ARTICOLE PSIHOLOGIE · GANDURI DE LA OXFORD...

2 Aprilie: Între absenţa legii şi răutatea românilor

articol publicat pe Blogurile Adevărul la 02 Aprilie 2013 

photo: http://www.sibiu100.ro

4 149

În 1997 Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat rezoluţia nr. 62/139 prin care declara ziua de 2 aprilie: World Autism Awareness Day.

Din acel an în marile oraşe ale lumii au loc acţiuni publice, campanii, flashmob-uri, conferinţe şi noaptea instituţiile importante sunt iluminate în albastru, toate cu scopul de a atrage atenţia asupra acestei tulburări de dezvoltare, a ratei alarmante a autismului, pentru a “sensibiliza” cetăţenii şi instituţiile statului şi de a afirma şi pentru a promova drepturile acestor copii speciali. Orice cuplu, orice familie, oricare dintre viitorii părinţi pot avea un copil cu autism pentru că încă nu cunoaştem cauzele autismului. Ştiim doar cum se manifestă (nu relaţionează social, nu comunică, are mişcări repetitive,etc) şi că poate fi diagnosticat în jurul vârstei de 3 ani. Şi mai ştiim că un diagnostic timpuriu duce la o recuperare de succes.

Ca psiholog la Fundaţia Un Copil O Speranţă din Sibiu am avut prilejul şi bucuria de a fi alături de părinţii acestor copii, părinţi care îşi dedică întreaga viaţă, motivaţie şi dragoste. Părinţi care zi şi noapte îşi îngrijesc copilul cu autism. Ziua, odată diagnosticat, copilul urmează un program intens de terapie şi recuperare începând de dimineaţă în instituţiile de specialitate trecând prin sedinţele de terapie de la psiholog, pedagog de recuperare, kinetoterapeut, ergoterapeut sau logoped şi continuând acasă prin structurarea spaţiului, stabilirea de reguri, organizarea activităţiilor, continuarea sarcinilor, exerciţii sau frecventarea altor centre de interactiune socială. O muncă enormă, constantă, ce necesită multă motivare şi perseverentă. Pentru un singur cuvânt luni întregi de efort. Dar aceşti copii sunt cei mai frumoşi pe care i-am întâlnit, cei mai puri şi sinceri şi părinţii lor îi iubesc enorm. Mulţi dintre ei talenţaţi.

 În România

Din păcate părinţii şi copiii lor cu autism încă sunt de neînţeles şi de neacceptat. Reticenţa, jignirea, prejudecăţile şi miturile sunt frecvente. Cuvântul „autism” este abuzat şi folosind pe nedrept de politicieni în comentariile injurioase unii către alţii.

Pe când trăiam în Sibiu am încercat să arătăm celor din jur, cetăţenilor, acelei comunităţi mult prea lăudată în ţară ca fiind civilizată, europeană şi culturală (aiurea!), că autismul nu este o boală care se molipseşte şi nici nu trebuie să-ţi fie teamă sau să-i jigneşti pe stradă. Am organizat dezbateri publice, emisiuni televizate şi am scris articole în presa locală. Ba chiar am ieşit în repetate rânduri cu copilaşii jucându-ne în Piaţa Mare. Dacă ceilalţi copii din jur ni se alăturau în jocuri, deschişi şi prietenoşi, părinţii copiilor numiţi “tipici” erau reticenţi şi defensivi. Îmi amintesc că nici nu acceptau să primească ori să citească un pliant despre autism.

Zilnic în drumul spre centrul de terapie UCOS, pe autobuze sau pe străzi, când un copil devenea agitat cetăţenii europeni ai Sibiului aruncau cuvinte urâte „dă-i două palme, cum l-ai crescut aşa, să stea în picioare”. Povara părinţilor era povara suferinţei la care se adăuga povara stigmei sociale şi a blamului public. Suntem un popor de needucaţi şi răi.

Privesc aici în Marea Britanie şi întâlnesc zilnic persoane cu dizabilităţi în public, li se oferă o prioritate în autobuz ori la ghişee, o mână întinsă la urcarea unor scări, un ajutor sau un zâmbet. Văd oameni ca noi. Văd oameni utili sociali muncind şi bucurându-se de viaţă. Societatea i-a primit şi serviciile sunt adaptate. Sunt egali în drepturi. Văd la petreceri un tânăr în scaun cu rotile sau văd în restaurant un adult cu Down. Văd un nevăzător mergând pe străzi şi trecătorii oferindu-i atenţia lor. Mai ieri îmi spunea o prietenă sănătoasă din Timişoara că a căzut cu bicicleta iar românii au trecut pe lângă ea fără să o întrebe ceva sau să o ridice de jos. Ba unii aveau o expresie de indignare pentru că au trebuit să evite „obstacolul”. Ce oameni suntem ?

În România încă folosim cu neruşinare termeni precum „handicapat”, „bolnav” ”nebun”, sau „schizofrenic”. Facem haz de o realitate şi luăm în derâdere o dizabilitate. Oamenii de rând sunt intoleranţi, neînţelegători şi nedrepţi. Ceilalţi, cei de prin parlament, îi cunoaşteţi prea bine, n-am niciun cuvânt. Au alte priorităţi.

La doi ani după gestul extrem al lui Adrian Sobaru, tatăl unui copil cu autism, după ce s-a aruncat de la balconul Parlamentului în timp ce primul ministru ţinea un discurs nu s-a schimbat ceva. Recent, se pare că dl Sobaru a decis să părăsească România. Şi ca el mulţi alţi părinţi, unii pe care îi cunosc, luptând prea mult cu „sistemul” au decis să plece din ţară. Atâta nedreptate în Romania încât lui Fabian, tot cu un diagnostic de autism, i s-a tăiat indemnizaţia de câteva sute pe care o primea de la stat. Mama, tatăl şi fratele lui şi-au luat putere şi au plecat în Germania începând de la zero într-o ţară străină dar dreaptă care i-au oferit de îndată servicii de terapie pentru copilul lor.

În acelaşi oraş multicultural, Sibiu, persoanelor cu reale dizabilităţi li s-au tăiat pensiile de la stat numite urât „de handicap” dar au fost găsite peste 500 de certificate ilegale de „handicap” şi niciun vinovat. Doar un scandal şi tipic românesc: autorităţiile au dorit să pună la tăcere acest „scandal care nu dă bine”. Ruşine!

În aceeaşi ţară România nu doar parlamentarii sunt nesimţiti, adică fără simţ civic şi moral, dar părinţii copiilor cu autism au întâlnit medici (de familie sau psihiatrii) fără cultură, respect, răbdare şi abuzivi, educatori de şcoală ce nu doreau în clasa lor un copil „bolnav” cu autism şi alţi părinţi ce discriminau. În aceeaşi ţară legea nu este aplicată şi pentru persoanele cu dizabilităţi în general nu sunt drepturi şi nici prevederi legale.

Cei care luptă sunt tot părinţii, ei afectaţi în mod direct, şi-au format asociaţii cerându-şi nimic altceva decât ceea ce li se cuvinte. Iată mama Andreea Sorescu scrie pe blogul Adevărul. Câteva fundaţii le vin în ajutor. Este cazul Fundaţiei Un Copil O Speranţă din Sibiu ce din 1998 luptă pentru drepturile copiilor şi părinţilor, pentru cei săraci şi defavorizaţi, pentru copiii cu autism şi copiii cu dizabilităţi. Peste 100 de persoane trec pragul zilnic. Resursele insuficiente. Cum poate lucra eficient un psiholog în România plătit de stat şi înjosit cu nici 200 de euro? O altă fundaţie este Romanian Angel Appeal care cu sprijinul unor instituţii de stat şi cu mare dificultate şi-a propus încă din 2012 să deschidă 40 de centre de consiliere şi asistenţă, să formeze peste 500 de specialişti, să elaboreze o Strategie Naţională şi să ofere o şansă persoanelor cu autism.

 Chiar dacă la noapte Guvernul, Parlamentul, Teatrul Naţional sau Arcul de Triumf vor fi iluminate în albastru şi baloanele albastre se vor urca spre ceruri viaţa acestor copilaşi nu se va schimba.

Dacă ne vrem o viaţă mai bună, dacă ne vrem o societate mai bună haideţi să o facem!

p.s. acest (tip de articol) NU va atrage nice like-uri,share-uri, nici comentarii, nici aprecieri, nici critici! De ce? Simplu: pentru că NU NE INTERESEAZĂ…

Reclame

8 gânduri despre „2 Aprilie: Între absenţa legii şi răutatea românilor

  1. Mihai,
    Ne ceri să avem înțelegere pentru copiii cu pricina…

    Dar tu ai înțelegere pentru noi, ticăloșii care ne purtăm exact cum descrii mai sus?

    Ce-i drept, există și ticăloșii mai mari. De pildă modul fals-pompos în care e construit postul… Între altele, cu ideea că acei copii sînt grozav de puri și de sinceri… Astea-s totusi pastile care țin din principiu la oamenii simpli – de fapt, tocmai aceia care, sub Carpați, își vă de ale lor și atît, incusiv ferindu-și primitiv odraslele cu copiii pe care îi plîngi…

    1. va multumesc dle Mircea. nu mi ati explicat totusi ce este „fals si pompos” in acest articol. Pentru mine copiii pe care i am intalnit, copiii cu autism sunt puri si sinceri. Este opinia mea si nu vad cum ar putea deranja. Daca dumneavoastra aveti alte experiente, cu alti copii, banuiesc ca nu i ati cunoscut ce cei pe care eu i am intalnit, si totusi nu puteti fi de acord cu afirmatia mea. Nu va vand pastile ci remarc o realitate trista si nedreptata din societatea romaneasca. Azi, 2 Aprilie am scris despre AUTISM dar raportarea este oarecum asemanatoare fara de alte tulburari psihice sau handicapuri fizice. Aici e marea problema. Nu mai cred in primitivisme inclusiv sub Carpatii fiind
      m

      1. Nu mi-ai răspuns la problema ridicata de mine, ca nici dumneata nu tratezi cu intelegere pe altul, cum altminteri soliciti romanilor cei răi samd., legat de copiii, de persoanele cu probleme.

        Nu cred in puritatea copilului. El are acelasi fond cu maturii, acela de a supravietui in jungla vietii, cea de la facerea omului incoace. Peste aceasta baza actioneaza apoi educatia, in functie de mediul fiecaruia.
        Nu cred nici in sinceritatea copilului, care invata din fragedă pruncie, functie de grimasele, de semnalele nonverbale ale părintilor ce e de spus si ce nu… Dacă ar fi totusi sincer, ar fi ghidat de cele ale instinctului: agresivitate, în principal. Putem discuta pe acest subiect.
        Și despre altele, legate de postul dumitale.

        Sînt om cît de cît matur și am idee cum arată atît un material încropit în folos propriu (nu neapărat material), cît și unul cu amprenta mai degrabă a subiectivității accentuate a autorului, decît a realității.

      2. nu v.am raspuns pentru că nu stiu la ce ati facut referire. si chiar daca nu stiu, admit dintr.un inceput ca pot fi nedrept, ca pot face greseli. Dar comportamentul meu nu justica comportamentul si atitudinea majoritara din Romania. Eu nu sunt cel mai bun exemplu.
        Daca nu credeti in puritatea copilului nu.mi doresc sa va conving de altceva.
        Admit ca am fost subiect in acest material mai mult decat in altele deoarece l-am considerat mai aproape de mine decat altele si am avut o experienta directa cu copiii cu autism si parintii lor. Subiectivismul in acest caz nu este o eroare. Subiectivismul nu este „un pacat” ba poate fi un pct de vedere puternic.
        Totusi, nu am niciun folos propriu din scrierea acestui material. Dimpotriva imi aduce critici si comentarii rautacioase (nu la dvs ma refer) unele care nu mi fac deloc vreun bine.
        cu gandul cel bun,m

  2. ești român, nu… ? Unde-ai trăit omule, de-ai ajuns să-ți etichetezi întreg neamul ca fiind „un popor de needucaţi şi răi”? Peste tot sunt oameni și oameni… niciunde nu sunt numai buni sau numai răi. Îmi dau seama că nu ești capabil de-a scrie un articol fără a generaliza și insulta. Citește-l pe Petre Țuțea poate te educi și începi să te și prețuiești… Îți compătimesc părinții, sigur sunt „mândri” de felul în care-i zugrăvești alături de tot neamul lor, nu?

    1. comentariile dumneavoastra sunt personale. pe viitor nu vor mai fi aprobate.cum va permiteti sa-mi vorbiti de parintii mei? cu ce drept? sa va fie rusine !!!

    1. multumesc. pentru ca obiectul articolului era altul. nu era o lupta intre Romania vs Anglia, cine sunt mai buni, sau mai sfiti, cum ai scris. ci doar relatarea unei realitati neplacute si dureroase din Romania intr o zi in care pe plan international era tras un semnal de alarma pentru autism. voi aproba cu drag comentariile la subiect . cu gandul cel bun,m

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s