Etichete

, , , , ,

Te-am gasit, Doamne! Marturiile a 12 englezi convertiti la Ortodoxie.

 publicat de Mircea Gheorghe Abrudan, PhD, in Revista Tabor, 2010, Cluj-Napoca,

Imboldul de a pune în cerneala câteva gânduri legate de interviurile realizate si adunate de Mihai Copaceanu într-un volum publicat de prestigioasa editura Deisis a parintelui Ioan Ica jr.1 l-au reprezentat cuvintele lui James Morton, cel de-al 12-lea convertit intervievat de autor, în raspunsul dat întrebarii: Cum este sa fii ortodox? Tânarul de 24 de ani, student în bizantinologie la Queen’s University în Canada, a spus urmatoarele: „Întâi vreau sa-ti spun ca apreciez actiunea ta si consider minunat ceea ce faci, faptul ca prezinti vocea convertitilor. Uneori sunt îngrijorat de faptul ca oamenii din tarile ortodoxe traditionale nu sunt constienti ca exista convertiti (s.n.).“2 Si din nefericire tânarul James are mare dreptate!

Cu exceptia câtorva nume bine cunoscute (speram) cercului totusi restrâns al unor clerici si ai corpului academic de teologie (studenti si profesori) a marilor teologi contemporani convertiti la Ortodoxie precum Jaroslav Pelikan, Olivier Clément, Karl Christian Felmy, John Breck, Andrew Louth, Placide Deseille si Kallistos Ware, cazurile altor sute si mii de convertiti la dreapta credinta ramân în continuare marelui segment al credinciosilor ortodocsi, necunoscute. Aceasta realitate trebuie îndreptata mai ales în aceste zile când vedem ca societatea si Biserica noastra Ortodoxa este asaltata si se confrunta tot mai mult cu prozelitismul sectar neoprotestant si nu numai. Astfel cunoasterea unor exemple concrete si vii din Occidentul european si nord-american cred ca devine, mai ales pentru misiunea pastorala si catehetica a Bisericii, un deziderat si o necesitate de maxima importanta.

Când unui credincios sau necredincios îi aduci în fata exemplul unor oameni contemporani noua care au cautat si au aflat adevarul crestin si posibilitatea de a-l cunoaste pe Hristos Mântuitorul în Biserica Ortodoxa, impactul pe care o întâlnire fata catre fata sau prin intermediul lecturii o are asupra celui ce se împartaseste de ea este cu mult mai puternic decât o lectie traditionala de cateheza. Si aceasta cred ca se poate explica prin simplul fapt ca omul contemporan mai ales nu mai este orientat atât catre urmarea unui exemplu din trecutul istoric mai îndepartat sau apropiat, ci se margineste la orizontul sau actual (si acesta conturat în ultima vreme de cele mai multe ori de mijloacele mass-media).

Îmi amintesc în acest sens de impactul pe care l-a avut asupra mea lectura unei minunate carti, scrisa de un convertit american pe nume Matthew Gallatin3, pe când eram în clasa a 12-a la liceu, si care m-a întarit în credinta Bisericii dreptslavitoare mai mult decât multe predici, cateheze sau lectii de religie la care luasem parte, la slujbele zilnice de la biserica si orele de religie de la scoala. Extraordinara poveste a pastorului protestant Matthew Gallatin, sincer în cautarile sale dupa ,,Biserica Apostolilor”, ce a trecut de la adventisti la penticostali, baptisti, cu o pauza în romano-catolicism ajungând apoi acasa în Ortodoxie, aveam sa o reîntâlnesc la alti doi americani Peter E. Gillquist4 si smeritul parinte John Breck, pe care am avut nespusa bucurie sa-l întâlnesc într-o librarie a Clujului prin intermediul lui Vasile Manea în urma cu 3 ani.

Dar cea mai tulburatoare convertire, reprezentând la propriu lungul drum de doua milioane de kilometri, pe care am cunoscut-o si de-a carei mare audienta s-a bucurat pe cuprinsul întregii tarii este fara-ndoiala povestea lui Klaus Kenneth5.

Revenind însa la convertirile prezentate de Mihai Copaceanu, observam ca o trasatura generala a ideilor, ce se desprind din toate cele 12 dialoguri înregistrate de autor, setea dupa Dumnezeu, cautarea deplinatatii revelatiei, a rugaciunii adevarate, a spiritualitatii reale si de fapt a sensului vietii. Ceea ce revine mereu în raspunsurile celor intervievati cu privire la bucuria îmbratisarii Ortodoxiei sunt afirmatiile de genul: „A fost ca si cum m-as fi întors acasa dupa o lunga calatorie“ (Nicholas Gibbes); „Ma simt ca si cum m-as fi întors acasa, aici e locul meu, aici  trebuia sa fiu dintotdeauna“ (Kallistos Ware); „Prima data când am intrat într-o biserica ortodoxa m-am simtit ca acasa, ca si cum as fi fost acolo dintotdeauna“ (Seraphim Newton); „Am simtit ca în final am ajuns acasa si ca în sfârsit ma pot simti cu adevarat eu însami“ (Gladys Bland) „M-am simtit ca si cum as fi venit acasa“ (James Morton).

Aceasta regasire a sentimentului de a fi acasa în cele ale Tatalui nostru (Cf. Luca 2, 49) observam ca este strâns legata, la fiecare din cei doisprezece, de venirea în contact cu Sfânta Liturghie sau una din cele sapte laude dar si cu frumusetea de negrait a iconografiei si imnografiei Bisericii. Aceste experiente spirituale au fost completate apoi de o serioasa lectura a cartilor teologice, istorice si duhovnicesti scrise în mare parte de doi dintre cei mai iubiti ierarhi ortodocsi ai Marii Britanii, anume mitropolitii Kallistos Ware si Anthony Bloom. Procesului de apropiere de Ortodoxie a acestor oameni, însetati de dorul dupa Dumnezeu si adevaratul sens al vietii omului pe pamânt, i-a venit întru întâmpinare dragostea parinteasca, a celor doi ierarhi amintiti, dar si a episcopului Basile Osborne, a monahului Varnava sau a parintelui Michael Gelsinger întelepciunea, dar si lipsa unei grabiri a catehumenatului, perioada care a variat de la doi la sase ani, în cazul lui Anthony Ware.

Marturiile cuprinse în acest volum demonstreaza ca prin trairea în adevaratul duh al iubirii obstacolele legate de limba, nationalitate sau jurisdictie, care din nefericire segregheaza multe din comunitatile ortodoxe din diaspora, au putut fi depasite, chiar daca unii dintre ei s-au confruntat cu atitudini mai putin binevoitoare, pe alocuri de-a dreptul respingatoare, precum în cazul parintelui Andrew Phillips care în biserica grecilor s-a lovit de atitudinea „Pleaca de la noi. Nu ai ce cauta aici. Doar grecii pot fi ortodocsi.“6 Raceala unor asemenea afirmatii, opozitia familiilor sau descurajarea prietenilor nu au avut însa sorti de izbânda în fata convingerii si râvnei personale, a dorintei fierbinti de a deveni membrii ai Bisericii Ortodoxe, dar mai ales al glasului semanat de Dumnezeu în ei, deoarece din toate cazurile prezentate de autor nu reiese faptul ca acestia ar fi fost convinsi de vreun preot sau episcop. Esentiala a fost convingerea personala. Astfel putem observa ca din toate raspunsurile date de convertiti, Ortodoxia a însemnat pentru ei adevar de credinta, pastrare a Crezului niceean, autenticitate, firesc al sufletului si dar al lui Dumnezeu. Convertiti la vârste cuprinse între 20 si 60 de ani, provenind din rândurile anglicanilor, catolicilor, sau diferitelor comunitati protestante si neoprotestante, convertitii îsi iau în serios propria credinta pentru ca aceasta le-a schimbat viata. Ceea ce pentru multi dintre noi este un dat si un firesc al vietii crestinesti si traditionale provenit din faptul ca ne-am nascut în spatiul sud-est european majoritar ortodox, pentru acesti doisprezece este un dar si un câstig de mare pret care le-a modificat mersul vietii.

Astfel ca ei au  devenit, precum marturiseste autorul, o prezenta vizibila în comunitate, oferind lectii de vietuire duhovniceasca celor mai vechi din biserica si excelând în marturisirea credintei în cercurile în care îsi desfasoara activitatea7. Asadar si pentru noi fie ca suntem simpli credinciosi, fie ca slujim ca teologi, preoti si episcopi, marturia lor

devine o pilda de morala si vietuire crestina, de pastoratie si responsabilitate, de viata în Hristos în zile când multi

nu mai vin la biserica si nu mai acorda importanta componentei spirituale a fiintei lor, în zile în care mai ales în

Occident bisericile se distrug, se închid sau sunt vândute si transformate chiar în baruri, în zile când în spatiul

traditional ortodox o parte a clerului se îmbata cu ideea triumfalismului iar constiinta publica, generala si uneori

chiar clericala se îndoieste, tagaduieste sau submineaza integritatea si veridicitatea dreptei credinte ortodoxe.

Iata asadar câteva din motivele pentru care credem ca acest volum, ca si celelalte amintite, merita a nu scapa atentiei credinciosilor si preotilor, a tuturor membrilor Bisericii deopotriva, dar mai ales a celor ce se simt responsabili de vocatia si datoria lor misionara, pastorala si catehetica de a semana în inimile contemporanilor si a celor din imediata noastra apropiere actualitatea si marturia Sfintei Ortodoxii, stâlp si temelie a Adevarului.

Abrudan Mircea – Gheorghe

1 Mihai Copaceanu, Ortodoxie la Oxford. Te-am gasit, Doamne! Marturiile a 12 englezi convertiti la Ortodoxie, Editura Deisis, Sibiu,

2010, 183 p.

2 Ibidem, p. 165.

3 Matthew Gallatin, Însetând dupa Dumnezeu. De la ratacirile protestante la adevarul Ortodoxiei, traducere de Tatiana Petrache, Editura

Egumenita, Galati, 2005, 233 p.

4 Peter E. Gillquest, Cum am devenit ortodox. O calatorie înspre credinta crestina primara, traducere de Ioan Tanase Chis, Editura

Reîntregirea, Alba Iulia, 2006, 277 p.

5 Klaus Kenneth, Doua milioane de kilometri în cautarea Adevarului. Lungul meu drum spre credinta, traducere de Raluca Toderel,

Editura Agnos, Sibiu, 2009, 311 p.

6 Mihai Copaceanu, op. cit, p. 123.

7 Ibidem, p. 179.

Anunțuri