La zece zile de la re’intoarcerea pe pamantul romanesc strain si rece zilele nu’mi sunt frumoase.

Nostalgia si dorul din prima zi au disparut pana seara. Visul acelei tari intime, miraculoase, aproape inimii, sacre, alaturi de patriotismul sporit, stima, toate si’au pierit rapid din stralucire.

Un taximetrist iesean batran la sfarsitul noptii (dupa o zi si o noapte petrecuta prin trenuri de provincie de la Sibiu la Bucuresti, de la Bucuresti la Ieşi, unde fiecare tragea tigari intre vagoane si urina pe langa wc’uri) ma transporta nu departe de gara citadelei (la vreo 800m), asigurandu’ma de precizia platii si uitand voluntar sa porneasca masinaria cu hartie. Dupa patru minute, cobor, inselat fiind de batran, intai datorita costului incorect iar mai pe urma din pricina restului: ”Domnu pai inca 2 Lei”. „O daa, ia aici”.

Intru intr’un mic magazin de pe strada Mitropoliei a Sibiului, salut conform obisnuintei englezesti “buna ziua, ce mai faceti don’soara?” iar o privire tanara, taioasa, inclestata, imi raspunde scurt: „ce vrei?“. Ma opresc si murmur timid ”o copie, va rog”. Primesc, platesc, multumesc, dau iarasi ziua buna,  insa usa se inchide fara a recepta vreo alta vorba…

Intru apoi intr’un mic local pentru mic dejun. Fum de tigara din belsug, la fiecare masa, aici si dincolo, zona cu nefumatori disparuse, doar o eticheta (no smoking) aducea aminte, scrumierele erau si pe acele mese, fumatori infocati asijderea, beri si vodca ieftina, pro tv. Intreb ospatarul. Zice „Daaa se poate fuma si aici”. Parasesc uitand de ce’am intrat si’mi vad de drumuri. Poate v’oi gasi un alt loc mai tarziu, pentru pranz.

Si asa incepu periplul prin tarisoara mea, pre la domni si doamne, institutii si asociatii, zi de zi, in cautarea unui job amarat netinand seama de calificari si specializari. Promisiunile incantatoare s’au vestejit. Usile raman rigide.

Dragilor, lungimea anilor petrecuti prin institutii de invatamant ori profesionale (aici ori prin Europa) nu este argument nici macar pentru un job (romanesc) necalificat. Nimeni nu te va intreba ce ai facut ci „al cui esti? Din partea cui ai venit?”

Aflu de tragediile prietenilor si colegilor (acelasi coleg licentiat la acelasi nonstop in tura de noaptea, altu’ paznic, altu taximetrist), aflu de nedreptati, de spagi, de pile, de hartii false si decizii discriminatoare.  Intalnesc alti cunoscuti fara bani, loc de munca si sperante: „De ce dracu te’ai intors, Mihai? Esti prost???”. Toate pre care le stiam odata dar le uitasem. Sau nu doream sa le mai stiu. Credeam ca fraieru ca Romania e alta, ca cele rele au trecut, ca suntem parte a Europei, acelei Europe cu bun simt si civilizatiune, onesta si morala. Nici pomeneala! Anglie unde esti ?

Cercetand prin satele fara autobuz bag de sama ca gropile sunt identice, oamenii neschimbati, mahniti, sluti, injuraturile si agresivitatea la ea acasa. Cersetorii au fete noi, iar cei vechi ma recunosc si ridica vocea certandu’mi oarecum absenta din ultimii ani. Va veni o zi cand noi vom fi ca ei si ei nu vor mai fi. Un cartier marginas imi rascoleste amintiri si’mi creeaza aceleeasi emotii precum cele traite in urma cu cativa ani in inima Indiei.

Unde am ajuns? Niciunde! Astia suntem si ne meritam destinul.

Popor dezgustator!!!

Anunțuri