilalţi ghizi. Şi aşa a fost. Fiecare avea o altă poveste cu alte detalii şi era păcat să părăsesc minunea după doar o oră de vizitare. Peleşul, din 1990 până astăzi a fost vizitat de peste 7 milioane de persoane dar oare câţi s-au gândit la istoria şi destinul României? Am avut un regret amintindu-mi şi trăind prin Peleş ceea ce am fost noi ca naţiune cândva, nu demult, şi am pierdut…. un regret că ţara nu mai este condusă de oameni patrioţi, culţi, cu un adânc simţ al datoriei, oneşti şi morali. Dar am avut o alinare căci pentru câteva ceasuri România noastră mi se arăta ca un Paradis.

4
Fără Carol şi cei 48 de ani de domnie ai săi poate şi acum intrigile boierilor corupţi nu ar fi luat sfârşit şi n-am fi scăpat de paşalâc. „România, constituită în Regat, completează şi încoronează opera regenerării sale. Ea îşi dă un nume, care este în acord cu poziţiunea ce a dobândit ca stat independent”. Azi care este numele României? Dar regenerarea ei? A urmat Ferdinand, germanul care a luptat contra Germaniei, contra propriei familii regale ceea ce a adus la excluderea din Casa Regală de Hohenzolern. N-a contat, pentru el voinţa şi interesele poporului erau mai presus decât propria-i origine. Neamuţul a iubit România mai mult decât românii de astăzi. Şi tot el ne-a întregit, realizând România Mare.Tot lângă Peleş la Foişor se naşte şi nepotul său, Mihai care la 19 ani, în 1940, a fost nevoit să preia „destinele unei Românii ciuntite de provinciile istorice, Transilvania, Bucovina şi Basarabia. Reginele noastre Toate reginele ţării noastre s-au remarcat pe lângă regi. Elisabeta cu o educaţie imperială, studiază filosofia, învaţă 8 limbi străine (inclusiv latina şi greaca veche), îşi dedică viaţa artelor şi scrisului şi în alt plan sprijină tinerelor talente (în mod special pe Enescu), dar se impune şi printr-o filantropie generoasă, prin îngrijirea răniţilor în război, înfiinţarea de spitale, ocrotirea orfanilor, orbilor şi văduvelor. Dorinţa ei de alinare a durerilor ce le vedea în jur împingea sufletul ei nobil să nu cunoască nici hotare, nici măsură. Era în stare să dea tot ce avea şi ce nu avea.

Citeste mai mult: adev.ro/mznnr2

Oricine zăboveşte câteva zile prin Valea Prahovei, acum sau în vară, de s-ar îndrepta spre Sinaia şi-ar pricinui o aleasă armonie sufletească. Sunt cel puţin două obiective obligatorii pentru orice român şi străin: Casa Enescu şi Castelul Peleş. M-am reîntors la Peleş după câţiva ani buni, o absenţă neînţeleasă şi neiertabilă. M-a trecut un fior de sfiiciune şi remuşcare. Privind de departe am urcat dealul deloc grăbindu-mi paşii printre puţinii turişti de sâmbătă şi am aşteptat ora fixă, precum un prunc neastâmpărat, pentru a intra în palatul primului rege al României. Prin faţa Peleşului admirând pădurea şi edificiul fără seamăn m-am crezut într-un alt secol, altă lume, o lume civilizată, europeană, modernă, elegantă şi onorabilă care nu semăna deloc cu Bucureştiul postcomunist ori cu ţara lu’ Băsescu şi Ponta. Aici parcă şi oamenii aveau o altă calitate, bine îmbrăcaţi, zâmbeau, erau politicoşi, amabili, răbdători şi generoşi. Nu am auzit o înjurătură. Ce-i drept mulţi erau turişti din Republica Moldova. Când grupul s-a format, ne-am luat încălţările protectoare şi am înaintat tiptil spre holul central. De pe scări ne-a izbit impozanţa şi graţia barocului şi ca atunci când urci treptele unui templu gestul minţii şi al trupului se transformă în plecăciune. Peleşul ni se înfăţişa ca un templu sacru. Mi-a fost dat să intru în sute de biserici creştine şi temple necreştine din întreaga Europă şi până în India, în unele, nu toate, Zeii îşi facuseră simţită prezenţa. Dacă la Peleş, Carol a făurit istorie prin domnia sa de 48 de ani, „totul pentru ţară, nimic pentru sine”, cu adevărat a însemnat o domnie sub pronia Cerului, iar Peleşul e azi un loc sacru. Acolo a şi murit, acolo trupul a fost depus. Mă aflam în reşedinţa unui om excepţional de bine pregătit, onorabil, disciplinat, bun politician, distins militar, un adevărat conducător, cu o cultură aleasă, cunoştea patru limbi şi totodată un om cu valori, principii şi virtuţi morale. În bibliotecă erau 700 de cărţi. Alte mii au ajuns la Bucureşti. M-am întrebat ironic dacă conducătorii actuali au o bibliotecă şi se cultivă măcar săptămânal?! Am văzut cabinetul de lucru, sala consiliilor de coroană din Primul Război Mondial, apartamentul prim- ministrului, sala de spectacole, teatrul, adică locuri atinse de personalităţi istorice ale României. Am vizualizat mental întreaga istorie a ţării noastre sub ocârmuirea monarhiei, fiind atent la indicaţiile ghidului. În Sala Armelor am văzut copia coroanei regelui făcută din oţelul unui tun otoman capturat la Plevna în 1877. Tânărul neamţ ce devenise principe la 27 de ani, ne-a dezrobit de turci şi ne-a adus Independenţa, ne-a creat o primă Constituţie, un stat modern, o economie prosperă, căi ferate, poduri, bănci, universităţi, licee, spitale şi altele.

Citeste mai mult: adev.ro/mznnr2

Anunțuri