Etichete

, , , , , , ,

REGANDIM SIBIUL.Muzicieni mari, preţuire mică

articol publicat in saptamanalul SIBIU 100 % an IV, nr 183- 7-20 aprilie 2012

În 29 martie, la filarmonică au concertat invitaţi de seamă: pianistul român Peter Szaunig şi dirijorul Ilarion Ionescu-Galaţi, ambii trecuţi de 74 de ani. A intrat pe scenă vestitul dirijor, înalt, puternic, bătrân şi modern, cu o cămaşă de asiatic, glumeţ prezentându-şi prietenul de-o viaţă…

Văcean Alin scurt, Wagner-Régeny cu Orchestermusik mit Klavier şi Brahms. Uluitor, dirijorul n-avea partituri. „Are totul în cap”, mi-a dezvăluit maestrul Szaunig într-o discuţie ulterioară. Excepţional! Să dirijezi fără note în faţă.

Wagner-Régeny, născut la Reghin în 1903, are un stil dramatic, introvertit, ce îmbină folclorul cu neoclasicul. Şi el a plecat în Germania, devenind profesor şi membru al Academiei de Artă din Berlin. Puţin cunoscut, în compoziţiile sale polifonice şi politonale a fost inspirat de Satie şi Milhaud, iar concertul cu pricina l-a finalizat unde? La Sibiu, în anul 1935, când invitat de saşi a participat la inaugurarea stagiunii de vară a „teatrului natural” din Sub Arini. Ritmic şi riguros, sonată şi lied, apoi lent, concertul a stârnit aplauze lungi.

Szaunig a sosit din Germania (unde emigrase în ’73), deşi pe afiş nu scria (halal marketing!). A fost profesor de pian la Liceul de Artă şi solist la Filarmonica din Sibiu. Deci e de-al nostru. Pasionat de Wagner-Régeny, l-a studiat intens, a scris şi a obţinut de la văduva acestuia piese necunoscute pe care le-a imprimat în Italia. Se întoarce anual cu mult drag la Sibiu pentru că este legat de acest orăşel şi de concursul de interpretare pianistică şi compoziţie al tinerilor „Carl Filtsch”, pe care l-a iniţiat. Un artist spiritual, practicant al budismului Zen de 40 de ani, mi-a povestit de experienţele sale din mănăstirile din Himalaya, la peste 4.800 de metri şi de viziunea sa asupra vieţii. Am discutat despre inferioritatea pianului într-o orchestră, despre Sibiu, Germania şi Europa, facebook şi lipsa suportului financiar pentru artişti.

Thalia nu a fost umplută. Publicul majoritar de vârsta a doua şi a treia. Puţini tineri. Dacă am fi scăzut saşii şi cei cu abonamente numărul spectatorilor s-ar fi înjumătăţit. Să fie o lipsă de interes pentru spectacolele ordinare de joi seara? Dar o sală micuţă precum Thalia într-un oraş ce se vrea cultural nu ar trebui să sufere locuri goale. Ceea ce mă duce cu gândul şi la un marketing deficitar. Într-o lume a internetului, biletele nu se pot achiziţiona online şi nici multe afişe pe străzi ori anunţuri în presă nu vezi. De ce?

Anunțuri