Etichete

, , , ,

Burnout si capitalism. CV’ul zadarniciei !

Lacramioara (asistenta) si Ramona (programator) doua tinere, usor trecute de 30 de ani, cazuri larg mediatizate, decedate din cauza stresului si a epuizarii locului de munca…Burnout!

 Mi’am amintit de ele zilele acestea pe cand priveam fetzele sleite ale muncitorilor londonezi in tube, la finalul unei zile indelungate. Dimineata dupre 7 fugeam innebuniti cu totii la Victoria, “imbrancindu’ne civilizat” spre un loc inaintea usilor abia inchise. Peisaj straniu si batjocoritor, similar celui din grotele miniere, inaintea unui cutremur cand sute de sobolani evadeaza de frica pericolului. Cata injosire fiintiala ! El omul, fiul Zeului, prin subteran.. Seara: fuste, machiaj si adidasi incinsi (urata combinatie), praf, transpiratie si handsfreeuri la maxim. Nimeni nu scoate o vorba…

Nu era un tren londonez ci unul spre Auschwitz, nicio privire, niciun suras, nicio intrebare, nicio politete. Macabru. Fiecare ins manat de propriul ideal, un trai mai bun, o vacanta fericita, un alt automobil, un CV mai lung, un job mai la Nord, o alta „bucata”, o casatorie amanata si o casnicie esuata. Divort. Lacrimi. Orfani.

      “Societatea noastra incurajeaza competitia, valorile, performanta, rasplatirea celui mai bun, ierarhizarea p..” striga un parlamentar cufurit. Dar si crima si munca pana la epuizarea fizica si emotionala !!! De astea nu se vorbeste!

Sfarsitul celor 2 tinere nu are justificare INSA nu orice crima se defineste prin absenta pulsului si moartea celulelor cerebrale. Un sef tampit sau o ambitie nebuna e indeajuns pentru a’ti ucide spiritul, a’ti anihila suflarea de viata, a’ti tulbura psihicul, a’ti distruge familia si a te interna in clinici. Devotament pana dincolo de limite, “pasiune excentrica pentru propriul meu job”, erotism organizational si narcisism, pentru ca in final conflictul intre roluri, competitia, 12h/zi si suprasolicitarea jobului sa te termine. La dracu! OPRITI’VA !!!

La fiecare final de an, rapoartele tre’ sa contina un numar minim de pagini, tre’ mereu sa iscodesti cate o alta activitate inedita, alt obiectiv atins, alt profit, si mai mare si mai mare. Pana unde? La ce folos?

Iata, studii recente: “cerintele joburilor cresc iritabilitatea si stresul cronic. Stresorii muncii afecteza sanatatea fizica si psihoemotionala si duc la burnout.” Ce’i ala?

Ne simtim obositi, epuizati, inactivi, depresivi, lipsiti de orice implinire si frustrati de modul de viata caci “nu mai avem cu ce…plati/achita/oferi/gandi.” Refuzam concediul de odihna, suportul familial sau asistenta unui specialist. Defularile iau forma exceselor, violentelor,  alcool, fumuri ori nebunii nocturne.Ne e jena si nici n’am vrea sa recunoastem. “De ce sa merg la psiholog? Doar nu’s nebuna !

Rabdam si nu dorim vacante si pace, modestie si sanatate, dar nici nu cutezam sa’i spunem sefului sa ne redefineasca „rolul si caracteristicile postului”, sa ne imbunatateasca relatiile interpersonale, sa ne creeze un alt „climat organizational” si sa ne modifice conditiile de munca. Aiurea! Pentru ce? Pentru niste hartii mai multe numite „bancnote”.

 Familia’i o alta presiune. Glandele suprarenale iarasi; Insuficienta. Nu te mai poti “adapta la stres”, simti o nevoie crescuta de ingestie de dulciuri, tensiunea arteriala’i scazuta, glicemia la fel. Lehamite. Cortizolu’ a luat’o razna. Inselaciune, caci nici performanta nu e conform placerii sefului hidos, nici satisfactia nu’i plina de grandoare. Ratare!

Finalul: vecinii plangaciosi la parastas “ a fost tanara saraca, a murit prea repede, a muncit toata ziulica pentru copii si familie” (care copii? Care familie? Caci uitase de ei, nu’si luase ramas bun, luasera vacanta si erau plecati la bunici de vreo 7 zile; iar de el…ca a mai imbatranit c’un an).

Anunțuri