Etichete

, , , , , , , ,

Dacă la sfârsitul anilor “70 s-a decis in mod abuziv disparitia Psihologiei in Romania, succesul a revenit mult mai tarziu, mai precis dupa 1990, cand de pildă prin efortul studentilor bucuresteni Psihanaliza s-a introdus ca disciplină de studiu la Facultatea de Filosofie. Acelasi merit detin si cei ce au luptat pentru implementarea Psihologiei in  tara noastra, nu doar ca disciplina dar si ca profesie(…).

Domnul Alfred Dumitrescu, psihanalist, este din 2003 membru al Asociatiei Internationale de Psihanaliza (I.P.A.) iar dupa alegerile din mai 2006 a fost ales presedinte al Societatii Romane de Psihanaliza (S.R.P.),  post ocupat pana atunci de Vasile Dem Zamfirescu.

Am remarcat ca odata cu fiecare intrebare pusa, domnul Alfred Dumitrescu s-a dovedit a fi un imbatabil, un profesionist. Răspunsurile domniei sale au fost cu mult peste asteptarile mele, m-au fascinat si totodata m-au pus serios pe ganduri si cercetare. Sa fie Psihanaliza mai mult decat credeam eu? Va invit sa savurati acest interviu cu ardoare, sa va re-evaluati conceptiile fata de Psihanaliza si sa-l folositi ca pe o noua provocare in ale studiului Psihologiei dar si in „cercetarea de piata”.

Psihologia e psihologie si… mai mult decat atat !!!

1.Domnule Dumitrescu, sunteti membru al I.P.A.din 2003, spuneti-mi va rog cat de mult s-a schimbat Psihanaliza fata de ceea ce a insemnat ea la inceputurile sale si cum se prezinta astazi?

A.D: Intrebarea asta poate fi, in sine, subiectul unei carti “groase”. Sincer, nu cred ca se poate raspunde pe scurt la o astfel de intrebare fara a risca o “castrare” nemiloasa a realitatilor multiple care constituie Psihanaliza contemporana. Asa ca singurul raspuns pe care il pot da in acest cadru este ca Psihanaliza a evoluat de la o teorie unica si o practica initiala de “arheologie” psihologica la un ansamblu de teorii (unele complementare, altele concurente) care genereaza practici clinice a caror dimensiune esentiala este cea de “(re) constructie” psihica.

2. Dupa 1990 in Romania Psihanaliza a prins viata, care sunt diferentele dintre Romania si restul lumii si la ce nivel se regaseste vis-a-vis de Psihanaliza pe plan international?

A.D: Diferentele cele mai importante sunt de ordin cantitativ: numarul celor care au o formatie psihanalitica atestata de catre International Psychoanalytic Association este inca foarte mic in Romania (9) in raport cu cel din alte tari Europene. Pe de alta parte numarul candidatilor Grupului de Studiu de la Bucuresti (24) este deja la nivelul unor tari precum Grecia si Portugalia, ceea ce va situa Grupul nostru in rindul celor de dimensiune “mijlocie” . In privinta calitatii practicii, desi nu exista “Campionate” Mondiale sau Europene in cadrul carora sa ne “masuram performantele”, cred ca practica psihanalitica din Bucuresti este absolut similara celei din orice alt centru din lume. Desigur, aportul teoretic al membrilor grupului nostru este inca foarte redus, motivul fiind tocmai istoria noastra foarte recenta ; inovatiile teoretice in psihanaliza cer o indelungata experienta clinica si functionarea la interiorul unui grup suficient de numeros si de productiv, conditii pe care inca nu le intrunim.

Suntem la inceput de drum si cred ca ar fi bine sa acceptam acest lucru si sa nu fim excesiv de preocupati de comparatii; atit ca demers clinic cat si ca formare, Psihanaliza inseamna inainte de toate “parcurgerea unui drum” si obsesia destinatiei risca sa serveasca mai degraba ca pretext pentru renuntarea la a-l parcurge decit ca fixare mobilizatoare a unui obiectiv.

3.Cum poate un tanar student sa devina un psihanalist cu drept de libera practică, care sunt cerintele si costurile?

A.D: Stiu ca este, in acest moment, o tema “fierbinte” si, tocmai de aceea cred ca unele lucruri trebuie lamurite foarte clar de la inceput. Cred ca aici este vorba de doua dimensiuni care sunt esentialmente diferite: “a deveni psihanalist” si a capata “dreptul de munca”. A “ deveni psihanalist” in acceptiunea Grupurilor si Societatilor componente ale I.P.A depinde de parcurgerea unor etape de formare care sunt foarte clar specificate in Statutul I.P.A (care fixeaza un set de criterii minimale si obligatorii pentru toate organizatiile care o compun) si in Statutele fiecarei organizatii nationale in parte ( prin care se fixeaza conditiile exacte de calificare). Consultarea site-urilor respective poate oferi o informatie completa si autorizata.

“Dreptul de munca” este un fapt de legislatie nationala si se acorda prin legi specifice; din cite stiu, “Legea psihoterapiei”, care va reglementa conditiile de practica a psihoterapiei (care include si psihanaliza) este, in acest moment , in discutia Comisiilor Parlamentului Romaniei. Proiectul de lege este public si poate fi consultat.

Revenind la intrebarea care ma priveste in mai mare masura si pe care as sintetiza-o ca “ in ce consta, cit dureaza si cit costa”? am sa incerc sa va raspund cit se poate de succinct:

Formarea in psihanaliza consta in efectuarea unui parcurs analitic personal ( a carui durata minima stipulata este de 5 ani), a unei formari teoretice cu o durata de minim 4 ani si a validarii de catre Comitetul de Formare a 2 analize sub supervizare consecutive, cu durata de minimum 2 ani fiecare.

Deoarece cele 3 componente ale procesului de formare nu sunt toate, in mod obligatoriu, successive, putem vorbi de o durata de cel putin 8 ani. Este important de retinut ca aceasta este o durata minima teoretica, rezultata din suma unor durate, la rindul lor, minime. Durata reala a procesului de formare variaza pentru fiecare candidat in parte si depinde atit de evolutia personala a acestuia cit si de capacitatea lui de invatare si de modul in care “internalizeaza” si, ulterior, isi desfasoara practica analitica. Cred ca este foarte important de inteles ca formarea in psihanaliza nu este in nici un fel similara unui masterat, ca ea nu are si nu poate avea o durata precis delimitata si ca, tocmai de aceea, nu necesita o “punere intre paranteze” a vietii personale si profesionale a celui ce se angajeaza intr-o astfel de formare; dimpotriva, este de dorit ca, data fiind durata semnificativa a parcursului, cei angrenati in formarea psihanalitica sa aibe o practica profesionala cit mai consistenta in acest interval de timp si, evident, o “viata” (adica o existenta personala, familiala si sociala care sa nu “astepte”sau depinda de calificarea ca analist).. De altfel, cred ca “a deveni psihanalist” nu poate constitui un obiectiv eminamente professional, asemanator cu cele de “ a deveni psiholog” sau “ a deveni medic”; devii psihanalist nu doar pentru ca la inceputul parcursului de formare ai dorit acest lucru si, ulterior, ai promovat examene ci mai degraba ca o consecinta a procesului de formare. Pentru a fi mai clar: analiza personala, conditie obligatorie a inceperii formarii teoretice, poate sustine sau, dimpotriva, demonta dorinta de a deveni psihanalist si asta este, in ambele cazuri, “de bine”, deorece scopul ei nu este in principal cel de a “pregati/antrena pe cineva pentru a deveni analist” ci de a face pe acel cineva sa se apropie mai mult de nevoile, dorintele si motivatiile sale reale , adica de ceva ce nu poate fi ‘stiut” inainte de inceperea unei analize.Este vorba de un demers extrem de personal care poate valida si sustine o alegere initiala sau, dimpotriva, invalida aceasta alegere si deschide cai de afirmare si implinire personala si profesionala mai potrivite si mai satisfacatoare pentru cel in cauza.

In privinta costului va pot spune doar ca acea parte a formarii care este in sarcina efectiva e Grupului de Studiu si anume Seminariile teoretice si clinice, este gratuita. Analiza personala, tocmai pentru ca este personala, se discuta sub toate aspectele cu analistul cu care cel care solicita o analiza va lua legatura. Cit despre supervizari…sincer, de la studentie la supervizari este un drum suficient de lung pentru a “trece acest pod cind vom ajunge la el”, cum spun englezii.

4. Are Psihanaliza “contraindicatii” ?

A.D: Asta este, iarasi, o intrebare “de scris o carte groasa”! Desigur,orice abordare psihoterapeutica necesita precautii in raport de anumite constelatii psihopatologice sau momente de evolutie (si ceaiul de musetel are contraindicatii…), asa ca nu vad de ce ar face psihanaliza exceptie de la regula. Problema indicatiilor si contraindicatiilor psihanalizei este una a carei discutare necesita o extrem de aprofundata cunoastere a psihopatologiei psihanalitice.

5. Mai exista acea atitudine generala a populatiei de a confunda psihologul cu psihiatrul ori ideea ca daca mergi la cabinetul de psihoterapie esti nebun?

A.D: Probabil ca exista ca “atitudine generala”, dar doar in masura in care prin asta intelegeti “majoritatea populatiei”; psihoterapia nu este nicaieri in lume un demers “de masa” asemenea vaccinarii preventive anti-variolice. Adresabilitatea ei este conditionata in primul rind de factori culturali si apoi de factori conjuncturali precum dispunerea extrem de inegala in teritoriu a celor ce practica in mod competent o forma sau alta de psihoterapie. Evident ca, in Romania, ambele categorii de factori nu sunt de natura sa genereze o “explozie” a cererii de psihoterapie. Pe de alta parte se observa cu siguranta o crestere semnificativa a acestei cereri si asta inseamna ca deschiderea catre lume care se petrece pe foarte multe planuri are consecinte si in acest domeniu.

Cit despre prima parte a intrebarii dumneavoastra, cred ca este suficient sa priviti filme subtitrate si sa inregistrati cit de frecvent cei care le traduc (si care, in mod necesar, dispun de un nivel cultural peste media “generala”) fac astfel de confuzii.

6.Cum se pot “suprima” aceste prejudecati ?

A.D: Va inteleg entuziasmul dar termenul ales mi se pare extrem de totalitar si de violent; nu cred ca trebuie sa “suprimam” ceva, trebuie doar sa oferim celor ce ne solicita un sprijin suficient de competent si de “curat” din punct de vedere deontologic. Psihoterapia nu se poate promova “distrugind rezistentele” potentialilor pacienti ci furnizindu-le actualilor pacienti suficiente motive pentru a deveni, la rindul lor, promotori ai psihoterapiei.

7.Anul trecut s-au implinit 150 de ani de la nasterea parintelui Psihanalizei, S.Freud, mai sunt valabile “postulatele” sale astazi, sau Psihanaliza moderna alta are infatisare, fiind cu totul modificata ?

A.D: Sa inteleg ca nu se poate decit “sau…sau”? Nu s-ar putea ca Psihanaliza moderna sa aiba, astazi, foarte multe infatisari si asta fara a distruge cele mai multe dintre ideile lui Freud (cred ca termenul “postulat” se aplica exclusive stiintelor” tari” precum fizica si nu stiintelor umane)? Eu as pleda pentru aceasta din urma varianta de raspuns, care tine cont de diversitatea inovatiilor conceptuale din psihanaliza contemporana si le priveste mai degraba ca pe niste ramificatii ale ipotezelor teoretice ele lui Freud decit ca pe niste contestari radicale. Asadar, Psihanaliza contemporana este mult mai bogata decit cea pe care Freud ne-a lasat-o mostenire, dar faptul ca aceste evolutii conceptuale s-au facut aproape intotdeauna prin referire la ideile lui Freud (chiar si daca uneori prin opozitie) le pastreaza pe acestea ca referinte fundamentale pentru orice psihanalist.

8. Am putea cunoaste din practica terapeutica care sunt problemele psihice cele mai des intalnite la romani?

A.D: O prima problema foarte des intilnita este ca ne place foarte tare sa ne particularizam pe baze etnice , adica suferim de “ sindromul de a crede ca a fi roman inseamna a fi special” .Glumesc doar pe jumatate si, cu riscul de a va dezamagi, cred ca romanii au indeobste cam aceleasi probleme psihice pe care le au toti ceilalti oameni .

9.Stiu ca o ocupatie importanta a dumneavoastra este si domeniul Marketingului, am sa va intreb in ce mod se poate face “reclama” la Psihanaliza si care sunt mijloacele de publicitate ale Psihanalizei?

A.D: Este adevarat ca ma ocup si de cercetare de marketing si asta m-a invatat ca, inainte de a te gindi la publicitate (adica la promovarea unui produs) este foarte util sa…ai un produs. Cred ca, in acest moment, suntem mai degraba in “ruptura de stoc” decit in “supraproductie” (ca sa folosesc jargonul adecvat) si ca ceea ce avem de facut este mai intai sa “producem psihanaliza de cit mai buna calitate” ( adica sa formam psihanalisti cit mai competenti). Nimic nu este mai daunator decit o superba campanie publicitara care sa functioneze ca “teaser”( acelasi jargon) pentru un produs pentru care oferta este net inferioara cererii. Este posibil ca, peste niste ani, sa avem o astfel de problema (asa cum se pare ca se intimpla in unele tari vest-europene ) dar, pentru moment, nu cred ca publicitatea este o prioritate pentru noi.

10. Cum face fata Psihanaliza acestei concurente uimitoare, acum cand psihoterapiile scurte de diferite orientari au luat o amploare in intreaga lume ?

A.D: Ca orice alta disciplina intr-un mediu concurential: se profesionalizeaza si se specializeaza. Psihanaliza propune un demers absolut specific de descoperire si restructurare personala si care, in mod evident, nu raspunde nici tuturor dorintelor si nici tuturor asteptarilor.Pe piata de alimentatie publica exista si gogoserii, si fast-food-uri si semi-preparate si restaurante cu “dichis”si toate vin in intimpinarea unor nevoi legitime; de ce n-ar fi la fel si pe “piata” de psihoterapie?

11. Poate deveni Psihanaliza un brand?

A.D: Nu. In termeni de marketing Psihanaliza poate fi o categorie ( adica o clasa  de “servicii” esentialmente diferite de oricare alta) pentru cei ce o considera ca diferind fundamental de orice alta forma de psihoterapie sau o sub-categorie (ex. “Bauturi necarbonatate” la interiorul categoriei “Bauturi racoritoare”) pentru cei ce vad in ea o varianta de psihoterapie.

Dar Societatea Romana de Psihanaliza poate si noi ne dorim sa devina o marca (adica un ansamblu coerent si identificabil de caracteristici functionale si emotionale care sa ofere clientului actual sau potential incredere si garantia unei bune si constante calitati) iar apartenenta la ea a unui analist sa constituie, pentru orice potential pacient, o garantie de practica la cel mai inalt standard etic si de competenta.. De altfel, acesta este si motivul pentru care standardele noastre de formare sunt aidoma celor prescrise de Statutul I.P.A.

12. Domnule Dumitrescu cum vedeti evolutia Psihanalizei in urmatorii ani?

A.D: Psihanaliza are deja mai bine de o suta de ani, este o disciplina matura care, probabil, nu va cunoaste evolutii sau “revolutii” dramatice si spectaculoase si nici nu este in “firea” psihanalistilor sa elaboreze la repezeala noi teorii si, cu atit mai putin, noi modele de practica. Cu o formula des folosita in comunicatele corporatiilor, cred ca ea va “creste organic” adica isi va dezvolta si diversifica corpusul conceptual in masura si in ritmul in care realitatea clinica o va cere.

13. Printre cerintele pietei Psihologia pe ce loc se regaseste, “se consuma” Psihologia?

A.D: Probabil ca cea mai mare problema a multor absolventi de Psihologie este ca isi doresc doar ca, dupa absolvire, ca gaseasca “un post de psiholog”, fara sa aiba, in fapt, nici o idee despre ce ar insemna asta in termeni concreti. Adica, ce face un psiholog cind are un “post de psiholog”? Aici apare de obicei marea problema pentru ca, pe de o parte, absolventii stiu foarte multe teorii si metode dar au o idee foarte vaga despre modul in care acestea ar putea folosi la ceva si, pe de alta parte, angajatorii isi doresc, in multe cazuri, psihologi dar au asteptari fie mult prea vagi (de genul ” sa ma ajute cu angajatii”) fie nerealiste (“ sa afle ei ce e in mintea oamenilor, ca doar asta au invatat la scoala”). O posibila rezolvare ar putea fi acceptarea faptului ca a fi psiholog nu inseamna chiar o “meserie”, in sensul in care a fi inginer mecanic inseamna una. A fi psiholog, cred eu, inseamna a dispune de un set de informatii si abilitati care iti permite un contact “atipic”, dincolo de aparentele imediate, cu ceilalti oameni, o intelegere care poate trece dincolo de conveniente si stereotipii. Este, in fapt, un instrument absolut nemaipomenit care poate fi folosit in orice indelednicire care presupune relatii cu ceilalti.

Revenind la formularea intrebarii as spune ca Psihologia “se consuma” si chiar in mari cantitati, dar nu ca atare ci in combinatie cu alte”ingrediente” ( de ex. o buna cunoastere a psihopatologiei, a marketingului, a functionarii structurilor organizationale etc.). Nu prea poti fi psiholog in sine, trebuie sa fi psiholog in “ceva”.

13 .Se poate vorbi de psihologie ca o noua preocupare a viitorului, care este viitorul Psihologie, unul trist sau trimfal?

A.D.Iarasi “jucam la capete” si nu putem fi, precum spartanii, decit “pe scut sau sub scut”?

Daca intelegem acelasi lucru prin Psihologie cred ca ea nu are nici mai multe motive de tristete si nici mai multe de triumf decit specia la care logos-ul ei se refera.Nu cred nici ca vom fi inlocuiti de computere auto-programabile si nici ca vom ajunge in curind intr-un fel de “Fundatie” a la Isaac Assimov, in care mintea stralucitoare a unui “ginditor despre oamenii” sa prevada si sa planifice viitorul. Viitorul Psihologiei va depinde de capacitatea celor ce isi vor insusi instrumentele ei conceptuale si metodologice de a le aplica in domenii de interes si utilitate pentru semenii lor.

Si pentru ca am impresia ca va atrage marketingul: e un principiu de marketing de bun simt care spune ca, daca oamenii nu-ti vor produsul, asta nu inseamna ca ei sunt prosti ci ca, asa cum incerci sa li-l vinzi, n-au ce face cu el!

15.In incheiere oferiti-ne cateva sfaturi pentru un student la Psihologie, cum se poate implica mai mult inca din timpul facultatii ?

A.D:Nu inteleg foarte bine la ce fel de implicare va ginditi dar, ca raspuns general, cred ca perioada studentiei este un interval privilegiat in care un student la Psihologie poate citi foarte mult si poate intra in contact cu clinica, fie ea psihiatrica sau somatica. Contactul cu clinica este, cred eu, absolut necesar unui psiholog, indiferent care vor fi specializarile sale ulterioare si chiar daca ele nu vor avea nimic de a face cu ceea ce se numeste “psihologie clinica”. De asemenea, poate incepe un demers analitic sau psihoterapeutic personal, demers a carui utilitate depaseste cu mult planul profesiei sale viitoare. Si mai poate folosi aceasta perioada de maxima deschidere intelectuala si afectiva pentru a lua contact cu cit mai multe abordari, cu cati mai multi potentiali mentori si colegi de breasla. Cred ca o alegere buna presupune informare si deschidere cit mai largi si nu, neaparat, o “pasiune instantanee” pentru una sau alta dintre modalitatile de a gindi psihicul uman.

Domnule Alfred Dumitrescu: Va Multumesc!!!

Mihai Copaceanu.

(interviu publicat in Revista Profil, Sibiu, nr 8 din 2007)

Anunțuri