Jurnal

Nepasare si Individualism colegial. Oxford& London

NEPASARE SI INDIVIDUALISM      

              Occidentul asta frumusel, cizelat si parfumat, unde civilizatia se vrea a deveni parte din firesc isi are si netrebniciile lui: superioritatea legii, aroganta bastinasilor, ura conationalilor, mescinaria colegilor si altele. Insa, tot Occidentul invata si propaga cu nerusinare „Nepasarea” imbratisata de „Individualism”. In ultimii doi ani le’am simtit la nivelul cel mai inalt. (Fiind o persona care pretuieste comuniunea dar care nici nu se supara de singuratate, marturisesc ca neplaceri nu mi’au creat.)  

Insa merita cateva observatii.

  1. Sa iau exemplul, Oxfordului, acel paradis al excelentei universitare. Timp de un an, de doua ori pre zi, m’am hranit la aceeasi cantina (muzeu) a colegiului Balliol.

Am facut urmatorul exercitiu intai de curiozitate apoi din pasivitate. Adica? Am mers in fiecare zi, am stat la coada, am sezut la masa, apoi sambata la capela colegiului, incat ajunsesem sa cunosc din priviri pe mai toti studentii colegiului. De ce din priviri? Simplu, pentru ca in toate acele zile o singura persoana a indraznit -o singura data- sa mi se adreseze „Salut!. Eu sunt James. Pe tine cum te cheama?”. In rest, nimeninimic. Si cu acela discutia s’a incheiat dupa 5 minute iar a doua zi studentul n’a mai zis nimic.  Stai la masa cu aceleasi persoane,  le recunosti, te recunosc dar nimeni nu te intreaba „cine esti?. De unde vii? sau ce faci?”, nimeni cu exceptia bucatarului si casierei, care bineinteles nu aveau originea englezeasca si care se ingrijorau daca absentai o zi.

  1. Un an mai tarziu, acelasi scenariu, aceeasi indiferenta, alt oras. Londra. Intai printre colegii de clasa. Nu multi: 12. Dar astia 12 colegi, desi petreceau 6h/zi in aceeasi sala de curs nu s’au cunoscut niciodata. Am lansat deseori invitatia, chiar si dupa examene( increzator fiind) de a iesi undeva impreuna pentru conversatie. In zadar.

Apoi, si aici e uimeala, colegii de camera. Am avut doi colegi: unul pentru 3 luni, iar celalalt pentru restul anului. Nu colegi de etaj, nici de apartament, ci colegi de camera. In camaruta cu numarul 608, evident de la etajul 6, doua paturi, doua birouri, o baie si doi straini. In ciuda eforturilor mele de a „socializa”, de a ne cunoaste mai bine, de a intreba cele despre scoala, ori campionatul de fotbal…esec. Adevarat ca nici prea multe in comun nu aveam la prima vedere dar aceasta nu era o bariera. De fapt singurul loc comun era propria camera, dar si’n ea erau limite: spatiul meu si spatiul tau.

Asa ca m’am multumit cu cateva vorbe/zi: un salut de dimineata, un salut de seara,  alteori doua, trei cuvinte despre vreme ori programul de la cantina. Niciodata o vorba in plus, niciodata un pix sau o hartie imprumutata ori altceva. Nimic. Nepasare si individualism. Fiecare cu pzda masii.

Celui de’al doilea nici macar nu’i mai retin numele, pentru ca niciodata nu ne’am strigat pre nume. Nu ne’am schimbat numerele de telefon, nici conturile pe facebook ori emailurile. Pretena’sa venea prin camera, adormea in pat, vizionau filme, povesteau, glumeau….dar niciodata n’a fost curiosa sa ma intrebe ceva…La plecare m’am oferit sa’l ajut cu bagajele pre scari. N’a acceptat.

Un an de zile, imparteam aceeasi camera, spate catre spate, fiecare la biroul sau. Rareori mai traversa linia despartitoare, la deschiderea ferestrei de deasupra biroului meu, in rest, fiecare se izola in spatiul lui, studiind pentru examene ori vizionand filme pe youtube cu castile pre urechi.

Jalnic. Nicio amicitie. Nicio prietenie….

Ceea ce niciodata nu cred ca s’ar putea intampla in Romania! Da’ vorba aceea „mori pe strada si trecatorilor nu le pasa….”

p.s. desigur admit posibilitatea existentei contrariului dar de ce m’ar interesa?

Reclame

9 gânduri despre „Nepasare si Individualism colegial. Oxford& London

  1. Imi pare rau Mihai de experientele tale negative – eu am studiat si la Oxford (Christ Church), am locuit si la Londra (inca mai locuiesc), si nu ma identific deloc cu descrierea ta. Desi intr-adevar oamenii sunt mai rezervati si, in unele cazuri, da, mai indiferenti, mi-am facut prieteni, colegii au fost draguti, curtenitori, interesanti, si cu unii dintre ei am ramas in legatura pana acum. Poate pentru ca am fost posgrad, iar atmosfera era cu mult mai internationala decat la undegrad level. In Wales, unde am stat 4 ani pentru doctorat, atmosfera a fost mai apropiata de cea din tara – loc mai mic, oameni mai calzi, peisaj asemanator celui transilvan; insa eu am ajuns sa prefer aceasta studiata ‘indiferenta’ initiala dorintei imperioare in Romania a aproape fiecaruia de-a ti se ‘baga in suflet’, de-a te comenta, ‘gura lumii’ spurcata, tirania aparentei si-a ‘lumei’… Si, in orice caz, multii mei prieteni romani in UK (unii in casatorii mixte acum) sunt perfect integrati societatii britanice – comunica, ies impreuna si au prieteni – asa cum inteleg englezii prietenia ei intre ei, nu discrimiati fiind pe motiv c-ar fi straini. Asta nu inseamna ca la un moment dat nu te intreaba ‘de unde esti’ – deh, accentu’ o sa ne tradeze anytime, nu doar pe noi, dar cam pe toti ne-nativii acelor insule…

  2. Multumesc dna Sandru pentru comentariul dumneavoastra. Admit contrariul…dar tin sa’l categorizez :exceptie fericita… altfel UK ar fi paradisul terestru,, ceea ce nu e..
    cu gand bun,
    m

  3. am avut cam acelasi tip de experienta cind am inceput minorul in psihologie aici in Montreal.Veneam dimineata la scoala si salutam pe colegii de grupa si nimeni nu raspundea la nimeni.In plus cind intram in sala de clasa usa se inchidea exact ca la o celula ,asta ca o masura de precautie sa nu fim impuscati la scoala de vreun rejetat agresiv(vezi dawsonsau politehnica in89 cind au murit 20 studenti)Socul cel mare afost cind lam auzit pe proful de psihologia dezvoltarii exclamind cu convingere:infernul este celalalt(si asta in timpul cursului)Lucrurile au inceput sa se normalizeze abia dupa ce la comunicare am fost provocati sa vorbim despre noi si nu oricum ci incepind cu inceputul adica pornind de la valori..Neam grupat pe triburiNe salutam dimineata si ne intrabam ca va?Am inceput sa ne umanizam. Oare cit ne mai trebuie pina la bine ai venit lumina mea si bucuria mea?

  4. Mi’a impresionat relatarea dumneavoastra ca’ntr’un film de groaza; celula si impuscaturi… Profu’ parca’l parafraza pe dl Jung „Unicul rau este omul insusi”…
    „Umanizare’ ce cuvant maret… va multumesc pentru lectura si comentariu
    cu gand bun,
    m

  5. probabil ca britanicii sunt mai sinceri, iar est-europenii mai obisnuiti cu oamenii prefacuti pe care ii considera de multe ori „prieteni”. O persoana nu poate sa aibe cu adevarat decat maxim 2-3 prieteni, sau chiar numai unul, ceilalti sunt niste cunostinte, pe care le catalogheaza superficial ca pe niste prietenii… Oricum, nici eu nu m-as simti confortabil intr-un colectiv in care lumea nu se saluta macar…

  6. Si eu am studiat in Londra si mi-am facut prieteni, am cunoscut oameni foarte prietenosi. Dupa cateva luni deja trebuia sa refuz mare parte din invitatiile de iesit fiindca erau prea multe. Eu cred ca e vorba mai mult despre cum esti, in ce mediu te invarti si mai putin despre individualismul occidental. Oriunde am fost mi s-a intamplat acelasi lucru, pana si in SUA care e cea mai vestita pt individualism. Intradevar oamenii pareau sa nu aiba notiunea prieteniei acolo insa mereu apar acei diferiti, speciali…
    „Infernul este celalalt” e un citat din Sartre daca nu ma insel. Eu il inteleg nu ca o respingere a oamenilor ci tocmai ca o constientizare a cat de greu e sa comunici cu celalalt, cat de alambicate si greu de suportat sunt relatiile.

  7. E o diferenta intre „oameni foarte prietenosi”, asa cum bine i’ai numit, care sunt petrecareti, zambitori, hazlii,si englezii sunt remarcabili aici…ies in pub zilnic,palavragesc,etc….si intre PRIETENI…care…mai rar..
    deunazi citeam in metro de 2 femei gasite decedate, in putrefactie…nu de vreun vecin (nici nu stia cum ii cheama) ci de tipu cu ziarele, cu publicitatea…i’a mirosit urat…
    Individualismul pt mine ramane occidental…si ex pot continua

  8. In postul tau spuneai ca nici oameni prietenosi nu ai gasit. Eu nu mi-am cautat prieteni f intimi acolo fiindca tineam legatura stransa cu cei din Ro insa cred ca altfel as fi gasit. Si pt mine individualismul e evident in occident doar ca nu ma atrage majoritatea, ii caut pe cei cativa diferiti. Pana acum mi-au tot iesit in fata.

  9. Am sa raspund si eu, tardiv, ca sa ma aflu in treaba.

    Am locuit si in Montreal, si in Irlanda, si in Anglia, si in Romania. Ba chiar si in Hong Kong. Singurul fenoment observat e ca cine se aseamana se-aduna. Daca oamenii se identifica unii cu altii, se deschid. Daca nu, sincer, putini sunt cei care vor sa descopere pe cineva sau ceva diferit, de multe ori din teama mai mult decat orice. Cand cauti cu adevarat, gasesti prieteni pretutindeni.

    In Montreal e groaznic, din punctul meu de vedere. Mi se pare o societate superficiala si rece. Drept e ca niciodata nu mi-a placut, si poate de-aia n-am acceptat-o, deci nu ma acceptat nici ea deplin pe mine. La anglofoni am avut mai mult success si pot sa spun ca mi-am facut cativa prieteni pe viata.

    In Anglia…my love… oamenii sunt directi. Si draguti, de suprafata, cateodata, dar nu se baga in sufletul tau, isi iau timpul sa te cunoasca, si mi s-au parut f. deschisi – facand glume despre diferentele dintre noi, dar niciodata rasisti in actiunile lor, doar (poate) in vorbe. E la fel ca la guv. canadei, unde am lucrat – ii tratam pe toti la fel, cu toate amenintarile unor diplomati.

    Si Romania… romania are, cum au spus si altii inaintea mea, si buni si rai. Ii vad pe bunicii mei si in cercurile in care se invart ei, si oamenii sunt (umpic) demoralizati, dar inca curajosi si se descurca. In alte parti e diferit. Si pacat ca toti tinerii pleaca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s