REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

Festivalul de Jazz între perfecţiune şi..

Festivalul de Jazz între perfecţiune şi..

publicat in saptamanalul SIBIU 100 %  An IV, Nr. 188 /19 – 25 mai 2012  http://www.sibiu100.ro

Din capul locului, repet, că de fiecare dată comentez evenimentele culturale la care am fost prezent şi scriu aşa cum înţelege un audient, un asistent şi nu un specialist. Săptămâna trecută, oraşul nostru a fost dominat din punct de vedere cultural de muzica de jazz. O hrană necesară pentru orice cetăţean cu deschidere spre frumosul artistic. În primele zile tinerii talentaţi au concurat surprinzător ca de fiecare dată, iar apoi artişti de renume din ţară şi străinătate au încântat publicul la Sibiu, artişti veniţi din Austria, Ungaria, Cuba, Germania, Israel, Belgia, Spania sau Polonia.

Însă ultimele două seri au fost sublime. Deliciul jazzului. Aşa cum i s-a reproşat unui mire din Biblie, odinioară, că a ţinut vinul cel bun până la urmă şi noi, ameţiţi fiind de jazzul de fiecare seară, am sorbit din jazz-ul cel mai bun la urmă. „Unul dintre cei mai buni muzicieni, un eminent pedagog”, americanul Ron Carter, profesor emerit la City College din New York, a sosit la Sibiu, după 7 ani de negocieri. Uluitor! Însăşi Ambasada Americii a fost implicată în aducerea lui la Sibiu, afirmau organizatorii. Şi a meritat, căci ne-a oferit un prilej de neuitat.

Să organizezi o seară de jazz implică efort. Să organizezi un festival internaţional de jazz, să ai zeci de trupe invitate, să păstrezi acelaşi standard ridicat dobândit ani şi ani de-a rândul, respectând tradiţia festivalului înseamnă şi mai mult efort, stres şi acţiuni contratimp… Telefoane, aranjamente, pregătiri, resurse materiale şi voluntariat. Pentru toate acestea, pentru reuşita din 2012, organizatorii festivalului merită aprecierile noastre.

ÎNSĂ calitatea unui festival stă şi în respectul faţă de colaboratori şi spectatori (plătitori de bilete). Dincolo de greşeli (supraaglomerarea ori dubla vânzare a biletelor), unele se pot preveni dacă gândim planuri secunde cu măsuri inteligente. Impulsivitatea, jignirile şi ameninţările nu-şi au loc pe scena unui festival internaţional ce se vrea a fi de înaltă ţinută, cu public venit special din alte oraşe: „Cine nu închide telefoanele şi fotografiază cu bliţ va fi dat afară” „Nu mă interesează, pleacă”, zise directorul. Nici la Londra, când paznicii divei Whitney Houston erau la 2 metri de mine nu m-am simţit ameninţat şi înjosit; ca la târg, când fiecare ţipă în urma animalelor.

Voluntarii mi s-au plâns de agresivitatea şi mitocănia personajului, de cuvintele urâte primite, pe care nici nu le pot descrie. Curat murdar! Parol!

 

Reclame
7 Seri editia de Sibiu

Nu mai pot. Sunt extenuată!

Nu mai pot. Sunt extenuată!

publicat în  “Sapte Seri”– Editia de Sibiu  18-31 mai 2012 http://www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

Dimineaţa începe devreme. Foarte devreme. Mă trezesc şi nici nu apuc să servesc micul dejun. Nu că nu aş dori sau nu am poftă pur şi simplu sunt contratimp. Uneori iau în grabă doar o linguriţă de miere şi propolis. Mă păcălesc crezând că e suficient. La serviciu şefu’ nu tolerează întârzieri chiar dacă nu locuiesc în apropiere, nu-i pasă. Aşa că fug repede, cu tocuri, strigând după taxi.

La nouă fix începe şedinţa de echipă. Rapoarte interminabile şi plicticoase, strategii proaste şi discuţii fără sens. Aşa începe fiecare zi de lucru. Alerg dintr-un birou într-altul, stau 8 ore la calculator, îmi bat capul, scriu mult, uit de pauza de prânz (nu mai fumez) şi când mă ridic observ că s-a înserat. Sunt flămândă şi încă mai am multă treabă pentru astăzi. Telefonez repede la un fast food din apropiere, comand acelaşi meniu mic şi continui încă vreo două ceasuri.

Mă apasă durerile de spate şi cervicală. Sunt înţepenită. Prietenul mă sună insistent. E aproape şapte şi începe concertul de la filarmonică. Am şi uitat Luase bilete de săptămâna trecută. Îi spun că voi întârzia, când de fapt ştie că nu voi ajunge la timp. Şi a mai trecut o zi. Şi a doua zi asemenea. Şi toate acestea pe un salariu de căcat, într-o atmosferă colegială plină de şicanale şi invidie cu şefi autoritari şi ultranervoşi.

Mă întreb rareori cât o să mai rezist. Încotro mă îndrept? Uit de mine, neglijându-mă, uit de prieten şi de dorinţele noastre dintr-un început de a ne căsători. Uit să mai vorbesc cu el. În weekend nu mai ieşim împreună. Lungim ziua cu mult somn necesar şi apoi treburi casnice individuale. Şi luni de la capăt. O viaţă cu multă muncă, stres şi responsabilităţi şi parcă fără linişte şi bucurii. Va trebui să mă opresc, să-mi vin în fire, să mă adun şi să mă regăsesc. Dar când voi fi în stare?

Imagine

REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

De-ar fi o Grădină Botanică în Sibiu!

De-ar fi o Grădină Botanică în Sibiu!

articol publicat in saptamanalul SIBIU 100 %  An IV, Nr. 187 /12 – 18 mai 2012  http://www.sibiu100.ro

Când, în weekendul trecut, m-am plimbat în Piaţa Mare dintr-o parte în alta printre şirurile de flori de diverse mărimi, culori şi mirosuri mă credeam într-o grădină fără margini, în alt oraş şi mă întrebam de ce n-ar fi Sibiul înconjurat de flori. Cândva, în aceeaşi piaţă, erau flori. Bătrânii îşi amintesc. În mijlocul oraşului era un strop de natură binecuvântată. Am discutat cu organizatorii şi vânzătorii mulţumiţi. Şi sibienii păreau satisfăcuţi. Bărbaţii purtau în braţe flori grele şi soţiile niscaiva răsaduri. De vedem şi alte tipuri de acţiuni în oraş e de mirare. Diversitatea actelor culturale e trebuincioasă.

Prea bine cunoaştem teatrul şi muzica, artele plastice, viaţa bisericească şi literatura. Cineva o să-mi spună că Festivalul Grădinilor nu are legătură cu cultura. Ei, iată că are! Dincolo de vânzarea acestor plante (unele, evident, deloc ieftine) am remarcat sesiunile practice susţinute de bucureşteni despre cum să-ţi amenajezi terasa sau iazul sau cum să tai trandafirii şi viţa-de-vie. „Ţi-am luat o floare, acum vrei să arunci banii şi pe cărţi despre permacultură”, se auzi vocea supărată a soţului. Cum să-ţi îngrijeşti solul! Dar ce importanţă are? E arta cunoaşterii şi a lucrului bine făcut, pe care o ignorăm, acoperiţi de necunoaştere şi aroganţă… Să ai şi alte preocupări, sibiene.

Locuinţa o înfrumuseţezi prin flori. Dar mai e ceva. Într-o lume a vitezei, a oboselii şi a stresului, când pleci dimineaţa şi te întorci după apus la familie, uitând de copii, florile şi grădina sunt miraculoase. În weekend te interesezi, pentru că florile îţi oferă alte stări şi emoţii. Îngrijirea plantelor în casă ori în grădină are avantaje nebănuite. Activează calităţi umane de o deosebită splendoare, calităţi pierdute. Atenţia, răbdarea, disciplina, calmul, cumpătarea sunt doar câteva. Ce plăcut e să uzi florile şi să stergi fiecare frunză! Educaţie pentru frumos în linişte. Timpul în care te relaxezi şi eşti doar tu cu tine şi meditezi.
În capitalele lumii te trezeşti cu parcuri uriaşe şi grădini chiar în centru. Sibiul nu se poate făli precum Timişoara cu parcuri şi spaţii verzi din belşug. Copiii învaţă din cărţi despre flori, nu le pot atinge. Am fost martor la câteva distrugeri de spaţii verzi în favoarea parcărilor sau a altor construcţii. Că modern aşa o fi, să arăţi că eşti şmecher, că ai făcut, că eşti primar bun, dacă distrugi şi înlocuieşti cu dale şi beton. Şi da, mi-aş dori o Grădină Botanică în Sibiu.
Ce zici, domn’ Primar?

 

7 Seri editia de Sibiu

Vara seducţiilor!

Vara seducţiilor!

publicat în  “Sapte Seri”– Editia de Sibiu  4-17 mai 2012 http://www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

Se poate ca vara să ne fie pe placul multora şi vara să ne seducă, ca de altfel, seducţiile puternice tot vara şi-ar avea locul. Dacă îmi veţi răspunde că voi aţi fost seduşi sau aţi sedus în alte timpuri nu vă voi contrazice. Vara e cald, şi dacă-i cald, eşti relaxat, te plimbi îmbrăcat sumar, lejer, stai la terase şi dechis oricăror propuneri, plimbări şi întâlniri. Acţiunile noastre publice sunt mai numeroase şi diversificate, ceea ce presupune că întâlnim mai multe persoane decât iarna. A fi sedus este un privilegiu frumos şi-ţi dă o stare de euforie, beatitudine şi înălţare „abia aştept să-l văd”.

A seduce este un gest al puterii căci te regăseşti într-o poziţie superioară faţă de cel sedus. El, sedusul se duce (ce interesantă-i limba română) într-o direcţie pe care tu, seducătorul, i-o oferi. Tu generezi reacţii şi-l stăpâneşti pe celălalt. Deciziile tale vor fi asculte, „mergem la teatru?” „Da, desigur, dacă tu vrei”. Şi libertatea celuilalt va fi libertatea ta. Unii, se lasă cu totul în braţele şi soarta seducătorului. Ei nu mai pot decide pentru ei înşişi, îşi programează fiecare zi pentru a plăcea seducătorului.

Seducţia nu prea are un început pentru niciunul. Te trezeşti, bine zis, că ai fost sedusă şi invers te trezeşti că ai sedus o persoană pe care ai întâlnit-o o singură dată, pentru puţin timp. Un gest, o privire, un cuvânt, sau poate niciun cuvânt, modul în care te-ai îmbrăcat, zâmbetul sau mersul tău. E o formă de ambiguitate însă plăcută căci voit de „laşi dus pe val”. Seducţia poate fi primul pas, insesizabil, către îndrăgostire. Ceea ce mă face să cred că ea nu vine pe un teren neutru, că atunci când am căzut pradă seducţiei am prezentat o disponibilitate, am avut o predispoziţie, o căutare tacită, o dorinţă de a ne satisface şi implini impulsurile.

Seducţia este un joc necontrolat

INTERVIURI cu TIPI TARI!!! · REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

IN MEMORIAM Eugène van ITTERBEEK (1934-2012)

IN MEMORIAM Eugène van ITTERBEEK (1934-2012)

articol publicat in saptamanalul SIBIU 100 %An IV, Nr. 186 /5 – 11 mai 2012 http://www.sibiu100.ro

Preotul catolic urca dealul cimitirului din Cisnădioara până-n vârf. Îl urmau patru bărbaţi ducând coşciugul şi un şir de oameni în negru sosiţi pentru a-l petrece spre groapa rece pe profesorul şi scriitorul Eugène van Itterbeek. Era luni, 30 aprilie, ultima zi când profesorul a mai sălăşluit printre noi. O rugăciune scurtă în germană, un rămas-bun al familiei prin lectura unor poeme în franceză („Bientot j’abandonnerai mon corps”), un colac, o lumânare, o fotografie şi prezenţa îngândurată a puţinilor oameni de cultură, profesori, vecini, amici, primarul, apoi pomana şi totul s-a stins.
Profesorul Eugène van Itterbeek, doctor în litere şi în drept, născut la Kessel, în 1934, se stabilise în România în 1994, după o carieră rodnică în Belgia: universitar, poet, critic literar, traducător, eseist, redactor la diverse reviste de literatură sau demnitar la comisiile europene şi UNESCO. A părăsit frumuseţea Flandrei pentru a preda cursuri de literatură franceză la Universitatea sibiană. A organizat 17 ediţii ale Colocviului Internaţional dedicat lui Emil Cioran. A creat un Centru de Cercetări Cioran (http://cioran.ulbsibiu.ro). Şi astfel Cioran a devenit mult mai cunoscut în România şi în străinătate datorită muncii d-lui Itterbeek. A fost tradus, comentat şi publicat. Studenţii români şi tinerii scriitori din Franţa soseau an de an la Sibiu şi Răşinari pentru a-l cunoaşte şi mai profund pe filosoful român. L-a iubit pe Cioran mai mult decât Ministerul Culturii.

A fost un slujitor al literaturii extrem de motivat, un ambiţios…

Aşa mi l-a definit fiul său, Arend, în drum spre cimitir. Familia spera să se întoarcă în Belgia. Fiicele Angelica şi Gitta, nepoata Victoria şi ginerele Paolo au sosit pentru înmormântare după ce, cu câteva zile înainte, îl văzuseră în suferinţă. „El a hotărât să fie înmormântat aici, şi noi i-am respectat dorinţa”, continuă Arend. Nu era o persoană religioasă în sensul de practicant, dar era mânat mereu, precum Sf. Francisc de Assisi, favoritul său, de «căutarea esenţei»”.

Pentru mine era o persoană distinsă şi veselă. L-am ascultat deseori la colocvii şi conferinţe, am purtat discuţii, am realizat interviuri şi emisiuni TV şi m-a primit în casa sa, acolo, „în afara lumii şi a timpului” cu bunătate şi înţelegere. Mi-a oferit cu o generozitate unică 9 din cărţile sale, insistând ca pe fiecare să lase un gând şi o iscălitură. Ba chiar ne-am certat odată la un colocviu Cioran, supărat că se vorbeşte doar în franceză în ţara lui Cioran. Păcat, nu-l înţelesesem atunci pe profesor. „Da!”, mi-a răspuns fiul, „era zâmbitor, dar dincolo de acest personaj se afla întuneric şi tristeţe”.

Cum de un profesor universitar celebru renunţă la viaţa de lux a Occidentului şi alege să trăiască singur la ţară, într-o casă fără TV, internet ori mobil? Vieţuia în simplitate într-o căsuţă pe uliţa Bisericilor, numărul 36, din Cisnădioara, în liniştea satului, pe care doar strigătele copiilor o mai tulbură. Dar se bucura de orice însemna prietenia vecinilor: ,,Îi mai ducea soţia câte o ciorbă”, zise vecinul. Semn că oamenii la ţară sunt încă buni. Am văzut lacrimi în ochii vecinilor. Lacrimi şi-n ochii profesorului când imi povestea de copilăria sa, când nemţii au bombardat Louvainul, în 1944, acele imagini de neuitat nici după 70 de ani (moarte, case în flăcări, refugiul familiei şi traume personale).
Pentru mine munca neîncetată şi îngroparea sa aici, în pământ străin, m-a determinat să meditez mai mult la ţara mea, pe care, din păcate, o neglijăm şi o dispreţuim deseori. Această îmbinare a culturilor, această îmbrăţişare frăţească între neamuri şi dragoste să ne fie povaţă. ,,J’ai été couché sur la terre enbrumée”, aşa se încheia poemul de la mormânt. Oare îl vom preţui descoperindu-i opera şi personalitatea mai mult, acum după moarte? Oare îi vom urma pilda continându-i munca? Dumnezeu să vă odihnească cu drepţii săi în Rai, profesore Itterbeek!

REGANDIM SIBIUL. SIBIU 100%.

Paradă BAROC şi nu prea…

Paradă Baroc şi nu prea…

articol publicat in saptamanalul SIBIU 100 %An IV, Nr. 186 /5 – 11 mai 2012 http://www.sibiu100.ro

 
Deşi târziu, nu am plecat spre casă duminică-seara, insistând să văd parada barocă, numită ,,Intrarea în oraş a baronului Brukenthal”. Asociaţia Sibiu 1191 a propus, Primăria şi Clubul Lions Brukenthal au susţinut. Se adunase lume multă în Piaţa Mare şi pe strada Bălcescu în aşteptarea ei. Se anunţaseră 600 de performeri. S-au auzit tobe şi artificii, cu o întârziere de vreo jumătate de ceas, ca la orice eveniment românesc.

M-am bucurat de adolescenţii încolonaţi, ce zâmbeau frumos privitorilor. Iată, mi-am zis, cum tineretul nostru, des criticat, face acte demne de laudă. Dar am rămas trăsnit, sărindu-mi în ochi conţi cu blugi ori pantaloni scurţi şi contese cu adidaşi şi alte accesorii moderne laolaltă cu costumele elegante de epocă. Şi Albă-ca-Zăpada ce căuta? Piticii? Dincolo de înălţimea scaunului pe care era aşezat „baronul Brukenthal”, personajul acesta nu impresiona deloc. Nu aducea cu nimic a baroc şi nici nu echivala cu imaginea impozantă a baronului din picturi. Guvernatorul Transilvaniei nu poate fi reprezentat printr-un clovn.

Dragi sibieni, NU avem conştiinţa şi determinarea de a realiza proiecte fără cusur, de a accepta acea „politică a erorii zero” a americanilor. NU sunt admise gafe. NU e permis să greşeşti, mai ales când faci un eveniment public de masă, cu valoare istorică şi cu un buget de 250.000 de lei primiţi de la Primărie. Asociaţia a câştigat finanţare şi pentru alte proiecte. Să vedem cum le va desfăşura. Nemulţumirea a fost şi a voluntarilor rămaşi fără semicostume şi trimişi acasă. Nu s-au numărat 600, precum promiseseră. Mă întreb, pe bună dreptate, dacă aceste proiecte sunt evaluate în executarea lor, dacă un expert de la Primărie a fost în Piaţa Mare şi a scris un raport despre paradă, dacă ea într-adevăr a respectat elementele descrise în documentaţia proiectului şi justifică sprijinul financiar? Sau banii se dau fără condiţiuni?

De unde nesocotinţa de a îmbina Barocul cu Postmodernul? De ce? La miniconcertul de după ceremonie, cvartetul Brandenburg îl aminteşte pe Freddie Mercury, considerându-l „reîncarnarea barocului” şi execută piese muzicale adaptate. Cu ce se aseamănă Bach şi Vivaldi cu Mercury? Dacă vreau să ascult Bach, ascult Bach şi dacă vreau rock, ascult Queen. Şi de ce fiecare eveniment trebuie să se încheie cu focuri de artificii tulburătoare?
NU. Nu a fost reînviată atmosfera barocă la Sibiu. Nu mi-a plăcut!

 

Jurnal de Rumânia

1 mai 2012 Cioran, Goga, Noica, Şaguna….Cultura la români!

1 mai 2012 Cioran, Goga, Noica, Şaguna….Cultura la români!

Am renuntat astăzi la hotararea de a merge impreuna cu pretenii la gratar, ca de 1 mai, adică mici şi bere…

M-am urcat in automobil şi pe la orele amiezii am pornit incet spre imprejurimile Sibiului….Prima oprire la Răşinari, primul sat spre Paltinis, la 5 minute de Sibiu spre munte….M-am indreptat spre casa in care s-a născut şi a trăit primii ani ai copilăriei filosoful nostru occidental EMIL CIORAN (1911-1995).  Casa era închisă. NU SE POATE VIZITA.

O vecină s-a apropriat şi am început o discutie “Vin şi din Bucureşti dar nu deschide, maică. După ce a murit bătrâna, care locuia în casă, au venit nişte franceji să o cumpere. Dar domnu, care e secretar la primărie le-a cerut 3 miliarde. Vroiau să o facă muzeu. Nu au avut atâţia bani.”

Fotografiez, vorbesc cu un puşti în straie şi plec întrebând-o cum ajung la casa OCTAVIAN GOGA (1881-1938), poetul pătimirii noastre, prim ministrul? “ Uite acolo, maică, faci la dreaptă, o să vezi că ii scris”. Era la 100 de m, dar abia am zărit placa. Şi de astă dată casa NU SE POATE VIZITA. Ba chiar eşti ameninţat că o alarmă va suna la politie în caz de insistente???

Urc încet spre Păltiniş, nu mă uit la cetăţencele în sutiene ce şedeau la soare, admir pădurile de brazi, ajung la Schit, mă închin în Biserică şi mă opresc la mormântul lui CONSTANTIN NOICA (1909-1987), filosoful.. Apoi pornesc spre cabana numărul 12 în care a locuit în ultimii ani de viaţă, acolo într-o mansardă când iarna apa îngheţa în vase. Şi de astă dată, casa NU SE POATE VIZITA. Bineînţeles, e încuiată. După puţin timp cobor muntele, zăresc două vile uriaşe şi un hotel (e al Mitropoliei Ardealului…măiculităă)

şi mă opresc iarăşi la Răşinari la cimitir, mitropolitul Andrei, baron de Şaguna (1809-1873) doarme lângă doi lei uriaşi, în dreapta lui mitropolitul Colan şi în stânga protop Cioran, tatăl filosofului şi Relu, fratele său….şi ajung la Sibiu…..

NU am niciun comentariu în plus de ce aceste case sunt încuiate şi părăsite şi una apartinând lui Liiceanu nu sunt dechise publicului, nu aparţin patrimoniului naţional, după atâţia ani de la moartea lor!?

Tristă Românie cum îţi preţuieşti comorile!!

iată fotografii….

casa EMIL CIORANImagine

ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineCabana Constantin Noica

ImagineImagineMitropoliaaaa fratee….ImagineImagineImagineImagine