publicat pe Bloguri Adevărul luni 5 august 2013

Zilnic îmi este dat să întâlnesc şi să port discuţii cu străini de diferite naţionalităţi care nu ezită să mă întrebe din ce ţară provin. „Din Româniaaa”. Uimirea mea repetată este că răspunsului meu nu îi urmează nicio reacţie de încântare cu excepţia unui „ok”.

Dacă într-un grup de necunoscuţi aud replici precum „aaa, din Belgia!”, „woow, din Norvegia!, „din Mozambic, coool!”, România încă nu stârneşte aprecieri sau măcar întrebări suplimentare (ex „cum e viaţa la voi?”).Străinii mei parcă devin dezamăgiţi.

Şi atunci întreaga mea educaţie din şcoală care suna „Românii reprezintă cel mai bun popor, cel mai patriot, cel mai puternic, i-am bătut pe turci, ne-am născut creştini, suntem urmaşii lui Traian, avem cei mai inteligenţi elevi, cei mai tari sportivi (Nadia şi Hagi), adică cum, nu aţi auzit de Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul?”, toate acestea nu sunt verificate în practică. România nu le spune nimic. O explicaţie arogantă des auzită este „păi ăştia nu au cultură generală, nu ştiu unde-i România pe hartă pentru că sunt proşti”. Ei, nu-i chiar aşa.

România din ultimele zile m-a uimit din nou prin ştirile din presă care din păcate nu sunt evenimente unice şi izolate, ci poartă câte ceva despre imaginea noastră, a unei ţări din UE în anul 2013. Mai jos câteva exemple care au trecut prea repede în uitare

  1. Copilul Alexandru din Drăgoteşti (Dolj)

    La 5 ani cântărea 120 de kg, moare zilele trecute aşa cum „nu se aştepta nimeni”. Oare? Familia mai pierduse un copil tot din această pricină: obezitate morbidă. Alexandru nu mergea, nu vorbea, suferea de epilepsie, retard mental, era ţinut în condiţii mizerabile, după resursele şi cultura familiei, nu urma un tratament, o dietă şi inima i-a cedat. Atât de surprinzător? „Ne-a zis că am venit prea târziu” declara mama. Da, prea târziu cu vreo 4 ani. Toţi s-au spălat pe mâini: medicii, primăria, asistenţa socială, protecţia copilului şi inclusiv familia. Într-un stat civilizat acest trist eveniment nu trece fără măsuri severe şi ajunge în atenţia tuturor.  La noi???

    BOR recidivează şi nu cu una, cu patru

  2. BOR introduce în Molitfelnic o rugăciune pentru sfinţirea maşinilor

    Bomba a ajuns şi în presa britanică la BBC. 

    Evident o practică pentru buzunarul BOR, stupidă şi fără nicio eficienţă. Dacă prin apa aceea, automobilele chiar s-ar sfinţi şi ar proteja pe conducători de accidente rutiere sau măcar dacă maşina ar avea o altă funcţionalitate fără niciun fel de reparaţii, am putea zice că slujba e pe bune şi are vreun efect. Atelierele auto ar da faliment şi toţi conducătorii ar da fuga la preot. Ceea ce nu se întâmplă. Cât priveşte tertipul „nu există o taxă, fiecare dă cât doreşte” întâi de ce ar exista o taxă? Se ştie că Iisus Hristos era împotriva comerţului cu har, a condamnat, a luat biciul. Plus, şmecheria popilor, dacă nu există o taxă fixă, tendinţa la români este de a oferi mai mult (să meargă bine, să mă pun bine cu popa, să nu fiu criticat,etc). Şi dacă mi se oferă chitanţă la ce-mi foloseşte?

  3. Botezul sânilor
  1. Un popă din Ploieşti cu surâsul pe faţă botează o adolescentă dezbracată cu sânii la vedere. Justificări penibile precum „familia a cerut, familia romă, nu am luat bani” nu au nicio legătură cu săvârşirea Botezului într-o biserică. Slujba nu scuteşte prostimea şi incultura preotului. Cu un tricou care ar fi acoperit goliciunea trupului, Slujba Botezului ar fi avut o anume decenţă. Duhul Sfânt care a trecut prin uşile încuiate, trece şi prin haine.FOTO;:FOTO;:FFff

     FOTO: dezvaluiri.ro

  2. Infracţiunea nu ocoleşte BOR nici la nivelele cele mai înalte

    De jocul banilor pentru construirea catedralei se ocupă Ion Turbatu, consilier la patriarhie dar cu o condamnare  de şase ani într-un dosar alături de Relu Fenechiu. BOR nu tace şi emite un comunicat în care îl elogiază pe infractorul-credincios numindu-l „corect şi compentent”, apreciat de BOR pentru că „a contribuit cu eficienţă economică la realizarea infrastructurii viitoarei Catedrale patriarhale” reducând cu 20% costurile. Ca şi în cazul Gigi Becali, şi în acest caz, BOR se solidarizează cu cei certaţi cu legea. Frumos!

  3. BOR şi respectul culturii 

    Într-un oraş de provincie, Caransebeş, episcopia ortodoxă sufocată de datorii financiare, decide să vândă tocmai clădirea bibliotecii municipale pentru a fi transformată în restaurant. Biblioteca fiind printre puţinele monumente istorice din Caransebeş. Consilierii locali au reacţionat. Să vedem cum se sfârşeşte restaurantul.

    FOTO: Biblioteca Municipală Mihail Halici din Caransebeş ar putea ajunge restaurant

  4. Primarul Sibiului şi jignirea istoriei românilor 

    Tot la capitolul bătaie de joc a culturii intră clădirea istorică din centrul Sibiului, sediul Guvernului din Transilvania de la 1918 condus de Iuliu Maniu ce se va transforma în scurt timp în fast-food. Primarul sas Johanis devenit peste noapte liberal nu-i pasă de istoria şi cultura românilor. Pentru 5.000 de euro chirie locul în care an de an la 1 decembrie sibienii vin să-şi aducă aminte Unire se va numi de acum „BigMamma” şi se vor consuma cartofi prăjiţi şi kebab. Ce-i drept în ultimii ani centrul Sibiului a fost transformat într-o mare bucătărie în aer liber.

FOTO: Sediul Guvernului din Transilvania de la 1918 se va transforma în scurt timp în fast-food

Şi atunci mă mai minunez ca fraierul de reacţia străinilor din Europa şi de ce România nu are „destinul Franţei şi populaţia Chinei”.

Anunțuri