Etichete

, , , ,

Oxfordoxie

Elena BĂLTUTĂ

   publicat in Convorbiri Literare, iunie, 2010

Sîntem obisnuiti să credem că fenomenul convertirii la ortodoxie este unul cel putin atipic, dacă nu chiar nemaiauzit. Ortodoxie la Oxford. Te-am găsit Doamne! Mărturiile a 12 englezi convertiti la Ortodoxie este un volum semnat de Mihai Copăceanu, apărut în 2010 la editura Deisis din Sibiu, care încearcă să demonteze această opinie prezentînd sub forma unor interviuri istoriile convertirilor unor personaje din Oxford precum Timothy Ware, Richard Swinbourne, Andrew Phillips, Wendy Robinson sau Paul Elliot.

Pe lîngă aceste interviuri volumul contine si un cuvînt înainte semnat de mitropolitul Kallistos al Diokleei, două articole care îndeplinesc rolul unor lămuriri preliminare – Ortodoxie la Oxford de Andrei Levitki si O întelegere psihologică a convertirii de Olivera Petrovich –, si alte trei capitole: Zece motive ale convertirilor, Despre crestinism în Marea Britanie, o scurta istorie de la Sfîntul Alban pînă în contemporaneitate, cu o trecere în revistă a unor convertiri la ortodoxie si felul în care aceasta s-a dezvoltat la Oxford, si capitolul final intitulat Aprecieri.
Despre autorul acestei cărti, Mihai Copăceanu, pot spune că a studiat teologie si psihologie la Sibiu, că între 2008-2009 a urmat cursurile unui master de psihologie a religiei la Balliol College în Oxford, iar în prezent urmează un master centrat pe probleme de psihologia dependentei la Kings College în Londra. În limba română a publicat, în urmă cu doi ani, în 2008, volumul Freud sau religia. Totem. Iluzie. Critică, la editura Agnos din Sibiu.
Cu toate că volumul este o colectie de interviuri, dincolo de răspunsurile si întrebările personajelor, lectorul poate găsi si o succintă analiză psihologică a fenomenului religios al convertirii, în special în articolul semnat de Olivera Petrovich si în primul capitol al cărtii, în care sînt identificate si prezentate zece dintre cele mai frecvente motive care pot duce către schimbarea optiunii religioase. Pentru a putea aplica aceste motive unui concept precum cel de convertire, autorul introduce o nuantare a acestuia, afirmînd că nu doar trecerea de la o religie la alta poate fi catalogată drept convertire, ci si trecerea de la absenta credintei la o credintă oarecare sau trecerea de la „simple ritualuri la o profundă convingere a prezentei lui Dumnezeu (în cadrul aceleiasi religii), de la o credintă într-un Dumnezeu rău, judecător si pedepsitor, la un Dumnezeu iubitor, ajutător si Care doreste întotdeauna binele” (p. 23). Manifestarea convertirii poate fi rezultatul unor diferite tipuri de motivatii: de natură intelectuală, emotională, experimentală, mistică, de revitalizare, de repudiere, motivatii ce tin de dobîndirea unor avantaje materiale sau ne-materiale, ce tin de o tranzitie institutională sau care sînt rezultatul unor crize sau a unor tulburări psihice sau a unor conditii coercitive.

Cu toate că este binevenită această expunere a principalelor motive care declansează convertirea religioasă, în oricare dintre formele ei de manifestare, aceasta ar fi trebuit însotită si de o explicitare a felului în care aceste motive sînt interconectate, care sînt mecanismele de factură psihologică sau la nivel macro, cele de factură culturală, care duc la aparitia si la dezvoltarea lor si, astfel, la dezvoltarea acestui fenomen. Altfel spus, cred că, dacă în structura volumului ar fi fost adăugat un studiu cu un caracter mai stiintific, arhitectura internă nu ar fi avut de suferit, si miza ar fi fost alta decît una descriptivă.

Cel de-al doilea capitol, asupra căruia nu voi insista, lăsînd cititorii să descopere felul în care Marea Britanie a luat contact cu ortodoxia si felul în care aceasta se manifestă, prin diferentă cu tările preponderent ortodoxe, urmează aceeasi retetă descriptivă pe care o întîlnim si în primul capitol. Această abordare este însă legitimă, în contextul în care mare parte din datele care constituie acest capitol au un continut istoric.

În cel de-al treilea si cel mai consistent capitol, sînt prezentate interviurile pe care autorul le-a luat unor convertiti de la Oxford, unii deja consacrati, figuri cunoscute în mediul ortodox britanic, altii foarte tineri, cum este cazul lui James Morton, care are doar 22 de ani. Întrebările par a urma un tipic, dar unul lejer, care face dovada unei adaptări la fiecare personaj în parte; în marea lor majoritate sînt de factură personală, asa cum era si de asteptat într-un astfel de caz în care subiectul central tine de o experientă strict personală. Nu intentionez să discut despre interviuri si despre ce anume răspunde fiecare intervievat, ci doresc să spun cîteva cuvinte despre impresia pe care mi-au lăsat-o atît răspunsurile, cît si întrebările, alături de ultimul capitol semnat de autor, intitulat Aprecieri.

Cu toate că nu o dată este afirmat faptul că scopul acestui volum nu este acela de a „demonstra triumfalist că Ortodoxia e singura cale prin care Dumnezeu poate fi găsit sau prin care Dumnezeu îi mîntuieste pe oamenii plăcuti lui” (p. 175), evident nu utilizînd mereu aceste cuvinte, volumul pică, nu de putine ori, testul tolerantei religioase. E drept, există si personaje de mare tinută intelectuală care nu neagă trăsăturile celorlalte religii, respectiv cele din care provin, dar există si remarci care pun accentul pe superioritatea ortodoxiei prin diferentă cu celelalte religii, fie prin istoria ei, fie prin traditia sau prin ritualurile ei. Desi este de înteles faptul că, atunci cînd un individ renuntă la propria religie în favoarea alteia fără a fi constrîns sau fără a fi atras de beneficii, indiferent de ce natură ar fi acestea, consideră că religia pentru care optează are ceva în plus fată de cea la care a renuntat, cred că ar fi fost onest ca aceste judecăti normative să fi rămas la un nivel non-discursiv, să nu fi fost verbalizate.

Dincolo de acest minus, nu trebuie să negăm părtile pozitive ale acestui volum, cum ar fi împărtăsirea unor experiente limită, transpunerea în cuvinte a unor alegeri, constientizarea faptului că există fenomenul convertirii si la ortodoxie, nu numai, cum sîntem obisnuiti, cel putin în România contemporană, de la ortodoxie la culte religioase mai noi.

Anunțuri