Etichete

, , , , , , ,

articol publicat pe Bloguri Adevarul la 28 sept 2013
Sinuciderea în rândul adolescenţilor este un fenomen grav. Statisticile arată că sinuciderea este a treia cauză de moarte în rândul tinerilor între 15 şi 24 de ani. Desigur, în ţările normale, precum SUA s-a elaborat deja încă de vreo 12 ani o Strategie Naţională de Prevenire a Suicidului, iar în Anglia una în 2012.
Image
Corina, eleva din Botoşani, la 15 ani, s-a sinucis. Reacţia obişnuită a şcolii şi a cunoscuţilor este „nu ne-am dat seama, era un copil vioi, nu ne vine să credem”. FALS! Tinerii care se gândesc la sinucidere prezintă semne de avertizare ale stării lor însă din păcate ele nu sunt luate în seamă. Şi mai gravă este replica directorului „nu a cerut niciodată sprijinul şcolii pentru rezolvarea vreunei probleme”. Păi, domnule director, un copil nu va cere ajutor, adulţii, maturi fiind, sunt datori să vină în întâmpinarea lor, să-i observe, să-i întrebe şi să-i sprijine.
În ultimul mesaj făcut public, Corina, începe chiar cu accentuarea stării ei „sunt foarte stresată, supărată şi tot ce cuprinde rău. Mi s-au întâmplat o grămadă de răutăţi”. Deci starea ei nu era una de două zile. Aflăm că nu se înţelegea cu părinţii, că era ţinta ironiilor unora dintre colegi. Şi mai ştiim că anul trecut s-a transferat la o altă şcoală. Pentru un adolescent micile supărări devin mari supărări astfel încât nu rămâne decât un pas mic până la un gest nefericit. Iar în aceste crize, pentru ei, soluţia fatală devine unică şi eliberatoare. Ori aici este punctul cheie de intervenţie. În criză. Necesitatea identificării de alternative la situaţia dată. Inclusiv transferul de la o şcoală la alta şi în majoritatea cazurilor directorii aprobă transferul la o şcoală mai puţin prestigioasă, acomodarea cu alţi colegi şi profesori, ridică un semn de îngrijorare ce ar necesita discuţii repetate, atenţie din partea dirigintelui şi chiar intervenţia consilierului şcolar. Un consilier şcolar atent la detalii prin întrebări ţintite şi determinate poate cu uşurinţă descoperi ceea ce reprezintă un risc pentru elevi.
Sinuciderea în rândul adolescenţilor este un fenomen grav. Statisticile arată că sinuciderea este a treia cauză de moarte în rândul tinerilor între 15 şi 24 de ani. Desigur, în ţările normale, precum SUA s-a elaborat deja încă de vreo 12 ani o Strategie Naţională de Prevenire a Suicidului iar în Anglia, una în 2012. Personal nu ştiu vreuna în România şi nici de vreo preocupare a statului în acest sens. Ce se ignoră este faptul că sinuciderea nu înseamnă o problemă individuală sau a familiei, ea este un fenomen social şi atunci necesită cu urgenţă implicarea instituţiilor statului, de la Guvern şi Parlament până la Poliţie, Ministerul Sănătăţii, Colegiul Psihologilor, Inspectoratele Şcolare, ONG-uri etc.
O altă problemă este cum tratezi corect oamenii care au avut o primă tentativă de suicid? Cui se adresează? Ce faci pentru ei? Chemi poliţia şi îi duci la psihiatrie, de unde sunt externaţi după 2,3 zile. Greşit. Îmi amintesc de un alt caz cunoscut al unui student care la câteva zile de la prima tentativă, revenind din spital, a doua tentativă a avut efectul tragic. Riscul sinuciderii este foarte mare crescând până la 90% în primele două săptămâni de la prima tentativă. Ori aici interveţia multidisciplinară este urgentă şi esenţială. Supravegherea familiei necesară. În foarte multe cazuri ineficienţa serviciilor medicale este vădită. Ce putem face noi, cei apropiaţi?
Există câteva semne vizibile de îngrijorare când ar trebui să acţionăm fără ezitare: discuţii despre dorinţa de a muri, schimbări în comportament şi trăiri, izolarea de prieteni şi familie, insomniile sau somnul prelungit, sentimentul lipsei de speranţă, „nu am niciun motiv de a trăi”, sentimentul că „nimeni nu mă iubeşte”, sentimentul inutilităţii, sau că ceilalţi îmi fac rău sau că eu sunt o povară pentru alţii. Aceste semne ar trebui să ne alerteze şi să luăm măsuri. Uneori le vedem şi păstrăm tăcerea. Din păcate, nu avem o cultură a mersului la psiholog în România, e de înţeles că persoana în cauză refuză tocmai din cauza stării depresive. Condamnarea şi blamarea sunt interzise. Înţelegerea şi sprijinul constant sunt importante. Iar dacă elevul nu are un suport familial necesar este şi mai mult datoria apropiaţilor şi a serviciilor publice să intervină.
În şcoli, un psiholog la minim 800 de elevi
În ţara noastră dragă, funcţia de consilier şcolar este de dată recentă. Cu eforturi şi insistenţe repetate s-a reuşit înfiinţarea a câte un post de consilier ici-colo în şcoli. Şi cu toate acestea astăzi încă avem sute de şcoli fără psiholog. Prevederile legale vechi dar încă nerevizuite şi respectate impun înfiinţarea postului de consilier şcolar pentru un minim de 800 de elevi. În realitate, psihologii au în norma lor peste 1.000-1.500 de elevi, unii ocupându-se de licee, şcoli şi grădiniţe în acelaşi timp. De pildă, în Neamţ sunt 28 de psihologi la 60.000 de elevi, adică o medie de 2.140 de elevi per psiholog. Psihologul se află din start în incapacitatea de a intra în contact, de a cunoaşte, de a interacţiona cu 2.000 de elevi şi mai apoi de a consilia pe cei ce au nevoie de consiliere. Violenţa, rezultatele şcolare slabe, absenteismul, consumul de alcool, comportamentele deviante şi delincvente, orientarea şcolară şi profesională, evaluările psihologice periodice, predatul la clasă sunt doar câteva dintre zecile de sarcini ale psihologului în şcoală.
Ce zice Ministrul Educaţiei ?
Când sute de şcoli şi-au început activitatea fără autorizaţie sanitară, fără apă, igienă sau toaletă (ca în lumea a III-a), vestea grozavă de la minister şi cu încurajarea prim-ministrului era că elevii de clasa I vor avea manuale digitale. Ce frumos! Ori marea problemă în educaţie nu sunt tabletele, internetul, nici camerele video ci orientarea pe elev şi pe cadrul didactic.
În 17 septembrie a.c. I-am adresat personal această întrebare la Adevărul Live domnului Ministru Pricopie despre numărul psihologilor în şcoli. Şi răspuns a fost ceva de tipul: Întrebarea este corectă şi merge la o problemă serioasă şi sensibilă. Sindicatele mi-au ridicat această problemă încă din ianuarie. E un normativ vechi (1 psiholog la 800 de elevi). Ştiţi că avem unele restricţii, un indicator ce se discută cu FMI, ca număr total de angajaţi la stat. Răspunsuri care personal nu m-au mulţumit şi nu mi-au explicat care este soluţia concretă. A se lua aminte că delincvenţa şcolară duce la infracţiunea şi răul social de mai tărziu, iar prevenirea este mai puţin costisitoare decât eforturile ulterioare.
Ce au făcut deja alte ţări
1. “Stop a Suicide, Today!” sau „The Teen Screen”, sunt programe de screening care identifică adolescenţii cu risc de suicid!
2. O linie telefonică gratuită (hopeline) pentru persoanele în crizele suicidare
3. Instruirea consilierului şcolar şi a celorlaţi profesori din şcoală pentru depistarea riscului suicidar
4. Programe la nivel local (oraşe şi comunităţi), colaborări instituţionale şi programe care au dovedit a avea o eficienţă în reducerea sinuciderilor. Nicio sănătate fără sănătatea mentală este un program ce include măsuri de creştere a rezilienţei individuale de la naştere până pe tot parcursul vieţii.
DAR NOI ???
Anunțuri