Etichete

, , , ,

DECANUL PSIHOLOGILOR

articol publicat in saptamanalul SIBIU 100 % an IV, nr 182- 31martie-6 aprilie 2012

Psihologul sibian dr. Mihai Turcu (n. 1944): ,,Recomand tinerilor să profite de informaţie şi de cultură fiindcă îşi sporesc viaţa proporţional cu câtă informaţie şi cultură au înmagazinat, adică trăieşti prin bagajul cultural pe care-l primeşti, trăieşti la pătrat, la cub”.

Imagine
Mihai Copăceanu

L-am întâlnit pe psihologul Mihai Turcu pe la orele amiezii, în curtea Departamentului de Psihologie, îndreptându-se încet spre sala de cursuri. În mâna dreaptă purta o pipă din care a tras un ultim fum. A golit-o. M-a salutat respectuos, strângându-mi mâna. Purta pălărie mare şi mânuşi, cravată şi ceas la buzunar şi se sprijinea într-un baston negru cu mâner de argint. Se plimba încet şi apăsat. Ajuns în clasă cu 10 minute înaintea începerii cursului, mi-a povestit despre vremurile bune de după război, când românii o duceau mult mai bine, până când au sosit studentele. Apoi s-a oprit şi a început cursul. În limba germană…

Mihai Turcu este decanul psihologilor din Sibiu. Doctor în Psihologie al Universităţii Bucureşti, având coordonator pe celebrul neuropsiholog Mihai Golu, cu expertiză în consiliere, psihoterapie şi psihosexologie, a lucrat ca psiholog militar în armată şi ca psiholog clinician la Spitalul de Psihiatrie, concomitent predând cursuri la Universitate. A îndrumat sute de studenţi şi a consiliat sute de pacienţi. S-a căsătorit cu o distinsă doamnă, de profesie medic, din familia universitară Drăgan din Năsăud, fiica unui medic psihiatru şi au doi băieţi: unul avocat şi celălalt restaurator. Este autor de cercetări, studii şi cărţi în psihologie.

Sunt de părere că e bine să ai un suport istoric ca persoană

Domnul Turcu este un sibian autentic: ,,Eu sunt născut în Sibiu, de unde n-am plecat niciodată toata viaţa decât pentru studii”. Are o mare preţuire pentru propria familie. Cercetând, a aflat că pe linie paternă se trage dintr-o familie de cavaleri, deci militari de profesie, bunica fiind descendentă din familia Dolhay, Dolhescu de Maramureş (ce se întinde până în secolul al XIII-lea), iar prin mamă, descendent al familiei de Şincai, din care face parte şi Gheorghe Şincai. Ramura principală a familiei Turcu sunt baronii de Ardud, o serie de imperiali la Viena. În 1940 evenimentele istorice au silit familia, rămasă fără avere, să se mute din Târgu- Mureş la Sibiu. Aici s-a născut, având ambii părinţi profesori de geografie şi a crescut conform codurilor etice. A primit o educaţie aleasă şi „riguroasă, dar nu rigidă”, bazată pe principii, trăind ca un personaj de poveste într-un mediu interzis acestor poveşti, într-o familie în care se vorbea nemţeşte şi ungureşte, cu un bunic preot. Ca o anecdotă îmi povesteşte: „Odată, maică-mea a făcut un circ mare din cauza existenţei unui păianjen în casă. M-am despărţit de el cu mare regret.”

Indecis, după Bacalaureatul din 1962, a început să studieze Conservatorul la Cluj, apoi filosofia la Bucureşti până în anul III, când a fost anchetat de Securitate alături de alţi colegi, acuzat de grup organizat, „contestatar al marxismului” şi, în consecinţă, exmatriculat fără drept de reînscriere. A fost un şoc moral. La proces a adăugat: „Nu am spus că Hegel este foarte inteligent, ci că este GENIAL”.

După armata la Oradea, o experienţă frumoasă a însemnat munca de res­taurator şi conservator şef al Muzeului ,,Brukenthal”. Operele de artă ne prezintă frumosul, dar Mihai Turcu găseşte lucruri frumoase în foarte multe locuri, în unele total neaşteptate şi pentru că sunt neaşteptate, puţină lume se gândeşte că sunt frumoase. Din valori, magistrul, este mai interesat de Frumos decât de Adevăr.

Eticheta asta de psiholog deja îi face pe oameni să fie circumspecţi

Cariera a continuat la Spitalul de Psihiatrie, cel mai mare din România, cu 800 de paturi. Aici avea în administrare toţi bolnavii cu diagnostic de boli psihice, preocupându-se de aspectele medicale, sociale şi chiar juridice ale acestora. Sub îndrumarea prof. Săhleanu începe un doctorat în antropologie la Institutul Academiei Române. Lucrează ca psiholog militar între anii 1984-1992, fiind autorul psihoprofesiogramei oficioase a ofiţerului de artilerie. În armată, studiind comportamentul sutelor de tineri, a considerat că „e importat ca tinerii să se autodefinească şi să-şi urmeze autodeterminarea, să aibă curajul să fie ei înşişi, să fie autentici, ceea ce e deosebit de greu într-o lume care standardizează”.

L-am întrebat cum îşi ocupă timpul liber şi mi-a răspuns: „Tot timpul meu este liber şi nu am niciodată timp liber, pentru că dictonul meu clasic este «Numai proştii se plictisesc». Sunt atât de multe lucruri interesante, încât omul nu are timp liber. Eu fac tot timpul ceva pentru lucrul în sine.” Despre educaţia celor doi fii îmi relatează că aceştia „au fost lăsaţi destul de liber, adică neconstrânşi direct într-o direcţie preconcepută de noi ca fiind bună pentru ei. Au fost ajutaţi să-şi descopere propria disponibilitate şi directie, dar discret. Ei aveau trei bunici profesori, doi psihiatri şi un psiholog; dacă toţi am fi acţionat la nivelul ştiinţei şi experienţei noastre unde s-ar fi ajuns? Şi pe urmă, este formaţia implicită. Familiile coerente au un aer al lor, o emergenţă. Pe lângă interesul pentru artă, literatură, istorie, ştiinţă, psihologie, cultură şi muzică, religia, o altă dimensiune a umanităţii, a avut un loc însemnat în viaţa familiei, cu multe rude clerici.

Mihai Turcu crede că oamenii sunt religioşi de când există şi copilul trebuie dus la biserică chiar şi când e goală, căci ceea ce ni se spune în copilărie nu se uită, fiindcă e mai puţină gândire şi mai multă simţire.

Sentimentul religios se induce copilului fără un demers special. După o discuţie de câteva ore, magistrul încheie: „… şi pot să spun că am fost foarte convins de ceea ce fac şi m-am implicat numai acolo unde am crezut că pot să fac ceva şi mi-a şi reuşit. Aşa că n-am pierdut vremea”

Imagine

Anunțuri