Jurnal de Rumânia

Între 25 şi 30….

Între 25 şi 30….

Cu fiecare an ce trece, la fiecare aniversare, îmi dau seama şi mai mult cât de Neînsemnat sunt. Să ai conştiinţa nimicniciei tale într-o lume penibilă şi fără sens. Să-ţi dai sema că orice faci este pieritor şi în definitiv, în zadar. Să fii tu însuţi în fiecare zi, dăruindu-te întreg şi complet tuturor şi pentru toate, să crezi în vise, să-ţi creezi ţeluri, pe care trecând prin foc să ajungi la ele. Să ai tăria granitului, statornicia muntelui şi puterea de a îndura a Apostolilor, să-ţi alungi îndoielile….şi cu toate acestea, totul se risipeşte. Rămân doar amintirile. Şi ele şubrede şi deseori lipsite de semnificaţie. A face bine celor din jur zi de zi, cunoscuţilor şi străinilor, a ajunge încât să-ţi neglijezi propria persoană. Să munceşti pentru alţii, zi şi noapte, cu timp şi fără timp, şi deseori în defavoarea ta.

Din nefericire, fiecare bucurie durează atâta timp cât crezi în ea. Tristeţile sunt întotdeauna mai puternice, mai trainice şi umbresc micile emoţii pozitive. Stările de tristeţe adâncă le-am avut după fiecare împlinire, după fiecare dorinţă atinsă şi proiect finalizat, când m-am depăşit pe mine, dar când s-a terminat. Urcuşul, pregătirea, energizarea, munca, stresul, dinamizarea ta şi a celorlalţi, au dus treptat spre sublim, spre maxim, iar de acolo cădere bruscă. Neant! Nu mai era viaţă. Şi atunci găseai altceva şi o luai, iarăşi, înşelător, de la capăt. Precum un atlet îşi depăşeşte recordul anterior, tinzând spre un alt record, şi altul şi altul, până când deodată cade rănit şi epuizat. Succesele nu mai au nicio importanţă şi nicio valoare. Pentru că astăzi nu mai contează CINE ai fost şi nici cine eşti, ci cine vei fi…într-o lume individualistă, când fiecare se luptă pentru sine, cu orice preţ, rănind pe celălalt, cu orice risc, bucuriile nu mai sunt colective. Când prietenii te trădează, când fraţii te mint, iar cei dragi devin ticăloşi, când străinii sunt răutăcioşi, când cel de pe stradă te înjură, te nedreptăţeşte, nu poţi să mai speri în ceva. Când eşti tratat cu dispreţ in propria patrie, în propriul orăşel pe care l-ai slujit, când oamenii scuipă pe stradă sau te înjură, când munceşti fără să primeşti nimic în schimb, nici recunoştinţă, ori apreciere, când eşti înjosit de cei din jur sau de cei mai mari, de „şefi” sau legiuitori, când destinul îţi joacă veste, când crezi şi eşti trădat, când viaţa îţi bate joc de tine, când nimic…..

Până la 25 a fost frumoasă, surprinzătoare, binecuvântată (îmi permit acest cuvânt). Din acea zi de duminică, ultimii ani au coborât, mai rău, declin, şi repet, oricât de mult te-ai zbate în acest morman de nedreptate şi vrajbă, numit VIAŢĂ, oricât de mult te-ai dedica altora (şi ţie prin ei), nu poţi fi fericit! E o tâmpenie să mai cred asta. Cei ce cred în fericire fie sunt naivi fie se iluzionează (şi nu ştiu). Cei ce cred în dragoste asemenea. Cei ce cred într-o altă viaţă, deopotrivă. Nu poţi crede nici în aceasta, pe care „ o ştii” cum vei putea crede în alta pe care nu o ştii?. Nu aşa zicea Hristos?

Şi totuşi încotro? spre Nicăieri (zise o voce)…..

Reclame

20 de gânduri despre „Între 25 şi 30….

  1. Am citit cu interes postarea ta. Aproape in fiecare zi ma gandesc sa dau dreptate tuturor celor care gandesc asa. Da, singur esti nefericit. Esti nimic de parca si nimicul acela ar fi ceva. Nimicul este insa cel care face loc tuturor lucrurilor care compun restul. Fara nimic nu poate exista ceva, caci nimicul este asa gol numai in comparatie cu restul atat de plin al existentei umane. E greu sa-ti gasesti locul, mai ales cand toti cei din jur par hotarati sa ti-l uzurpe, sa te mistuie intr-o incantatie teribila a mortii de tot si de toate. Totusi, oare nu moartea face loc vietii, oare nu moartea este cea care – pe langa faptul ca este singura certitudine a vietii noastre – da seva vietii, ii da puterea de a renaste? Tristetea asta de a fi nimic, de a fi permanent de partea cealalta, este – si sunt convins de asta – vibratia care loveste in viata si o misca, o face sa urle si sa fie demna ca se numeste viata. Experientele care ne fac sa fim niste tineri tristi – ce aliteratie ! – pregatesc calea spre… restul. Spre viata noastra de dincolo de tristete, spre viata noastra in relatie cu ceilalti. Legatura noastra cu ceilalti, lanturile care ne ostoiesc si care ne ingenuncheaza ne aduc fericirea. Fara ceilalti murim urat, fara speranta, fara urmari.

    Nu pot sa nu ma gandesc la ultimele pagini scrise de Maitreyi Devi intr-o carte frumoasa, intr-o carte trista, dureroasa, dar care da speranta invierii, speranta prefacerii pasarii Phoenix.
    Ai dreptate! Nu putem fi infranti! Ai dreptate, Maitreyi, Calea Laptelui este aproape!

    1. Esti teolog si psiholog, ai talent artistic, cum Dumnezeu ai ajuns la concluziile astea? Ai atatea repere, bucurii, o declari si tu! Ce rost ar mai fi avut Eminescu si altii ca el daca tu nu ai vietui, in iubire, in pace, si altii ca tine ?

      1. va multumesc pentru comentarii. evident, una-i profesiunea, altele-s „credintele personale”….

  2. Am uitat sa-ti urez la multi ani! Nimic nu e mai pretios decat viata. Este singurul dar cert pe langa moarte. Moartea nu avem dreptul sa ne-o dorim! Moartea este a lui Hristos, Domnul mortii si al Invierii! Dar viata, viata trebuie sa ne-o cerem inapoi de fiecare data cand avem iluzia ca se risipeste. Scrie, Mihai!

  3. Bine ai venit in lumea reala…
    Este drept ca pina la urma, dramul ori chilele de fericire de are avem parte, pe parcursul vietii, vin sin din lasarea din balastul iluziilor.
    Fericirea cred ca vine si din a nu fugi – pe cit se poate – de nefericire.

  4. Eu nu cred in Dumnezeu, cu atit mai putin în Hristos.
    Barim, dacă la un moment dat mă simt naşpa, cel puţin să nu-mi contorsionez mintea cum că Ei nu ai nici un amestec in asta, că de vinăi Diavolul. Şi/sau Eu (şi să te ţii bice, ca prostul!).

  5. Esti fericit atunci cand, in fiecare zi, dai ce e mai bun din tine si nimic mai putin, atunci cand crezi in tine, in menirea ta, in faptul ca tu esti schimbarea pe care o cauti in lume, atunci cand cazut la pamant ai puterea sa te ridici si sa o iei de la capat fara sa renunti la tine, la dorintele tale, la idealurile tale. O balerina facand o pirueta pe poante isi gaseste echilibrul in sine si intregul sau corp lucreaza sa o tina acolo sus, gata sa isi ia zborul. Daca cei din jur te tradeaza si te dispretuiesc, asta vorbeste doar despre calitatea lor ca oameni si nu despre tine neaparat. Daca oamenii din jurul tau nu te inteleg, muta-te! Exista, cu siguranta, un loc pe lumea asta care sa ti se potriveasca. Numai acolo iti vei putea atinge potentialul maxim si asta este singura ta datorie fata de umanitate.
    Eu nu cred in Dumnezeu si nici in viata de apoi asa ca si fi de accord cu tine cand spui ca ne indreptam spre nimic. Eu ma astept, atunci cand voi muri, sa pier cu desavarsire si constiinta mea umana sa nu mai existe. Dar, de asemenea, cred ca noi ne lasam un pic din suflet in fiecare om pe care il intlnim. Nici unul dintre oamenii care ne-au iesit in cale nu ar mai fii la fel daca noi nu am fii aparut in viata lor. In vata, ca intr-un roman de Dostoevski, totul este interconectat asa ca noi vom trai mereu in memoria si identitatea celorlalti oameni.
    Cunoaste-te pe tine insuti, fii bun cu tine insuti, crezi in menirea ta ca om, si vei fii fericit in fiecare zi!

  6. La varsta ta , eram plina de incredere si apreciam fiecare farama de fericire….
    La varsta ta aveam” pe drum ” al doilea copil…. Mii de vise… si scopuri motivante….si speranta pentru mai bine….si multa energie … de la o raza de soare, de la o floare , de la linistea si zambetul adevarat de pe chipul copiilor mei……si pot spune ca acestea m-au salvat de la tristetea cronica si disperarea care m-a lovit uneori scurt dar grav!….am reusit intotdeauna sa vad picatura de pe fundul paharului si nu partea goala…..
    Am ajuns 38 de ani si sunt din nou la o rascruce… dar pot sa gasesc resurse sa merg mai departe pentru….si pentru….si pentru…. Cineva imi spunea cu o intelepciune nespecifica varstei pe care o avea (ceea ce m-a impresionat) ca viata nu-mi mai apartine doar mie! …Adevarat…..
    Tie ce iti lipseste?
    Cauta…gaseste…..si fii fericit!!!!!!!!!

  7. „Tie ce iti lipseste?
    Cauta…gaseste…..si fii fericit!!!!!!!!!”

    Nu umblaţi după fericire, căci este ca umbra. Dacă o cauţi, fuge.

    În timp, aruncaţi din lestul pastilelor altora – descoperiţi-vă pe voi, gen : „Cineva imi spunea cu o intelepciune nespecifica varstei pe care o avea (ceea ce m-a impresionat) ca viata nu-mi mai apartine doar mie! …Adevarat…..”
    Ba-ţi apaţine, ne aparţine doar nouă.!
    Să ştim să fim egoişti. Societatea huleşte aşa pretenţie, deşi de condamnat ar fi să trăieşti în spatele altuia.
    Inclusiv în a descoperi cum sîntem cu adevărat.

    Am o oarecare vîrstă şi sper că nu m-am ramolit degeaba..

    Mi-ai dat idee de un post personal, Mihai.
    Despre bătrîneţe.
    Dar scris de la mine, nu din pastilele Societăţii.

  8. „Să ai tăria granitului, statornicia muntelui şi puterea de a îndura a Apostolilor, ”

    Mie mi-a plăcut şi-mi place să observ evoluţia celor comozi, care se lasă în voia Domnului.
    Ce comod se spală pe mîini, ce iute abandoneauăî eventelualele frici şi nesiguranţe decurgînd din a trăi după ochiiş urechile şi mintea ta, în favoarea regulilor stabilite de alţii şi ambalate frumos…
    Mă uitam la ochii lui Steinhardt, într-o poză de la final. Nici gînd de a fi aflat rostul lumii. Mă uitam la un unchi de-al meu, adventist, care la bătrîneţe nu se descurca în faţa realităţii.

    E comod să te crezi îmbrăţişat, în graţiile unei fiinţe nemaipomenit de puternice şi cunoscînd, a, rostul lumii. Apar însă momentele în care e posibil să descoperi că nu ţi-ai lămurit mare lucru.

    1. nu avem dreptul sa limitam dreptul la alinare a fiecaruia….indiferent ce inseamna acesta,
      cat despre rostul vieti…fiecare om poate da un rost….care i se potriveste..si fie sanatos….

  9. „Să ştim să fim egoişti.”…..
    Dvs. d-le mmordean ati stiut asta? ati trait ca un egoist? poate acum, la varsta pe care o aveti(?)si acrit de experiente neplacute ne dati aceasta constatare personala ca pe un indemn?! credeti ca o persoana a carei convingere de-o viata a fost manifestarea altruista , ar fii mai multumit sa se” priveasca” doar pe sine?
    Pentru ce sa mai traiesti printre alti oameni, daca existi doar pentru tine?
    „Fericirea vine doar din a-ţi accepta şi nefericirea, cînd apare (mai des, după o vîrstă…)”.Deci fericirea exista,dar pentru fiecare are alta” fata”: cea pe care doreste sa o vada!
    Fiti fericiti,dragilor, tineri sau varstnici cu nefericirile voastre cu tot! Asa este viata….Suntem vesnic in cautarea raiului pierdut…..dar se merita sa cauti! Altfel de ce sa mai facem umbra……

    Răspunde

  10. „nu avem dreptul sa limitam dreptul la alinare a fiecaruia…”

    Mihai,
    Ştii ce ce interesant?
    Eu îţi pot arăta cîteva moduri de alinare la care tanti Societatea, respectiv mulţi membri ai acesteia vor sări iute în sus. În primul rînd pentru că nu e precum ştiu că că e frumos să ne alinăm…

    Apoi.
    Elisabeta mă ia, mai sus, niţel mai tare.
    Aş vrea ca dumneaei să traducă din tonul afirmaţiilor mele dacă sînt acrit realmente de experienţele pe care mi le-a scos viaţa în cale. Mica mea supărare ar decurge doar din faptul că oamenii, societatea mai că m-au obligat o vreme la un anumit mod de rezolvare al problemelor existenţiale, cînd de fapt nu pe acolo era cheia…

    După cum.
    A fi egoist nu e o tragedie, o crimă. Esenţial este să nu faci rău altuia. Poate că dvs. nu admiteţi o asemenea îngemănare, dar vă asigur că este perfect viabilă. Trec aici peste faptul că deseori altruismul omeneşte cîte un tip care ori e leneş ori nu a ştiut să aibă grijă de viaţa lui. Iar acolo răspunderea îi e proprie, nu a mea.

    „Pentru ce sa mai traiesti printre alti oameni, daca existi doar pentru tine?”, întreabă ca din Biblie Elisabeta.
    Pot trăi liniştit printre alţi oameni – mai ales că nu eu am creat Lumea şi ale ei caracteristici. Fiecare să-şi vadă măcar precum subsemnatul de parcela proprie şi vă asigur eu că ar fi mai bine sub soarele ăsta.

    Dac tonul meu vi se pare acru, daţi o fugă cu ochii pe forumurile gazetelor.

    O zi bună!

    1. Scuzele mele daca am interpretat gresit tonul afirmatiilor dvs., ma raportam si la mine si propriile experiente dupa care am avut stari de ” acreala ” sau mi-au lasat ” gust amar” desi nu consider ca m-am ramolit inca!
      Ati atins o coarda sensibila in ceea ce ma priveste prin afirmatia:”deseori altruismul omeneşte cîte un tip care ori e leneş ori nu a ştiut să aibă grijă de viaţa lui”…..Garantat o lenesa nu sunt, deci….voi analiza daca am uitat de mine , din ce motive si daca se mai poate face ceva.De cand ma stiu am trait si pentru cei din jurul meu si nu am fost impovarata de acest mod de „a fi „, din contra, consider ca este ceva normal…..
      A! si poate ma voi apuca sa citesc si Biblia , daca tot am inceput sa vorbesc ca din ea!
      Numele meu nu are nici o legatura cu sfintenia, credeti-ma!
      Sunt doar un pacatos de rand care simte o stare de ” foarte bine”/” fericire” atunci cand reusesc sa-i bucur si sa-i fericesc pe altii ( uneori cu pretul privarii mele de” bun” sau” bine”)

  11. Mi-a fugit mintea la o zisă a lui Teodor Mazilu.
    Cine e fericit nu ţine să bată toba. O trăieşte şi gata.
    Cine o clamează pe la răspîntii este de fapt dornică să afle lumea că el, repectivul procopsit cu fericire, se află într-o stare care merită atenţie şi apreciere – două chestii care ne prind tare bine în viaţă.
    Atenţie şi apreciere…

  12. am spus că nu voi mai comenta, dar uite că nu mă pot abține. Mai întâi îți urez un călduros: La mulți ani!
    „Să ai conştiinţa nimicniciei tale într-o lume penibilă şi fără sens” într-adevăr viața omului se scurge într-o clipă, iar lumea cu toată strălucirea ei deșartă în care toată lumea caută să dirijeze și să domine pe toată lumea pentru un gânditor profund (gen Eugen Ionescu…) nu prea are sens, și totuși sensul lumii e atât de simplu: moartea cu veșnicia ei. Fiecărui om nu de moarte ar trebui să-i fie teamă, ci de această veșnicie care-i urmează… Noi nu venim de nicăieri, ca atare nu ne îndreptăm spre nicăieri… Avem conștiință, ni s-a dat și un model, o cale înălțătoare de urmat… să ni le asumăm și sensul va prinde contur. Ne putem ridica deasupra lumii, timpului și spațiului, atunci când descoperim cine suntem, („…victoria spiritualului asupra materialului şi, în acelaşi timp, a veşnicului asupra efemerului, a inteligenţei asupra instinctului, a ştiinţei asupra violenţei oarbe… „) sau putem rămâne biete dobitoace care se sfâșie între ele și se înrobesc pentru cât mai mult praf și cenușă.
    Sunt de părere că toate aceste crize, angoase, nelinişti și tristeți ale omului.. pot dispărea numai și numai atunci când ni se va contura sensul veșniciei, al destinului nostru metafizic. Odată cu iluminarea, omul nu mai poate aluneca îndărăt… ! Numai bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s