GANDURI DE LA OXFORD... · RELIGIUNE

„După Dealuri” la Londra. Receptări şi gânduri

„După Dealuri” la Londra. Receptări şi gânduri

articol scris pentru Contributors publicat Marti, 27 noiembrie 2012

„Cristian Mungiu a oferit o descriere splendidă şi înfricoşătoare a iraţionalităţii şi fricii în inima neagră a Europei” (The Guardian).

Festivalul de Film Românesc de la Londra a început joi seara, 22 noiembrie, cu proiecţia filmului „După Dealuri” (Cristian Mungiu). Sala Cinematografului Renoir a fost superplină. Am plecat din Oxford în grabă, deşi trenurile întârziaseră. Am auzit şoapte în româneşte şi englezeşte, dar nu toţi erau români, nici englezi pentru că Londra nu (mai) este un oraş locuit doar de britanici. Filmul a fost precedat de cuvântul directorului festivalului, doamna Ramona Mitrică şi de expunerile E.S. dl Jinga, ambasadorul nostru la Londra, Eugen Şerbănescu, directorul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Mike Phillips. Surpriza şi bucuria serii a însemnat prezenţa celor două actriţe minunate şi modeste, Cristina Flutur şi Cosmina Stratan. Ele au răspuns cu sinceritate, căldură, prietenie şi umor la fiecare întrebare din sală, astfel că seara s-a întins până târziu spre orele 23.00.

Despre film

A fost un film sensibil, tragic şi meditativ. Un film pe care spectatorii din Londra l-au primit în prima parte cu umor. Umor negru. S-a râs repetat la secvenţele ce păreau de poveste, la modul în care religia creştină ortodoxă era prezentată cu toate cutumele şi „iraţionalităţile” ei aici, într-o societate britanică civilizată, cultă, care a depăşit parcă demult această fază românească de Ev Mediu. S-a râs când Alina a început să bifeze pe o listă cu 464 de păcate pe cele săvârşite de ea. S-a râs când a trebuit să postească, să se spovedească, deşi nu avea niciun minim de cultură bisericească şi nicio cunoaştere a regulilor creştineşti.

Religia e prietenă bună cu ştiinţa: medicul sugerează că e spre binele pacientei să se întoarcă la mănăstire, în linişte, pentru că în spital nu mai sunt locuri („Să stea câte două în pat”!!!) şi îi prescrie „un medicament mai scump şi unul mai ieftin. Vă descurcaţi voi, maică!”. Acelaşi medic îşi face semnul crucii, poartă discuţii simple, e religios şi nu profesionist; având în faţă un pacient cu tulburări psihice, el îl externează şi-i trimite stareţului nu o listă cu recomandări medicale pentru Alina, ci un pomelnic pentru rugăciuni („Să se facă rugăciuni că o ajută!”). Englezii şi ceilalţi din sală au tratat cu umor toate aceste secvenţe ce păreau simbolice (de exemplu: sărutarea mâinilor preotului, ritualul mesei, regulile din mănăstire), iar apoi pe măsură ce filmul prezenta imagini ce inspirau frică şi îndignare, spectatorii deveneau serioşi şi marcaţi de întorsătura acţiunilor. Lângă mine o tânără asiatică se ghemuise în scaun privind şocată cum Alina este ţintuită pe lemn, legată cu lanţul câinelui, înfometată şi supusă chinurilor antiumane. Sfârşitul tragic, moartea ei era neprevăzută.

Dar filmul prezintă indirect şi acea Românie post-comunistă (deşi încă cu racile comuniste), cu orfelinate, copii ai străzii, sărăcie, minciună, drumuri grele, spitale vechi, servicii neevoluate, iraţionalitate şi iresponsabilitate în instituţii, prostie şi corupţie. O Românie nedreptă.

M-a suprins:

a)      Ceea ce m-a surprins a fost preotul creat de Mungiu, de o bunătate şi o conştinciozitate exemplară. El dă răspunsuri creştine şi are o atitudine duhovnicească. Mi se părea  că acest preot se contrazicea cu imaginea preotului real de la Tanacu, un preot impulsiv, instabil şi intransigent. Preotul lui Mungiu era îngăduitor, patern şi deciziile sale erau totdeauna supuse deliberării comune cu obştea mănăstirii, el pleca mereu inima la rugăminţile Voichiţei.

b)      Ceea ce m-a suprins a fost finalul nesperat. Mi-aş fi dorit ca britanicii să cunoască puţin şi din ce a urmat, din judecarea cazului şi condamnarea preotului şi a călugăriţelor, din reacţia tâmpită, nedemnă şi inconsistentă a BOR-ului şi mai ales mi-aş fi dorit secvenţe din ritualul profund de înmormântare, încărcat cu puternică emoţie.

Mesaj

O întrebare a publicului era tocmai despre mesajul filmului. Actriţa Cristina Flutur a răspuns că fiecare din sală trebuie să plece cu ceea ce el crede şi să preia ceea ce este potrivit stării sale. Când britanicii au aflat că „După Dealuri” are la bază o tragedie adevărată, spiritele s-au agitat şi întrebările au curs.

Cosmina a mărturisit că cel mai greu moment din rol a fost la spital, când prietena sa, Alina, era declarată decedată şi nu a putut avea nicio reacţie: „Eu doar priveam, în acea stare tensionată, şi mi-a fost greu să mă abţin, aş fi vrut să zic ceva, dar n-am avut replică în scenariu.”

Iar pentru Cristina, secvenţele răstignirii pe cruce au fost tulburătoare: „Când eşti legată cu forţa simţi violenţa actorilor care te leagă. Nu te poţi preface! A fost foarte greu pentru mine”.

Efect

a)      Vizionarea filmului a avut un efect imediat asupra mea, a prietenilor mei şi sunt sigur că şi asupra altor persoane. A generat o trăire atât de puternică, încât atunci când a apărut Cristina Flutur pe scenă ne-am bucurat că ea era în viaţă şi am sărit să o îmbrăţisez.

Mai departe, Cosmina, ce venise cu mine din Oxford, a doua zi, a explorat toate relatările din presă despre „cazul Tanacu” şi a citit on-line cartea doamnei Tatiana Niculescu Bran, Spovedanie la Tanacu. Acesta este un efect important. Filmul nu te lasă nepăsător, te trimite la meditaţie şi lectură.

b)      Festivalul de Film Românesc de la Londra are acest merit de a prezenta filmele bune ale României şi regizorilor români şi, mai mult, de a aduce în mijlocul iubitorilor de artă actori de renume, care sunt onoraţi astfel într-o capitală europeană. Victor Rebengiuc va fi prezent cu „Medalia de onoare”. Au sosit actriţele Rodica Lazăr („Principii de viaţă”), Mihaela Sîrbu („Toată lumea din familia noastră”) şi Ana Ularu („Periferic”). Succesul festivalului a determinat ca filmele româneşti să fie preluate de cinematografele britanice. Iată, festivalul are un rol de ambasador al culturii române în Marea Britanie.

Sfârşit

„După Dealuri” nu este un film uşor de vizionat. Te îngrozeşte şi te trezeşte la realitate, o realitate crudă nu desprinsă din istoria străveche a ţărilor române, ci una contemporană a anului 2005. O învăţătură despre tainele naturii umane şi despre confuzia gravă pe care o fac preoţii când „tratează” tulburările psihice cu metode „duhovnicesti” („Oare a avut ea un păcat şi nu l-a mărturisit?”). O atenţionare asupra gravelor erori şi a inculturii în ceea ce priveşte religia, practicile şi combinarea lor cu superstiţiile şi magia. Filmul arată şubrezenia şi iraţionalitatea ritualurilor religioase executate într-un loc considerat sfânt. Dragostea, bunătatea, iertarea, pacea şi liniştea din mănăstire sunt înlocuite de ură, suferinţă, chinuri, flagelări şi moarte. Moartea nevinovată a unei tinere într-un loc în care oamenii merg să-şi vindece şi să-şi mântuiască sufletele. Cred că Biserica Ortodoxă Română ar trebui să-şi cureţe uscăturile şi să-şi reevalueze strategiile şi acţiunile, şi să preţuiască ştiinţele medicale şi psihologice . 

Reclame
10 MARI SIBIENI

VASILE CHIRA LA 50 DE ANI !!!

Vasile Chira la 50 de ani!

MEMENTO HOMO QUIA PULVIS ES ET IN PULVEREM REVERTERIS

Va multumesc tuturor celor care m-ati felicitat insa va sunt infinit recunoscator acelora care n-ati facut-o. Nu e o bucurie sa implinesti 50 de ani, sa vezi cum miliardele de ani lumina care te distantau in copilarie si adolescenta de momentul mortii – acest scandal ontologic ,mizer si inelegant, care nu face cinste omului si cu atat mai putin lui Dumnezeu – se transforma in nano- sau picosecunde.

Acesta era mesajul adresat de filosoful, scriitorul si profesorul Vasile Chira sutelor de cunoscuti care i-au trimes urari si felicitari in ziua in care a implinit 50 de ani! Unii ar zice “frumoasa varsta!” insa pentru domnia sa, anii, gandindu-i filosofic, adica cioranian, in perspectiva mortii, a trecerii, nu sunt prilej de bucurie. O fiinta care se aproprie cu fiecare ceas si zi si an de sfarsitul existentei sale cum ar putea “sa-si invite prietenii si lautarii pentru a-si sarbatori propria ruina biologica?” Indemn spre meditatie! Oamenii se bucura in naivitatea lor insa fiecare clipa pare a fi inca un pas spre cimitir!

Nascut la 7 noiembrie 1962 in zodia lui Camus, Malraux, Dostoievsky sau C.S.Lewis, in Maramures, in acea inima sacra si pura a Romaniei cu traditii stravechi, scolit la Cluj-Napoca si Sibiu, Vasile Chira, doctor in filosofie cu o teza depre Emil Cioran, licentiat in teologie la Sibiu si filosofie la Cluj, a studiat si medicina, literele si etnologia, a fost profesor la Cluj iar de 13 ani este profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu. A devenit de-a lungul zecilor de ani mentorul a sute de studenti teologi petrecandu-si cea mai mare parte din timpul sau indrumand si ajutand fiecare student. Pentru daruirea si aproprierea sa de tanarul in devenire, de studentul confuz si insetat de cunoastere, a primit diploma de profesor Bologna! Iubitor de Cuvant, Doctus cum libro, de lectura si cultura si obsedat de interogatii metafizice eterne, el neadormitul geniu, isi creioneaza noptile cu randuri si versuri catre Divinitate! Membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Sibiu, scrie literatura nu pentru comert si librarii ci pentru Bibliotecile Dumnezeului Ascuns! Este pasionat de filosofia antica, medievala si moderna, literatura si muzica clasica, teologie si psihoterapie si multe alte teme inalte.

Este un om puternic si totodata sensibil sau hipersensibil, atent la fiecare suferinta cosmica, la orice frunza cazuta in toamna, la orice lacrima a unui prunc sau o durere a unui batran. Este autor de poeme inchinate bolilor si suferintelor si de romane cu teme metafizice! “Orologiul” apocaliptic publicat la Editura Dacia este o lucrare cu profund rost filosofic si teologic! Este autor de lucrari academice, cunoscator al limbilor clasice, aproape uitate astazi, patrunde intelesurile fiecarei silabe grecesti din textele vechi! Are o activitate literara, filosofica, teologica si publicistica demna de intreaga pretuire!

Dar mai mult Vasile Chira este un om nepretuit, un ascet intru spirit, o inima mare, de o noblete sufleteasca unica! El este un prieten cu calitati morale fara seaman. Am fost binecuvantat sa-l intalnesc, sa primesc invatatura, sfaturile si marturiile dragostei sale! Nu-i voi ura “La Multi Ani” pentru ca nu isi doreste dar tin cu draga inima sa-mi exprim intreaga si aleasa mea recunostinta pentru acest om de mare pret al comunitatii academice sibiene! Si sper ca Sibiul sa-I fie recunoscator nu aici ci in aeternam!

Semper fidelis, Mihai Copaceanu, Oxford, 7 noiembrie a.d. 2012