Fără categorie

Sinuciderea în România. Noi ce facem?

articol publicat pe Bloguri Adevarul la 28 sept 2013
Sinuciderea în rândul adolescenţilor este un fenomen grav. Statisticile arată că sinuciderea este a treia cauză de moarte în rândul tinerilor între 15 şi 24 de ani. Desigur, în ţările normale, precum SUA s-a elaborat deja încă de vreo 12 ani o Strategie Naţională de Prevenire a Suicidului, iar în Anglia una în 2012.
Image
Corina, eleva din Botoşani, la 15 ani, s-a sinucis. Reacţia obişnuită a şcolii şi a cunoscuţilor este „nu ne-am dat seama, era un copil vioi, nu ne vine să credem”. FALS! Tinerii care se gândesc la sinucidere prezintă semne de avertizare ale stării lor însă din păcate ele nu sunt luate în seamă. Şi mai gravă este replica directorului „nu a cerut niciodată sprijinul şcolii pentru rezolvarea vreunei probleme”. Păi, domnule director, un copil nu va cere ajutor, adulţii, maturi fiind, sunt datori să vină în întâmpinarea lor, să-i observe, să-i întrebe şi să-i sprijine.
În ultimul mesaj făcut public, Corina, începe chiar cu accentuarea stării ei „sunt foarte stresată, supărată şi tot ce cuprinde rău. Mi s-au întâmplat o grămadă de răutăţi”. Deci starea ei nu era una de două zile. Aflăm că nu se înţelegea cu părinţii, că era ţinta ironiilor unora dintre colegi. Şi mai ştiim că anul trecut s-a transferat la o altă şcoală. Pentru un adolescent micile supărări devin mari supărări astfel încât nu rămâne decât un pas mic până la un gest nefericit. Iar în aceste crize, pentru ei, soluţia fatală devine unică şi eliberatoare. Ori aici este punctul cheie de intervenţie. În criză. Necesitatea identificării de alternative la situaţia dată. Inclusiv transferul de la o şcoală la alta şi în majoritatea cazurilor directorii aprobă transferul la o şcoală mai puţin prestigioasă, acomodarea cu alţi colegi şi profesori, ridică un semn de îngrijorare ce ar necesita discuţii repetate, atenţie din partea dirigintelui şi chiar intervenţia consilierului şcolar. Un consilier şcolar atent la detalii prin întrebări ţintite şi determinate poate cu uşurinţă descoperi ceea ce reprezintă un risc pentru elevi.
Sinuciderea în rândul adolescenţilor este un fenomen grav. Statisticile arată că sinuciderea este a treia cauză de moarte în rândul tinerilor între 15 şi 24 de ani. Desigur, în ţările normale, precum SUA s-a elaborat deja încă de vreo 12 ani o Strategie Naţională de Prevenire a Suicidului iar în Anglia, una în 2012. Personal nu ştiu vreuna în România şi nici de vreo preocupare a statului în acest sens. Ce se ignoră este faptul că sinuciderea nu înseamnă o problemă individuală sau a familiei, ea este un fenomen social şi atunci necesită cu urgenţă implicarea instituţiilor statului, de la Guvern şi Parlament până la Poliţie, Ministerul Sănătăţii, Colegiul Psihologilor, Inspectoratele Şcolare, ONG-uri etc.
O altă problemă este cum tratezi corect oamenii care au avut o primă tentativă de suicid? Cui se adresează? Ce faci pentru ei? Chemi poliţia şi îi duci la psihiatrie, de unde sunt externaţi după 2,3 zile. Greşit. Îmi amintesc de un alt caz cunoscut al unui student care la câteva zile de la prima tentativă, revenind din spital, a doua tentativă a avut efectul tragic. Riscul sinuciderii este foarte mare crescând până la 90% în primele două săptămâni de la prima tentativă. Ori aici interveţia multidisciplinară este urgentă şi esenţială. Supravegherea familiei necesară. În foarte multe cazuri ineficienţa serviciilor medicale este vădită. Ce putem face noi, cei apropiaţi?
Există câteva semne vizibile de îngrijorare când ar trebui să acţionăm fără ezitare: discuţii despre dorinţa de a muri, schimbări în comportament şi trăiri, izolarea de prieteni şi familie, insomniile sau somnul prelungit, sentimentul lipsei de speranţă, „nu am niciun motiv de a trăi”, sentimentul că „nimeni nu mă iubeşte”, sentimentul inutilităţii, sau că ceilalţi îmi fac rău sau că eu sunt o povară pentru alţii. Aceste semne ar trebui să ne alerteze şi să luăm măsuri. Uneori le vedem şi păstrăm tăcerea. Din păcate, nu avem o cultură a mersului la psiholog în România, e de înţeles că persoana în cauză refuză tocmai din cauza stării depresive. Condamnarea şi blamarea sunt interzise. Înţelegerea şi sprijinul constant sunt importante. Iar dacă elevul nu are un suport familial necesar este şi mai mult datoria apropiaţilor şi a serviciilor publice să intervină.
În şcoli, un psiholog la minim 800 de elevi
În ţara noastră dragă, funcţia de consilier şcolar este de dată recentă. Cu eforturi şi insistenţe repetate s-a reuşit înfiinţarea a câte un post de consilier ici-colo în şcoli. Şi cu toate acestea astăzi încă avem sute de şcoli fără psiholog. Prevederile legale vechi dar încă nerevizuite şi respectate impun înfiinţarea postului de consilier şcolar pentru un minim de 800 de elevi. În realitate, psihologii au în norma lor peste 1.000-1.500 de elevi, unii ocupându-se de licee, şcoli şi grădiniţe în acelaşi timp. De pildă, în Neamţ sunt 28 de psihologi la 60.000 de elevi, adică o medie de 2.140 de elevi per psiholog. Psihologul se află din start în incapacitatea de a intra în contact, de a cunoaşte, de a interacţiona cu 2.000 de elevi şi mai apoi de a consilia pe cei ce au nevoie de consiliere. Violenţa, rezultatele şcolare slabe, absenteismul, consumul de alcool, comportamentele deviante şi delincvente, orientarea şcolară şi profesională, evaluările psihologice periodice, predatul la clasă sunt doar câteva dintre zecile de sarcini ale psihologului în şcoală.
Ce zice Ministrul Educaţiei ?
Când sute de şcoli şi-au început activitatea fără autorizaţie sanitară, fără apă, igienă sau toaletă (ca în lumea a III-a), vestea grozavă de la minister şi cu încurajarea prim-ministrului era că elevii de clasa I vor avea manuale digitale. Ce frumos! Ori marea problemă în educaţie nu sunt tabletele, internetul, nici camerele video ci orientarea pe elev şi pe cadrul didactic.
În 17 septembrie a.c. I-am adresat personal această întrebare la Adevărul Live domnului Ministru Pricopie despre numărul psihologilor în şcoli. Şi răspuns a fost ceva de tipul: Întrebarea este corectă şi merge la o problemă serioasă şi sensibilă. Sindicatele mi-au ridicat această problemă încă din ianuarie. E un normativ vechi (1 psiholog la 800 de elevi). Ştiţi că avem unele restricţii, un indicator ce se discută cu FMI, ca număr total de angajaţi la stat. Răspunsuri care personal nu m-au mulţumit şi nu mi-au explicat care este soluţia concretă. A se lua aminte că delincvenţa şcolară duce la infracţiunea şi răul social de mai tărziu, iar prevenirea este mai puţin costisitoare decât eforturile ulterioare.
Ce au făcut deja alte ţări
1. “Stop a Suicide, Today!” sau „The Teen Screen”, sunt programe de screening care identifică adolescenţii cu risc de suicid!
2. O linie telefonică gratuită (hopeline) pentru persoanele în crizele suicidare
3. Instruirea consilierului şcolar şi a celorlaţi profesori din şcoală pentru depistarea riscului suicidar
4. Programe la nivel local (oraşe şi comunităţi), colaborări instituţionale şi programe care au dovedit a avea o eficienţă în reducerea sinuciderilor. Nicio sănătate fără sănătatea mentală este un program ce include măsuri de creştere a rezilienţei individuale de la naştere până pe tot parcursul vieţii.
DAR NOI ???
Reclame

5 gânduri despre „Sinuciderea în România. Noi ce facem?

  1. Mihai,
    Foarte interesant ce spui, dar parcă o mică problemă subzistă.
    Dacă eu am chef să mă sinucid, nu văd de ce ar fi asta treaba altcuiva:

    Sînt un om care cochetează des cu gîndul acesta. Una la mînă, ceva îmi spune că eu îmi cunosc mai bine ograda interioară decît alţii. Apoi, mi se pare, cum ziceam, neserios să mă duci de mînă să fac asta ori să nu fac asta…

    Să ai o zi bună!

    1. Va multumesc domnule Ordean. In mod direct aveti dreptate, nu este treaba cuiva, nici a mea, dar cred ca totusi nu este cea mai bună idee cu care ati putea cocheta. Sunt de acord in ceea ce priveste ograda interioara dar totusi experienta m-a invatat, si chiar astazi am patit-o ca chiar atunci cand as putea sa jur ca sunt sigur de ceva X din gandul meu, timpul imi arata ca m-am inselat. As prefera nu sa fiu complice si sa va duc de buna sa nu faceti asta.
      cu aceleasi ganduri bune,
      m

  2. Mihai, sunt atatea chestiuni in acest articol care merita discutate si despre care as avea o parerea cel putin usor diferita de a ta. Sper ca ai chef de vorba, ca incep cu cateva acum si poate lasam restul pentru alta ocazie. Mai intai, zici ca „sinuciderea este a treia cauză de moarte în rândul tinerilor între 15 şi 24 de ani”. Dar nu spui daca este vorba de statistici europene, mondiale, nord-americane, chinezesti sau romanesti. Stim noi clar daca sinuciderea in randul adolescentilor este o problema in Romania? Cati adolescenti se sinucid pe an la noi in tara? Ce inseamna asta procentual? Poate ca nu exista o strategie nationala in acest sens pentru ca nu esta nevoie de una, poate ca nu exista problema? Sigur ca trebuie evitata sinuciderea si a unei singure persoane, cu asta sunt de acord. Dar daca exista o singura persoana in nevoie, poate ca nu e cazul de „strategie nationala”. In plus, statistica de la care rationamentul tau porneste se refera la tinerii pana la 24 de ani, iar articolul tot insista pe problema adolescentilor… Apoi scrii despre scoala si-i faci pe profesorii acelei eleve ca pe-o albie de porci, ca n-au vazut semnele, ca n-au observat problema etc. Nu stiu daca ai lucrat vreodata in vreo scoala din Romania. Din articol s-ar zice ca nu. Din experienta mea iti spun ca intr-o scoala cu cateva sute de elevi, majoritatea se declara stresati, suparati, in conflict cu parintii si cu colegii. Ce sa fac eu practic? Sa anunt ca exista riscul ca sa se sinucida cu totii? Daca o fac, vine unul mai destept si-mi spune ca am innebunit de tot si ca eu predau istorie sau orice altceva, ca nu ma pricep deci la psihologie. Si acum vine o chestiune importanta, pe care ai si remarcat-o: cate scoli din Romania au psiholog, unul adevarat, nu pe hartie si botezat „itinerant”? Foarte putine. Si daca ai un psiholog si sute de elevi in scoala e destul? Tot din experienta iti spun ca elevii vin si cer ajutorul la scoala unui profesor sau unui dirigente, celui de care se simt mai apropiati. De la „tata aseara a spart usa cu toporul si a vrut sa o stranga pe mama de gat”, pana la „eu nu mai vin de luni la scoala ca nu am pantofi”, le-am auzit pe toate. Putem sa remarcam si faptul ca, desi in „tarile normale” (cum le spui tu) exista psihologi in scoli, totusi sinuciderea in randul adolescentilor este o problema mult mai mare decat a fost vreodata la noi. Or fi SUA o „tara normala” pentru ca au strategie nationala de prevenire a sinuciderilor in randul tinerilor, dar mai sunt Statele Unite o „tara normala” daca ne gandim la drogurile din scoli sau la atacurile armate din scoli?

    1. Buna. multumesc pentru comentariu. Ce-i drept e cam varza.
      Desigur statisticile nu sunt romanesti (nici nu avem) si aici, nefiind vorba da un articol stiintific ci unul de blog nu am considerat a fi necesar alte detalii mai ales ca atunci cand un copil de 15 ani se sinucide in Romania chiar nu am nevoie de bibliografie pt a reactiona. Ca nu exista o strategie e chiar o problema. Nu tre sa astepti ca tinerii si adultii sa ne sinucida „in masa” si apoi sa elaborezi strategia. Si desigur nu e doar o singura persoana.
      Cei pan la 24 sunt adolescenti.
      Nu am folosit cuvantul „porc” atentie la limbaj.
      Am lucrat tocmai ca psiholog in scoli si licee din Romania si vorbesc din cunoasterea cauzei si totusi chiar daca nu as fi lucrat nu e relevanta afirmatia.
      Concluzia ta e una gresita..

      1. Multumesc pentru raspuns. O singura observatie: nu am zis nicaieri „porc”, era vorba de expresia „a face pe cineva ca pe o albie de porci”, ceea ce este cu totul altceva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s