Popii si pishi’hologii patriei….

Popii si pishi’hologii patriei….

O emotie neplacuta si nepoftita, un gust amar cand in Biserica intalneam din ce in ce mai des popi si popistasi ce n’aveau nicio treaba nici cu propria slujire harica, Tainele Sacre, nici macar cu Dumnezeu cel Sfant. Narozii, machiavelicii, prostii, manuiau cadelnita ca pe’o racheta de tenis si purtau reverenda ca pe o salopeta de taranoi, ei, prestatori de servicii religioase, perfizii, bisnitari cu obiecte de cult, chiciuiri negre si relicve dubioase, inselatori, amagitori de suflete, burtosi cu barba mizerabila si oligofreni intelectual[ …]  

Partea II. Acealasi scenariu, alti actori!

Aceeasi greata am regasit’o la tagma „pishi’hologilor de Romania”. Si creste si creste. Inmultiti in ultimii ani ca soparlele dupre ploaie (mii), licentiati la zi/f.f./i.d. la zecile de facultati/catedre/profile/subcatedre suspecte de pe aiurea, din fiecare orasel de provincie, ei, carevasazica ele isi aroga drepturi de atotstiutore si atotintelepte, de specialiaste in tulburari psihice si terapii comportamentale. Le zaresti prin presa, la televiziuni ori radiouri, oferind interviuri acerbe, comentand, speculand, palavragind anapoda, grav, nu numai despre domeniul psihologie ci de orice altceva trendy. In repetate ori am sustinut ca o hartie, numita diploma de licenta, nu’ti ofera dreptul nici de practica psihologica nici legitimitatea de a indruga minciuni si erori profesionale. Taci de esti prost!!!

In tarile cu scaun la cap, psihologia ba se compara cu medicina, adica 6 ani (e.g. Norvegia), ba pentru practica libera se impune un numar de ani seriosi, de pregatire teoretica si practica clinica de te doare capu’. (Psihanaliza in Romania pare a fi unica exceptie, caci ea n’a renuntat la principiile stricte ale propriei scoli, la anii indelungati ai formarii profesionale).

                O sumedenie de cur-suri si cur-sulete, de „formari” si „specializari” in mai stiu io ce tipuri de noi „pseudo-psihoterapii” ingenioase, atragatoare, comerciale si recent scornite, impreunari intre una veche si cealalta dupa moftul si excitatia unui tinerel american nevrotic. Nesimtirea sarlatanilor consta in sumele blesfemiatoare cerute pentru cur-sulete, pentru workshop’uri si scoli de vara, iar continutul zero. Plagiatul engros, coruptia, comertul cu diplome, furtul intelectual en-detail sunt practici comune, cotidine. Recent un domn onest, organizator constiincios, mi se destainuia intristat ca mai toate cucoanele participante la o conferinta in prima zi au intrebat isteric „cand primim diplomele caci nu putem ramane pana la final?”. Contraexemplul: un psihiatru englez, la aceeasi conferinta, ma intreba la final de ce a primit diploma de participare si la ce’i va folosi. Pentru dumnealui diploma nu conta ci efectul muncii sale pro bono timp de trei zile.

Primesti anunturi, oferte, supraofere, discounturi, primesti invitatii la congrese nationale ori locale „cu participare internationala” (doar pe hartie), citesti „taxele de participare” cu bold, si curios nu regasesti nicio informatie despre program ori vorbitori (va urma..). Ce’i drept afacerile sunt profitabile caci prostii pun botu’.

In sens contrar, disciplina, deontologia, etica, morala, decenta, onestitatea intelectuala si profesionala, valoriile, raman concepte (doar concepte) necunoscute sutelor de tzatze psiholoage. Aceleasi practici comuniste intr’o alta epoca democratica.

Rusine, Rusine, Rusineee !!! Vai de noi..