Jurnal

Nepasare si Individualism colegial. Oxford& London

NEPASARE SI INDIVIDUALISM      

              Occidentul asta frumusel, cizelat si parfumat, unde civilizatia se vrea a deveni parte din firesc isi are si netrebniciile lui: superioritatea legii, aroganta bastinasilor, ura conationalilor, mescinaria colegilor si altele. Insa, tot Occidentul invata si propaga cu nerusinare „Nepasarea” imbratisata de „Individualism”. In ultimii doi ani le’am simtit la nivelul cel mai inalt. (Fiind o persona care pretuieste comuniunea dar care nici nu se supara de singuratate, marturisesc ca neplaceri nu mi’au creat.)  

Insa merita cateva observatii.

  1. Sa iau exemplul, Oxfordului, acel paradis al excelentei universitare. Timp de un an, de doua ori pre zi, m’am hranit la aceeasi cantina (muzeu) a colegiului Balliol.

Am facut urmatorul exercitiu intai de curiozitate apoi din pasivitate. Adica? Am mers in fiecare zi, am stat la coada, am sezut la masa, apoi sambata la capela colegiului, incat ajunsesem sa cunosc din priviri pe mai toti studentii colegiului. De ce din priviri? Simplu, pentru ca in toate acele zile o singura persoana a indraznit -o singura data- sa mi se adreseze „Salut!. Eu sunt James. Pe tine cum te cheama?”. In rest, nimeninimic. Si cu acela discutia s’a incheiat dupa 5 minute iar a doua zi studentul n’a mai zis nimic.  Stai la masa cu aceleasi persoane,  le recunosti, te recunosc dar nimeni nu te intreaba „cine esti?. De unde vii? sau ce faci?”, nimeni cu exceptia bucatarului si casierei, care bineinteles nu aveau originea englezeasca si care se ingrijorau daca absentai o zi.

  1. Un an mai tarziu, acelasi scenariu, aceeasi indiferenta, alt oras. Londra. Intai printre colegii de clasa. Nu multi: 12. Dar astia 12 colegi, desi petreceau 6h/zi in aceeasi sala de curs nu s’au cunoscut niciodata. Am lansat deseori invitatia, chiar si dupa examene( increzator fiind) de a iesi undeva impreuna pentru conversatie. In zadar.

Apoi, si aici e uimeala, colegii de camera. Am avut doi colegi: unul pentru 3 luni, iar celalalt pentru restul anului. Nu colegi de etaj, nici de apartament, ci colegi de camera. In camaruta cu numarul 608, evident de la etajul 6, doua paturi, doua birouri, o baie si doi straini. In ciuda eforturilor mele de a „socializa”, de a ne cunoaste mai bine, de a intreba cele despre scoala, ori campionatul de fotbal…esec. Adevarat ca nici prea multe in comun nu aveam la prima vedere dar aceasta nu era o bariera. De fapt singurul loc comun era propria camera, dar si’n ea erau limite: spatiul meu si spatiul tau.

Asa ca m’am multumit cu cateva vorbe/zi: un salut de dimineata, un salut de seara,  alteori doua, trei cuvinte despre vreme ori programul de la cantina. Niciodata o vorba in plus, niciodata un pix sau o hartie imprumutata ori altceva. Nimic. Nepasare si individualism. Fiecare cu pzda masii.

Celui de’al doilea nici macar nu’i mai retin numele, pentru ca niciodata nu ne’am strigat pre nume. Nu ne’am schimbat numerele de telefon, nici conturile pe facebook ori emailurile. Pretena’sa venea prin camera, adormea in pat, vizionau filme, povesteau, glumeau….dar niciodata n’a fost curiosa sa ma intrebe ceva…La plecare m’am oferit sa’l ajut cu bagajele pre scari. N’a acceptat.

Un an de zile, imparteam aceeasi camera, spate catre spate, fiecare la biroul sau. Rareori mai traversa linia despartitoare, la deschiderea ferestrei de deasupra biroului meu, in rest, fiecare se izola in spatiul lui, studiind pentru examene ori vizionand filme pe youtube cu castile pre urechi.

Jalnic. Nicio amicitie. Nicio prietenie….

Ceea ce niciodata nu cred ca s’ar putea intampla in Romania! Da’ vorba aceea „mori pe strada si trecatorilor nu le pasa….”

p.s. desigur admit posibilitatea existentei contrariului dar de ce m’ar interesa?

Reclame
10 MARI SIBIENI

10 Mari Sibieni- SIMEON BARNUTIU (1808-1864)

Simeon BĂRNUŢIU (1808-1864)

 Simeon e carturarul, istoricul, filosoful si omul politic. Nu e sibian prin nastere ci poate prin adoptie caci a trait cativa ani la Sibiu. Incepe scoala la Bocşa/Salaj (acolo unde s’a nascut, intr’o familie saraca, unde e si ingropat) apoi pleacă la Carei. De la Carei la Blaj incumetandu’se a studia Teologia. Predă istoria si filosofia la liceul din oras. La Sibiu ajunge pentru a studia Dreptul 3 ani ca urmare a unui proces neplacut de la Blaj.

IMPORTANT:

Se implică fervent în viaţa politică românească, fiind unul dintre iniţiatorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. La Adunarea Naţională de la Blaj citeste propria „Proclamaţia către Români” (desfiintarea iobagiei, libertate nationala), unul dintre cele mai importante programe politice ale românilor transilvăneni. Este ales vicepreşedinte al comitetului revoluţionar.

În 1849 se refugiază la Viena unde’si continua studiile. În 1853 ia o pauza, apoi renunţa si se muta la Pavia înscriindu’se la Universitate si obţinând finalmente doctoratul. Revine la Viena iar de acolo la Iaşi (în 1854), la invitatia altui sibian, A. T. Laurian. La Iasi va preda vreme de zece ani logica, filosofia, pedagogia ori dreptul. Se imbolnaveste urat si doreste sa se intoarca in satul natal dar din pacate moare pe drum la 28 mai 1864, avand doar 56 de ani.

Ca semn de reunoştinţă pentru activitatea sa avută în Sibiu şi pentru aportul său în cultura românească, Facultatea de Drept din Sibiu îi poartă numele.  

A publicat lucrări variate precum studii de drept, antropologie, filosofie (inclusiv o enciclopedie şi o istorie a filosofiei), de estetică. Ex :Dreptul public al romanilor (1867), Dreptul natural privat (Iasi, 1868), Dreptul natural public (1870),

 

ARTICOLE PSIHOLOGIE

Burnout si capitalism. CV’ul zadarniciei !

Burnout si capitalism. CV’ul zadarniciei !

Lacramioara (asistenta) si Ramona (programator) doua tinere, usor trecute de 30 de ani, cazuri larg mediatizate, decedate din cauza stresului si a epuizarii locului de munca…Burnout!

 Mi’am amintit de ele zilele acestea pe cand priveam fetzele sleite ale muncitorilor londonezi in tube, la finalul unei zile indelungate. Dimineata dupre 7 fugeam innebuniti cu totii la Victoria, “imbrancindu’ne civilizat” spre un loc inaintea usilor abia inchise. Peisaj straniu si batjocoritor, similar celui din grotele miniere, inaintea unui cutremur cand sute de sobolani evadeaza de frica pericolului. Cata injosire fiintiala ! El omul, fiul Zeului, prin subteran.. Seara: fuste, machiaj si adidasi incinsi (urata combinatie), praf, transpiratie si handsfreeuri la maxim. Nimeni nu scoate o vorba…

Nu era un tren londonez ci unul spre Auschwitz, nicio privire, niciun suras, nicio intrebare, nicio politete. Macabru. Fiecare ins manat de propriul ideal, un trai mai bun, o vacanta fericita, un alt automobil, un CV mai lung, un job mai la Nord, o alta „bucata”, o casatorie amanata si o casnicie esuata. Divort. Lacrimi. Orfani.

      “Societatea noastra incurajeaza competitia, valorile, performanta, rasplatirea celui mai bun, ierarhizarea p..” striga un parlamentar cufurit. Dar si crima si munca pana la epuizarea fizica si emotionala !!! De astea nu se vorbeste!

Sfarsitul celor 2 tinere nu are justificare INSA nu orice crima se defineste prin absenta pulsului si moartea celulelor cerebrale. Un sef tampit sau o ambitie nebuna e indeajuns pentru a’ti ucide spiritul, a’ti anihila suflarea de viata, a’ti tulbura psihicul, a’ti distruge familia si a te interna in clinici. Devotament pana dincolo de limite, “pasiune excentrica pentru propriul meu job”, erotism organizational si narcisism, pentru ca in final conflictul intre roluri, competitia, 12h/zi si suprasolicitarea jobului sa te termine. La dracu! OPRITI’VA !!!

La fiecare final de an, rapoartele tre’ sa contina un numar minim de pagini, tre’ mereu sa iscodesti cate o alta activitate inedita, alt obiectiv atins, alt profit, si mai mare si mai mare. Pana unde? La ce folos?

Iata, studii recente: “cerintele joburilor cresc iritabilitatea si stresul cronic. Stresorii muncii afecteza sanatatea fizica si psihoemotionala si duc la burnout.” Ce’i ala?

Ne simtim obositi, epuizati, inactivi, depresivi, lipsiti de orice implinire si frustrati de modul de viata caci “nu mai avem cu ce…plati/achita/oferi/gandi.” Refuzam concediul de odihna, suportul familial sau asistenta unui specialist. Defularile iau forma exceselor, violentelor,  alcool, fumuri ori nebunii nocturne.Ne e jena si nici n’am vrea sa recunoastem. “De ce sa merg la psiholog? Doar nu’s nebuna !

Rabdam si nu dorim vacante si pace, modestie si sanatate, dar nici nu cutezam sa’i spunem sefului sa ne redefineasca „rolul si caracteristicile postului”, sa ne imbunatateasca relatiile interpersonale, sa ne creeze un alt „climat organizational” si sa ne modifice conditiile de munca. Aiurea! Pentru ce? Pentru niste hartii mai multe numite „bancnote”.

 Familia’i o alta presiune. Glandele suprarenale iarasi; Insuficienta. Nu te mai poti “adapta la stres”, simti o nevoie crescuta de ingestie de dulciuri, tensiunea arteriala’i scazuta, glicemia la fel. Lehamite. Cortizolu’ a luat’o razna. Inselaciune, caci nici performanta nu e conform placerii sefului hidos, nici satisfactia nu’i plina de grandoare. Ratare!

Finalul: vecinii plangaciosi la parastas “ a fost tanara saraca, a murit prea repede, a muncit toata ziulica pentru copii si familie” (care copii? Care familie? Caci uitase de ei, nu’si luase ramas bun, luasera vacanta si erau plecati la bunici de vreo 7 zile; iar de el…ca a mai imbatranit c’un an).

10 MARI SIBIENI

Conrad HAAS 1509 1576

Conrad HAAS 1509 1576

10 Mari Sibieni a inclus si un nume mai vechiu. Herr Conrad Haas a fost născut în 1509 lângă Viena intr-o familie nobiliară, numita Haasenhof. Tanarul studiază la Viena si se  specializeaza în perfectarea armelor de foc, ajungând din această postură  „Zeugwart” (guard imperial) sub Ferdinand I Habsburg.

Este recunoscuta implicarea sa activa in războiul lui Ferdinand de Habsburg (fratele lui Carol Quintul, împăratul Romano – German) cu Janos Zapolya, război mai bine cunoscut drept războiul pentru Transilvania. La  42 de ani, în 1551, ajunge la Sibiu pentru a se ocupa de arsenalul oraşului ca şef al arsenalului imperial, puternic înzestrat de armata habsburgă. Arsenalul Sibiului, localizat şi astăzi în Cazarma Kempel din Piaţa Armelor (clădire ce a fost construită după indicaţiile lui Haas), va fi unul dintre cele mai bine dotate şi înaintate ca tehnologie militară din sud-estul Europei în acea perioadă, sub administrarea lui Haas.

La Sibiu îşi va continua studiile începute în 1529 legate de tehnologia rachetelor, redactând în oraşul nostru lucrarea sa despre rachetele în trepte. Această lucrare este astăzi considerată prima documantaţie şi tehnologizare a rachetelor, în Europa (manuscrisul a fost descoperit în 1961 în Arhivele Sibiului). Astfel, Haas, devine primul om al stiintei care enunţă principiile şi modalităţile de construcţie ale rachetelor.

Putin incapatanat, refuză să predea arsenalul lui Zapolya şi aliaţilor săi si rămâne la Sibiu şi după retragerea armatelor imperiale. Tot la la Sibiu isi va gasi sfarsitul în 1576.

Anul 2009 a fost declarat de Sibiu „Anul Conrad Haas”.

Aceasta carte a maiestriilor este schitata si alcatuita, in parte chiar inventata, de catre Conrad Haas din Dornbach in Austria din neamul celor de la Haasenhof, langa Landshut. Inceputa in anul 1529 si terminata in anul cu un numar mai putin de 70. Si sautorul cartii a fost turnator de tunuri, guard de artilerie si maistru armurier al Maiestatii Sale Imperiale Romane si Regale si de asemenea al Coroanei Ungare.”

Sfatul meu este ca lumea sa traiasca in pace, sa nu mai fie razboi; muschetele sa fie lasate neatinse sub acoperis, incat ghiulelele bombardelor sa nu mai imprastie moarte si praful de pusca sa nu mai ia foc si nici sa se umezeasca; astfel Printul va ramane cu banii si Armurierul cu viata; acesta este sfatul pe care vi-l da Conrad Haas.”