Etichete

, , , , , , , ,

”Lucrurile acelea mărunte, de zi cu zi, te dărâmă încet: oamenii care aruncă hârtii pe stradă, nu răspund la salut, scuipă…”

publicat in Turnul Sfatului 05 August 2012 22:18 | Interviu
Ştefan Dobre

”PLEC.

Plec din România. Plec la Oxford. Poate că pentru o perioadă de doar trei ani după cum îndeamnă programul doctoral. Poate că nu. Nu ştiu. […] DAR, plec şi cu un gust sărat (mai rău decât amar) şi scârbit de tot răul din ţară şi din acest oraş, pe care îl cunoaşteţi prea bine… Sictirit de oameni perfizi şi mincinoşi, de ipocriţi şi impostori”, așa scria acum câteva zile pe blogul personal Mihai, un tânăr psiholog, absolvent a două facultăți sibiene. Am vrut să vedem cum a reușit Mihai să plece la Oxford și de ce este dezamăgit de Sibiu.

Reporter: Cum ai ajuns să studiezi la Oxford?
Mihai Copăceanu: Eu am mai studiat acolo. M-am întors în țară în 2010, în toamnă, și de atunci am tot încercat să mă reacomodez cu Sibiul. N-am reușit. Și atunci am căutat să mă întorc la studii în străinătate. Oxford  a fost doar una dintre universitățile la care am aplicat. Avantajul aici este că din septembrie ei îmi oferă o bursă de 13.500 de lire.

Rep.: Cât de greu este să aplici la astfel de universități? Îți trebuie foarte multe acte, este birocrație multă?
M. C.: Nu este foarte complicat. Dosarul nu cred că are mai mult de 20 de pagini. Nume, date personale, scrisoare de motivație, recomandări, proiect de cercetare etc. În principiu nu este deloc foarte complicat. Plus că la Oxford sunt peste 40 de români, la diverse specializări și diverse facultăți, te mai ajută și ei. Ideea de bază este că totuși trebuie să le oferi și tu ceva, să vii cu ceva în plus față de restul aplicațiiIor. Este ca un puzzle, trebuie să ai și un CV bun și niște recomandări bune, o scrisoare de motivație bună, un proiect bun… Ei selectează apoi din vreo 200 de aplicații zece, după care te cheamă la interviu. Eu le-am spus că nu am bani să merg la interviu în Oxford și am discutat online, pe Skype, cu comisia în față, le-am vorbit vreo 40 de minute și am fost acceptat.

Rep.: Concret, ce vei studia acolo?
M. C.: Voi face psihologie și voi dezvolta o intervenție psihologică pentru tinerii consumatori de alcool. Am lucrat în Anglia, când am fost la master la Londra, cu dependenții de alcool. Acum o să fie diferit, doar cu tineri, cum ajung ei să consume alcool și cum poate să apară dependența. Ideea de bază este să previn efectele consumului de alcool, de la violență până la sex neprotejat, accidente de mașină etc.

Rep.: De ce zici că nu te-ai reacomodat în Sibiu? Uită-te în jur, toată lumea laudă Sibiul, avem turiști, centru istoric…
M. C.:Dacă vii în Piața Mică Sibiul este foarte frumos. Dar dacă treci mai jos pe 9 Mai sunt niște gropi uriașe, este mizerie, în general calitatea serviciilor și a vieții este proastă în Sibiu și în România. Uite aici, acum, la masă, erau două meniuri foarte murdare, se vedea murdăria pe ele. Sau, eu trec în fiecare zi pe lângă Consiliul Județean și văd mașini luxoase, ca să nu mai zic de mașina primarului din Piața Mare, și tinerii din subordinea acestor oamenii trăiesc cu 7 milioane de lei pe lună. Am lucrat ca psiholog în Sibiu, am lucrat la o fundație pentru copii cu autism și în două școli din Sibiu și efectiv nu am văzut interes pentru școală și educație sau servicii sociale. Am încercat să fac niște proiecte, toată lumea m-a trimis dintr-o parte în alta după o mulțime de hârtii, aprobări, documente… și nimic.

Rep.: Din acest motiv ai scris pe blog că pleci scârbit?
M. C.: Da, simt că încerc să fac ceva și nu pot.

Rep.: Ce te-a oprit?
M. C.: Cam peste tot am găsit oameni complet dezinteresați, care spun că nu intră în atribuțiile lor sau care te mint, sunt neserioși, nesinceri. Pur și simplu tragi de oameni și dacă ei nu au un beneficiu din asta nu te ajută. „Mie ce-mi pică?”.

Rep.: Dă-mi un exemplu clar, omul ăla, de acolo, nu a vrut să mă ajute dezinteresat.
M. C.: Nu ar fi tocmai corect să fac asta. Eu plec peste două zile din țară și pe urmă omul ăla se vede în ziar. Ce impresie își face?

Rep.: Înțeleg. Și totuși, eu, care sunt cam de aceeași vârstă cu tine ce concluzie să trag? Încă unul dezamăgit și scârbit pleacă din țară pentru că aici nu poate face nimic…
M. C.: Poate nu-s eu cel mai bun exemplu. Cu siguranță sunt și exemple pozitive, oameni care s-au întors în țară și au reușit aici. Eu sunt doar un caz nefericit, sunt psiholog, o meserie relativ nouă în România. Am și colegi care s-au întors, și-au făcut afaceri aici și le merge bine. Uită-te și la ei. Eu nu-s cel mai bun exemplu de succes în România. Nu am putut aici. Pe mine poți să mă iei ca pe un om care muncește foarte mult, care a avut un job full time și unul part-time, care a făcut televiziune 20 de luni fără niciun ban, care a scris la ziar pe 25 de lei, care a scris la o revistă de timp liber gratuit și așa mai departe. Simți că te risipești în țara asta. Am lucrat într-o instituție în subordinea Consiliului Județean și aveam șapte milioane salariu. Abia îmi plăteam chiria. Absolut jenant. Când unul ca mine în Anglia ia de zece ori mai mult. Nu poți să ajungi la 30 de ani și să mai ceri bani de acasă ca să trăiești. Absolut jenant. Și mai sunt lucrurile acelea mărunte, de zi cu zi, care te dărâmă încet, pe care le vedem și le știm cu toții, de la politică până la ce se întâmplă pe stradă: oamenii care nu îți răspund la salut, cei care te fură, aruncă hârtii pe stradă, scuipă, taximetristul care ieri a cerut unei prietene 18 lei de la Gară până în centru. Nici Anglia nu e paradis, să nu mă înțelegeți greșit. Acolo am văzut oameni cu arma în mână pe stradă, dar există mult mai mult bun simț și mult mai multă civilizație.

Rep.: Te mai întorci?
M. C.: Nu știu. Deocamdată vreau să plec.

sibiu_piata_mare

Anunțuri